Archive for Ianuarie, 2010

Interviu – Esti o valoare in ochii lui Dumnezeu – GABRIELA POVIAN

“Iubeam dansul, iubeam discotecile, iubeam barurile, imi placeau noptile petrecute cu alti tineri in pacatul curviei, in pacatul desfraului. Iubeam toate pacatele pe care tinerii le fac si pe care nu le considera pacate, pentru ca nici eu nu le consideram pacate. Era ceva ce-mi placea.”

“Cea prin care Dumnezeu a hotarat sa-mi dea viata a vrut sa faca avort, dar in acea vreme nu erau permise avorturile si atunci ea a decis sa nasca copilul, apoi sa-l abandoneze intr-un leagan, sa nu faca ea un avort prin care ar putea sa-i fie pusa viata in pericol.”

“Sa vina un om inaintea ta dupa 22 de ani si sa-ti spuna: ‘Uite, eu sunt copilul tau!’ ”

“Am avut sentimentul de siguranta. Am avut sentimentul ca in orice clipa, daca voi muri, voi merge in cer. Am avut sentimentul ca locul meu nu este aici. Locul meu este acolo in cer.”

“Nu puteam sa inteleg jertfa Lui pentru mine.”

“Stiu ca sunt preaiubita de Domnul si stiu ca Dumnezeu a luptat mult ca eu sa ma nasc.”

“Dumnezeu nu vrea un om pentru o religie, pentru un cult, pentru o confesiune. Dumnezeu vrea un om care sa semene cu El.”

“Vreau sa va spun ca sunteti o valoare in ochii lui Dumnezeu.”

Reporter:
– Ce ati face daca intr-o zi suna cineva la usa si va intreaba pur si simplu, sec, daca-l cunoasteti pe Domnul Isus Cristos si daca n-ati vrea sa-l primiti in inima dumneavoastra ca Domn si Mantuitor? Acest lucru i s-a intamplat Gabrielei Povian.
Gabriela are 29 de ani, lucreaza ca educatoare la Leaganul de copii, este casatorita cu Sorin, iar fiica lor se numeste Andrada.

Gabriela Povian:
– Am ramas foarte uimita de intrebare pentru ca nimeni nu-mi mai pusese o astfel de intrebare. ?n cateva cuvinte mi-a vorbit despre Domnul Isus si despre Dumnezeu, apoi mi-a spus: “Daca vrei sa mergi in cer, Domnul Isus trebuie sa locuiasca in inima ta. Tu trebuie sa-l primesti pe El ca Domn si Mantuitor in inima ta.”
Duhul Domnului m-a cercetat si m-am rugat cu lacrimi in ochi, cu toata inima si cu toata sinceritatea.

Reporter:
– Ce ai intrebat si ce ai vrut sa afli mai mult despre Domnul Isus Cristos?

Gabriela Povian:
– Nu puteam sa inteleg jertfa Lui pentru mine. Am spus: “Dar de ce? Cum e posibil? Dumnezeu care m-a creat, de ce nu m-a facut sa fiu asa cum doreste El? De ce nu pot sa intru in cer asa cum sunt? De ce a trebuit ca El sa vina de acolo din cer si sa-si dea viata pentru mine?” Pentru mine a fost mereu o enigma lucrul acesta.

Reporter:
– “Ce dragoste de Dumnezeu, sa moara-un Rege-n locul meu.” Doar in crestinism se intampla asa ceva. ?n nici o alta religie a lumii, Dumnezeul religiei respective nu se da El ?nsusi jertfa pentru oameni.
De ce aveai nevoie de Dumnezeu in viata ta? Nu erai un om moral, cinstit, corect? Ce pacate te apasau astfel incat sa ai nevoie de Cristos in viata ta?

Gabriela Povian:
– Eram un om moral si cinstit, daca s-ar putea spune asa, dar imi era tare frica de moarte. Nu stiam ce se va intampla cu mine dupa ce voi muri.
Aveam 18 ani si ca orice tanar iubeam dansul, discotecile, barurile, imi placeau noptile petrecute cu alti tineri in pacatul curviei, in pacatul desfraului. Iubeam toate pacatele pe care tinerii le fac si pe care nu le considera pacate, pentru ca nici eu nu le consideram pacate. Era ceva ce-mi placea.

Reporter:
– Ce-au spus cei care te cunosteau? Este destul de ciudat acum, intr-o lume a libertatii sexuale totale, sa spui cuiva: “Nu este corect sa traiti asa, trebuie sa traiti moral, trebuie sa traiti o viata de sfintenie pentru ca asa ne cere Dumnezeu.” Pare o nebunie!

Gabriela Povian:
– Exact, pare o nebunie. si pentru mine parea in acele vremuri. Ai atins un punct foarte important. Mi-era foarte frica de reactia celor din jurul meu, deoarece ma simteam importanta in grupul meu de tineri cu care umblam si imi era foarte frica de parerea lor.

Reporter:
– Din nefericire, de multe ori tinem cont de parerea grupului din care facem parte si nu tinem cont, in primul rand, de parerea lui Dumnezeu despre viata noastra.

Gabriela Povian:
– Din nefericire, chiar daca in acel moment il primisem pe Domnul Isus in inima mea, din pacate, pentru urmatorii 5 ani de zile, mi-am vazut de treaba mea mai departe.
Am fost aproape de Dumnezeu, m-am simtit acceptata, m-am simtit pentru acele momente copilul lui Dumnezeu, dar a doua zi, venind viata peste mine, am ramas in aceleasi obiceiuri in care traiam, am ramas exact acolo, nu am fugit de acolo, nu L-am cautat mai departe pe Dumnezeu.

Reporter:
– Pur si simplu pare contra naturii la aceasta ora sa nu traiesti o viata de libertate totala. si este greu pentru un tanar si este greu si pentru cel care recomanda unui tanar sa traiasca o viata curata. Dar, Dumnezeu nu accepta jumatati de masura.
Probabil nu a acceptat nici in continuare cei 5 ani petrecuti de tine in acelasi fel de traire. Vroiai sa fii si cu Dumnezeu si cu Diavolul, dar nu puteai sa-i impaci pe amandoi.

Gabriela Povian:
– In acesti 5 ani, Dumnezeu a avut privirea indreptata asupra mea. Eu sunt un copil infiat, si ca multi alti copii din anii ’70 nascuti la fel ca si mine, n-am avut o copilarie usoara.
Cea prin care Dumnezeu a hotarat sa-mi dea viata a vrut sa faca avort, dar in acea vreme nu erau permise avorturile si atunci ea a decis sa lase copilul, sa-l abandoneze intr-un leagan, sa nu faca ea un avort prin care ar putea sa-i fie pusa viata in pericol.
Ii multumesc lui Dumnezeu pentru aceasta frica pe care i-a dat-o pentru ca pot sa marturisesc ca Dumnezeu a luptat ca eu sa ma nasc. Imi place mult Psalmul 139. stiu ca sunt preaiubita de Domnul si stiu ca Dumnezeu a luptat mult ca eu sa ma nasc.

Reporter (pentru cititoarele acestei carti):
– Draga noastra, poate te gandesti chiar acum sa mergi sa faci un avort astazi sau maine, poate ai o sarcina pe care nu ti-ai dorit-o si de care vrei sa scapi.
Dar gandeste-te, s-ar putea ca peste 20 sau 29 de ani cineva, undeva, intr-o carte, la un radio sau la o televiziune, sa marturiseasca despre tine ca nu ai facut avort. Gandeste-te si opreste-te inaintea lui Dumnezeu de la un gand pe care Diavolul ti l-a sadit in minte: sa mergi sa faci un avort, sa omori un copil.
Gabriela, ai incercat sa iei legatura cu parintii tai?

Gabriela Povian:
– Pe tatal meu nu-l cunosc. Nu stiu nici macar cum se numeste. Cand am gasit-o pe mama si am stat de vorba cu ea, la inceput a refuzat, probabil de frica. O inteleg.
Sa vina un om inaintea ta dupa 22 de ani si sa-ti spuna: „Eu sunt copilul tau!”
O inteleg si vreau sa marturisesc ca numai Dumnezeu a fost cel care mi-a dat putere sa o iert. Am fost foarte suparata pe ea si am avut foarte multe motive sa o urasc, dar Dumnezeu nu a lasat acea ura in inima mea. Prin puterea mea nu as fi putut face asa ceva.
Apoi am mers la scoala Biblica “Cristos pentru Romania” din Timisoara si acolo eram uimita ca toti acei tineri se rugau, cantau si-L slaveau pe Dumnezeu. Asa ceva eu nu mai vazusem.
Ce-am simtit atunci? M-am simtit mica, m-am simtit pacatoasa. Am spus: „Doamne, nu merit sa fiu in locul acesta! Locul acesta este prea sfant pentru mine.”
Spuneam: „Doamne, daca s-ar despica pamantul si as intra in el, cred ca ar fi foarte bine.” Mi-a fost rusine. Mi-am vazut efectiv viata mea, mi-am vazut modul meu de a trai si mi-am dat seama ca nu este deloc asa cum vrea Dumnezeu.
Mi-am adus aminte de ceea ce ii promisesem lui Dumnezeu, mi-am dus aminte ca-L invitasem pe Domnul Isus in inima mea dar in tot acest timp, de fapt, il dadusem afara din inima mea.

