Dupa 20 de ani
Cel mai bun prieten al meu din liceu
(„Dupa 20 de ani” de Alexandre Dumas nu are legatura cu acest mic eseu)
Cu o vreme in urma m-am prezentat si eu la intalnirea de 20 de ani de la absolvirea liceului.
Am ajuns in curtea liceului putin mai devreme, in acea dimineata insorita de Iunie, si incercam sa-mi amintesc figurile celor care intrau pe poarta larg deschisa.
Dupa 20 de ani… deja se simte trecerea timpului…
La un moment dat vine la mine un fost coleg, pe care nu l-am recunoscut, si-mi spune: „Salut ba, ce mai faci?”.
Din complezenta si respect ii raspund: „Bine, tu?”, cu toate ca habar n-aveam cine era.
Abia dupa ce am schimbat cateva fraze, din tonul vocii lui mi-am dat seama ca era unul dintre cei mai buni prieteni ai mei din liceu, de fapt o vreme am fost chiar colegi de banca.
Abia atunci ne-am imbratisat si mi-au dat lacrimile, dar el era desfigurat de… bautura…
NU-MI VENEA SA CRED !
A incercat si droguri prin tari straine, divort, reimpacare, etc.
Pur si simplu nu l-am recunoscut, dar nu datorita trecerii celor 20 de ani…
Strigarea catalogului s-a terminat la ora 12:00, apoi aveam liber pana seara, cand avea loc banchetul la restaurant.
I-am imbratisat pe fostii mei colegi si le-am spus ca imi doresc sa ne intalnim si la… 30 de ani, dar la restaurant cu ei nu ma duc.
„Cum sa nu vii cu noi deseara la restaurant? Nu se poate ! Nu fii stupid !”
Le-am raspuns: „Nu sunt stupid, sunt intelept, insa nu in felul lumii !
Dar sigur nu merg cu voi pentru ca stiu ce faceti acolo: beti, va imbatati, dansati frecandu-va unii de nevestele altora, etc.
Nu ma cred nici mai destept, nici mai sfant decat voi, dar nu I-as face cinste in primul rand Domnului sa merg acolo si nici sotiei mele.”
Ne-am hotarat sa mai ramanem prin oras cateva ore vreo 3-4 dintre cei mai buni prieteni de liceu, sa depanam amintiri pana seara cand ei urmau sa mearga la banchetul cu pricina.
Cat am stat impreuna prin oras, acest prieten al meu, pe care nu-l recunoscusem, a baut vreo 7 beri (cel putin pana aici a contorizat), asa ca seara, cand ne-am despartit, era deja… „obosit” si abia atunci urma pentru el… adevaratul chef.
Liceul pe care l-am absolvit era un liceu de elita, cu o cladire superba, veche de aproape 100 de ani, si niste profesori desprinsi parca din povesti. Cel putin asa mi se pareau mie… 🙂
La sectia pentru care am candidat la admiterea in liceu in clasa a IX-a, prietenul meu a intrat al 3-lea, eu al 2-lea, iar cel care a intrat primul… acum este la inchisoare suspect de crima… probabil tot legat de consumul de alcool…
Stiu ca lucrurile se pot inversa oricand – pot sa ajung eu desfigurat de patimi sau la inchisoare. Pana acum am fost si sunt in Harul lui Dumnezeu, si ma rog pentru fostii si iubitii mei colegi.
Dar concluzia mea personala este ca NU CONTEAZA unde esti si cine esti la un moment de apogeu, ce scoli de elita sau de mai putina elita ai facut, cati bani ai sau n-ai, cat de frumos sau urat esti.
CONTEAZA CUM ITI SFARSESTI „ALERGAREA” !
Evrei 13:7 „Uitati-va cu bagare de seama la sfarsitul felului lor de vietuire si urmati-le credinta!”
Ioan Ciobota
Radio Vocea Evangheliei – Timisoara
IoanCiobota 
Dupa 20 de ani - Cel mai bun prieten al meu din liceu - Pasi.RO - Revista PASI - Revista crestina de opinie si atitudine, stiri crestine, articole crestine, poezii crestine, meditatii crestine, maxime crestine said
[…] https://ioanciobota.wordpress.com/2008/08/19/dupa-20-de-ani-cel-mai-bun-prieten-al-meu-din-liceu/ […]
Marcel Saitis said
Mi-a placut foarte mult articolul tau. Ne rugam ptr voi si va iubim. Familia Saitis.
