Archive for Februarie, 2010

O minte sanatoasa

O MINTE SANATOASA

Frica Domnului este inceputul intelepciunii; toti cei ce o pazesc, au O MINTE SANATOASA, si slava Lui tine în veci. – Psalmi 111:10

Toti sunt normali pana ajungi sa-i cunosti – spunea John Ortberg

O MINTE SANATOASA se pare ca este un lucru din ce in ce mai rar.
De ce le este frica oamenilor?
In primul rand oamenii se tem de ZIUA DE MAINE. Dar ziua de maine nu este a noastra, ba chiar s-ar putea ca… azi sa se incheie alergarea mea si atunci de ce sa ma tem de ziua de maine?

Domnul Isus Insusi, ca Unul care cunoaste perfect profunzimile sufletului omenesc, spune:
Nu va ingrijorati, deci, de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei. Matei 6:34

Frica de Domnul NU inseamna groaza de Domnul, ci mai degraba frica de a nu-L supara, pentru ca este un foc mistuitor si este ATOTPUTERNIC. Iar daca Tatal meu este ATOTPUTERNIC, de ce sa ma tem de ziua de maine?

Cred ca frica de Domnul este frica de a face ceva ce Domnul uraste, frica de a pacatui. Sunt sigur ca mai inseamna multe alte lucruri, dar cred ca esenta este frica de a nu pacatui.

Mintea se imbolnaveste atunci cand pacatul, adica cel rau, satana, diavolul sau inselatorul pune stapanire pe un om. Iar o problema cumplita a zilelor noastre este pornografia – chiar si intre crestini. Pornografia inseamna conectarea mintii la otrava spirituala. Este ca si cum ai lua o pastila de otrava, STIIND CLAR ca este otrava.

In Yoga esenta este sa cugeti la nimic, adica sa nu ai mintea treaza, sa nu gandesti, sa nu judeci. Atunci duhurile celui rau invadeaza imediat mintea celui care nu cugeta la nimic si restul… vine de la sine…
Insa Biblia spune: Vegheati, rugati-va neincetat – adica trebuie sa te concentrezi neincetat la Dumnezeu, nicidecum la… nimic.
Mintea nu poate sa se goleasca de orice. Daca totusi cineva incearca sa-si goleasca mintea de orice, de fapt il invita pe diavolul sa-i ia mintea in stapanire.

Ce mai imbolnaveste mintea? Lipsa de iubire, bineinteles. Paul Tournier spunea ca 9 din 10 persoane care merg la psihiatru nu ar avea nevoie de psihiatru daca ar fi iubite cu dragostea lui Dumnezeu.
Dar, in lumea noastra, cine sa te mai iubeasca cu dragostea lui Dumnezeu?

Ce alte frici mai imbolnavesc mintea? Frica de somaj, de pierderea banilor, frica de o persoana abuziva – sot, sotie, mama, sef, vecin, soacra, nora, etc.
Frica de criza mondiala, frica de boala, de cancer, de accidente, frica de moartea cuiva drag, frica de a nu fi parasit, frica de divort.

Cele mai multe dintre aceste motive de frica nu se intampla niciodata, in schimb se imbolnaveste mintea si sufletul. Sau chiar daca se intampla sa vina un eveniment neplacut peste viata noastra – o criza, o trauma, chiar o nenorocire, mintea si sufletul pot sa ramana sanatoase.

Iov a ramas PERFECT SANATOS in mintea, in sufletul si in relatia lui cu Domnul, chiar daca pe dinafara era plin de o buba rea din talpa piciorului pana in crestetul capului, se scarpina cu un ciob si locuia pe o gramada de gunoi. Si chiar daca a pierdut toata averea si toata familia, in afara de… sotie, care il sfatuia sa-L blesteme pe Dumnezeu.

Care a fost secretul lui Iov? Frica de Domnul.
Frica de Domnul este inceputul intelepciunii; toti cei ce o pazesc, au O MINTE SANATOASA, si slava Lui tine în veci. – Psalmi 111:10

Domnul Isus Cristos spune:
Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, […] sa aduc vesti bune celor nenorociti:
El M-a trimis sa vindec pe cei cu inima zdrobita,
sa vestesc robilor slobozenia,
si prinsilor de război izbavirea;
[…] sa mangii pe toti cei intristati;
[…] sa le dau o cununa imparateasca in loc de cenusa, un untdelemn de bucurie in locul plansului, o haina de lauda in locul unui duh mahnit. – Isaia 63

Ioan Ciobota

Lasă un comentariu

Interviu – Isus nu este o legenda. Isus este Fiul lui Dumnezeu – Romeo Bistreanu

ROMEO BISTREANU

Mi-am dat seama atunci ca nu este o legenda, ca Isus este intr-adevar, Fiul lui Dumnezeu si ca trebuie sa ma raportez cumva la El. Mi-am dat seama ca si eu sunt pacatos.

Cum de esti tu gata sa te lepezi de credinta ta stramoseasca si sa treci la alta religie? Cum de nu te gandesti ca lucrul acesta e un pacat, iti renegi biserica in care te-ai nascut, biserica in care ai fost botezat?

Am invatat ca inainte de toate trebuie sa-mi iubesc sotia si sa o slujesc cat pot mai bine, iar ea incearca, de asemenea sa-mi fie un ajutor potrivit.

Ce-ar face Isus in locul meu?

Vesnicia este mai importanta decat clipa.

*********************************

Romeo Bistreanu este medic chirurg.

Reporter:
– Romeo, de multe ori, prin metode chirurgicale se poate extrage din trupul omului ceea ce este rau. Tu ai fost supus la o altfel de “operatie chirurgicala”, in care, prin puterea Duhului Sfant, prin puterea lui Dumnezeu, s-a extras din sufletul tau ceea ce a fost rau si s-a pus acolo dragostea si pacea lui Dumnezeu.
Dar inainte o prezentare scurta. Te-ai nascut in 1975 la Targu Jiu, iar in 1999 putin inainte de sfarsitul mileniului, ai absolvit Facultatea de Medicina din Timisoara. In ultimii 4 ani de facultate ai fost coleg cu sotia ta, Luana.
Cum s-a intamplat aceasta transformare din viata ta, aceasta schimbare, un alt fel de chirurgie?

Romeo Bistreanu:
– Sunt singur la parinti, am crescut intr-o familie traditional ortodoxa romana, in care de mic am fost invatat conform spiritului vremii ateiste ca nu exista Dumnezeu si ca tot ceea ce facem noi, reusim prin forte proprii. Lucrurile acestea mi s-au confirmat in buna parte prin faptul ca ma descurcam destul de bine la scoala, iar biserica o vedeam pe atunci ca fiind locul unde se desfasoara ceremonialuri legate de nastere, cununie, moarte, iar unii oameni care merg constant la biserica sunt cei care sunt slabi si nu pot sa reuseasca in viata prin forte proprii.

Reporter:
– Iar unele servicii pe care le oficiaza biserica se aplica si celor care au trecut prin mana unor chirurgi. Sper ca sintagma: “operatia a reusit, pacientul a murit” sa nu aiba niciodata legatura cu tine.JJ

Romeo Bistreanu:
– Sa speram ca este o sintagma apusa, neadevarata si ca nu o vom mai intalni in chirurgie.
Desi pe vremea aceea aveam bune rezultate la scoala si pot sa zic ca eram printre primii nu intotdeauna reuseam sa-mi ating scopurile doar prin munca cinstita, prin invatatura de zi cu zi si ajunsesem la concluzia ca pot sa fac si unele compromisuri pentru a atinge un scop bun, pentru a lua o nota buna, pentru a-mi multumi parintii, pentru a obtine aprecieri din partea rudelor, a prietenilor si astfel am ajuns la concluzia ca scopul scuza mijloacele.
In facultate, la inceputul anului 6, Luana, prietena mea de atunci, actuala mea sotie, m-a induplecat sa merg la un film care se numea „Viata lui Isus”. Auzisem despre Isus, stiam cate ceva din traditia populara, dar nu eram convins ca este intr-adevar ceva real, ceva adevarat.
Mai degraba credeam ca e legenda, o poveste in care e frumos sa crezi pentru ca ajuta sufletul sa se purifice. stiam cum sunt obiceiurile de Pasti, de Craciun. Mai ales dupa `89 toata lumea era mult mai pioasa cu aceste evenimente. Mergea foarte multa lume la biserica.

Reporter:
– Brusc, dupa `89, toata lumea si-a tras o palma peste frunte si si-a spus: fantastic exista Dumnezeu! J

Romeo Bistreanu:
– Romanului ii place sa considere ca exista Dumnezeu atunci cand vede ca este scos dintr-o incercare, dintr-o treaba dificila.
Asadar, eram in anul 6, am mers cu Luana la acel film si dupa aceea am fost contactat de cativa tineri care mi-au propus sa avem o discutie si sa vedem de fapt cine este Cristos, cine a fost Isus Cristos?
Eu am cautat sa inteleg atunci logic si argumentat de ce este Isus Cristos Fiul lui Dumnezeu si care sunt dovezile pentru aceasta?
In urma unei astfel de discutii am ajuns la concluzia ca intr-adevar, Dumnezeu a iubit lumea, L-a dat pe singurul Sau Fiu sa moara pentru pacatele omenirii, iar dovada faptului ca El a fost Fiul lui Dumnezeu este insusi faptul ca El a inviat si El este acum viu.
Nici un alt Dumnezeu sau nici o alta forma de divinitate nu poate fi comparata cu Isus. De ce? Pentru ca Isus este acum viu. Te poti duce la mormantul lui Budda, te poti duce sa te inchini in alte locuri, dar la mormantul lui Isus nu te poti duce pentru ca Isus este sus, e viu, e la dreapta Tatalui, nu-i poti gasi acolo ramasitele.

Reporter:
– Mormantul gol a lui Isus este una dintre dovezile cutremuratoare care vorbesc fara nici un sunet, fara nici o vorba, pentru toata omenirea. Locuitorul acelui mormant este de fapt viu.

Romeo Bistreanu:
– Aveam sa fiu impresionat de altfel si de vietile schimbate ale ucenicilor Sai, care inainte de invierea Sa au fost cuprinsi de frica, L-au parasit, L-au tradat chiar. Dar dupa aceea ei au inceput o alta viata, au inceput o viata in care sa-l vesteasca pe Isus cel viu, pe Isus cel inviat si au mers pana la sacrificiul suprem. De unde inainte fusesera atat de fricosi, acum au fost gata sa-si dea viata pentru aceasta.
Mi-am dat seama atunci ca nu este o legenda, ca Isus este intr-adevar, Fiul lui Dumnezeu si ca trebuie sa ma raportez cumva la El.
Mi-am dat seama ca si eu sunt pacatos, ca am facut multe compromisuri, ca pentru mine scopul era important, mijloacele mai putin si am ajuns in urma unei indelungi meditatii la a-mi recunoaste pacatele inaintea lui Dumnezeu si la a-L primi pe Isus in inima mea ca singura cale de impacare intre mine si Dumnezeu.
A fost un moment undeva in vara anului 1999, iar apoi am continuat sa ma intalnesc si sa intretin relatii de prietenie cu tinerii din „Alege Viata”, cei care organizasera proiectia filmului „Viata lui Isus”.
Am mers impreuna la intalniri saptamanale, la studii biblice, apoi intr-un proiect de vara la mare si aveam sa constat un lucru care ii unea pe toti si anume, credinta in Isus.
si nu numai atat, dar am vazut la ei o altfel de viata, un altfel de mod de a te distra, un altfel de mod de a te raporta la cei din jur.
Lucrul acesta mi-a influentat mult viata, pentru ca fara ei poate ca m-as fi indepartat de Dumnezeu. Dar mi-am dat seama ca odata ce Cristos a inviat, El a inviat si in inima noastra si omul vechi s-a dus. Totul in inima noastra s-a schimbat si este nou.
Poate ca a fost vorba de o interventie chirurgicala, chiar daca in timp foarte lent, dificil de inchipuit intr-o chirurgie reala, dar in care vechiul eu este inlocuit de Duhul Sfant, de persoana lui Isus Cristos si de Cuvantul lui Dumnezeu.

Reporter:
– Exact cum spune apostolul Pavel „Cristos in voi nadejdea slavei”. Sunt aici fapte si intamplari pe care nu le putem descrie si nu le putem intelege din punct de vedere rational pentru ca este vorba de interventia, de transcendenta unei alte lumi in lumea noastra. Lumea lui Dumnezeu intra in lumea noastra atunci cand ii dam voie. Cand nu-i dam voie lui Dumnezeu, intra singura, fara sa ceara voie, lumea celui rau.