Reporter:
– L-ai invitat in inima ta, dar l-ai pus undeva in ‘camara’, acolo, sub niste rafturi, sub niste borcane si n-ai vrut sa mai afli de El niciodata. Cam asa se intampla.
Dar Dumnezeu, atunci cand Domnul Isus Cristos intra in inima noastra, vrea sa preia El controlul total, vrea sa fie El stapanul casei, sa fie El stapanul inimii noastre. Sa nu mai conducem noi pentru ca atunci cand conducem noi conducem prost si mergem spre sant, de obicei.

Gabriela Povian:
– Pana atunci am avut ocazia sa vad ca-mi condusesem viata cu propriile mele maini si si fusese gresit.
Ii multumesc lui Dumnezeu ca sotul meu a stat alaturi de mine si tot Dumnezeu mi-a dat intelepciune sa-l aleg pe el ca sot. Inainte cu o luna ca noi doi sa ne casatorim, eu ma hotarasem clar: „Doamne, te voi urma! Doamne voi merge pana la capat. Voi face legamantul pana la capat cu tine.”
M-a apasat foarte tare povara pacatului acesta, deoarece traiam in curvie cu el, fara sa fim casatoriti. Dupa ce ne-am casatorit ma simteam indreptatita sa-i spun lui Dumnezeu: „Doamne, dar acum eu sunt casatorita, eu nu mai curvesc!”

Reporter:
– Dumnezeu se poarta cu noi ca un tata care-si iubeste copii. Nu neaparat ca si tatal tau, care a ales sa te lase intr-un leagan si sa te abandoneze acolo. Gabriela, botezul tau in apa a fost un pas greu pentru tine. De ce?

Gabriela Povian:
– Spuneam: „Doamne, toate le pot face, dar sa ma bag in apa aceea, chiar nu pot. Nu pot. Mie mi se pare imposibil.”
si Dumnezeu iarasi mi-a vorbit, intr-un mod personal, mie, ca eu sa inteleg, printr-un vis. Era un vis in care am vazut sfarsitul lumii, focul, lumea fugea, eram speriata. La un moment dat ramasesem doar eu singura, in fata unui pamant parjolit. M-am asezat in genunchi si am spus: “Doamne, tocmai acum vine sfarsitul lumii, este sfarsitul vietii mele. Eu acum voi merge in iad pentru ca nu am facut ceea ce stiam ca trebuie sa fac. Ce se intampla cu mine?” Am auzit doar o voce care mi-a spus asa: „Du-te si fa ceea ce ai de facut!”

Reporter:
– Ce reprezinta botezul, la urma urmelor?

Gabriela Povian:
– Mie imi era foarte greu. Ce vor spune oamenii? Mi-era foarte greu sa ma prezint inaintea oamenilor si sa spun: “Uite, eu sunt pocaita, m-am botezat.” Pentru mine a fost, pot sa spun, pasul cel mai, cel mai, cel mai important, pentru ca am recunoscut inaintea tuturor oamenilor. Mi-am invitat prietenii si cunoscutii. Ma bucur pentru cei care au acceptat sa vina. si am spus in fata tuturor: “Da, eu Il primesc pe Domnul Isus in inima mea. Da, eu vreau sa fiu un copil al lui Dumnezeu.”

Reporter:
– A fost o declaratie publica a schimbarii care s-a petrecut in inima ta. A fost o recunoastere in mod public a faptului ca din acel moment apartii poporului lui Dumnezeu. Cum este viata ta acum?

Gabriela Povian:
– Sunt si bucurii, si intristari, si necazuri, dar altfel. Am sentimentul de siguranta. Am sentimentul ca in orice clipa, daca voi muri, voi merge in cer. Am sentimentul ca locul meu nu este aici. Locul meu este acolo, in cer.
Am inteles ca ceea ce vrea Dumnezeu de la fiecare om este ca orice om sa semene cu El. Dumnezeu nu vrea un om pentru o religie, pentru un cult, pentru o confesiune. Dumnezeu vrea un om care sa semene cu El.

Reporter:
– Nasterea din nou si relatia personala a omului cu Dumnezeu, inseamna pur si simplu o schimbare a felului de a gandi si intrarea intr-o relatie personala cu Dumnezeu.
Rugaciunea zilnica, studiul Bibliei, bucuria, partasia cu ceilalti membri ai bisericii este parte din viata noastra de zi cu zi.
Este ca si cum ar fi pasul de intrare intr-o scoala, intr-un liceu sau intr-o facultate. Urmeaza pregatirea. Dar ai trecut deja, esti deja in liceul sau in facultatea respectiva si o vei absolvi, dar ai intrat si stii ca nu mai esti afara. Deja stii ca esti acolo. Ai trecut de partea copiilor lui Dumnezeu.
La fel este dupa ce ai intrat in biserica lui Cristos, experimentand nasterea din nou, schimbarea mintii, a valorilor, a modului de a gandi si avand o relatie personala, o partasie zilnica cu Dumnezeu – esti deja intrata in poporul lui Dumnezeu.
Gabriela, printre cititorii nostri poate este cineva care a trecut prin aceeasi situatie ca si tine, a fost in pericol sa fie avortat sau cineva care vrea sa faca avort.
Sau poate sunt tineri care se lupta cu aceleasi pacate cu care te-ai luptat si tu si carora li se toarna in cap, de catre mass-media sau de catre anturaj, minciuna ca este normal sa traiesti in curvie, este normal sa traiesti in betie, este foarte bine sa consumi droguri, este foarte bine sa faci tot felul de pacate. Ce le-ai putea spune tuturor acestora?

Gabriela Povian:
– Vreau sa le spun este ca sunt o valoare in ochii lui Dumnezeu. Chiar daca cei din jur ii considera simpli oameni, vreau sa le spun ca ei au un pret extraordinar in ochii lui Dumnezeu. Viata este prea scurta si totodata prea valoroasa ca s-o pierdem in pacatele acestea trecatoare.
Mi-aduc aminte foarte bine ca si eu, dupa ce savuram aceste pacate la petreceri, in inima mea ramanea un gol. si golul acesta, dragii mei, numai Dumnezeu il poate umple. Numai Dumnezeu, pentru ca este locul Lui. El si-a lasat acolo un gol in inima noastra, pentru ca ea sa fie umpluta de El.

Reporter:
– Dragul nostru cititor, cu siguranta experimentezi si tu acest gol in inima ta. Nu-l vei putea umple cu absolut nimic, oricat vei incerca: bani, distractie, pacate, nimic, nimic, nimic.
Doar Cristos poate sa umple golul din inima ta. Cheama-l si tu pe El, chiar astazi in inima ta. Roaga-l sa devina El stapanul total, complet, absolut al vietii tale.
Nu-L invita in inima ta si apoi sa-l trimiti undeva intr-un colt, sub niste scari. Lasa-l pe El sa fie Domnul si Stapanul casei inimii tale.

Lasă un comentariu

Interviu – Viata fara Dumnezeu este ca o caricatura nereusita – sau un alt fel de Pygmalion – RADU CLETIU

Radu Cletiu, caricaturist de renume, are o multime de diplome nationale si internationale. A debutat in anul 1980 in Revista URZICA. A fost invitat sa realizeze caricaturi la mai multe emisiuni de televiziune. A colaborat la ziare nationale, iar intr-un cotidian timisorean a avut timp de mai multi ani serialul de benzi desenate „Hominid” (un personaj evolutionist, cam nedezvoltat si cam ciudat, inventat de el, care se dezvolta si devine om).

Se considera un artist neinteles de oameni si de familie.

Isi „ineca in bautura” amarul pe tema „geniului neinteles”, uneori singur, alteori cu prietenii prin carciumi, unde „puneau tara la cale”. Era un fumator inrait, a obtinut legitimatie de fumator de la o companie de tigari datorita numarului mare de pachete fumate intr-un interval scurt de timp. Era in pragul divortului. Ii placea literatura stiintifico-fantastica, credea in farfurii zburatoare, mai ales ca si in casa lui „zburau farfurii” – cum se exprima el – in urma certurilor conjugale.

Sotia lui – Violeta – a facut specializare pentru propaganda vizuala comunista (lozinci, picturi, bannere, etc.) la cea mai inalta academie comunista din Romania – „Stefan Gheorghiu” din Bucuresti.

In caricatura, Radu Cletiu nu se multumea doar sa scoata in evidenta o anumita trasatura de caracter, ci dorea sa jigneasca omul, sa-l distruga – dupa cum marturiseste el. Fiind foarte mult timp aplecat asupra lucrului, nu putea urmari emisiuni TV, ci asculta posturi de radio. A gasit Radio Vocea Evangheliei si i-au placut foarte mult emisiunile „Cu bratele deschise” si „Vieti transformate”. Din emisiunea „Cu bratele deschise” se documenta din punct de vedere teologic, iar la „Vieti transformate” ramanea uimit si cam neincrezator ca oamenii se mai pot schimba in bine.

A decis sa mearga la biserica, dar sotia l-a atentionat: „Pana acum te-am impartit cu munca si cariera ta, iar acum vrei sa te mai si pocaiesti? Ne despartim!” In 3 Martie 2001, Radu a participat la serbarea de 5 ani a postului de radio Vocea Evangheliei – Timisoara, iar dupa acest eveniment s-a hotarat sa se pocaiasca. I-a explicat sotiei lui ca prin pocainta il va avea pentru ea si doar pentru ea, pe totdeauna. In ziua urmatoare – Duminica 4 Martie – a venit si sotia sa cu el la biserica si s-au hotarat amandoi sa-si schimbe viata. S-au botezat si sunt membrii activi in biserica.