Chioreanu Teodor said
…venind cu pasi marunti dinspre Pasi.RO inspre dumneavoastra, m-am gandit sa va scriu cateva randuri. Relatati un moment frumos din viata domnieivoastre, unul dintre acele momente care intra la categoria „de neuitat”, asa cum de neuitat a devenit „momentul’ de acum 20 de ani. Trecand si eu prin astfel de momente, pot sa spun ca stiu despre ce este vorba, si anume, sunt momente in care „separarile” nu isi au locul. Inteleg, va simteati „altfel” decat restul fostilor colegi, dar oare nu tot „altfel” ati fi ramas daca ati fi mers impreuna cu ei chiar si la un restaurant, si acolo nu ati fi consumat nimic? Oare nu ne facem din aceste separari o cauza care uneori (de multe ori) trece dincolo de menirea ei? Crestin fiind, deci avand pe deplin inteleasa notiunea de ‘aproapele nostru’, nu vi se pare ca fraze precum: „Nu sunt stupid, sunt intelept, insa nu in felul lumii!” suna bombastic in anumite momente, mai ales in astfel de momente de neuitat? Oare faptul ca asa ati procedat va da o senzatie de superioritate? Adica, mergand acolo, ceilalti v-au devanit inferiori? Eu sunt de parere ca separarea are efectul cel mai bun atunci cand nu ii parasim pe aceia de care vrem sa ne separam. Exemplul pe viu este cel mai bun exemplu. Cer iertare daca v-am displacut!
Nelu Ciobota said
Da Teodor, partial ai dreptate.
Reperul meu este: „Ce ar face Isus in locul tau?”
Sincer, nu-L vad pe Domnul mergand acolo, nici macar pt a le vorbi despre El Insusi.
Poate gresesc, dar in acest moment sunt ABSOLUT sigur ca e bine cum am procedat. 🙂
Chioreanu Teodor said
Cu toata modestia de care sunt capabil va spun dle. N.C. ca Domnul ar fi mers acolo, asa cum a mers El si a stat in compania unora mai rai chiar decat multi dintre aceia care v-au fost colegi… Reperul: „Ce ar face Isus in locul meu?” este admirabil atunci cand, din cauza unor interpretari eronate, nu ajunge sa lipseasca cu desavarsire, iar cei care, uneori, reusesc sa-l si aplice, fac bine atunci cand merg la ceilalti, cei care nu reusesc, si ii ajuta s-o faca, chiar si in mijlocul greselilor lor. Mai ales in mijlocul greselilor lor. Unde exista greseala ‘cel rau’ este inevitabil prezent, iar, in alungarea lui, o mana de ajutor nu strica niciodata, indeosebi cand este venita din partea unora care pe cel rau stiu cum sa-l alunge…
Nelu Ciobota said
Cred ca sunteti de acord ca exista o limita in orice, nu?
Stiu ca Domnul i-a tratat pe cei respinsi de societate cu toata dragostea, – dar nu s-a dus intr-o casa de toleranta de exemplu, chiar daca a vorbit cu curve.
Eu personal cred ca exista UN TIMP SI UN LOC pentru orice.
Va dau un exemplu: nu cred ca este cazul sa ma duc intr-o casa de homosexuali, sa intru intr-o camera in care se consuma un act intre 2 baieti… si sa le vorbesc despre Cristos.
Sau intr-o casa unde se consuma droguri.
Am fortat la maxim exemplul, dar ideea mea este ca EXISTA O LIMITA PENTRU ORICE, si exista UN TIMP SI UN LOC pentru orice.
Imi pare rau ca limita mea s-a oprit la strigarea catalogului, dar sunt foarte convins ca am facut bine ce am facut.
Un alt exemplu: in armata un coleg mi-a spus: „Ce, nu te lasa religia sa fumezi? Crezi ca mori daca tragi un fum?”
In acel moment limita mea a mers mai departe, si ca sa nu-si faca o parere proasta despre mine, am tras un fum din tzigara lui. In momentul urmator a inceput sa rada de mine, spunand: „Vezi ca si tu , pocait, ai fumat, ha, ha, ha!”.