Romeo Bistreanu:
– Cred ca de mare importanta au fost pentru mine momentele in care am incercat sa studiez Scriptura, sa inteleg Cuvantul lui Dumnezeu.
Foarte multi au ideea preconceputa ca Scriptura nu poate fi inteleasa si ca ea este accesibila doar unor anumiti oameni, unor anumiti invatati, carturari, preoti de seama sau astfel de oameni.
Dar am vazut ca daca eu Il caut cu o inima sincera pe Dumnezeu si continui zi de zi sa ma uit in Scriptura, sa intreb pe cei care au studiat mai mult sau pe cei care traiesc o viata de credinta mai aproape de Dumnezeu, viata mea poate sa se schimbe.
Candva consideram, asa cum am mentionat, ca un scop bun poate scuza un mijloc mai neortodox de a ajunge la el. Dar am vazut ca lui Dumnezeu nu-i plac minciuna, inselaciunea si astfel de lucruri, care sunt considerate pacate.
Indiferent care este scopul pe care trebuie sa-l atingi, Dumnezeu vrea ca mijloacele prin care tu il vei atinge sa fie conforme voii Lui, Cuvantului Lui.

Reporter:
– Spunea cineva „Mostenirea noastra nu este ceea ce ne da Domnul, ceea ce ne da Dumnezeu sau ceea ce putem castiga cu propriile noastre puteri, cu mainile noastre, ci mostenirea noastra este Domnul Insusi. Atunci cand facem din El tinta vietii noastre, atunci celelalte lucruri le vedem in adevarata lumina si la adevarata lor valoare. Atunci mi se va parea complet deplasat sa risc relatia cu Dumnezeu, sa-mi risc vesnicia de dragul unui castig foarte mare sau de dragul unui beneficiu de alta natura.”

Romeo Bistreanu:
– Suntem de multe ori pusi in situatii de moment in care trebuie sa facem anumite compromisuri si cred ca este foarte greu sa rezistam daca nu ne gandim de exemplu ce ar face Isus in locul nostru, daca El ar fi confruntat cu situatia mea dificila in care eu trebuie sa dau un raspuns clar, da sau nu unei probleme, unei ispite, unui lucru care nu este dupa voia lui Dumnezeu.
Cred ca de fiecare data cand ne intrebam ce-ar face Isus in locul nostru, noi putem sa gasim in Scriptura raspunsul la astfel de intrebari.

Reporter:
– De obicei, Guvernele lupta impotriva coruptiei si spune o zicala „Don`t still, the government hate the competition!” adica „Nu fura, Guvernul uraste competitia!” De prea multe ori guvernantii nu inteleg ca nu poti sa lupti impotriva coruptiei doar stabilind legi, ci trebuie sa-l schimbi pe om din interior, ceea ce doar Isus Cristos poate sa faca.
Spuneai despre acest principiu pe care l-a lasat Domnul Isus Cristos: „Dati Cezarului ce e-al Cezarului si lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu.” Mantuitorul Isus Cristos a fost primul care a lansat aceasta idee, de separare clara a puterii in Stat: Biserica de-o parte, Statul de alta, sa nu aiba nimic de-a face unul cu altul.
Pana atunci si poate si de atunci o buna perioada imparatul sau regele avea si functia religioasa cea mai inalta in Stat. De multe ori si multi oameni confunda cele doua si spun: „Nu-i nimic. Este foarte bine daca fur de la Cezar ca sa-i dau lui Dumnezeu.” si fura pe rupte si apoi merg si fac donatii le biserica in ideea ca poate isi vor rascumpara greselile, ceea ce este complet ireal.
Pe Dumnezeu nu-l intereseaza banii nostri furati pe care sa-i dam mai apoi la biserica. Aceia sunt bani murdari si Dumnezeu nu ia deloc in calcul acei bani ca i-am dat noi la biserica in urma unor furturi sau in urma unor afaceri necurate.
Ce-au spus prietenii vostri, cunostintele voastre despre voi?

Romeo Bistreanu:
– Multi colegi au fost uimiti, altii au avut puterea sa ma atace personal: „Cum de esti tu gata sa te lepezi de credinta ta stramoseasca si sa treci la alta religie? Cum de nu te gandesti ca lucrul acesta e un pacat, iti renegi biserica in care te-ai nascut, biserica in care ai fost botezat?”
Le raspundeam: „Eu nu vreau sa reneg pe nimeni, dar eu acum L-am cunoscut pe Isus Cristos si El a murit pentru mine. Eu am aflat aceasta la 23 de ani. N-am stiut ca a murit pentru mine si e singura modalitate prin care pacatele noastre pot fi curatate, pot fi sterse dinaintea lui Dumnezeu. L-am cunoscut pe Isus si am inteles mai multe despre Dumnezeu, despre viata crestina intr-o astfel de biserica, o biserica baptista.”
In discutiile cu prietenii si cu colegii nostri am vrut sa accentuam faptul ca indiferent unde te afli tinta ta trebuie sa fie Isus Cristos. Prin cine te uiti tu la Dumnezeu? Pentru ca numai un singur Fiu a avut Dumnezeu si El a murit si pentru pacatele mele si pentru pacatele tale.
Au fost discutii mai grele si cu parintii, dar mama mea a acceptat sa vina la botez si a inteles decizia noastra.
Chiar daca ea nu este gata sa ia o astfel de decizie, a vazut motivatiile noastre si a inteles ca noi vrem sa traim o viata placuta lui Dumnezeu, ca nu vrem sa fugim de o biserica sau sa abandonam o traditie, o cultura veche, ci vrem sa ne apropiem mai mult de Dumnezeu si sa traim, sa implinim voia Lui.

Reporter:
– Ce s-a schimbat in viata voastra de familie, dupa acel moment cand v-ati intors la Dumnezeu?

Romeo Bistreanu:
– Poate ca ne este greu sa ne iertam unul pe celalalt, dar de fiecare data, eu ma gandesc la Dumnezeu si ii cer iertare Lui.
Vreau sa ne aplecam amandoi in rugaciune in fata Lui pentru ca sunt momente dificile in viata noastra si atunci solutia cea mai buna trebuie cautata la Dumnezeu.
Am invatat ca inainte de toate trebuie sa-mi iubesc sotia si sa o slujesc cat pot mai bine, iar ea incearca, de asemenea sa-mi fie un ajutor potrivit, conform Cuvantului lui Dumnezeu, si daca noi ne raportam la Dumnezeu si la Cuvantul Lui, stim sa gasim rezolvarea tuturor problemelor care apar in casnicie.

Reporter:
– Spuneai ca la un moment dat ti-ai facut un principiu care spune: Ce-ar face Isus in locul tau? Da-ne un exemplu din viata cand ai decis chiar in pierderea ta, sa faci ceea ce te-ai gandit ca ar face Isus in locul tau?

Romeo Bistreanu:
– Am fost confruntat o buna perioada de timp cu aceasta. In spital, unele persoane dintre cele care asigura asistenta medicala bolnavilor, obisnuiau sa isi procure medicamente pentru ei, prescriindu-le pe foile de observatie ale bolnavilor. Medicamentele care nu erau absolut necesare respectivilor bolnavi erau luate de ei acasa. si recunosc ca si eu am facut lucrul acesta o buna perioada de timp pana intr-o buna zi cand m-am intrebat: Ce-ar face Isus in locul meu? Este oare aceasta o practica placuta lui Dumnezeu, conforma cu voia lui Dumnezeu?
M-am gandit ca intr-adevar noi nu primim acolo medicamente gratuite, noi trebuie sa ne platim singuri asigurarea medicala, nu este gratuita pentru noi.
Dar ceea ce faceam era intr-adevar o minciuna, o inselatorie si cand Dumnezeu m-a luminat asupra acestui lucru am decis ca Isus nu poate face niciodata un astfel de compromis. si deci, nici eu nu am voie sa-l fac.
Vesnicia este mai importanta decat clipa.

Comments (1)

Interviu – Ne cladim case, dar ne pierdem caminele – Cristian Barbosu

CRISTIAN BARBOSU

Dupa chefurile în care erai undeva sus de tot si toata lumea, toata cladirea zbarnaia, te întorceai acasa si a doua zi erai praf. Simteai un fel de vina a constiintei, tot felul de lucuri care îti veneau în minte, de care încercai sa te debarasezi, dar toata cenusa aceea, balastul respectiv ramanea în constiinta ta.

In momentul în care mi-am dedicat viata lui Isus, lucrurile acestea au disparut. Libertatea pe care o simteam acum si satisfactia deplina ce am primit-o, n-am reusit sa o primesc din alta parte.

De aceea sunt convins ca în Dumnezeu poti gasi cu adevarat împlinirea reala, totala.

Dumnezeu m-a ferit de alcool. Nu mi-a placut. Dar totusi beam deoarece beau si ceilalti si nu puteam sa fiu eu altfel.

Dumnezeu m-a ferit si de curvie, cu toate ca-mi placeau fetele, dar în momente cheie Dumnezeu m-a oprit.

NE CLaDIM CASE, DAR NE PIERDEM CaMINELE.

Tinerii se plang ca tatii sunt foarte severi si doar îi critica, nu le apreciaza munca, nu le spun niciodata „te iubesc”. Sunt prea ocupati cu munca, cu banii, cu prietenii lor.

Prin legea a 2-a a termodinamicii, totul merge spre dezintegrare continua. Unii filozofi observa acest lucru, dar nu gasesc solutia si atunci cad în pesimism existentialist, cad în depresie continua si se sinucid.

Stilul de muzica, cuvintele, violenta, vulgaritatea, tot ceea ce exprima aceasta muzica este de fapt nemultumirea lor interioara ca golul lor interior nu poate fi împlinit de nimeni din aceasta lume.

N-am putut sa zic nimic, ci pur si simplu am izbucnit în plans si am fost frant si rupt înaintea Celui Divin.

Simteam în mine ca filosofia, conceptul pe care îl primeam în scoala – ca totul a aparut asa ca rezultat al unui Big-Bang, a unei teorii evolutive, dintr-o “ciorba” a existentei, un amestec, un vacarm infinit – nu era adevarat.

Care erau valorile în care credea Cristian Barbosu înainte de a-L întalni pe Isus Cristos în mod personal?

Cristian Barbosu:
Imi placea în general muzica Heavy Metal, Trash, Hard Rock, mai ales Metallica. Titlurile erau destul de sugestive: „Seek and destroy”, „Kill them all”, „Justice for all” – „Cauta si distruge”, „Ucide-i pe toti”, „Justitie pentru toti”.
Cand eram în anturajele acelea ma îndemnau sa beau bere, vin, tot felul de bauturi. Incercam, dar beam ca si cum as bea otet. Simteam în mine o repulsie a trupului, dar totusi o faceam, pentru ca ceilalti o faceau, iar daca eu nu eram ca ei, nu eram privit cu aceeasi ochi.

Reporter:
Daca ti-au placut distractiile, am putea spune ca o viata fara Dumnezeu este ca o distractie fara muzica.

Cristian Barbosu:
Intr-un fel da. Probabil anturajul de atunci, varsta adolescentei, personalitatea mea de sanguinic-coleric, m-a facut sa-mi placa muzica puternica, si care dovedea patos.
Imediat dupa nasterea mea, parintii au divortat. Eu am ramas sa fiu crescut de bunici. ?n copilarie, bunicul meu fiind croitor, saracul de el nu stia ce este „Metallica” si l-am pus sa-mi decupeze din piele literele „Metallica” si sa mi le puna pe o geaca de blugi. Dupa vreun an sau doi a dat peste una din casetele mele si a ramas socat. Atunci i-am spus ce este „Metallica” – nu este o firma de vanzare a metalelor feroase, ci o formatie de muzica extrem de dura. Aceasta muzica genera în mine un sentiment de gasca de o mare violenta.

Reporter:
Cum simteai presiunea din partea grupului? Erai acceptat de grup? De ce aveai aceste înclinatii? Doar pentru placerea ta sau din dorinta de a fi acceptat de grup?

Cristian Barbosu:
La liceu anturajul conteaza foarte mult. Tot ce se îmbraca, tot ce se asculta în muzica, am încercat sa fac si eu la fel. M-am lasat purtat de val si dus de „furtuna”.

Reporter:
Bucuria mare este ca în mijlocul „furtunii” ai întalnit „Stanca” – Isus Cristos. El este „Stanca veacurilor”.

Cristian Barbosu:
Asa este si de aceea ma bucur, pentru ca în EL am gasit împlinirea nu doar a aspiratiilor mele spirituale, a destinului meu, ci si a ceea ce simteam eu trupeste, sufleteste vorbind, si anume, patosul pe care îl aveam, energia din mine. Mi-am dat seama ca pot sa-mi investesc toate aceste lucruri în ceva ce dainuie, în ceva ce e curat, în ceva ce-mi da stabilitate.
Adevarul este ca dupa chefurile în care erai undeva sus de tot si toata lumea, toata cladirea zbarnaia, te întorceai acasa si a doua zi erai praf. Simteai un fel de vina a constiintei, tot felul de lucruri care îti veneau în minte, de care încercai sa te debarasezi, dar toata cenusa aceea, tot acel balast ramanea în constiinta ta.
?n momentul în care mi-am dedicat viata lui Isus, lucrurile acestea au disparut. Libertatea pe care o simteam acum si satisfactia deplina ce am primit-o, n-am reusit sa o primesc din alta parte. De aceea sunt convins ca în Dumnezeu poti gasi cu adevarat împlinirea reala, totala.

Reporter:
Vina pe care o simteai dupa cate un chef “monstru”, venea din constiinta ta, fara sa fi cunoscut standardele lui Dumnezeu?