Acum s-a schimbat si orientarea lui in caricatura. Organizeaza cursuri de caricatura si pictura pentru copiii din biserica, intentioneaza sa scoata o revista de benzi desenate pe teme crestine. Viata lor de familie s-a schimbat complet in bine, iar acum ei se roaga si pentru fetita lor Andreea, sa se intoarca si ea la Domnul.

O intamplare interesanta: era in masina cu unul dintre vechii prieteni, care ii spunea: „Radule, ai innebunit. Cum ai putut sa te pocaiesti? Ma simt murdar, chiar si numai prin faptul ca stau langa tine. Ce biserica este aceea la care mergi tu si care nu are moaste la temelie?” La care Radu Cletiu i-a raspuns: „Daca te simti murdar, inseamna ca Duhul Sfant lucreaza la inima ta…, cat despre moaste la temelia bisericii noastre, noi nu avem nevoie de oase de morti la temelie, deoarece Il avem pe Domnul Isus care este viu”…

Viata lui Radu s-ar putea asemana cu legenda lui Pygmalion. Personajul inventat de el – Hominid, cel care devine om – poate fi o paralela cu viata lui. Radu Cletiu a devenit om – un om dupa voia lui Dumnezeu, un om dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu.

Lasă un comentariu

Interviu – Eram o profesie, nu un om – OANA CIUCURE (STOIAN)

Interviu – Eram o profesie, nu un om – OANA CIUCURE (STOIAN)

Fugeam de mine insami…

Eram o profesie, nu un om, nu aveam o viata de om.

In spatele usilor inchise se ascundea o mare tristete, o mare singuratate, o mare nevoie de iubire, un gol care mi-a adus multa nefericire, lipsa de pace si bucurie si poate o mare nemultumire pentru tot ce aveam.

Stiu ca absolut tot ce a fost in trecut a fost iertat.

Oana Ciucure (Stoian):
– Tatal meu a fost primar in timpul comunismului si in familia noastra cel mai mult s-a discutat doctrina comunista. Aceasta m-a marcat foarte mult pentruca nu mi-am putut dezvalui sufletul si adevaratul meu fel de a fi.
Eu si sora mea trebuia sa invatam intotdeauna foarte bine. Am facut lectii de vioara si de fiecare data cand erau intalniri comuniste de primari sau cu alt scop in casa parintilor mei, noi eram chemate ca un fel de papusi care trebuia sa ne facem jocul. Trebuia sa mergem sa cantam, n-aveam voie sa spunem nimic, decat sa zambim si sa iesim dupa aceea.

Reporter:
In afara acelor intalniri, puteai discuta cu parintii tai despre gandurile sau dorintele tale?

Oana Ciucure (Stoian):
Vazuta din afara, noi am avut o relatie perfecta. Tatal meu era omul perfect, care se ingrijea de copii si nu ne lipsea absolut nimic, mai ales in vremea comunismului. ii multumesc foarte mult si-l apreciez, dar in viata noastra personala tatal meu niciodata nu mi-a spus ca ma iubeste. si mi-am dorit atat de mult sa-l aud spunandu-mi asta. Un alt aspect din copilaria mea este ca intotdeauna pe tatal meu il interesau mai mult parerile celorlalti, decat ce spuneam noi. Daca eram vazute bine de cei din exterior, de primarii sau de membrii de partid care veneau pe vremea aceea in casa noastra, noi eram gratiate si primeam recompensa, daca nu, eram pedepsite.
Mama mea este si dansa o femeie foarte sensibila, dar si-a ascuns acest lucru sub o imagine publica. Am facut si eu acest lucru si inca il mai fac. Zambesc intotdeauna si ce este in sufletul meu nu stie nimeni, decat Dumnezeu.
Aceasta mi-a adus un gol in inima pe care am incercat sa-l umplu cu tot felul de lucruri. Eram un om foarte singur, considerat fericit din afara, dar in spatele usilor inchise se ascundea o mare tristete, o mare singuratate, o mare nevoie de iubire, un gol care mi-a adus multa nefericire, lipsa de pace si bucurie si poate o mare nemultumire pentru tot ce aveam.

Reporter:
Vorbesti despre “masca” – in momentul nr.1 scoatem masca X, in momentul nr.2, masca Y, si foarte rar aratam ceea ce este de fapt in sufletul nostru.
Cum a decurs in continuare viata ta?

Oana Ciucure (Stoian):
Dupa intrarea la facultate, am fost numita sefa de grupa, dupa medie, apoi sefa de an. Acest lucru mi-a creat probleme pentruca la un moment dat am fost invitata in biroul unui profesor si rugata sa dau informatii despre colegi. N-am stiut prea multe despre aceste lucruri, dar am spus “nu” de la inceput. Acest refuz m-a costat foarte mult si am suferit mult. Am fost data afara din partidul comunist si am fost schimbata din functie. in anul 3, care era cel mai greu an, m-am luptat din rasputeri sa-l termin cu nota 10, si am reusit.

In 1992 am terminat facultatea, si am inceput rezidentiatul in pneumoftiziologie la Spitalul “Victor Babes” din Timisoara, sub conducerea d-lui Conf. Dr. Voicu Tudorache. Acest lucru a avut o importanta deosebita pentru mine din punct de vedere profesional, dat fiind faptul ca dansul este un om foarte bine pregatit, dar mai ales din faptul ca dansul este crestin, un “pocait”, cum ne numim noi, si dansul mi-a vorbit prima data despre Dumnezeu. Am inteles ca Dumnezeu este Cel care poate sa ne dea iubirea. Nu stiu cat de mare atentie am dat acestui lucru, mi se parea supranatural sa existe o Persoana care sa-mi dea ceva ce nu primisem atatia ani de la oamenii din jurul meu care spuneau ca ma iubesc.

Reporter:
Si culmea, fara sa ceara nimic!

Oana Ciucure (Stoian):
Da, acesta era el mai important lucru. Dumnezeu ne ofera gratuit iubirea Lui. si aceasta a venit intr-o perioada cand lucram pana la epuizare, pentruca fugeam de mine insami si nu stiam lucrul acesta. incercam sa-mi umplu timpul cu lucruri care m-ar tine departe de mine. Eram o profesie, nu un om, nu aveam o viata de om.

Dumnezeu a vazut ce se intampla de fapt cu mine si mi-a dat ocazia ca-n 1995 sa merg in Statele Unite. in California am cunoscut o familie de pocaiti baptisti si am locuit la dumnealor. M-a miscat faptul ca-n acea casa era o liniste si o pace nemaipomenite, ceva ce nu puteam descrie si care imi dorisem sa am si eu. si sotul si sotia mergeau impreuna la biserica, studiau Biblia, se bucurau impreuna. I-am intrebat: “Cum puteti avea o astfel de viata?”. Mi-au raspuns: “Domnul Isus ne-a dat aceasta bucurie”, lucru pe care la vremea respectiva eu nu-l intelegeam. Nu stiam cine este acest Domn Isus. Atunci dansii m-au invitat la orele de rugaciune pe care le tineau in casa dumnealor. A fost ceva foarte caraghios pentru acea vreme, pentruca se rugau cu voce tare, iar eu nu stiam sa ma rog deloc. Nu intelegeam nimic, eram confuza, dar doream sa am si eu acel lucru pe care l-am vazut la acea familie.

La acele sedinte de rugaciune a participat si socrul pastorului Daniel Branzei din Los Angeles, fratele Traian Ban, care ulterior s-a ocupat de mine foarte mult si ii multumesc si pe aceasta cale. Mi-amintesc apoi de fratele Andi Cristea, care era avocat, fratele Daniel Branzei, familia Tifrea, la care locuiam eu.
Ne strangeam, studiam Biblia, cantam…

Reporter:
Era un fel de Biserica in casa.

Oana Ciucure (Stoian):
Da. Acolo mi s-a explicat ce inseamna pacatul si ca am nevoie de iertarea de pacate, pe care doar Dumnezeu ne-o poate da. L-am rugat pe Domnul Isus Cristos sa intre in viata mea si in inima mea si sa ma curateasca, pentruca sunt o pacatoasa si nu am nici o sansa fara El.

Intre timp am primit o bursa medicala la Universitatea din New York. in 26 ianuarie 1997 am fost botezata la Biserica “West Side Baptist Church” din Rochester, New York. Odata cu acea marturie publica, de care imi amintesc cu bucurie si infrigurare, am spus “Nu” pentru totdeauna pacatului si am avut constiinta clara ca Dumnezeu m-a iertat. stiu ca absolut tot ce a fost in trecut a fost iertat, am fost o persoana noua.

Reporter:
Esti fericita acum?

Oana Ciucure (Stoian):
Da, acum sunt fericita.

Reporter:

Scrie-ne o reteta pentru fericire…

Oana Ciucure (Stoian):
Acum spun si eu aceeasi reteta pe care acea familie din Statele Unite mi-a dat-o: Domnul Isus.
Dupa cateva luni de la botez, Dumnezeu a inceput sa ma foloseasca in lucrarea Lui. Din Mai 1997 am inceput sa lucrez cu copii la Rochester Family Mission, o organizatie de ajutorare a oamenilor saraci. Acolo am deschis un fel de gradinita in care veneau copii si faceam cu ei lucru manual, sport, ore de citire, povesti biblice, jocuri.