Am fost prost o data, nu e cazul sa mai fiu o data.
Pe de alta parte, stiti ce m-ar fi intrebat colegii mei seara la banchet? Mi-ar fi spus – cand se imbatau, bineinteles – „Pocaitule, tu ce cauti aici?”
Asa ca de ce sa fortez eu limitele?
Sunt mai limitat si ingust, si MA MANDRESC CU LIMITAREA SI INGUSTIMEA MEA 🙂
Va iubesc in Numele Domnului Isus.
Chioreanu Teodor said
Aveti perfecta dreptate! Si totusi gresiti… Nu sunteti nici limitat, nici ingust in trairi, dimpotriva… Ceea ce vroiam eu sa subliniez este faptul ca, tocmai pentru a va dovedi largimea si adancimea trairilor dvs., trebuia sa nu va parasiti fostii colegi. Fostii? Probabil, parasindu-i, ei asa s-au gandit. Dar dumneavoastra oare ce ati simtit? Ati simtit ca, parasindu-i, ramaneti alaturi de ei in ajutorul de care, tocmai parasirea dvs. o dovedeste, ar fi avut nevoie? Sigur ca exemplele pe care le dati sunt duse la limita, nu trebuie sa fim homosexuali pentru a ajuta homosexualii, dar, iata, trebuie sa stim sa fim pocaiti, pentru a-i ajuta pe cei care nu inteleg pocainta, s-o faca. Limita, timpul si locul pentru orice ni se intampla, trebuie sa le judecam numai dupa o onesta sfatuire cu Dumnezeu, care sfatuire poate, uneori, si anume, atunci cand este nevoie, dura mai putin decat ne putem noi inchipui, important este ca ea sa existe. Credeti ca era mai rau daca, indoindu-se, prezenta dvs. acolo ii obliga s-o faca, ar fi spus : „Pocaitule, tu ce cauti aici?” decat acum, cand pot spune:”Pocaitul ala nici macar nu a venit…?”
Brindusa P. said
„Limita, timpul si locul pentru orice ni se intampla, trebuie sa le judecam numai dupa o onesta sfatuire cu Dumnezeu, care sfatuire poate, uneori, si anume, atunci cand este nevoie, dura mai putin decat ne putem noi inchipui, important este ca ea sa existe.”
Si stiti ca sfatuirea nu a avut loc? Iar daca sfatuirea cu Dumnezeu a existat, de ce tot insistati sa-l convingeti ca totusi a gresit? Oare e nevoie sa indepliniti rolul Duhului Sfant in chestiuni care tin de calauzire, si nu de ceva care evident e pacat? Fara suparare. 🙂
Si eu am procedat la fel in situatii asemanatoare, chiar in acest an. Colegii mei stiu cine sunt, ce cred, iar faptul in sine ca am participat la intalnire, si cu o bucurie evidenta, arata ca mi-a fost sincer drag sa-i vad. Asta nu inseamna insa ca ar fi voia Domnului sa dau o gramada de bani pentru a asista la felul cum beau si danseaza ei. Am vazut si pozele de la restaurant, si felul cum s-au imbracat unele colege. Nu-mi pare deloc rau ca am lipsit. Asta nu inseamna ca ma consider superioara. Am stat de vorba cu prostituate fara sa ma dau mandra. Dar nu e nevoie sa particip la asa ceva.
Chioreanu Teodor said
Nu o sa mai tot insist… Intentia mea a fost aceea de a lamuri faptul ca, uneori, de prea multe ori, zic eu, unii dintre noi interpretam despartirile noastre de cele rele ale lumii ca fiind un merit al nostru, si un bun exemplu pentru cei de care, credem noi, separandu-ne, ne delimitam. In fond ce inseamna ‘noi’ si ‘ei’ pentru niste crestini adevarati? Isus nu aluat parte la banchete? Sau la nunti? A simtit el atunci nevoia sa se delimiteze de cineva? In sfarsit… parerea mea este ca ar fi bine ca cei care se considera a fi un exemplu pentru altii, si chiar asa si sunt, sa le-o demonstreze pe viu. Nu ma laud, eu am facut-o de multe ori, si de multe ori a iesit mai bine decat ma asteptam. Iata ce am vrut sa spun… Iertare daca am fost prea insistent, uneori asa trebuie sa fim!