Cristian Barbosu:
Pot sa zic da si nu, adica într-un fel sau altul stiam cate ceva „despre” Dumnezeu. Bunicul meu era credincios si îmi vorbea despre Dumnezeu. Aveam si între colegi oameni care credeau în Dumnezeu.
Pe de alta parte, cred ca fiecare avem în noi acest „chip” care este constiinta noastra, care te face sa-ti dai seama ca lucrul respectiv nu este cel mai potrivit.
Dumnezeu m-a ferit de alcool. Nu mi-a placut. Dar totusi beam deoarece ceilalti beau si nu puteam sa fiu eu altfel. Dumnezeu m-a ferit si de curvie, cu toate ca-mi placeau fetele. Dar în momente cheie, Dumnezeu m-a oprit.

Reporter:
Dincolo de presiunea aceasta sufocanta din partea grupului, care crezi ca ar fi alte motive pentru care tinerii cad la aceste examene, în ciuda constiintei lor care le spune ca nu este bine ceea ce fac? Ce anume îi îndeamna sa faca aceste lucruri? Lipsa dragostei în familie, lipsa dragostei de tata, ce anume?

Cristian Barbosu:
Traim într-o epoca în care totul este foarte diferit fata de generatia de dinainte de 1980. Copiii nascuti dupa aceasta data gandesc altfel. Gusturile lor sunt altele. Modul în care înteleg cum sa se joace chiar – nu mai joaca un fotbal, nu mai merg prin parc, ci stau la computer.
Am fost de curand la Strasbourg si am vazut rochii de mireasa de un rosu aprins sau verde straveziu. TOTUL ESTE ALTFEL.
Sunt diferente uriase, dar nu putem sa ne separam unii de altii. Sunt anumite chestiuni valabile de-a lungul generatiilor – nevoia de afectiune, de afirmare, de împlinire. Totusi, nevoile acestea prind diferite nuante cu fiecare generatie, mai ales în postmodernism, unde tanarului nu-i mai poti spune doar ce sa faca: „Fa asta sau nu fa asta!”, ci ei cer si o explicatie: „De ce sa fac asta?”. Nu este o chestie de obraznicie, cum multi o interpreteaza, ci este pur si simplu un alt mod de gandire.
Datorita expunerii unor surse informationale – computer, internet, carti si unui nivel de educatie mult mai dezvoltat decat în anii 40, 50, 60, generatiilor de astazi trebuie sa li se dovedeasca anumite lucruri. Trebuie discutat cu ei: „Bun, ai trecut prin ispita asta, hai sa vedem de unde a început, ce s-a întamplat”.
Tinerii se plang ca tatii sunt foarte severi si doar îi critica, nu le apreciaza munca, nu le spun niciodata „te iubesc”. Parintii sunt prea ocupati cu munca, cu banii, cu prietenii lor. NE CLADIM CASE, DAR NE PIERDEM CAMINELE.
Daca îi explici tanarului ce înseamna pacatul sexual, sau drogurile sau anturajul sau muzica aceea care distruge sau bautura, punand însa limite neexplicate sau restrictii, pe un ton si cu o atitudine destul de nepotrivita, reactia tanarului va fi de lupta si explozie. Apoi urmeaza victime.
Tinerii îsi pierd nadejdea daca sunt întaratati la manie. Orice le cerem, trebuie înfasurat în dragoste, tandrete, stare de vorba si comunicare.
Le spunem: „Doar aici si asa sa faci, pentru ca asa am facut si eu”. Multe dintre principiile din trecut sunt principii bune, dar nu putem conduce pe un drum public uitandu-ne doar în oglinda retrovizoare.
Tinerii din zilele de azi sunt buimaciti de tot ce se întampla în jurul lor – sexul, internetul, filmele, Hollywood-ul, muzica, toate acestea le intra direct în creier, fara a fi „mestecate” deloc.

Reporter:
Unul dintre lucrurile extraordinare pe care Dumnezeu le-a facut în dorinta aceasta de a comunica cu oamenii, este trimiterea Fiului Sau Isus Cristos, care este „comunicarea, vorbirea” lui Dumnezeu catre oameni.
Dumnezeu a vrut dintotdeauna sa comunice cu oamenii. Probabil ai ascultat Ozzy Osbourne, Led Zeppelin, AC/DC sau Iron Maiden, care pareau ca transmit sau comunica un mesaj bun. Ai avut si „idoli” – modele de urmat?

Cristian Barbosu:
Oamenii care canta în aceste grupuri sunt oameni inteligenti. Sunt influentati de o forta spirituala a celui rau, dar sunt oameni inteligenti.
Ma uit la un Kurt Cobain din Nirvana, care si-a cladit întreaga cariera pe filozofia lui Sartre si Camus, cum este Cioran în cultura romaneasca. Filozofii acestia au observat ceva din realitatea de zi cu zi, si anume pesimismul existentialist, care spune ca nu poti gasi împlinire în nimic. Au observat ca exista o forta degradanta, care tot timpul deformeaza, rupe, fragmenteaza, lucru care scriptural vorbind este pacatul. Prin legea a 2-a a termodinamicii, totul merge spre dezintegrare continua. Ei observa acest lucru, dar nu gasesc solutia, si atunci cad în pesimism existentialist, cad în depresie continua si se sinucid.
Atunci stilul de muzica, cuvintele, violenta, vulgaritatea, tot ceea ce exprima este de fapt nemultumirea lor interioara ca golul lor interior nu poate fi împlinit de nimeni din aceasta lume.
La fel ma simteam si eu si la fel se simt multi altii care asculta acest gen de muzica si se identifica cu rebeliunea din ei, cu nemultumirea si insatisfactia de a nu fi împliniti. DAR SOLUTIA EXISTA.
Ma bucur ca pot sa spun si altora despre ceea ce a facut Dumnezeu în viata mea si sper ca asa cum eu am fost ajutat prin influenta unora si a altora, s-ar putea ca Dumnezeu sa te ajute si pe tine, cel care citesti acum, prin experienta mea. Este mai bine sa învatam de la altii decat sa ne dam noi cu capul de pereti.

Reporter:
Revenind la idolii tai din adolescenta…

Cristian Barbosu:
Pe vremea aceea îmi placeau filmele la nebunie. A fost lansat Rambo, Stallone cu stilul lui. Niciodata n-am stiut, de exemplu, ca Stallone este un tip foarte scund. ?ntotdeauna îl vedeam mare, tare, cu stilul lui flegmatic, muschi, totul coarda si vana, si îmi placea de el, îmi placea stilul lui.
Mai apoi Schwarzeneger si asa mai departe. Exact pe tematica lui Mettalica – “Seek & Destroy”, “Cauta si distruge” – asta era de fapt si tematica lor. Acestia erau idolii mei. Pe de alta parte, undeva în constiinta mea, înlauntrul meu, totusi îi stimam foarte mult pe unii dintre oamenii care vedeam ca sunt integri.

Reporter:
Ai avut în anturajul tau pe cineva care nu era neaparat “consumator” de ceea ce oferea lumea; care avea poate o alta scara de valori, un alt sistem de referinta?

Cristian Barbosu:
Incepand din clasa a 9-a si pana în clasa a 12-a Dumnezeu mi-a dat un coleg de banca pocait. Imagineaza-ti: colegul meu de banca era singurul pocait din clasa. Nu era un tip, sa-i zic eu. . .

Reporter:
Ghinion! J Tocmai în banca ta. . .

Cristian Barbosu:
Da. Nu era un tip agresiv, nu era un tip fanatic, ci era un om foarte stabil în ceea ce credea, un om care nu se rusina de convingerile lui, un om care nu numai ca învata bine, dar avea o marturie extraordinara. Era foarte curat în constiinta lui, de o integritate exemplara si a aratat o rabdare si o dragoste fata de mine, la care, adevarul e, am cazut de multe ori. ?n ce sens? ?mi spunea: „Mai Cristi, observ ca vrei sa fii ca ei, observ ca vrei sa intri în anturajul acesta „elitist” al scolii noastre. Dar nu uita ca farmecul unui om îl face bunatatea lui.” Eu îi spuneam: „Du-te de aici! Ce ma iei cu din astea?”
Dar mi-am dat seama de un lucru foarte interesant, si poate ca o sa zambiti si dumneavoastra – pocaitul asta avea un succes la fete de ma darama. Ma darama! De ce? Prin farmecul lui – avea o bunatate deosebita, era un om plin de dragoste, cu o integritate extraordinara. si cand spun ca fetelor le placea de el, nu spun în sensul negativ, nici nu ma gandesc la asa ceva, ci aveau o stima fata de el, aveau o deschidere fata de el, îl tratau cu respect si toata lumea îl trata la fel. Omul aceasta a avut o influenta deosebita în viata mea.
Nu numai prin marturia lui de fiecare zi, ci si prin faptul ca de multe ori îmi punea întrebari de constiinta. ?mi punea întrebari legate de Cel Divin, legate de modul meu de a fi si de a gandi. si nu de putine ori pot sa spun ca mergeam acasa si cugetam la aceste întrebari.

Reporter:
Probabil ca întrebarile acestea îti sunau ca un mesaj din alta lume, ca un limbaj de lemn, ca ceva ce nu puteai ingera. Erau totusi niste concepte complet straine de valorile pe care tu le cunosteai în momentul acela.
Care a fost ziua „H” din existenta ta? Ziua cand ai capitulat înaintea lui Dumnezeu si ai fost cucerit de Dumnezeu, dar nu prin putere si prin forta, ci prin dragostea Lui, dragoste pe care ti-a aratat-o prin faptul ca L-a dat pe Fiul Sau, pe Domnul Isus Cristos, sa moara în locul tau.

Cristian Barbosu:
Dumnezeu mi-a vorbit inclusiv prin creatia Lui: îmi placea la nebunie natura. De mic copil zburdam prin Retezat, Parang, Fagaras, îmi placea alpinismul, eram înnebunit dupa lucrurile acestea. Admirand muntii, simteam în mine ca filozofia, conceptul pe care îl primeam în scoala – cum ca totul a aparut asa, ca rezultat al unui Big-Bang, a unei teorii evolutive, dintr-o ciorba a existentei, un amestec, un vacarm infinit – nu era adevarat.
Imi era imposibil sa ma gandesc ca din acel abis totul s-a creat într-un mod atat de organizat, atat de structurat, cu un design atat de inteligent. Fiind odata în Retezat, pur si simplu plangeam uitandu-ma la perfectiunea creatiei. Nu ca ma închinam muntilor, dar simteam în mine ca trebuie sa fie ceva dincolo de actul creatiunii, trebuie sa fie o inteligenta care sa fi creat toate acestea. Era imposibil pentru mine sa accept ca totul a aparut la întamplare.
Am avut un prieten în copilarie – Daniel Maris – care acum este pastor la biserica Golgota din Bucuresti. Daniel, fiind foarte sensibil si cu multa, multa tenacitate, mi-a vorbit despre Dumnezeu. M-a pus pur si simplu sa citesc doua versete din Romani, capitolul 1, versetele 19 si 20 care m-au tintuit la podea: “Ce se poate cunoaste despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, caci le-a fost aratat de Dumnezeu”. ?l simteam pe Dumnezeu undeva în fiinta mea.
“In adevar, însusirile nevazute ale Lui, puterea Lui vesnica si dumnezeirea Lui se vad lamurit de la facerea lumii, cand te uiti cu bagare de seama” la creatia Lui, în lucrurile facute de El, asa ca oamenii nu se pot dezvinovati, încheie textul.
Intr-o iarna am fost plecati la schi pe Semenic, cu niste tineri dintr-o biserica. Veneam înapoi cu trenul si eram într-un vagon fara caldura, fara geamuri, era zapada si gheata inclusiv pe scaunele vagonului. Eram toti învalmasiti, aveam doua lumanari în vagon, dar acesti tineri cantau “de rupeau pamantul”, probabil de frig J…
Eu eram acolo între ei si aveam asa un fel de sentiment de “bit and sweet”, de dulce si amar, stiind ca pe de-o parte acesta sunt eu, cel cu Mettalica la polul opus – daca m-ar vedea prietenii mei m-ar face de doi bani – pe de alta parte simteam un altfel de împlinire si un altfel de bucurie în anturajul lor. Nu stiam ce sa cred.
Acolo m-am plecat pe genunchi pentru prima data împreuna cu Daniel Maris si nu ma mai interesa ca era noroi, ca era frig, ca era întuneric. Tin minte ca efectiv în timp ce el se ruga, urmand sa zic si eu ceva, n-am putut sa zic nimic, ci pur si simplu am izbucnit în plans si am fost frant si rupt înaintea Celui Divin.
………………
Intre timp am studiat teologia în Statele Unite, si m-am casatorit cu o frantuzoaica – Anne – o femeie foarte deosebita. Avem doua fete: Tara si Fiona.
Dumnezeu ne-a dat o responsabilitate noua, ca soti si tati: în primul rand sa fim lideri spirituali în familiile noastre. ?n momentul în care îmi asum responsabilitatea aceasta, vad si împlinire.
Vad împlinire din momentul în care îmi fac timp sa petrec în rugaciune cu sotia mea, cu copiii mei. Vad o împlinire în plan profesional si în toate celelalte aspecte ale vietii, în momentul în care arat afectiune sotiei mele.
Scriptura îmi spune sa-mi iubesc si eu sotia asa cum Cristos si-a iubit Biserica. In momentul în care EU îmi împlinesc rolul, vad o supunere, un respect, o admiratie extraordinara din partea sotiei mele.
Ne iubim mult unul pe altul, si tinand cont de ceea ce cladeste Dumnezeu si ceea ce El îmi spune vis-à-vis de viata de familie, cum sa cladesc si eu, îmi dau seama ca si aici, ascultandu-l pe El, am un viitor fericit, din experienta trecutului si a prezentului.
Este un proverb care spune: ”Secretul în casnicie nu este sa gasesti persoana potrivita, ci sa fi tu însuti persoana potrivita. ”

Comments (1)

Interviu – Eu Il astept pe Isus sa vina pe norii cerului – LUMINITA CIUCIUMIS

LUMINITA CIUCIUMIS

Dar tu pe cine astepti? A spus: ‘Eu Il astept pe Isus sa vina pe norii cerului.’ A fost asa de socanta aceasta expresie. Si in loc de paharul de vin care era inainte, pe masa era Noul Testament si citea.