In Noiembrie 1997 m-am intors in Romania. Parintii mei erau foarte ingrijorati ca m-am pocait, dar au vazut fericirea mea, bucuria care era in mine, pacea, rabdarea mea. Dumnezeu I-a schimbat si pe ei foarte mult.
Dumnezeu m-a ajutat sa-mi folosesc darul pe care mi L-a dat: sa ii iubesc pe copii si sa ma ocup de ei.

Epilog: Oana Ciucure (Stoian) lucreaza in prezent cu copiii strazii din Timisoara, si cu copii pe care ii ingrijeste la centrul infiintat de ea: „Casa Olarului”.

Comments (5)

Interviu – COSMIN CIUI

Interviu – COSMIN CIUI

Eu credeam ca sunt un om deosebit de valoros, adica un om moral, un om cinstit, un om care nu prea pacatuieste sau foarte aproape de standardul lui Dumnezeu.

Credeam in Dumnezeu doar pentru simplu motiv ca in cazul in care as fi indraznit sa spun ca nu cred ca exista Dumnezeu, mi-ar fi fost frica ca poate ma trazneste sau mi se poate intampla instantaneu ceva rau. Aveam o credinta mistica.

Cei care cred ca omul provine din maimuta, provin intr-adevar din maimuta, iar cei care considera si au convingerea ca ei au fost creati de Dumnezeu, sunt intr-adevar creati de Dumnezeu si alcatuiesc o rasa aparte de cei care provin din maimuta. – Leon Sestov

Dostoievski,in ‘Fratii Karamazov’ spune: ‘Daca nu exista Dumnezeu atunci toate ne sunt ingaduite’. Cam acestea erau gandurile mele atunci, imi este ingaduit orice si pot sa fac orice.

Ma credeam suficient de bun pentru a putea intra in Imparatia lui Dumnezeu, daca aceasta exista intr-adevar. Eram un om suficient de moral ca sa fiu privit cu admiratie si respect, spun asta fara falsa modestie, de majoritatea vecinilor si prietenilor necrestini. Eram considerat de multi drept un etalon. In momentul intalnirii mele cu Dumnezeu am realizat ca sunt departe, foarte departe de asa ceva.

Rugaciunea mea zilnica, cea mai adanca catre Dumnezeu, este ca El sa imi sfinteasca inima si mintea, sa mi-o curateasca, pentru ca este de necrezut de pacatoasa, de rea si de multe ori cand stai sa o analizezi cu atentie iti este frica ce gasesti acolo.

As vrea sa va opriti si sa va ganditi putin la faptul ca veti sta fata in fata cu Dumnezeu si veti fi siliti sa dati socoteala de viata voastra.

Cosmin Ciui este medic rezident. A terminat de curand facultatea de medicina, iar in timpul facultatii l-a intalnit pe cel care i-a schimbat viata, pe Isus Cristos. Cum s-a schimbat viata lui Cosmin intr-o perioada in care se bucura de libertate si dorea sa faca tot ceea ce a visat ?

Cosmin Ciui:
– In vara anului doi de facultate, niste tineri au impartit la poarta caminului niste buletine cu un sondaj prin care incercau sa afle interesul studentilor cu privire la lucrurile spirituale. Una dintre intrebari era: “Cat de mult ai vrea sa-l cunosti pe Dumnezeu pe o scala de la 1 la 10?”
La sfarsit am fost provocat sa ne intalnim regulat pentru a putea sa discutam despre aceste lucruri. Deoarece toate discutiile se purtau in engleza, am zis ca este o ocazie buna sa pot sa invat mai bine limba engleza.
In cadrul studiilor pe care le faceam se obisnuia sa se citeasca un pasaj din Biblie sau se studia pe Biblie asa ca vrand-nevrand m-am apucat sa citesc si eu. A fost o lupta la inceput sa citesc Biblia pentru ca imi venea sa renunt cand incercam sa citesc.
A fost o lupta si a fost destul de greu. ?nsa treptat-treptat am vazut ca multe lucruri pe care eu le credeam sau multe lucruri cu care eu eram obisnuit erau false dupa ce le analizam in lumina Bibliei. Atunci am inceput sa-mi pun intrebari.
Eu credeam ca sunt un om deosebit de valoros, adica un om moral, un om cinstit, un om care nu prea pacatuieste sau foarte aproape de standardul lui Dumnezeu. Cand am apucat sa citesc Biblia am vazut ca sunt departe de a fi asa si am inceput sa-mi pun probleme.
In cadrul studiilor am ajuns sa inteleg de fapt care este diferenta dintre a fi un om dupa voia lui Dumnezeu, prin jertfa lui Isus Cristos si un om care incearca sa fie dupa voia lui Dumnezeu prin eforturile lui.

Reporter:
– De ce voiai sa fi dupa voia lui Dumnezeu? De ce credeai ca e important ca viata ta sa se ghideze si sa se incadreze intre limitele sau sa se ghideze dupa prescriptiile lasate de Dumnezeu?

Cosmin Ciui:
– Pe vremea aceea eram aproape ateu. Credeam in Dumnezeu doar pentru simplu motiv ca in cazul in care as fi indraznit sa spun ca nu cred ca exista Dumnezeu, mi-ar fi fost frica ca poate ma trazneste sau mi se poate intampla instantaneu ceva rau.
Aveam o credinta mistica. Nu ma influenta prea tare. ?ncercam sa fiu un om integru pentru ca asa am fost educat sa fiu un un om moral, corect, dar nu prea credeam cu adevarat in existenta lui Dumnezeu.
Una dintre primele carti care m-au ajutat, alaturi de Biblie, sa-mi reevaluez oarecum pozitia a fost „Jurnalul fericirii” a lui Steinhardt prin care am invatat multe lucruri.
Apoi erau unele lucruri despre care am ajuns la cunostinta ca sunt pacate, insa nu vroiam sa renunt la ele. Mi-am zis: „in regula, o sa incerc sa renunt la pacate insa incep cu cele mai mici si anumite pacate le las ultimele.” Dar Dumnezeu nu a fost de acord cu genul acesta de tranzactii.

Reporter:
– Cand stiu ca mai am doua secunde de trait, atunci renunt si la cele mari.

Cosmin Ciui:
– Da, am fost pus in fata faptului de a renunta la lucrurile care imi dadeam seama ca erau niste pacate inaintea lui Dumnezeu, care puteam sa le consider eu niste pacate mai mari decat altele la care mi-ar fi placut mie sa renunt.
Asa ca a fost o lupta destul de mare, am fost pus in fata unor decizii destul de importante, chiar foarte importante, care mi-au influentat ulterior viata si Dumnezeu a biruit, mi-a dat putere si am inceput sa ma indragostesc de El. A fost o perioada in care L-am simtit pe Dumnezeu foarte aproape de mine, am simtit ca se implica in cele mai mici detalii, tine cont de rugaciunile cele mai neinsemnate, nu ca acum nu ar face la fel, insa atunci a fost parca putin altfel, a fost ceva diferit, a fost ceva special.
Ulterior, am inceput sa le vorbesc si eu oamenilor despre Cristos. Am fost la mare si am vorbit pe plaja cu studenti, in mod special despre nevoia lor de a avea o relatie cu Dumnezeu, de a-l cauta pe Dumnezeu. La un moment dat, am vorbit cu un baiat, avea vreo 29-30 de ani, ulterior am aflat ca era casatorit, sotia si cei doi copii nu stiau ca el este la mare, nu stiau unde este, a plecat fara ca ei sa stie.
Am vorbit cu el si si-a dat seama de nevoia lui de Dumnezeu, intr-un mod deosebit. Am inteles ca a fost ceva special atunci. El a spus: „Intotdeauna mi-am dat seama ca trebuie sa ma pocaiesc, dar am spus ca trebuie sa astept o anumita varsta si m-am gandit la varsta de 33 de ani.” Am zambit cand am auzit motivatia lui. Totusi ne-am rugat impreuna si sper ca el s-a intors la Dumnezeu.

Reporter:
– Ai absolvit medicina. Credeai in evolutionism sau in creationism? Am aparut din maimuta sau ne-a creat Dumnezeu?

Cosmin Ciui:
– Am o alta experienta legata de teoria evolutionismului. Credeam in evolutionism, nu neaparat pentru ca am fost student la medicina, dar asa am fost noi “formatati” sa credem.
Am luat contactul cu organizatia „Alege Viata”, si in momentul in care am inceput sa vorbim despre lucruri spirituale, despre Dumnezeu, despre planul Lui, am inteles ca Biblia ne spune ca Dumnezeu a creat lumea si ca El l-a creat si pe om dupa chipul si asemanarea Sa.
Eu deja facusem cativa pasi de credinta, dar mi-am zis: „Bine, cred multe lucruri, incep sa cred multe lucruri, dar aceasta nu o pot accepta!”
Citind in continuare „Jurnalul fericirii”, am ajuns la capitolul in care Steinhardt citeaza un scriitor din diaspora rusa, Leon sestov se numea el, care spune:
„Exista in momentul de fata doua teorii cu privire la originea omului. Una spune ca omul provine din maimuta, iar alta spune ca a fost creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Sustinatorii celor doua teorii se cearta grozav.
Parerea mea este ca ei se inseala, si unii si altii. Adevarul este, ca de obicei, undeva la mijloc. Cei care cred ca omul provine din maimuta provin intr-adevar din maimuta, iar cei care considera si au convingerea ca ei au fost creati de Dumnezeu, sunt intr-adevar creati de Dumnezeu si alcatuiesc o rasa aparte de cei care provin din maimuta.”
A fost un moment in care am stat si m-am gandit indelung la acest lucru, m-a provocat. Citeam in paralel o alta carte, „Creationismul stiintific”. Am facut o rugaciune scurta, care s-a implinit imediat. Am zis: „Doamne, daca este adevarat ca tu l-ai creat pe om si ca toate aceste lucruri cu privire la evolutionism sunt niste minciuni, sadeste in inima mea o convingere puternica, a acestui lucru.”
?ntr-un timp foarte scurt, 2-3 zile, pur si simplu, parca mi-a fost sters din memorie acest gand, aceasta convingere ca provin din maimuta. si Dumnezeu mi-a dat convingerea ca El m-a creat.