Anonim said
Aveti dreptate ca Isus a luat parte la nunta.
Asa e.
Nu stiu ce sa zic, doar ca asa am simtit eu atunci. Sper ca am fost calauzit de Domnul, sper sa nu fi gresit.
Chioreanu Teodor said
Frate Ioan, noi doi nu ne cunoastem, desi cuvintele dumneavoastra: „Va iubesc in numele Domnului Isus!” ar putea dovedi contrariul. Am impresia ca sunt perceput aici ca un fel de intrus, poate nu reusesc eu sa imi expun mai clar gandurile, poate nu reusiti dumneavoastra sa mi le intelegeti asa cum as vrea eu s-o faceti. Cel mai important lucru este insa acela ca noi sa ne simtim frati in Isus Cristos, si sa nu ne facem din aceasta fratie o lozincarie. A ne spune aici ideile si parerile noastre referitoare la diverse aspecte ale vietii si ale credintei este un lucru minunat, posibil astazi sa se intample numai prin voia lui Dumnezeu. Vreau sa zic ca este minunat ca din noroiul care se arata a fi nu de putine ori Internetul, noi sa culegem flori de nufar. Acestea au fost gandurile mele atunci cand am indraznit sa va scriu… daca vi se pare ca am gresit, imi cer iertare.
Domnul sa va insoteasca in tot ce faceti!
SANDA ZEIC said
Da,NELU,FELICITARI
NIMENI NU TREBUIE SA NE FIE ,,NORMA”
In afara de Hristos
Si constiinta noastra
Nici eu nu am mers la chef
Desi am participat la strigarea catalogului,la 10 ani dupa terminarea Universitatii
Am comunicat cu colegii
Nu i-am sfidat
In ce priveste dansul si cheful cu betii si colege dezbracate,atitind fostii colegi la imoralitate,ma ingretoseaza
Unii din frumosii indragostiti si casatoriti din facultate erau deja divortati,recasatoriti…
In fond,totul e prin incercari succesive,zic unii
Isus nu cred ca a adansat cu o prostituata
Nici nu a stat cuminte pe bancuta,admirind decolteurile generoase,coapsele dezgolite pina la tanga si formele stravezii de sub voalurile sexoase ,,trendy”
Sint uimita de insistenta suparatoarte a celor ce te tot mina la acel potop de desfriu
Sa semeni,frate,cu Domnul…cica.
Asa…ca la nunta scaldata in vinisor ghiurguliu,de la Cana cetire,mai,mai…
Sa ne dea Tata calauzire!
Ca de sfatuitori nu ducem lipsa…
eli_s said
“Ce ar face Isus in locul meu?” Pentru a raspunde la aceasta intrebare ar trebui sa-L cunosc pe Isus, sa ma cunosc pe mine si sa am intotdeauna „gandul lui Hristos”, ca nu cumva din necunoastere, din neatentie sau dintr-o „ravna fara pricepere” sa adopt o atitudine de forma: Ce as face eu in locul lui Isus?
In intelepciunea Lui nemarginita Cuvantul lui Dumnezeu ne spune ca fiecare sa ne cercetam si sa nu ne judecam unii pe altii. Daca un crestin, din pricina cugetului sau (slab), va alege sa nu mearga impreuna cu cei ce nu Il cunosc pe Cristos si inteleg sa se bucure in felul lumii la anumite evenimente, eu, care sunt fratele lui in Domnul, ar trebui sa il inteleg si sa-i respect alegerea. Insa daca un alt crestin, calauzit de Duhul lui Dumnezeu, va alege sa fie impreuna cu cei pe care ii iubeste si pentru mantuirea carora se roaga, crede si nadajduieste, iar in mijlocul acelor prieteni ai lui va fi o lumina, o epistola a lui Hristos, scrisa cu Duhul Dumnezeului Celui Viu, ma intreb si intreb cine sunt eu ca sa-l judec pe acest frate al meu in loc sa ma rog fierbinte pentru ca Dumnezeu sa il imbrace cu putere ca sa fie o marturie in locul acela?
Sa ne iubim, asa cum ne-a iubit Domnul nostru Isus si sa binecuvantam, caci la aceasta am fost chemati: sa mostenim binecuvantarea! Dumnezeu sa ne dea dragostea frateasca desavarsita !