Scopul meu de atunci era sa culeg aplauzele. Asta ma implinea. Cred ca pe orice artist il implinesc aplauzele.

Dumnezeu s-a gandit ca avem nevoie de aceste raspunsuri si le-a pus acolo intr-o scrisoare catre iubitul lui, omul.

Ceva lipsea de la locul lui, dar nu as fi putut sa definesc acel ceva.

Am vrut sa fiu la fel ca ceilalti din jurul meu, am vrut sa nu par deosebita, sa nu ma elimine din cercul lor, pentru ca ma temeam sa nu se spuna: ‘Fata asta-i ciudata, se comporta ciudat si nu o luam in cercul nostru de prieteni’. Asa ca am facut exact ce au facut si ceilalti.

Toti ne-au facut nebuni. Erau foarte uimiti de ce se intampla cu noi. Nu le venea sa creada si ei se asteptau ca noi o sa plecam de acolo si ca va fi un dezastru pentru viata noastra.

Omul nu poate sa traiasca fara Dumnezeu pentru ca suntem nascuti din Dumnezeu. Suntem ai Lui si ii apartinem Lui si adevarata implinire este numai atunci cand il gasesti pe Dumnezeu.

Reporter:
– Luminita Ciuciumis este cantareata. Sunt cateva melodii deosebite „Priveam la Golgota”, „Isus este Rege”, „Vine Isus” si multe altele. Poate cunoasteti aceste piese din interpretarea Luminitei Ciuciumis la Radio Vocea Evangheliei sau pe CD-uri si casete. Luminita, cand te-ai hotarat sa canti pentru Dumnezeu si de ce?

Luminita Ciuciumis:
– Atunci cand intr-adevar viata mea a fost transformata. Chiar daca inainte cantam si era o placere sa cant si imi dedicasem viata muzicii, situatia s-a schimbat in momentul in care am inteles ca este un dar dumnezeiesc.
Atunci am inceput sa cant cu un scop pentru ca s-a transformat totul. Am inteles ce am primit. Am inteles ce mi-a fost daruit. si la randul meu vreau si eu sa fac acelasi lucru, dar numai si numai prin Dumnezeu.

Reporter:
– Ai un dar deosebit de la Dumnezeu pentru cantat. Cand ai inceput prima data sa canti?

Luminita Ciuciumis:
– Am inceput de foarte, foarte mica. ?nca de la gradinita am fost dirijoare de cor. La scoala am fost in corul scolii, apoi de la 14 ani am inceput sa frecventez Teatrul Muzical „Tinemar” de la Casa Armatei din Mangalia, unde mi-am petrecut 8 ani din viata muncind, pregatindu-ma pentru aceasta vocatie si cariera, pe care o adoptasem, pe care o iubeam si doream sa o imbratisez.
Am primit premii la diferite festivale de muzica. Am ajuns la Radio Televiziunea Romana unde am inregistrat piese impreuna cu grupul „Tinemar” de pe vremea aceea. Apoi am inceput sa cant intr-un restaurant.

Reporter:
– Erai implinita acolo unde cantai inainte de a te intoarce la Dumnezeu? Sau in momentul cind se stingeau luminile pe scena si cadea cortina, simteai golul din suflet, neimplinire, dorinta dupa altceva? Ce simteai atunci cand culegeai aplauze pe scena sau la restaurantul unde cantai?

Luminita Ciuciumis:
– Scopul meu de atunci era sa culeg aplauze. Asta ma implinea si cred ca pe orice artist il implinesc aplauzele. Se simte bine pentru ca ar fi rodul muncii lui si un artist munceste. si eu munceam pe vremea aceea si doream sa fiu apreciata si doream sa fiu implinita prin ceea ce faceam.
Aplauzele acelea ma implineau pe moment, ma simteam satisfacuta si-mi spuneam: „Uite ce buna sunt, uite ca am devenit totusi cineva, am castigat din munca respectiva”. Primeam aplauzele ca pe un trofeu.
Dar dupa aceste aplauze, cand viata cotidiana revenea la normal, eram o persoana simpla, obisnuita si pot sa spun ca simteam ca exista un gol in viata mea. Il simteam, dar nu puteam sa realizez ce se intampla cu mine. Doar ca nu eram chiar atat de implinita cum credeam, cum as fi vrut. Ceva lipsea, ceva lipsea de la locul lui, dar nu as fi putut sa definesc acel ceva.
Nu vroiam decat sa cant si sa devin o vedeta. Eram pe punctul de a deveni o vedeta. Singura problema pentru mine era daca pot sa platesc pretul de atunci ca sa devii vedeta. Asta ma punea pe jar.
Chiar daca nu-l cunosteam in mod personal pe Dumnezeu, am fost o persoana morala si lucrul aceasta ma framanta. Nu stiam daca am sa pot sa platesc pretul acela. Si stiam ca este un pret de platit.

Reporter:
– Ce s-a intamplat? Cum s-a schimbat viata ta?

Luminita Ciuciumis:
– Viata mea morala, asa cum o credeam ca este buna, s-a schimbat si a devenit dramatica, mergand in jos.
In momentul in care doream sa am o cariera, viata mea morala era buna, dar asta pana cand am ajuns sa cant in restaurant. In momentul in care am ajuns in anturajul acela, viata mea s-a schimbat dramatic, in sensul ca incercam sa fiu ca ceilalti din jurul meu.

Reporter:
– Sa fii acceptata de grup!

Luminita Ciuciumis:
– Era presiunea colegilor de acolo. Am inceput sa decad, in sensul ca pentru prima data am inceput sa fumez, pentru prima data am inceput sa pierd nopti, lucruri care nu se intamplau inainte. Apoi am fugit de acasa, nu mi-am mai ascultat parintii, iar asa ceva nu se mai intamplase si aveam vreo 21-22 de ani.
Am vrut sa fiu la fel ca ceilalti din jurul meu, am vrut sa nu par deosebita, sa nu ma elimine din cercul lor, pentru ca ma temeam sa nu se spuna: „Fata asta-i ciudata, se comporta ciudat si nu o luam in cercul nostru de prieteni.” Asa ca am facut exact ce au facut si ceilalti.
Acolo l-am cunoscut si pe Gabi, sotul meu. Stateam impreuna la hotelul restaurantului unde cantam si viata noastra era ca a unor indragostiti, nebuni de indragostiti, dar ca si tineri eram foarte zburdalnici, foarte zbuciumati. Acum era bine, pe urma era foarte rau. Aveam urcusuri si coborasuri foarte rapide, dar erau prapastii mai multe decat urcusuri.
In aceasta viata zbuciumata, imi puneam intrebari. stiu ca si el isi punea intrebari. Daca sa ramanem impreuna. Eram doar prieteni, dar locuiam impreuna. Era o viata frumoasa, dar urata in acelasi timp, frumoasa din punctul nostru de vedere de atunci, pentru ca ne iubeam. Nu stiu daca as fi putut sa raman cu el, dar ma gandeam ca orice fata care isi doreste sa aiba o casatorie fericita, sa nu se desparta niciodata.
Totusi evenimentele dintre noi nu pareau a conduce la o casnicie fericita si intrebarea mea era intotdeauna: „O sa fiu fericita daca o sa continui cu el? O sa ramanem impreuna pana la adanci batraneti si o sa avem o casa de copii?” Imi puneam intrebarile acestea si ma framantam foarte mult si sunt convinsa ca si el facea acelasi lucru. Nu numai el era vinovat de ce se intampla intre noi ci si eu eram la fel de vinovata.

Reporter:
– Cum a continuat aceasta relatie de tinerete? Si cum L-ati intalnit amandoi pe Dumnezeu?

Luminita Ciuciumis:
– Cred ca am avut un mare har. Nu ne-am fi gandit ca Dumnezeu se gandeste la noi. Nu ne-am fi gandit, dar totusi din inimile noastre, din sufletele noastre doream mantuirea, doream eliberarea, doream pe cineva sa ne ajute, sa ne sprijine.
Tanjeam ca Cineva de sus sa ne ajute. Zic de sus pentru ca nu vroiam ajutorul unui om. stiam ca oamenii nu ne pot ajuta in situatia noastra. stiam ca e prea mult pentru un om sa suporte situatia respectiva. Sau nu gaseam solutii la oameni. Nu stiam pe cineva sa ne dea solutii la problemele noastre.
Dar atunci s-a intamplat o minune pentru vietile noastre. Gabi, sotul meu, s-a intalnit cu un prieten de-al lui, un fost prieten de discoteca. Era un om pe care daca l-ai vedea nu ai prea avea incredere. Era rrom. Stateau la coada la farmacie si baiatul respectiv l-a intrebat pe Gabi: „Spune Gabi, pe cine astepti tu?” Gabi i-a raspuns: „Pai, astept sa iau medicamente…” Purtarea acelui prieten i s-a parut foarte suspecta, i s-a parut schimbata, i s-a parut ciudata. La randul lui, Gabi l-a intrebat: „Bine, dar tu pe cine astepti?” si atunci a spus: „Eu Il astept pe Isus sa vina pe norii cerului.” A fost asa de socanta pentru Gabi aceasta expresie.

Reporter:
– Probabil si-a spus: „’A luat-o pe ulei’ prietenul meu.”

Luminita Ciuciumis:
– Cu siguranta asa a spus. Dar a vrut sa se asigure, daca chiar ‘a luat-o pe ulei’ sau nu. si s-au dus sa discute despre subiectul acesta, undeva la o cofetarie. Acolo, Gabi a aflat anumite lucruri despre Dumnezeu. A intrebat cateva amanunte: daca exista Diavol, daca exista Dumnezeu, daca exista ce face, unde este, ce face pentru noi. si a venit foarte incantat acasa, unde locuiam impreuna si mi-a spus: „Sa stii Luminita ca Biblia este adevarata.”

Reporter:
– Aveati vreo Biblie in casa la ora respectiva?

Luminita Ciuciumis:
– Aveam una ortodoxa. Dar niciodata nu intelegeam nimic din ea pentru ca noi incepeam cu Vechiul Testament si gaseam acolo tot felul de pasaje cu: nu mancati copita despicata si tot felul de pasari si nu intelegeam. Noi nu stiam, nu aveam un invatator, un indrumator. Asa ca era o Biblie care statea in vitrina. Nu era o Biblie folosita.
Atunci a fost pentru prima data in viata noastra, vorbele acestea au venit ca o revelatie, cand am inteles ca Dumnezeu este adevarat, ca Dumnezeu exista. si am crezut. Nu stiu cum am crezut. Chiar nu stim. A fost momentul potrivit pentru vietile noastre ca noi sa ne schimbam.
Eu am fost mai sceptica. Gabi L-a primit pe Dumnezeu cu o inima foarte deschisa pentru ca a crezut ca este solutia pentru viata lui. si a inceput sa se intample transformarea. A inceput sa citeasca zilnic un Nou Testament pe care il primise de la prietenul lui.
Noi locuiam in hotelul restaurantului, eu in fiecare seara aveam program la restaurant. Cand eu coboram la programul in care cantam, Gabi cobora cu mine, dar cu Noul Testament in mana si in loc de paharul de vin, care era inainte pe masa, acum era Noul Testament si citea. Ma astepta sa ies de acolo si mergeam inapoi. Se schimbase foarte mult.

Reporter:
– Era o prezenta foarte ciudata in restaurantul respectiv.