Reporter:
– Care erau framantarile tale dinainte, dincolo de preocuparile de natura intelectuala?

Cosmin Ciui:
– In momentul in care am ajuns la facultate, am zis : „Acum pot sa fac ce vreau! Pot sa traiesc viata pe care o vreau, pot sa fac ce vreau eu.” Ma gandeam in special la lucrurile pacatoase, sa pot sa traiesc o viata in care sa dau frau liber imaginatiei in toate domeniile. Am citit putin mai tarziu o carte a lui Dostoievski, „Fratii Karamazov” si el spune: „Daca nu exista Dumnezeu atunci toate ne sunt ingaduite”. Cam acestea erau gandurile mele atunci, imi este ingaduit orice si pot sa fac orice.
Dumnezeu a intervenit destul de repede in viata mea. Insa oricum am facut destule lucruri pe care acum le regret si care au consecinte asupra vietii mele, chiar si acum si vor avea practic toata viata pentru ca consecintele pacatului raman chiar daca este iertat de Dumnezeu atunci cand devii copil al Lui.

Reporter:
– Iti place rugaciunea si-ti place sa citesti mult, iti place Biblia in mod deosebit.

Cosmin Ciui:
– Da, imi place foarte mult rugaciunea. Imi dau seama ca este cheia care poate deschide orice usa de acces spre revarsarea puterii lui Dumnezeu si a binecuvantarilor Lui. Imi place de asemenea sa citesc foarte mult.
As putea spune ca intr-un timp destul de scurt mi-am facut o biblioteca destul de consistenta de literatura si teologie crestina.
Desigur, Biblia are locul principal, in centrul preocuparilor mele si incerc sa-i aloc cat mai mult timp. Este cartea dupa care incerc in permanenta sa-mi modelez viata, este cartea care mi-a schimbat viata asa ca nu as putea sa uit de ea sau sa o las in afara preocuparilor mele.
Daca ar fi sa fac o recomandare as putea sa spun ca eram si eu candva un om care nu avea nici un interes pentru lucrurile spirituale.
Eram un om care se credea suficient de bun pentru a putea intra in Imparatia lui Dumnezeu, daca aceasta exista intr-adevar. Eram un om suficient de moral ca sa fiu privit cu admiratie si respect, as putea sa spun fara falsa modestie, de majoritatea vecinilor si prietenilor necrestini. Eram considerat de multi drept un etalon. In momentul intalnirii mele cu Dumnezeu am realizat ca sunt departe, foarte departe de asa ceva.
Acum, pe masura ce ma apropii tot mai mult de Dumnezeu, imi dau seama ca sunt foarte departe de viata pe care eu credeam ca o duc, de sfintenia si neprihanirea pe care credeam ca le am. Imi dau seama ca sunt foarte pacatos, ca inima mea este corupta in totalitate si rugaciunea mea zilnica, cea mai adanca catre Dumnezeu, este ca El sa imi sfinteasca inima, sa ma curateasca, pentru ca este de necrezut de pacatoasa, de rea si de multe ori cand stai sa o analizezi cu atentie iti este frica ce gasesti acolo.
As vrea sa ii provoc pe cititorii nostri sa se opreasca putin. Undeva, intr-un capitol din Amos spune: „De aceea va veni vremea cand iti voi face aceste lucruri Israele. Pregateste-te sa-l intampini pe Dumnezeul tau!”
Dragii mei, va veni o vreme cand fiecare vom sta fata in fata cu Dumnezeu, vom fi siliti, nevoiti sa dam socoteala de viata pe care am trait-o. De aceea, as vrea sa va rog sa va opriti putin din cursul vietii voastre grabite, tot mai grabite, cand desi tehnologia are un aport foarte important, timpul parca este tot mai scurt.
As vrea sa va opriti si sa va ganditi putin la faptul ca veti sta fata in fata cu Dumnezeu si veti fi siliti sa dati socoteala de viata voastra. si daca sunteti sinceri si recunoasteti ca sunteti pacatosi si ca aveti nevoie de Dumnezeu, cu siguranta El se va lasa descoperit, pentru ca a spus: „Cine ma cauta ma va gasi. Daca ma cautati cu toata inima ma veti gasi.” si El este acela care doreste ca voi sa petreceti vesnicia cu El in cer.

Reporter:
– Daca vrei, te rog sa inalti o rugaciune catre Dumnezeu.

Cosmin Ciui:
– Tata din cer, venim inaintea Ta in aceste momente, Doamne si te binecuvantam ca Dumnezeu al cerului si al pamantului. Te binecuvantam, Tata ca si Creator al intregului Univers. Te binecuvantez Tata, ca si Creator al meu si te binecuvantez Tata, ca si Creator al tuturor oamenilor.
Doamne, vreau sa-ti multumesc pentru ca fara ca eu sa te fi cautat, Tu ai fost acela care m-ai cautat mai intai. Iti multumesc Doamne, ca fara ca eu sa te fi dorit Tu ai fost Acela care m-ai dorit Doamne, pentru Tine.
Recunosc Doamne, ca nu am nici un merit in toate aceste lucruri. Recunosc Doamne, ca am fost un pacatos. si recunosc Doamne, ca sunt un pacatos, chiar si acum, dar sunt un pacatos iertat de Tine.
Tata, ma rog pentru cei care citesc acest interviu, sa-i cercetezi prin Duhul Tau cel Sfant. Te rog Doamne sa-i sensibilizezi, sa-i faci Doamne sa realizeze goliciunea vietii lor, sa realizeze lipsa de importanta a vietii pe care o duc departe de Tine.
As vrea Doamne sa li te descoperi ca Cel care poate umple toate golurile din viata lor. As vrea Doamne sa li Te descoperi ca Cel care poate da un sens vietii lor si Doamne daca sunt inimi care te cauta, te rog ca Tu sa li te descoperi.
Te rog Doamne sa ii iei de mana, sa ii ajuti sa faca primii pasi in credinta. Te rog sa-i binecuvantezi pe toti cititorii nostri cu o inima buna, cu o minte inteleapta, cu multa pace si dragoste unii fata de altii. Te rog Doamne sa-i binecuvantezi cu viata vesnica.”
Amin

Lasă un comentariu

Interviu DANIEL SANDOR – pornografie si muzica house

Interviu DANIEL SANDOR – pornografie si muzica house

Eram disperat dupa muzica house si pornografie.

Am avut probleme cu pornografia, pe care o gaseam in reviste, pe Internet, in poze sau in filme.

Pornografia este un instrument al Diavolului, prin care Diavolul vrea sa ne apropie cat mai mult de el si sa nu-L ascultam pe Dumnezeu.

Diavolul a reusit sa ma ajute sa ma ascund foarte bine, chiar daca aveam zeci de reviste pornografice. Cautam locul potrivit, timpul in care eram singur acasa.

Am ars toate revistele porno pe care le aveam, CD-urile le-am rupt si le-am aruncat la gunoi, iar calculatorul l-am “dezinfectat”, stergand sutele de imagini si melodii pe care le aveam stocate acolo.

In satul in care a crescut Daniel – Beregsaul Mare, langa Timisoara – se ascultau doar manele. Dar Daniel era orientat spre muzica house si techno.
De asemenea, pornografia a jucat un rol complet nefast in viata lui. A avut probleme cu pornografia, pe care o gasea in reviste, pe Internet, in poze sau in filme.
Daniel a absolvit Facultatea de Matematica aplicata in economie si are 22 de ani. La un moment dat a avut un vis, care a marcat momentul din care Daniel, cu ajutorul lui Dumnezeu, a inceput sa scape din mocirla in care se afla.

Daniel Sandor:
– Orice tanar poate avea astfel de probleme, si in mod special eu aveam astfel de probleme. Eram cu totul implicat in toate acestea si chiar cufundat in ele.
Chiar daca paream un om religios, care mai mergeam cu preotul prin sat cu crucea, sau mergeam din cand in cand la biserica, totusi cautam cu foarte mare insetare localurile unde se asculta o astfel de muzica, distractiile, discotecile, tot ce i se pare unui tanar ca ar putea sa-i ofere placere.
De asemenea, pornografia a avut un foarte mare impact asupra vietii mele, si cred ca majoritatea tinerilor din tara aceasta se confrunta cu aceasta problema, fie ca vor sau nu sa recunoasca.
Pornografia este un instrument al Diavolului, prin care Diavolul vrea sa ne apropie cat mai mult de el si sa nu-L ascultam pe Dumnezeu.