Luminita Ciuciumis:
– Era pentru ca toti ne-au facut nebuni. Era o schimbare. Era ceva exagerat pentru unii. Erau foarte uimiti de ce se intampla cu noi. Nu le venea sa creada si ei se asteptau ca noi o sa plecam de acolo si ca va fi un dezastru pentru viata noastra. Noi nu-l consideram deloc dezastru. Consideram ca suntem cu adevarat liberi, mantuiti si erau asa de uimiti de ce se intampla, de transformarea noastra, dar nu ne puteau intelege.
Eu am vazut atunci intr-adevar o schimbare radicala in Gabi. si atunci am inceput sa ma gandesc: „Mai, cu omul asta m-as casatori!” A fost foarte frumos pentru ca deja Dumnezeu imi aratase ca de fapt asa ne voia pe amandoi.
Am plecat de acolo si primul lucru pe care l-am facut a fost sa ne casatorim. Deja aflasem multe despre Dumnezeu, despre cum lucreaza Dumnezeu si ce doreste de la viata noastra.
Am inceput sa frecventam o biserica penticostala. Vizita noastra la aceasta biserica a fost socanta pentru ca am intalnit oameni total deosebiti de noi. Erau diferiti. si nu erau diferiti prin imbracaminte sau prin forme, ci erau diferiti in inimile lor, aveau o mare credinta. Nu a durat mult si ne-am intors cu toata inima la Dumnezeu. Ne-am intors la ceea ce era de fapt relevant si ceea ce inseamna Viata, la Adevar. si asa am simtit cum ne-am implinit de fapt.

Reporter:
– Ce sfat ai avea pentru cei care, poate dintr-o dorinta sincera de a se simti impliniti, aleg sa mearga in discoteca sau la chefuri sau in diferite locuri in care totusi nu se gaseste implinire. Dar ei au o cautare sincera in inima lor. Ca una care ai trecut prin aceste situatii.

Luminita Ciuciumis:
– Poate ca la randul meu in momentele acelea in care credeam ca sunt implinita cautam in adancul meu, in interiorul meu, cautam ceva ce nu gaseam. Cautam de fapt implinirea. Ce sfat as putea sa dau? Va spun ce sfat: „Sa caute adanc in ei pentru ca inlauntrul lor exista o voce, o voce a omului de dinlauntru care striga dupa Dumnezeu, o voce a celui care nu poate sa traiasca fara Dumnezeu pentru ca suntem nascuti din Dumnezeu. Suntem ai Lui si ii apartinem Lui si adevarata implinire este numai atunci cand il gasesti pe Dumnezeu.”

Reporter:
– Luminita, cum ti-ai descrie viata ta de acum?

Luminita Ciuciumis:
– Nu pot sa spun ca acum nu mai am nici o problema, gata am trecut de toate fazele grele. Nu. Orice viata de cuplu contine si probleme si tot felul de divergente, dar care se pot rezolva.
Atunci cand avem astfel de momente ne ducem la sursa, iar sursa este Cuvantul lui Dumnezeu, acolo unde gasim orice raspuns. La orice problema pe care o avem, acolo exista orice raspuns.
Orice om poate sa gaseasca in Biblie raspunsul vietii. Pentru ca Dumnezeu s-a gandit ca avem nevoie de aceste raspunsuri si le-a pus acolo intr-o scrisoare catre iubitul lui, omul, pe care l-a creat, ca sa-i fie bine pe pamantul acesta. Noi putem sa luam toate raspunsurile de acolo.
Viata mea este buna pentru ca il am pe El. si atunci cand sunt in suferinta sau cand sunt in tristete sau in descurajari, ma duc la El. El ma alina, ma primeste in bratul Lui. Privesc in sus pentru ca totdeauna exista speranta. Decat sa privesti in groapa, mai bine sa privesti inspre cer pentru ca acolo vezi pasarile zburand.
Si noi putem sa avem aripi si sa zburam. si noi putem sa ne implinim visele pentru ca avem un sprijin, cel mai mare sprijin din tot universul, Dumnezeu.

Reporter:
– Si vom zbura la El, atunci cand va veni Domnul Isus Cristos pe norii cerului sa ne ia la Tatal.

Lasă un comentariu

Interviu – Ura pe care a lasat-o in mine… depresia – Nadia Neagoe

Interviu – Ura pe care a lasat-o in mine… depresia – Nadia Neagoe

Cand am citit aceste versete, primul gand m-a dus la tatal meu si la ura care a lasat-o in mine. M-a facut sa simt o ura foarte mare, o ura care m-a inchis in mine si m-a intunecat. Dar am inteles ca trebuie sa il iert asa cum si Isus m-a iertat pe mine.

Am inceput sa fiu foarte rea, foarte egoista, ma bateam cu oricine. Oricine s-ar fi legat de mine, imediat urlam si chiar am avut probleme multe la scoala din cauza batailor.

Strigam: ‘Doamne, de ce nu esti cu mine? De ce nu ma auzi? Ce se intampla cu mine? Ce trebuie sa fac ca sa fiu fericita?’

Sa marturisim ce am facut in trecut si sa ne imbracam in haina noua, caci noi acum, asa negri, cu inima plina de ura si razbunare, suntem imbracati intr-o haina neagra, patata.

Dadea foarte mult in noi. Tot timpul era beat. Tot timpul fugeam de acasa din cauza lui si rar cand stateam acasa. Nu puteam sa ne bucuram de casa noastra, de caldura unei case.

Eram foarte deprimata. De multe ori simteam nevoia sa vorbesc cu cineva, sa ma plang cuiva, sa-i spun durerea pe care o am in inima, dar niciodata nu am avut sansa aceasta pentru ca-mi era frica.

Adevarat va spun ca daca nu va veti intoarce la Dumnezeu si nu va veti face ca nistce copilasi, cu nici un chip nu veti intra in Imparatia Cerurilor.

Pocaiti-va dar si intoarceti-va la Dumnezeu pentru ca sa vi se stearga pacatele, ca sa vina de la Domnul vremurile de inviorare.

Ingaduiti-va unii pe altii si daca unul are pricina sa se planga de altul, iertati-va unul pe altul, cum v-a iertat Cristos asa iertati-va si voi.

Gandeste-te, daca vei pleca acum de pe acest pamant si te vei duce sus, ce va zice Tatal?

Nadia Neagoe a trecut printr-o depresie adanca. Au fost momente intunecate in viata ei, momente negre, momente in care nu mai vedea nici o iesire de acolo. Lucrurile se datorau mai multor factori, dar cel mai important este ca a gasit iesirea de acolo, a gasit eliberarea, lumina, bucuria si pacea. L-a gasit pe Domnul Isus Cristos.

Reporter:
– Nadia, din ce cauza ai trecut prin acea perioada de depresie in viata ta?

Nadia Neagoe:
– Pot sa zic ca din cauza familiei mele cel mai mult. Tatal meu a fost si este inca un alcoolic, un om foarte dur si foarte aspru. Nu puteai sa vorbesti cu el ca de la un tata la fiu, deoarece imediat tipa la tine, imediat dadea in tine…
Mama mea era foarte slabita si tot timpul incerca sa gaseasca o ocazie in care sa vorbeasca cu el, sa-i explice situatia. Dadea foarte mult in noi. Tot timpul era beat. Tot timpul fugeam de acasa din cauza lui si rar cand stateam acasa. Nu puteam sa ne bucuram de casa noastra, de caldura unei case.
Atunci m-am inchis in mine total si n-am mai vorbit cu nimeni. Ii uram pe toti din jurul meu, nu ma mai interesa de nimeni. Nici la scoala nu mai vorbeam cu nimeni, eram foarte desprinsa de orice realitate, de oricine.
Am inceput sa fiu foarte rea, foarte egoista, ma bateam cu oricine. Oricine s-ar fi legat de mine, imediat urlam si chiar am avut probleme multe la scoala din cauza batailor. Chiar si cu baietii ma bateam.
Eram foarte deprimata. De multe ori simteam nevoia sa vorbesc cu cineva, sa ma plang cuiva, sa-i spun durerea pe care o am in inima, dar niciodata nu am avut sansa aceasta pentru ca-mi era si frica. Aveam o frica mare in mine. Nu stiam ce sa fac. Nu stiam la cine sa alerg.
Mama ma lua mereu cu ea la biserica, ma obliga sa merg cu ea la biserica, pentru ca mama mea este o crestina neoprotestanta, dar nu-mi placea, nu ma interesa biserica, nu ma atragea. Mi se parea ca sunt ‘dusi de-acasa’ si ca n-are nici un folos sa merg acolo, nu ma ajuta cu nimic asta.
Am inceput sa merg la discoteci, au inceput chiar sa ma atraga discotecile. Dar, de fiecare data cand plecam de acolo plangeam, nu eram multumita de ce faceam, de ce se intampla in locul acela. Nu-mi placea deloc si de multe ori chiar nu pricepeam daca acolo era distractie sau veselie. Nu ma simteam bine, simteam ca nu sunt implinita. Plecam acasa si plangeam din nou ca de obicei.
Apoi, am inceput sa merg la biserica, am inceput sa incerc sa inteleg mai mult Cuvantul lui Dumnezeu.
Intr-o seara de evanghelizare, cand am mers ca de obicei obligata de mama la biserica, Cuvantul lui Dumnezeu mi-a vorbit astfel: „Adevarat va spun ca daca nu va veti intoarce la Dumnezeu si nu va veti face ca niste copilasi, cu nici un chip nu veti intra in Imparatia Cerurilor”.
Acest verset m-a framantat mult. La inceput n-am inteles de ce. Am incercat sa o intreb pe mama ce inseamna? si-a facut putin timp liber si a inceput sa-mi spuna ca daca nu ma intorc la Dumnezeu si daca nu-L primesc in inima, daca voi pleca de pe acest pamant, nu voi ajunge in ?mparatia Cerurilor si nu voi putea sa ma bucur de toata dragostea Domnului.
Am inceput sa studiez mai mult Biblia si au fost multe seri in care strigam: “Doamne, de ce nu esti cu mine? De ce nu ma auzi? Ce se intampla cu mine? Ce trebuie sa fac ca sa fiu fericita ca cei din biserica?” ?n biserica ii vedeam pe fericiti, toti copiii erau fericiti. Toti vorbeau, radeau, numai eu nu ma simteam fericita si implinita. Apoi am mai citit intr-o seara din Luca 6:46-49: „De ce-mi ziceti: ‘Doamne, Doamne!’ si nu faceti ce spun Eu?
Va voi arata cu cine se aseamana orice om care vine la Mine, aude cuvintele mele, si le face.
Se aseamana cu un om care, cand a zidit o casa, a sapat adanc inainte, si a asezat temelia pe stanca.
A venit o varsare de ape, si s-a napustit sivoiul peste casa aceea, dar n-a putut s-o clatine, pentru ca era zidita pe stanca.
Dar cine aude si nu face, se aseamana cu un om, care a zitit o casa pe pamant, fara temelie. si s-a napustit sivoiul asupra ei, ea s-a prabusit indata, si prabusirea acestei case a fost mare.”
De multe ori asa m-am gandit ca si eu strig “Doamne, Doamne!”, dar niciodata nu incerc sa fac ceea ce spune El. si doar alerg la El ca sa ma ajute sa scap din probleme, ca sa ma ajute sa-mi gasesc un prieten, dar nu ma interesa sa fac ceea ce spune El. Mi se parea prea greu.
Am ajuns in clasa a IX-a, la un liceu crestin. Vorbeau toti despre Dumnezeu si vorbeau cu atata implinire, cu atata bucurie ca L-au cunoscut si au o viata impreuna cu El.
Am inceput sa ma gandesc ca daca vreau sa ajung in cer la Tatal, sa fiu cu Tatal si sa am o viata implinita, trebuie sa ma pocaiesc.
Am citit din Faptele Apostolilor un verset in care zicea: „Pocaiti-va dar si intoarceti-va la Dumnezeu pentru ca sa vi se stearga pacatele, ca sa vina de la Domnul vremurile de inviorare.” Am ingenunchiat, dar nu stiam prea bine sa ma rog, dar am incercat sa-i spun Domnului toate pacatele mele pe care le-am facut, tot ce ma durea, tot ce ma apasa pentru ca am citit acel verset ca Domnul o sa ma ierte si o sa-mi dea vreme de inviorare.
Dupa acea seara, pot sa zic, ca m-am simtit mai usurata si mai implinita si am incercat sa ma rog mai mult, din ce in ce mai mult si sa fac mai mult voia Lui.
Am incercat sa citesc si Epistola catre Filipeni, pe care prima data nu am inteles-o prea bine si am rugat pe cineva sa-mi explice. Am incercat sa alerg la Dumnezeu sa-mi explice, caci El putea cel mai bine.
Versetul spunea: „Nu ca am si castigat premiul, sau ca am si ajuns desavarsit; dar alerg inainte, cautand sa-l apuc, intrucat si eu am fost apucat de Hristos Isus. Fratilor, eu nu cred ca l-am apucat inca; dar fac un singur lucru: uitand ce este in urma mea, si aruncandu-ma spre ce este inainte, alerg spre tinta, pentru premiul chemarii ceresti a lui Dumnezeu, in Hristos Isus.”
Atunci am inteles ca Domnul ma cheama, ca trebuie sa-mi las toate problemele si tot trecutul meu in mana Lui, sa i le las Lui, caci El imi va uita tot trecutul.
Dumnezeu L-a dat pe singurul Sau Fiu sa moara pentru noi ca sa fim iertati de orice pacat. si am inteles ca Domnul chiar imi iarta pacatul daca ma intorc cu smerenie inaintea Lui si incerc sa fac doar voia Lui de acum inainte. Am fost foarte fericita sa stiu ca sunt iertata si ca pot sa incep o noua viata fericita.
As vrea sa mai citesc cateva versete: „Astfel dar, ca niste alesi ai lui Dumnezeu, sfinti si preaiubiti imbracati-va cu o inima plina de indurare, cu bunatate, cu smerenie, cu blandete si indelunga rabdare. Ingaduiti-va unii pe altii si daca unul are pricina sa se planga de altul, iertati-va unul pe altul, cum v-a iertat Cristos asa iertati-va si voi.”
Cand am citit aceste versete primul gand m-a dus la tatal meu. Am inteles ca trebuie sa il iert asa cum si Isus m-a iertat pe mine. si am inteles ca trebuie sa ingadui pe fiecare persoana asa cum este ea, caci fiecare suntem diferiti si fiecare gresim in felul nostru. Am incercat sa uit tot ce s-a intamplat si sa merg inainte facand doar voia Lui.