Reporter:
– Daniel, tu erai dependent de acest gen de muzica, toate CD-urile pe care le gaseai la prieteni le copiai pe calculatorul tau si le ascultai. Era bucurie, placere, sau o goana continua dupa vant?

Daniel Sandor:
– Mie mi se parea ca era o placere, de fapt chiar era o placere, dar adevarul este ca era o goana dupa vant. Muzica aceasta m-a determinat la a avea fel de fel de senzatii, trairi in cat mai mare exaltare. Cautam tot ce insemna muzica techno, house, chiar trance, muzica creata de DJ-ei, un fel de muzica zgomotoasa si cam atat.
De la varsta de 15 ani am inceput sa fiu dependent de acest fel de muzica si de pornografie. Un coleg de banca, care era si el dependent de aceasta muzica, a inceput sa ma influenteze si pe mine si sa ma directioneze spre acest gen de muzica, dandu-mi CD-uri cu astfel de muzica.
De atunci a inceput totul, a inceput cautarea mea insetata dupa astfel de melodii. Am ajuns sa adun tot ce insemna muzica house si techno. Intram pe Internet, navigam pe site-uri ale acestor DJ-ei si adunam poze.

Reporter:
– Cum a inceput povestea cu pornografia?

Daniel Sandor:
– Cu pornografia am pornit ceva mai devreme decat cu muzica electronica. Eram prin clasa a 5-a cand unul dintre fratii mei, afectat si el de pornografie, mi-a oferit cateva reviste, dupa care am inceput eu sa le caut si sa le achizitionez. Apoi, pe calculatorul meu, am incarcat tot felul de poze si filme pornografice. Eram prins in aceste lucruri care creeaza tinerilor placere, dar care duc la moarte.

Reporter:
– De ce crezi ca duc la moarte, ce poate fi rau acolo?

Daniel Sandor:
– Rau este faptul ca aceste lucruri sunt imorale, rusinoase, nepotrivite. De aceea si sunt interzise pe posturi de televiziune sau radio, dar culmea este ca la chioscurile de ziare nu sunt interzise si oricine poate sa-si cumpere astfel de reviste.
Sunt rele pentru ca Dumnezeu le considera rele, Dumnezeu le considera pacat.
Chiar daca in lumea noastra multi tineri le considera ca ceva normal, obisnuit, ceva care trebuie sa faca parte din viata tanarului, totusi, inaintea lui Dumnezeu sunt pacat si duc la condamnarea vesnica in iazul de foc.
Dumnezeu a lasat ca placerea sexuala sa aiba loc in cadrul casatoriei, si nicidecum inainte, sau in relatii de scurta durata, relatii in cadrul carora tinerii cred ca se iubesc, dar de fapt ei iubesc placerea sexuala si doresc sa aiba parte de actul sexual. Mai apoi nu mai exista nici asa zisa „dragoste” care trebuia sa fie. De fapt este o cale prin care tinerii isi satisfac poftele inainte de vreme.

Reporter:
– Cum te-ai ascuns de parintii tai? Banuiesc ca a fost o lupta continua sa ascunzi toate aceste inclinatii ale tale.

Daniel Sandor:
– Diavolul a reusit sa ma ajute sa ma ascund foarte bine, chiar daca aveam zeci de reviste pornografice. Cautam locul potrivit, timpul in care eram singur acasa. De fapt atunci cand esti singur acasa apare dorinta de a face lucruri pe care nu ai dori sa te vada cineva ca le faci. Dar este cineva care te vede – Dumnezeul Cel viu, care vede toate lucrurile si care ne cunoaste chiar si gandurile.
Mergeam la prieteni sa vizionam filme pornografice.
Nu am experimentat curvia la nivel fizic – pot sa spun ca a fost harul lui Dumnezeu care m-a pastrat neatins cel putin la acest nivel, mai ales ca participam mereu la distractii si chefuri care se sfarsesc cu astfel de lucruri.
Nu am avut nici un contact fizic sexual, insa orice tanar care vizioneaza filme pornografice, de obicei recurge la masturbare. Aceasta a pus stapanire si pe mine.

Reporter:
– A fost un moment dat in viata ta cand Dumnezeu a produs un cutremur care a distrus tot ce era vechi si rau.
„Caci, daca este cineva in Hristos, este o faptura noua. Cele vechi s-au dus: iata ca toate lucrurile s-au facut noi.”
A fost un moment in care ai avut un vis, moment din care viata ta a plecat pe un alt drum.

Daniel Sandor:
– Inainte de a va istorisi visul, trebuie sa va spun ca am incercat in repetate randuri sa scap de pornografie, deoarece am inteles ca este ceva rau, care lui Dumnezeu nu-I place.
Chiar I-am facut o juruinta lui Dumnezeu si I-am spus: „Doamne, vreau sa nu mai recurg la aceste lucruri, sa nu ma mai uit la aceste imagini”, insa juruinta mea nu a tinut foarte mult. Asta deoarece doar in Cristos poti fi o faptura noua.
Moralitatea noastra sau incercarile noastre de a deveni oameni noi si de a face voia lui Dumnezeu prin puterea noastra, esueaza intotdeauna.
Inainte de a avea acel vis, unul dintre fratii mei, care si el a fost prins de pornografie, s-a intors la Dumnezeu si i-am vazut viata complet schimbata.
In visul pe care l-am avut, se facea ca trebuia sa merg la un spital. Am ajuns la acel spital, am pasit pe un coridor al spitalului si mergand pe acel hol, uitandu-ma in stanga si-n dreapta, am observat ca in saloane, in loc de bolnavi pe paturi, erau tineri cam de varsta mea, care dansau pe muzica house si techno, exact ce ascultam eu.
Erau camere ca un fel de discoteci, si nicidecum camere cu bolnavi pe paturi. Am ajuns la capatul acelui coridor si am ajuns in curtea acelui spital din visul meu. Acolo erau niste piscine cu multi oameni dezbracati, care se destrabalau acolo.
La un moment dat toti oamenii aceia au inceput sa fuga, sa strige, erau disperati, ceva se intampla in locul acela. Parca incepea sa ia foc acel loc si parca era sfarsitul lumii si mania lui Dumnezeu se revarsa peste acel loc. Am fugit cat am putut de acolo si am ajuns in sfarsit la o apa curgatoare, unde erau multi tineri. Acolo s-a incheiat si visul meu.
Semnificatia visului am inteles-o chiar in dimineata urmatoare. Spitalul era plin cu oameni bolnavi spiritual, nu fizic. Acei bolnavi ma reprezentau pe mine – oameni care cautau sa se distreze, asa cum cautam si eu.
Curtea din spatele spitalului a fost locul unde am inteles ca Dumnezeu isi revarsa mania peste oamenii care traiesc in desfrau si pacat si nu se impaca cu Dumnezeu, nu cauta sa-si mantuiasca sufletul. Diavolul este stapanul celor ce traiesc in pacat.

Reporter:
– Daniel, care a fost momentul culminant in toata aceasta desfasurare de forte, prin care Dumnezeu dorea sa te scape de pacatul in care traiai?

Daniel Sandor:
– Am participat la tabara crestina de la Cortul Intalnirii. Am fost uimit sa vad asa multi tineri care se adunau impreuna sa se inchine inaintea lui Dumnezeu, sa-L laude pe Dumnezeu, si sa se roage impreuna.
A fost o uimire pentru mine, deoarece atatia tineri adunati la un loc nu mai vazusem decat in Timisoara, la festivalurile la care luam si eu parte – Festivalul berii, Festivalul vinului si alte astfel de evenimente la care tinerii se aduna sa se destrabaleze, sa se imbete, sa chefuiasca.
Va dati seama ca a fost o discrepanta enorma intre ceea ce am trait eu in Timisoara si ceea ce am trait la acel Cort al intalnirii, unde era prezent Duhul lui Dumnezeu.
Dumnezeu m-a sensibilizat, m-a facut constient de pacatele mele, de starea in care ma aflam. Am inceput sa plang cum n-am mai plans niciodata pana atunci. Atunci Dumnezeu S-a atins intr-un mod deosebit de mine. De atunci m-am hotarat din toata inima, cu ajutorul lui Dumnezeu, sa renunt la toate placerile pacatoase ale vietii.

Reporter:
– Ce ai facut cu “materialele” tale secrete, dupa ce ai revenit din tabara?

Daniel Sandor:
– Cand m-am intors, am ars toate revistele porno pe care le aveam, CD-urile le-am rupt si le-am aruncat la gunoi, iar calculatorul l-am “dezinfectat”, stergand sutele de imagini si melodii pe care le aveam stocate acolo.

Reporter:
– Dumnezeu poate face noi chiar si lucrurile de langa noi, atunci cand ne schimba pe noi. Chiar daca pana atunci calculatorul tau era un vector spre iad, ai hotarat sa-l faci sa devina un vector spre rai – stergand de pe el tot ce tinea de Satana.

Daniel Sandor:
– Transformarea a avut loc in toate domeniile vietii. Un om care este prins de vicii, de patimi, nu poate sa se lase de ele, chiar daca se straduieste din toata inima si vrea sa renunte la alcool, la fumat, la curvie, la pornografie. Fiind dependent de toate acestea, nu se poate lasa singur de ele.
Insa, atunci cand intervine Dumnezeu in viata unui om care se lasa schimbat de El, Dumnezeu face o transformare totala. La Dumnezeu exista eliberare de orice patima sau orice viciu.
Schimbarea mea a fost un semnal si pentru prietenii mei.
Prietenul meu foarte bun din Timisoara, care-mi trimitea CD-uri cu muzica house si altele de genul acesta, a fost uimit sa vada ca pur si simplu nu mai reactionez in niciun fel la ceea ce el imi spunea despre DJ-ei si despre acest gen de muzica.
Ceilalti prieteni de la mine din sat au fost intristati ca nu le-am dat lor CD-urile pe care le-am distrus si aruncat la gunoi, dar nu am vrut sa-i nenorocesc si pe ei.
Am inceput sa citesc cat mai mult Biblia, sa-L cunosc pe Dumnezeu cat mai bine. Ma bucur si Ii multumesc lui Dumnezeu ca sunt un copil al Lui.

Comments (1)

INTERVIU – DIANA HORVATH

INTERVIU – DIANA HORVATH

“Domnul Isus stand la usa inimii mele si batand…si eu stateam inauntru, la caldura, bucurandu-ma de sarbatoare, pe cand Sarbatoritul statea afara, in frig”

Diana Horvath a fost dusa inca de mica la biserica de bunica ei. A cunoscut de tanara Cuvantul lui Dumnezeu si biserica. Ea istoriseste:
Cand am ajuns la varsta adolescentei si eram in cautare de raspunsuri, de prietenii, de “fericire”, mi-am indreptat atentia si spre ofertele care veneau din lume. In acelasi timp cautarile mele dupa sens erau ambivalente, fiind indreptate atat inspre lume cat si inspre Dumnezeu.

Frecventam in continuare biserica, dar nu aveam o relatie personala cu Dumnezeu si pe deasupra incercam sa imi umplu golul din inima cu surogate oferite de lume. Problema era ca nu ma simteam ca apartinand nici uneia dintre tabere. Nu eram nici in totalitate din lume, dar nici nu eram un copil nascut din nou.

In seara de Ajun de Craciun a anului 1995 am fost la colindat. Cand am ajuns spre dimineata acasa am incercat sa deschid poarta casei, dar nu am reusit. Era tare frig afara si cum stateam in fata portii ma gandeam ca ai mei sunt in casa la caldura, bucurandu-se impreuna de Sarbatoare. Imi doream asa de mult sa fiu si eu inauntru !

Atunci, am avut viziunea Domnului Isus stand la usa inimii mele si batand…si eu stateam inauntru, la caldura, bucurandu-ma de sarbatoare, pe cand Sarbatoritul statea afara, in frig. Duhul Sfant m-a cercetat in momentele acelea si m-a facut constienta de goliciunea mea spirituala si de nevoia de a fi eliberata de pacatele mele.

Acolo, in fata portii, L-am primit in inima mea ca Domn si Mantuitor pe ISUS. Apoi, am reusit sa deschid poarta si cand am intrat in casa i-am gasit pe toti dormind. Din nou am fost cercetata si am inteles ca la fel ca si ei, eu fusesem adormita fata de Domnul, impietrita la chemarea Lui.

Din acel moment lucrurile s-au schimbat in viata mea si am inteles dragostea, rabdarea, mila si harul Domnului fata de mine. De asemenea, golul din inima mea a fost umplut si cel mai minunat este ca Domnul continua sa faca lucruri deosebite in viata mea!

Doresc sa ii slujesc cu tot ce sunt Domnului si sa raman credincioasa Celui ce m-a iubit si m-a rascumparat.

Lasă un comentariu

INTERVIU – ELI HENTES

ELI HENTES

“Simteam un gol tot mai adanc in inima mea; la un moment dat credeam ca banii vor fi cei care vor completa fericirea si golul. Am avut bani…nici asta…”

“Apoi imi spuneam: ‘Cei care fac turnee trebuie sa fie fericiti’. In acei ani eram foarte eleganta, eram tanara, draguta, curtata, aveam bani, faceam turnee in tara, in strainatate, dar…departe de a fi adevarata fericire.”

“Incepusem sa ma ocup cu ghicitul…ce cumplit.”

“M-a intampinat sotul meu si mi-a spus: ‘Eli, minunea s-a petrecut. Fiul nostru a fost vindecat.’ I-am spus sotului meu ca am simtit si am strigat: ‘Slava tie Doamne! Iti
multumesc…’ “

“Faceam la sfarsit de saptamana chefuri cu bancuri porcoase si dans pana dimineata. Toti eram departe de Dumnezeu.”

“Am fost operata de cancer de mai multe ori. Imi era mila de fiul meu care nu era impacat cu Domnul si de sotul meu, care se clatinase foarte mult pe cale, din pricina bolii mele.”

“Sotul meu, care inainte imi spunea zilnic ca ma iubeste, m-a parasit pentru alta femeie.”

“Pe moment o iertam pe amanta sotului meu, dar peste putin timp imi repugna din inima o ciuda si o manie cumplita.”

“Dumnezeu m-a vindecat de cancer. Pur si simplu mi-a disparut tumoarea, dupa ce mai multi frati si surori s-au rugat pentru mine.”

“Sa-ti vezi singurul tau copil bolind, sa-l vezi efectiv in pragul mortii, este ceva cumplit.”

“La picioarele patului era Satan. L-am vazut nu numai prin ochi spirituali, l-am vazut si prin ochi fizici.”

“Oamenii erau intunecati de puterea malefica a celui rau si veneau la bunica mea ca la un purtator de mesaje divine.”

Eli Hentes a lucrat ca actrita la Teatrul de papusi din Targu Mures, apoi a devenit manechin.
In familia ei au fost persoane care s-au ocupat de vrajitorii, iar aceste practici au lasat o amprenta puternica asupra gandirii doamnei Eli Hentes. Mai tarziu a avut probleme de sanatate si boli grele.

Eli Hentes:
– Bunicii din partea tatalui se ocupau cu magia alba, asa zisa magie alba. O practica oculta, daunatoare, pe care, din nefericire astazi in Romania o practica foarte multi. si cei care o practica nu stiu ca aceasta ii duce in iad.
Bunica mea se ocupa cu ghicitul si cu descantatul. Nu aveam decat vreo 8 – 10 anisori cand obisnuiam sa stau de-a dreapta ei la masa si sa urmaresc aranjamentele cartilor si toata practica, care isi pusese amprenta pe fiinta mea cruda. Astfel incat mai tarziu, dupa ani, incepusem sa practic si eu. Mai in joaca, mai in gluma, dar fara sa-mi dau seama ca de fapt eram o marioneta in mana Satanei.
Le ghiceam colegilor mei si ei erau tare incantati ca Eli le ghiceste. Veneau cu cesti de cafea, bineinteles veneau cu o prajitura, cu un mar, cu un dar ca sa le ghicesc, iar eu nu vedeam ceva rau in asta si nici ei.
Dar, pe zi ce trecea, aceasta practica ma lega tot mai puternic cu niste legaturi demonice invizibile, care nu le putea rupe nimeni. Omeneste nu puteau fi rupte, decat de o putere dumnezeiasca. Ma distram bineinteles, dar colegii imi spuneau ca tot ceea ce le spun eu este adevarat.
Pentru ca nu-mi gasisem bucuria si fericirea nici acolo, am inceput sa fac anumite cursuri, de ghizi, de manechini, devenisem manechin…

Reporter:
– Ce urmareati prin toate acestea, ce cautati atunci? Ce va lipsea?

Eli Hentes:
– Simteam un gol parca tot mai adanc in inima mea; la un moment dat credeam ca banii vor fi cei care vor completa fericirea si golul. Am avut bani… nici asta. Pe urma imi spuneam: “Cei care fac turnee trebuie sa fie fericiti”. Va marturisesc ca in acei ani eram foarte eleganta, eram tanara, draguta, curtata, aveam bani, faceam turnee in tara, in strainatate, dar… departe de a fi adevarata fericire.
Faceam la sfarsit de saptamana chefuri cu bancuri porcoase si dans pana dimineata. Toti eram departe de Dumnezeu.

Reporter:
– Raspunsurile pe care le ofereati colegilor dumneavoastra atunci cand va solicitau sa le ghiciti, veneau din faptul ca intuiati ce aveau ei nevoie, sau efectiv simteati ca altcineva va comunica acele lucruri? Era o inventie a dumneavoastra sau erati folosita ca “transmitator”?