Reporter:
– Care erau lucrurile pentru care trebuia sa-l ierti pe tatal tau?

Nadia Neagoe:
– Pot sa zic ca erau multe lucruri. In primul rand ura care a lasat-o in mine. M-a facut sa simt o ura foarte mare, o ura care m-a inchis in mine si m-a intunecat, o ura care m-a facut sa nu mai simt nici o dragoste, nici o atractie fata de oameni, de cei din jurul meu.
Eram foarte rece cu toti. Cred ca puteam sa ajung la orice nebunie. In momentele acelea eram un om intunecat. Nu stiam ce fac. Eram plina de ura si de razbunare. Voiam sa ma razbun.
Am mers chiar si la ore de karate ca sa ma razbun, sa invat sa bat, sa ma razbun pe tatal meu in special si pe oricine care mi-ar face rau. Simteam ca toti vor sa-mi faca rau din jurul meu.

Reporter:
– Cum iti amintesti perioada cand ai trecut prin depresie?

Nadia Neagoe:
– O perioada foarte rea. Atunci eram disperata, nu stiam unde sa alerg, nu stiam unde sa fug, ca sa simt dragoste, sa simt ca am pe cineva langa mine. Acum ma simt implinita si simt ca orice s-ar intampla este Cineva langa mine.
A fost o perioada foarte grea pentru mine. N-am crezut ca o sa trec vreodata peste asta. Chiar si dupa ce l-am cunoscut pe Dumnezeu si L-am primit in inima mea ca Domn si Mantuitor imi parea asa de greu sa pot sa iert si sa incep o noua viata asa cum o vrea El.
Ma gandeam: „Dar, Doamne, cum as putea eu sa incep dintr-o data asa o viata cand inima mea este plina de rautate.” Recunosteam ca sunt rea si ca am o inima murdara si-mi era foarte greu sa incep o noua viata asa cum vrea El. Dar Domnul m-a intarit foarte mult, cand am citit in Biblie versetul acela: „Niciodata n-am sa va las!”

Reporter:
– Te-ai gandit la posibilitatea de a ajunge sa treci vreodata din nou printr-o depresie?

Nadia Neagoe:
– Da, m-am gandit si chiar imi era frica. si acum ma gandesc de multe ori: “Daca as trece iar, ce s-ar intampla? As pica de tot?” Dar Domnul spune: “Lasa-ti toate problemele in mana Mea si incearca sa faci doar voia Mea caci Eu iti rezolv toate problemele.” Cred ca El o sa ma ajute asa cum a promis, ca nu ma va lasa niciodata.

Reporter:
– Cum iti percepi acum viata? Ce simti pentru cei din jurul tau acum?

Nadia Neagoe:
– Pot sa zic ca si pentru tatal meu simt dragoste, caci este tatal meu. Datoria mea este sa-i arat cu ce a gresit si sa-l intorc si pe el la Domnul, sa-i arat calea cea buna, deoarece fara Domnul nu poate sa faca nimic. Bautura, chefurile si toate aceste ‘distractii’, sus in ceruri nu au nici o valoare.
Chiar recent m-a sunat, era tot beat, si l-am intrebat cum se simte. Spunea ca e pregatit sa plece. I-am spus “Mai gandeste-te bine daca esti pregatit sa pleci. Gandeste-te, daca vei pleca acum de pe acest pamant si te vei duce sus, ce va zice Tatal? Ce va spune? ‘Du-te de aici, ca nu te cunosc! Uite care a fost planul meu cu tine. Candva am avut un plan foarte frumos de realizat cu tine, dar tu nu ai vrut, nu m-ai ascultat. Acum nici eu nu te cunosc, asa cum nici tu nu m-ai cunoscut pe mine.’ ”

Reporter:
– Nadia, te-as intreba ce sfat, ce sugestii ai avea pentru cititorii care poate chiar acum se afla in depresie, chiar acum se afla sub imperiul unor ganduri negre, sunt cuprinsi de tristete, nu stiu incotro s-o apuce si care au o teama grozava de ziua de maine.

Nadia Neagoe:
– In Biblie, Domnul ne spune ceva cam asa: Sa nu va temeti de ziua de maine, ce va aduce ea, caci eu sunt cu voi si asa cum hranesc pasarile cerurilor, tot asa va hranesc si pe voi, mai ales pe voi ca sunteti creatia mea si sunteti mai importanti decat pasarile.
Deci, asa cum am facut si eu, ar trebui sa ne plecam toti in fata Domnului si sa ne plangem pacatul, sa-i spunem cu ce-am gresit, sa-i spunem tot ce ne framanta inima ca doar El este singurul prieten adevarat care niciodata nu ne lasa singuri.
Doar El este singurul prieten adevarat in care noi putem nadajdui. Nici un om de pe lume nu poate sa ne ajute asa cum ne ajuta El si cum ne intelege El. Sa ne plecam inaintea Lui si sa-si planga fiecare pacatul pe care il are si sa spuna toata durerea din suflet, ce simte, ce a facut si sa-L primeasca pe Domnul Isus in inima ca Domn si Mantuitor.
Sa citeasca foarte mult Biblia, deoarece ea ne lumineaza. Biblia este lumina pe calea pe care mergem. si sa frecventeze foarte des biserica, pentru ca acolo se explica Cuvantul Domnului, acolo putem intelege mai multe lucruri.
Domnul ne invita: Urmati-ma, veniti dupa Mine si faceti doar voia Mea. Domnul nu ne pune sa alergam 5 km ca sa fim niste copii adevarati ai Lui, ci doar sa facem doar voia Lui si sa marturisim ce am facut in trecut si sa ne imbracam in haina noua caci noi acum asa negri, cu inima plina de ura si razbunare suntem imbracati intr-o haina neagra, patata.
Nu trebuie decat sa ne lepadam haina si sa ne imbracam cu o haina alba pe care Domnul ne-o da, o inima blanda, o inima plina de dragoste si iubire.
Pot sa marturisesc ca atunci cand L-am primit pe Domnul in inima si in viata mea a fost ceva minunat, am crezut ca am aripi sa zbor, eram plina de fericire, imi venea sa pup pe toata lumea, imi venea alerg pe strada si sa spun: “Domnul este Dumnezeul meu, El m-a ajutat peste tot, El este singurul meu prieten care este mereu alaturi de mine si niciodata nu ma lasa.” Am fost foarte fericita. A fost ceva minunat. Nu cred ca voi uita vreodata lucrul acesta.

Reporter:
– Ce s-a intamplat atunci?

Nadia Neagoe:
– In acea seara, am luat Biblia in mana si am inceput sa citesc din ea. Cuvintele pe care le-am citit mi-au intrat asa de patrunzator in suflet, incat simteam ca inima mea isi ia zborul, incat simteam ca Domnul este prezent langa mine si este bucuros ca mi-am marturisit pacatul, este bucuros ca m-am intors la El si ca El niciodata nu ma va lasa.
Tocmai acel verset l-am citit: „Eu niciodata nu va voi lasa!” Asa m-a emotionat incat simteam ca totul in jurul meu se face lumina, se face alb, simteam ca pot sa zbor. Nici nu cred ca pot sa explic ce-am simtit in ziua aceea. A fost o mare bucurie!

Comments (2)

Interviu – Vietile prietenilor mei erau distruse incet si alcoolul si drogurile puneau stapanire pe vietile lor. M-am infiorat. – Anca Dumitrascu

ANCA DUMITRASCU

Imi placea foarte mult sa fiu centrul atentiei si ma foloseam de faptul ca stiam ca atrag baietii, deja aveam destul de multi curtezani si imi placea doar sa-i invart pe degete.

In discoteca vedeam consum de alcool, chiar consum de droguri si destrabalare. Traind viata aceasta de discoteca, de distractii si destrabalare simteam ca sunt pe marginea prapastiei.

Traiam o viata dubla pentru ca in acelasi timp mergeam si cu grupul de tineri de la biserica, dar in paralel, participam si la discoteca si la tot ce implica viata de noapte.

Vedeam cum vietile prietenilor mei erau distruse incet, incet si cum alcoolul si drogurile puneau stapanire peste vietile lor. Acest lucru m-a infiorat. si m-a facut sa-mi pun semne de intrebare, daca asa vreau sa arate viata mea.

Doamne, daca tu chiar existi, daca tu intr-adevar existi, te rog fa ca parintii mei sa nu divorteze.

Atunci cand ei erau pe punctul de a divorta eu ma gandeam ca este din vina mea.

Adoram sa cant. Prin muzica eu L-am cunoscut pe Dumnezeu.

Eram asa de dornica sa fiu prima in toate incat calcam peste oameni si nu-mi pasa de cei din jurul meu.

Cand ii spui cuiva „prostule” sau „nebunule” probabil ca si-ar dori mult mai mult sa-i dai o mie de palme decat sa-i spui aceste cuvinte.

Aceste intrebari au fost zguduitoare pentru mine.

Divinizam acea persoana care era prietenul meu.

In inima mea a fost o batalie extraordinara.

“ata fusese foarte violent. si inima mea era din nou sfasiata.

As vrea sa-i incurajez pe toti tinerii care cred ca sunt neimportanti sau ca nu au valoare.

Anca Dumitrascu este membra a trupei „Callatis Praise” din Mangalia. Momentul cand Anca si-a dat seama de puterea lui Dumnezeu a fost la varsta de 10 ani, atunci cand parintii ei erau in pragul divortului iar ea s-a rugat prima data ca divortul parintilor sa nu aiba loc.

Anca Dumitrascu:
– M-am nascut intr-o familie crestina, dar parintii mei erau crestini doar cu numele. Desi spun si se mandresc cu faptul ca sunt ortodocsi, tatal meu cel putin, n-a mers niciodata la biserica. Doar la Pasti si la Craciun isi aducea aminte de Dumnezeu sau cand era intr-o problema cerea ajutorul lui Dumnezeu.
Cand aveam 10 ani, parintii mei au fost la un pas de divort. Atunci m-am rugat pentru prima data si am spus: „Doamne, daca Tu chiar existi, daca Tu intr-adevar existi, te rog fa ca parintii mei sa nu divorteze.” si chiar in ultima zi, cand trebuia sa se pronunte divortul, tatal meu, care intentase procesul de divort, si-a retras cererea, iar pentru mine aceasta a insemnat raspuns la rugaciunile mele. Pentru mine a fost dovada ca Dumnezeu exista si ca ii pasa de mine.
Dupa ce parintii mei s-au impacat, mama L-a cunoscut pe Dumnezeu intr-un mod personal. Matusa mea, Luminita Ciuciumis, incepuse sa frecventeze Biserica Penticostala din Mangalia.
La un an dupa Luminita, mama mea s-a intors la Dumnezeu si eu am inceput sa merg impreuna cu ea la biserica. Cel mai mult imi placea muzica. Adoram sa cant. Prin muzica eu L-am cunoscut pe Dumnezeu. A fost lucrul cel mai minunat care m-a atras, mi-a placut cel mai mult ca pot sa-i cant lui Dumnezeu, pentru ca in biserica ortodoxa doar preotii cantau.
Dupa ce parintii mei s-au impacat, tata de multe ori repeta ca eu am fost motivul pentru care ei s-au impacat si probabil, in subconstient, acest lucru m-a facut sa-mi doresc sa nu-i dezamagesc. Pentru ca atunci cand ei erau pe punctul de a divorta eu ma gandeam ca este din vina mea.

Reporter:
– Din nefericire, majoritatea copiilor gandesc la fel.

Anca Dumitrascu:
– Tocmai pentru aceasta mi-am dat toata silinta sa nu-i dezamagesc.
Eram o persoana foarte ambitioasa. Mi-am dorit sa fiu prima la scoala si in tot ce faceam. Este un lucru bun pana la un punct. Doar ca eu eram asa de dornica sa fiu prima in toate incat calcam peste oameni si nu-mi pasa de cei din jurul meu.
Aveam un dar deosebit – sa vorbesc si sa folosesc cuvintele. stiam sa folosesc aceasta arma care sunt cuvintele. si nu o data am ranit oameni in mod intentionat prin cuvintele mele pentru ca stiam ca au putere mai mult decat o palma, mai mult decat un pumn, stiam ca pot rani prin cuvintele mele sau pot sa ridic o persoana, desi era ceva inconstient.