Eli Hentes:
– Bineinteles ca toate acestea erau dictate de Satan, pentru ca lucra in subconstientul meu, iar gura mea debita ceea ce vroia Satan sa comunice si oamenii erau incantati.
Ma intorc iarasi putin la bunica mea. Mereu casa ei era plina de oameni evlaviosi din sat, carora bunica le ghicea si oamenii credeau ca e un dar dumnezeiesc. Dar era ceva demonic, dracesc. Nici preotul din sat nu-si facea probleme. Oamenii erau intunecati de puterea malefica a celui rau si veneau la bunica mea ca la un purtator de mesaje divine. Era ceva cumplit.
Peste ani, credeam ca sunt si eu purtatoare a acelor mesaje divine, insa a venit o zi binecuvantata cand intr-adevar mi-am dat seama ca tot ceea ce am facut era un pacat cumplit, care ma ducea in iad. Dar Dumnezeu a trebuit sa ma treaca prin incercari.
Copilul meu s-a imbolnavit destul de rau, incat la 3 ani zacea pe pat. Avea o pareza si la mana si la picior, de cateva zile se hranea doar cu ceai.
Sa-ti vezi singurul tau copil bolind, sa-l vezi efectiv in pragul mortii, este ceva cumplit. Stateam langa patutul lui si plangeam, spunandu-i lui Dumnezeu: “Doamne, ia viata mea si da-o propriului meu copil. As vrea sa-l vad ca traieste, Doamne. Eu nu mai contez, dar copilul meu sa nu se chinuie.”
Sotul meu nu suporta suferinta copilului si din pricina aceasta venea foarte rar pe acasa. ?ncepuse sa bea, venea baut si bineinteles ca asta agrava situatia mea. Durerea era si mai profunda.
?n aceasta stare, Dumnezeu mi-a descoperit niste oameni minunati, o familie minunata de oameni cu adevarat pocaiti. Prin aceasta familie – familia Lungu din Targu-Mures – parintii mei spirituali de altfel, prin acesti oameni minunati L-am cunoscut pe Cristos. Prin modul lor de a trai, prin viata lor de zi cu zi in familie – pentru mine a fost un exemplu extraordinar.
Uneori credeam ca joaca teatru, dar fiind vecinii mei, am inceput sa-i cunosc mai indeaproape. Ei mi-au spus: “Eli, orice vei cere lui Dumnezeu cu credinta vei primi”. ?ntr-o zi mi-au adus o Biblie si mi-au spus: “Apuca-te si citeste Biblia si roaga-te asa cum stii tu sa te rogi. Simplu, nu povesti invatate”.
Am inceput sa citesc si Dumnezeu a inceput sa mi se descopere. In suferinta mea, nu aveam de ce sa ma agat. De cine sa ma agat? De sotul meu care pleca de acasa si se imbata? Cui sa-i spun oful meu? Copilului meu care avea 3 anisori si ceva si zacea in pat… el ce sa inteleaga?
Atunci am inceput pur si simplu sa vorbesc cu Domnul. M-am dus pentru prima oara la o biserica evanghelica. Imi aduc aminte ca am plans cu lacrimi fierbinti si am spus: “Doamne, daca existi, te rog sa-mi vindeci copilul. si vreau ca aceasta minune sa se petreaca chiar astazi sub ochii sotului meu.”
Sotul meu era acasa in seara aceea si nu m-a impiedicat sa merg la acea biserica, pentru ca si el suferea mult pentru copil. La biserica incepuse rugaciunea si eu m-am rugat printre primii. Mi-aduc aminte ca a fost o rugaciune extraordinara, care a ajuns la Dumnezeu. Am simtit in acel moment o putere extraordinara peste fiinta mea, am simtit ca Duhul lui Dumnezeu lucreaza chiar in acel moment si chiar am spus in rugaciune: “Doamne, medicii nu i-au mai dat sanse copilului meu decat maxim 2 ani. Dar Tu, care esti doctorul doctorilor, arata-i sotului meu, care nu crede in Tine Dumnezeu, ca Tu existi”. In cele din urma, cu lacrimi in ochi, i-am multumit lui Dumnezeu ca mi-a ascultat rugaciunea, pentru ca am simtit efectiv ca Dumnezeu s-a atins de copilul nostru.
Acasa m-a intampinat sotul meu si mi-a spus: “Eli, minunea s-a petrecut. Fiul nostru a fost vindecat!” I-am spus sotului meu ca am simtit si am strigat: “Slava tie Doamne! Iti multumesc!”. Baietelul a venit in fata mea si acum putea sa miste manutele si picioarele perfect.

Reporter:
– Acest miracol v-a apropiat mai mult de Dumnezeu?

Eli Hentes:
– Da, insa s-a mai intamplat ceva foarte interesant. Practica magiei, care-si pusese amprenta pe fiinta mea, m-a urmarit mult timp, si Diavolul nu se da biruit atat de usor.
Inainte de a ma pocai cu adevarat, incepusem sa studiez tot felul de practici. Prima data am studiat practicile oculte si tainele chiromantiei, dupa aceea am trecut la Yoga, apoi la teozofie, dar toate acestea parca ma legau si mai puternic de Satan si simteam ca Duhul lui Dumnezeu imi vorbeste ca nu e bine ceea ce fac.
Chiar si Yoga, cu toate ca par doar exercitii fizice extraordinare la prima vedere, in realitate nu sunt trasate de Dumnezeu, ci sunt o fatada a intunerecului, a Diavolului, ca sa cuprinda mai usor tinerii in cursa.
Sunt fatade pe care Satan le foloseste asa cum se foloseste chiar si de televiziune – ne aduce in fata anumite emisiuni, chiar si crestine, dar in realitate… cat la suta sunt de alta natura, ca sa ne rupa de tot ce este dumnezeiesc?
Dupa studierea teozofiei, Duhul lui Dumnezeu mi-a vorbit. Am stat in post si in rugaciune si pur si simplu am auzit soapta Duhului: “Opreste-te! Opreste-te pana nu este prea tarziu!”. Dar am inceput sa-i spun Domnului: “Doamne, dar invat atatea lucruri extraordinare!”. Duhul lui Dumnezeu imi spunea: “?ti este de ajuns Scriptura si ceea ce-ti voi descoperi Eu prin Duhul Meu pe parcurs”.
M-am oprit, dar intr-o noapte ma trezesc lovita peste picior, ca o lovitura de palma. Locuiam la etajul 3 la bloc si afara era undeva un neon care batea cumva spre camera. Mi-am zis: “Cu siguranta sotul meu s-a dus la baie si cine stie cum m-am dezvelit si m-a lovit peste picior.” Dar nu era sotul meu. La picioarele patului era Satan. Efectiv l-am vazut nu numai cu ochi spirituali, ci l-am vazut si prin ochi fizici. Lumina batea din spatele lui. I-am vazut fizicul, era ranjit inspre mine. Mi-am dat seama ca este Satan. Statea pe marginea patului la picioarele mele. Sotul meu era langa mine, sforaia.
M-am ingrozit. Pentru ca deja stiam cum sa ma rog Domnului, m-am acoperit cu patura, m-am intors spre sotul meu si am inceput sa ma rog: “Doamne, indeparteaza-l te rog pe cel rau. Indeparteaza-l si ia-mi Doamne duhul de frica”. stiam ca Satana lucreaza foarte mult si prin duhul de frica, care, daca te cuprinde, poate pune stapanire pe tine. Domnul a indepartat duhul de frica si am adormit foarte repede. Am si uitat ca Satana era la picioarele mele.
A doua noapte, a venit Satana in vis din nou. A inceput sa ma acuze, sa-mi spuna: “Tu mi-ai slujit mie, tu trebuie sa-mi slujesti in continuare. Tu ai ghicit, ai facut tot felul de practici, chiar Yoga, ai studiat asta, ai facut asta”.
Atunci am spus: “Chiar daca am facut asa, eu acum vreau sa-i slujesc stapanului meu”. El zicea: “Te voi distruge”. Cauta in vis sa ma distruga, dar m-am trezit. si m-a cuprins iarasi frica. Am luat Scriptura si pana spre dimineata am citit.
A treia noapte, din nou a venit Satana, tot in vis, in chipul unui om credincios. Insa mi-am dat seama din Cuvantul pe care-l citisem chiar cu o noapte inainte, cand mi se aratase, ca ceea ce-mi spunea Satana – chiar din Evanghelia dupa Matei citisem – era rastalmacit, deci nu era Cuvantul clar al lui Dumnezeu. Atunci am spus: “Pleaca Satano de aici, pentru ca tu nu esti omul lui Dumnezeu, nu esti trimisul lui Dumnezeu”.
In acel moment, i s-a transfigurat chipul. Privirea ii era diabolica si ranjetul la fel. Atunci a cautat din nou sa ma omoare prin vis, dar am strigat si cu adevarat am reusit sa ma rog si sa spun: “Sangele lui Cristos sa te faca sa dispari si sa te mustre”. Atunci el s-a spulberat in mii si mii de bucati.
Viata mea se schimbase total. Din Eli care spunea bancuri chiar porcoase, de asta data marturiseam ce a facut Domnul in viata mea, cum Dumnezeu mi-a vindecat copilul, cum Dumnezeu l-a indepartat pe Diavolul, cum Dumnezeu mi-a dat atata pace.
Pana atunci ochii mei erau plini de lacrimi. Nu ma simteam implinita. Sotul meu venea tot mai baut acasa, ma batea, parintii mei si rudele mele nu ma intelegeau.
Intre timp, sotul meu, care inainte imi spunea zilnic ca ma iubeste, m-a parasit pentru alta femeie. Pe moment o iertam pe amanta sotului meu, dar peste putin timp imi repugna din inima o ciuda si o manie cumplita.
Colegii spuneau: “Cum, Eli nu ne mai ghiceste?” Pana le-am ghicit, pana dansam cu ei, pana mergeam cu ei, eram buna, apoi, dintr-o data, Eli s-a stricat de cap. Acum eram toata numai zambet, numai pace si mergeam sa le spun o noua experienta cu Cristos.
Am fost operata de cancer de mai multe ori. Imi era mila de fiul meu care nu era impacat cu Domnul si de sotul meu, care se clatinase foarte mult pe cale, din pricina bolii mele.
Dumnezeu m-a vindecat si de cancer. Pur si simplu mi-a disparut tumoarea, dupa ce mai multi frati si surori s-au rugat pentru mine.

Lasă un comentariu

Older Posts »