Reporter:
– Cred ca din acesta cauza Biblia vorbeste despre cei care spun „prostule” sau „nebunule” ca fiind ucigasi. Atunci cand ii spui cuiva „prostule” sau „nebunule” probabil ca si-ar dori mult mai mult sa-i dai o mie de palme decat sa-i spui aceste cuvinte.

Anca Dumitrascu:
– Dupa ce parintii mei s-au impacat, tatal meu se purta foarte urat cu mama si poate un alt motiv pentru care eu mi-am dorit sa nu-i dezamagesc a fost faptul ca incercam sa schimb situatia din familia mea si sa-l fac pe tatal meu sa se poarte altfel.
La scoala deja aparea un al doilea plan – eram adolescenta si colegii ma intrebau: „Nu mergi cu noi la discoteca? Cum se poate asa ceva?”. ?ncet, incet am inceput sa gust aceasta viata de discoteca, de distractie, mai ales ca tatal meu era destul de sever, iar la discoteca scapam de el. Discoteca era scaparea si relaxarea mea.

Reporter:
– N-ai avut cumva senzatia unei vieti duble?

Anca Dumitrascu:
– Ba da, chiar traiam o viata dubla pentru ca in acelasi timp mergeam si cu grupul de tineri de la biserica, dar in paralel, participam si la discoteca si la tot ce implica viata de noapte.

Reporter:
– De ce era o bucurie pentru tine sa fi la discoteca?

Anca Dumitrascu:
– In afara de faptul ca-mi doream sa fiu cea mai buna – tot timpul am luptat pentru aceasta si chiar am reusit, la scoala eram printre primii – imi placea foarte mult sa fiu centrul atentiei si ma foloseam de faptul ca stiam ca atrag baietii, deja aveam destul de multi curtezani si imi placea doar sa-i invart pe degete.
In discoteca vedeam consum de alcool, chiar consum de droguri si destrabalare. Eu nu m-am implicat nici in consum de droguri, nici in consum de alcool. Vedeam cum vietile prietenilor mei erau distruse incet, incet si cum alcoolul si drogurile puneau stapanire peste vietile lor.
Acest lucru m-a infiorat. si m-a facut sa-mi pun semne de intrebare, daca asa vreau sa arate si viata mea. ?n acelasi timp mergeam la biserica. ?mi placea la discoteca, imi placea sa dansez si-mi placea muzica. Chiar daca nu am talente extraordinare in domeniu, tot timpul am fost atrasa de acestea.

Reporter:
– De ce ai renuntat de bunavoie la viata aceasta cool?

Anca Dumitrascu:
– Traind viata aceasta de discoteca, de distractii si destrabalare, simteam ca sunt pe marginea prapastiei.
Matusa mea m-a intrebat intr-o zi ce vreau sa fac cu viata mea? Daca vreau ca viata mea sa continue asa. Mai ales ca eu eram familiarizata cu Dumnezeu, eu Il cunoscusem intr-o oarecare masura pe Dumnezeu. Ceva inlauntrul meu a tresarit si ea m-a intrebat atunci daca vreau sa traiesc o viata despartita de Dumnezeu, continuand in felul acesta sau vreau sa-L cunosc mai mult pe El. Care este alegerea mea?
Aceste intrebari au fost zguduitoare pentru mine. A fost o perioada foarte grea, pentru ca a trebuit sa iau cea mai importanta decizie din viata mea, mai ales ca atunci era o persoana in viata mea care luase locul lui Dumnezeu. Divinizam acea persoana care era prietenul meu. Imi doream din toata inima sa ma intorc la Dumnezeu si sa am o relatie stransa cu El, dar in acelasi timp o parte din mine striga nu. O parte da si o parte nu. In inima mea a fost o batalie extraordinara.
Viata mea era chiar pe marginea prapastiei. Eram de fapt cu un picior in prapastie. Totusi am luat decizia de a-L urma pe Dumnezeu. Mi-a fost foarte greu, dar nu regret nici o clipa ca am facut aceasta alegere. si incet, incet viata mea a inceput sa se schimbe, am inceput sa merg la biserica.
La Biserica am cunoscut un baiat pe nume Remus Dogaru. Am vazut atata bucurie in viata lui, incat m-am dus acasa, am plans si am zis: Ce are el si eu n-am? Vreau si eu sa am ce are el! si atunci am putut sa fac diferenta intre discoteca si destrabalare, care fusese viata mea dinainte si ceea ce era acolo.
La Biserica din Mangalia am vazut cum tinerii se pot distra si se pot simti bine si in acelasi timp sa respecte principiile lui Dumnezeu.
Imi amintesc ca i-am spus unchiului meu: „Gabi, aici m-am distrat mai bine decat la discoteca.” si nu bausem, nu dansasem provocator, cum dansam pana atunci, nu imi mai doream sa fiu centrul atentiei. Deja atentia mea era indreptata spre altceva, era indreptata spre Dumnezeu. Nu mai eram interesata ca eu sa fiu in centrul atentiei, deja ceva se schimbase.

Reporter:
– Diferenta este asa cum spune Ioan Botezatorul: „Trebuie ca El sa creasca, iar eu sa ma micsorez.” Diferenta o face persoana care este pe primul loc in viata mea – cand eu sunt pe primul loc sau prietenul meu sau cand Cristos este pe primul loc in viata mea.

Anca Dumitrascu:
– Am inceput sa ma implic in grupul de tineri, dar spre uimirea mea, tatal meu s-a impotrivit extraordinar de mult. Cand eu am luat hotararea sa-mi dedic viata in totalitate lui Hristos, tatal meu mi-a spus ca nu mai sunt copilul lui, ca nu-i mai port numele si ca daca plec, daca ies pe usa, sa nu ma mai intorc acasa.
Am iesit pe usa si in drum spre biserica ma intrebam: „Doamne, o sa ma mai intorc acasa?” Tata fusese foarte violent. si inima mea era din nou sfasiata. Atunci, pentru prima data am spus: „Doamne, daca pentru Tine trebuie sa renunt la tata, o voi face.”
Dupa biserica m-am intors acasa, iar tatal meu era ca un mielusel. Daca dimineata racnise ca un leu, acum era ca un mielusel si din nou am vazut minunea lui Dumnezeu in viata mea.

Reporter:
– Ce s-a intamplat intre timp cu dumnealui?

Anca Dumitrascu:
– El de multe ori imi spunea ca mi-am distrus viata, c-am inchis toate usile. si prefera sa ma lase la discoteca. Imi interzicea sa citesc Biblia. Ma gonea: „Du-te la discoteca!”. Daca inainte imi spunea: „Ce tot atata discoteca?”, acum el ma trimitea la discoteca. Prefera sa merg la discoteca decat la Biserica.
Dar acum, Dumnezeu a facut o minune in familia mea. Acum el este interesat de ceea ce fac eu la biserica.

Reporter:
– Cum ti-ai putea caracteriza viata de acum?

Anca Dumitrascu:
– Desi sunt 4 ani de cand eu m-am intors la Dumnezeu si de cand eu am inceput sa am o relatie personala cu Isus, mult timp am trait in mediocritate. Am fost un soldat inactiv, nepregatit. Desi invatam unele lucruri despre razboi, desi stiam ca Dumnezeu a pus mult in mine, a investit mult in mine, foarte mult timp am trait sub acest potential.
Am inteles ca Dumnezeu vrea sa fiu un soldat activ, un luptator in armata Lui si am inteles ca El vrea sa foloseasca darurile mele pentru a schimba vietile oamenilor.
As vrea sa-i incurajez pe toti tinerii care cred ca sunt neimportanti sau ca nu au valoare. Toate astea sunt minciuni pe care Diavolul ni le baga in cap.
Va dau un sfat: ascultati mai mult de vocea lui Dumnezeu care va spune ca sunteti iubiti, ca sunteti de pret in ochii Lui, ca aveti valoare. El in fiecare din noi a investit asa de mult. Nu lasati sa se piarda ceea ce El a pus in fiecare din noi. Traiti la potentialul maxim. Dati totul pentru El!
In ultima perioada, prietenii mei dinainte ma opresc pe strada si-mi spun: „Anca, nu stiu ce se intampla cu tine, dar tu esti altfel. In ultimul timp, tu te-ai schimbat. Efectiv, nu mai esti tu. Fata ta radiaza. Ce se intampla cu tine? Vrem si noi ce ai tu. Care-i secretul tau?
I-am spus unei prietene: „Secretul meu este Dumnezeu si partasia, relatia personala pe care eu o am cu El.” Cred ca este cel mai important lucru, cel mai de pret lucru, sa ai o relatie personala cu El.
Abia acum simt ca traiesc cu adevarat. Acum imi vine sa ma sui pe acoperis si sa strig in gura mare ca Dumnezeu este viu si ca El ii iubeste pe oameni.

Reporter:
– Dragi cititori, daca vreti sa experimentati transformarea completa a vietii, daca vreti sa cunoasteti bucuria, fericirea, pacea si viata din belsug pe care o promite Domnul Isus Cristos, lasati-va modelati de Dumnezeu, incredintati-va viata in mana Lui si El va face lucruri mari, asa cum s-a intamplat si cu Anca Dumitrascu si cu vietile multor altor milioane de oameni.

Lasă un comentariu

Interviu – Acea tragedie… cand parintii mei au divortat – Ligia Seman

LIGIA SEMAN

A avut loc acea tragedie… cand parintii mei au divortat. Mi-aduc si acum aminte de durerea cumplita pe care o traiam atunci. Eram in fata judecatorului si el ne intreba, pe mine si pe sora mea: ‘La cine vreti voi sa ramaneti, la mama sau la tata?’ Iar noi raspundeam: ‘La amandoi, la amandoi!’
Era un strigat al disperarii sufletului nostru de copil. Acel strigat al disperarii sufletului meu de copil nu a fost ascultat de cei mari. si atunci ceva s-a prabusit in mine.

Am devenit un copil traumatizat care priveam cu jind la copii care aveau langa ei o mama.

Mi-aduc si-acum aminte de acele scene: figura disperata a mamei, cum intindea bratele dupa noi, cum tanjeam si eu dupa imbratisarea ei…

Aveam impresia ca sunt singura pe lume, ca nu s-a scris vreodata despre copii suferinzi din pricina alegerilor gresite ale parintilor, ca eu copilul care eram asa de indurerat trebuie sa scriu, sa spun lumii intregi sa nu mai repete greselile acestea, care aduc atatea lacrimi.

Refugiul in arta scrisului nu schimba nimic in interiorul meu. Eram tot mai trista, retrasa, neputincioasa de a ma integra in societate.

Bratele Lui, cu a caror dulceata si alin incepusem sa ma familiarizez, aduceau nespus mai multa duiosie, gingasie si siguranta decat ar fi facut-o bratele mamei mele, dupa care sufletul meu tanjise.

Tatal meu, in felul lui disperat de a actiona, m-a pus intr-un colt, mi-a pus cutitul la gat si mi-a spus: ‘Daca nu te lasi de Cristos am sa te omor!’

Cand tatal meu era cu un cutit in mana deasupra mea, eram gata sa-mi dau viata pentru Cel care si-a dat si El viata pentru mine.

Am si acum in fata ochilor acea scena: acea pagina de caiet in care cerneala se amesteca cu lacrimile care nu mai conteneau sa curga din ochii mei… si mama rupea pagina cu pagina, ma lovea peste degete, iar eu plangeam… voiam sa nu mai plang, dar nu ma puteam abtine.

Fugeam de mama ca si cum ar fi fost un dusman… si ea ramanea in urma noastra tipand de durere, cu parul negru ravasit si cearcane mari in jurul ochilor de atata plans si suferinta…”

Am incercat chiar sa ma sinucid, desi eram doar o adolescenta. Ajunsesem sa ma gandesc ca viata nu mai are nici un sens.

Ligia Seman este scriitoare, autoarea romanelor „Handicapul constiintei”, „Funiile dragostei” si „Tragedie si triumf”.

Reporter:
– Doamna Ligia Seman, titlurile romanelor dumneavoastra parca vorbesc despre un subiect comun. Tind sa cred ca exista undeva… se simte undeva subiectul durere.

Ligia Seman:
– Am fost al 14 copil in viata al parintilor mei. Inainte de a veni eu pe lume, parintii mei nu se intelegeau prea bine si de aceea mama mea a facut 13 avorturi.
Nu-mi aduc aminte din acei ani decat de ultimele zile cand mama mai era in casa noastra. Era la inceputul clasei I. Stateam amandoua la acelasi birou, iar ea imi dadea peste maini, atunci cand eu greseam cate o litera sau un bastonas. Parca am si acum in fata ochilor acea scena: acea pagina de caiet in care cerneala se amesteca cu lacrimile care nu mai conteneau sa curga din ochii mei… si mama rupea pagina cu pagina, ma lovea peste degete, iar eu plangeam… voiam sa nu mai plang, dar nu ma puteam abtine.
Cand nu implinisem 7 ani, iar sora mea avea 4 ani, a avut loc o tragedie in viata mea. Parintii mei au divortat. ?mi aduc si acum aminte de durerea cumplita pe care o traiam atunci. Eram in fata judecatorului si el ne intreba si pe mine si pe sora mea: „La cine vreti voi sa ramaneti, la mama sau la tata?” Iar noi raspundeam: „La amandoi, la amandoi! si la mama si la tata!”
Era un strigat al disperarii sufletului nostru de copil, dar acest strigat nu a fost ascultat de cei mari. Atunci ceva s-a prabusit in mine.
Am ramas la varsta de 6 ani doar cu tatal meu si cu surioara mea care avea 4 ani. N-a fost usor. Am devenit un copil traumatizat care priveam cu jind la copii care aveau langa ei o mama. Eu, in loc sa am o mama si un tata, il aveam doar pe tatal meu si pe bunica mea, dar loc de mama tot nu ne-au putut tine…
Inainte de a divorta parintii mei, am fost un copil puternic. Mi-aduc aminte ca-mi placea sa ma iau la intrecere cu toti ceilalti copii si luptam cu orice chip sa fiu mai tot timpul ‘prima’ – ma cataram prin totii copacii si nu-mi era frica…
In urma acelor traume datorate tragediei din familia mea, putin cate putin am inceput sa-mi pierd increderea ca as mai putea fi o invingatoare.
Dupa ce parintii mei au divortat, mai venea cateodata mama la noi in locul in care stia ca ne jucam, eu si surioara mea. Ne aducea dulciuri. Dar tatal meu, pentru ca ne iubea prea mult si ii era teama sa nu ne piarda, ne invatase ca trebuie sa fugim de ea.
Mi-aduc si-acum aminte de acele scene: figura disperata a mamei, cum intindea bratele dupa noi, cum tanjeam si eu dupa imbratisarea ei, cum doream sa ma ospatez din dulciurile pe care ea ni le aducea… si totusi cum fugeam de ea. Fugeam de ea ca si cum ar fi fost un dusman… si ea ramanea in urma noastra tipand de durere, cu parul negru ravasit si cearcane mari in jurul ochilor de atata plans si suferinta…
Pentru ca am fost un copil sensibil, toate aceste trairi au pus amprente pe sufletul meu in decursul anilor M-am trezit in adolescenta neputincioasa de a ma integra in societate. Nu aveam aproape deloc incredere in mine.
Adeseori ma retrageam in camera mea, la biroul acela de care erau legate singurele amintiri cu mama de pe vremea cat inca mai eram impreuna. Mi-amintesc ca atunci cand eram trista din pricina ca tatal meu ma pedepsea, puneam capul pe masa si plangeam mult. Mama mea demult nu mai exista in gandurile mele.
Acolo, la biroul acela, mi-aduc aminte ca am luat pentru prima data un caiet in mana si am inceput sa-mi fac planuri. ?n acele clipe m-am gandit pentru prima data: daca nu am cui sa impartasesc durerea mea, am sa scriu despre ea si aceasta va fi descarcarea mea emotionala.
Aveam impresia ca sunt singura pe lume, ca nu s-a scris vreodata despre copii suferinzi din pricina alegerilor gresite ale parintilor, ca eu copilul care eram asa de indurerat trebuie sa scriu, sa spun lumii intregi sa nu mai repete greselile acestea, care aduc atatea lacrimi si determina dezvoltari emotionale anormale.

Reporter:
– Din nefericire, o foarte mare parte dintre copiii de astazi cresc in familii monoparentale, in familii cu un singur parinte, deoarece parintii au divortat. Din pacate, multi cititori inteleg toate acestea pentru ca au trecut prin astfel de drame sufletesti.

Ligia Seman:
– Spunea Linda Dillow, autoarea cartii „Partenera creatoare”: „Cel mai important lucru pe care-l poate face o mama pentru copii ei este sa-l iubeasca pe tatal lor, iar cel mai important lucru pe care tatal poate sa-l faca pentru copiii sai este s-o iubeasca pe mama copiilor. Un copil poate fi iubit atat de mama cat si de tata, dar daca acestia nu se iubesc unul pe celalalt, copilul are un puternic sentiment de nesiguranta”
?n decursul anilor am putut vedea diferenta intre ceea ce a insemnat o familie monoparentala in care am crescut eu si un camin in care domneste pacea si dragostea. Despre sotul meu, Timotei pot sa spun ca este cel mai minunat dar pe care mi l-a dat Dumnezeu pe pamant dupa darul mantuirii.
Privind la dezvoltarea emotionala corecta a fetitelor noastre, Ruth-Diana si Rebeca, la puterea lor de a lupta si de a fi invingatoare, noi putem vedea clar diferenta intre ele si ceea ce eram eu, copil crescut intr-un mediu necrestin si care a suferit consecintele rupturii unei familii.

Reporter:
– Experienta dumneavoastra de viata, experienta de copil si starile acelea emotionale negative pe care le-ati trait si-au pus amprenta asupra dezvoltarii emotionale. Care a fost momentul cand ati debutat in literatura?

Ligia Seman:
– Am debutat in viata literara scriind poezie la cenaclul literar “Lucian Blaga” din Hunedoara. Aveam 14 ani, in 1985.
Atunci vedeam sensul existentei mele intr-o viitoare cariera literara. ?n sfarsit, credeam ca gasisem o activitate prin care sa reusesc sa estompez durerile trecutului. Mi se parea ca in imparatia cuvintelor gasisem un sens al existentei mele, dar nu era asa. Era doar arta. Erau doar poeti si scriitori.
Mi se repeta mereu ca am sansa de a ajunge departe intr-o cariera literara, ceea ce mi se parea nemaipomenit atunci. Visurile acestea insa si refugiul in arta scrisului nu schimbau nimic in interiorul meu. Eram tot mai trista, retrasa, neputincioasa de a ma integra in societate.
Am incercat chiar sa ma sinucid, desi eram doar o adolescenta. Ajunsesem sa ma gandesc ca viata nu mai are nici un sens. Pana intr-o zi.
La varsta de 14 ani, mergand la o biserica neoprotestanta, L-am cunoscut pe Cristos. Sufletul meu ranit, lipsit de iubirea materna, era avid de iubire. Cand am fost pentru prima data intr-o biserica neoprotestanta, am vazut ca oamenii aceia ?l iubeau cu adevarat pe Cristos si ca totodata se iubeau unii pe altii.
Dar mama mea era din neam de preoti ortodocsi. ?mi spuneau despre asta rudele ei, spuneau ca nu e bine sa aleg aceasta cale noua. Dar tocmai aceasta cale, adica Hristos, aducea vindecare ranilor trecutului meu. Bratele Lui, cu a caror dulceata si alin incepusem sa ma familiarizez, aduceau nespus mai multa duiosie, gingasie si siguranta decat ar fi facut-o bratele mamei mele, dupa care sufletul meu tanjise.
Mi se descoperise Dumnezeu cu frumusetea Lui, cu singura iubire statornica si atotcuprinzatoare din Univers. Cum sa renunt la ea, cand am cautat-o atat de mult timp si atat de deznadajduit ?
Dar, pentru ca eram in vremea comunismului si tatal meu era educat in spirit ateist, s-a aratat foarte ostil hotararii mele. Ma iubea foarte mult si avea impresia ca toate visurile lui cu privire la viitorul meu se prabuseau. Cand eu am hotarat sa aleg aceasta cale, mi-aduc aminte de o scena trista care mi-a marcat viata.
Intr-o seara, dupa ce am fost la biserica, tatal meu tocmai pentru ca ma iubea si avea impresia ca din cauza ca l-am ales pe Cristos viitorul meu este umbrit, in felul lui disperat de a actiona, m-a pus intr-un colt, mi-a pus cutitul la gat si mi-a spus: „Daca nu te lasi de Cristos am sa te omor!”
Acum, desi au trecut peste 20 de ani de atunci mi-aduc aminte atat de clar acea scena. ?mi zvacnea inima in piept. Mana parintelui meu era deasupra mea. ?mi aduc aminte ca in acele momente, de dragul lui Cristos, cand tatal meu era cu un cutit in mana deasupra mea, eram gata sa-mi dau viata pentru Cel care si-a dat si El viata pentru mine.

Reporter:
– Ati scris si cu ura fata de acele traume prin care ati trecut? Sau, odata cu momentul cunoasterii lui Cristos, a intervenit si momentul vindecarii de tot ce insemna trecut?

Ligia Seman:
– Nu, n-am scris niciodata cu ura. Dar, dupa ce l-am primit pe Cristos a trebuit sa renunt si la cenaclu, cu toate ca mi-a fost foarte greu. A trebuit insa sa iau aceasta hotarare deoarece Dumnezeu era total exclus din literatura din acea vreme si nu doar atat – pentru ca traiam in vremea vechiului regim, se stia ca pentru a ajunge in varful piramidei trebuia neaparat sa-ti folosesti talentul si in scopul de a compune “ode” conducatorului si patriei si eu nu as fi putut sa fac acest compromis.
Scriitorul care era coordonatorul cenaclului nostru m-a intrebat: „Cum sa renunti la toate acestea, la cariera literara, cand ai asa multe sanse? si pentru ce,” imi spunea el, “sa ajungi la incultii aceia!?” Nu mi-a fost deloc usor. Am iesit din biroul acela cu ochii in lacrimi, dar cu inima plina de pace si cu simtamantul ca eram o biruitoare – reusisem sa renunt de dragul lui Hristos la ceea ce nu crezusem vreodata ca as avea puterea sa renunt.
Dar planul lui Dumnezeu era cu totul altul. Printre primele carti crestine publicate dupa revolutie a fost o carte a pastorului Petru Lascau – “Pasi spre lumina”. Citind prefata acestei carti conceputa de fratele Iosif ton, Dumnezeu mi-a vorbit intr-un mod cu totul special. Citez un pasaj: “Ne aflam la momentul intoarcerii poporului roman spre spiritualitate, spre crestinism. Chemam tanara generatie de credinciosi evanghelici sa indrazneasca sa se avante in creatia literara. Dupa decenii de intuneric si de urat in literatura, este timpul ca noi, cei ce ne-am format la lumina Cuvantului lui Dumnezeu sa aducem din nou frumusetea in literatura.”

Reporter:
– Este Domnul Isus Cristos o prezenta reala, este o persoana cu care comunicati in fiecare zi? Sau este doar o notiune, un principiu, un surogat care sa va umple durerile sufletului?

Ligia Seman:
– Din momentul in care eu L-am cunoscut, Isus Cristos a devenit pentru mine cea mai minunata Fiinta din univers. Isus Cristos este prezent cu mine in fiecare dimineata, de cand deschid ochii si pana seara tarziu. El a promis celor care il urmeaza ca va fi cu ei in fiecare zi, in fiecare clipa, pana la sfarsitul veacurilor.
Asa cum spune in „Cantarea Cantarilor”, El este Preaiubitul inimii si eu cred ca fiecare om este creat in asa fel, incat sa aiba nevoie de iubirea lui Cristos, de prezenta Lui si totodata el sa se daruiasca lui Cristos. Dumnezeu a dat totul din iubire pentru noi, a dat pe Fiul Sau si nu esti implinit decat daca dai si tu totul.

Reporter:
– La final, cum v-ati descrie? Cu titlurile romanelor semnate Ligia Seman eu v-as descrie: “Un handicap al constiintei, care a cunoscut tragedia si triumful si care a fost legata de Cristos cu funiile dragostei.”

Ligia Seman:
– Cartea „Funiile dragostei” are un motto. Este un verset din Osea: „V-am tras cu legaturi omenesti, cu funii de dragoste”. A fost o zi in viata mea in care Dumnezeu m-a tras cu funiile dragostei Lui.
Puteam sa ma impotrivesc acestor funii ale dragostei Lui, dar, daca m-as fi impotrivit, acele funii m-ar fi ranit si toata viata mea ar fi continuat sa fie o rana, o viata cu handicapuri interioare. N-as fi cunoscut vreodata calea de la tragedie spre triumf, n-as fi avut sansa de a-i putea ridica si incuraja pe altii prin scrierile mele.
Daca eu m-as fi impotrivit acelor funii ale dragostei cu care Dumnezeu ma tragea spre El, pentru binele meu, pentru implinirea mea, atunci as fi luptat impotriva scopului pentru care am fost creata.
Profetul Ieremia spune “paganii isi irosesc durerile”, dar acei care sunt crestini, care L-au primit pe Cristos si care merg in aceeasi directie cu voia lui Dumnezeu, in directia funiilor dragostei cu care sunt trasi de El, acei oameni transforma durerile trecutului si le folosesc pentru a fi mai sensibili fata de nevoile semenilor, mai gingasi fata de problemele lor, devin plini de intelegere si mila, stiu cum sa incurajeze, sa ridice pe altii, sa dea solutii.
In Apocalipsa ni se spune: “Si a fost deschisa o alta carte, care este cartea vietii. si mortii au fost judecati dupa faptele lor, dupa cele ce erau scrise in cartile acelea.”
Cartile care au cu adevarat valoare vesnica sunt acelea pe care mana Marelui Maestru le scrie pe tablita inimii noastre. Viata noastra poate fi cea mai valoroasa opera de arta, manuscrisul divinitatii sau poate fi produsul propriilor noastre ganduri, alegeri si actiuni. Cele mai marete lucruri pe care le putem face pe pamant nu sunt neaparat lucrurile spectaculoase: a scrie carti, a invata pe altii, a fi in fata… Spectaculos in ochii lui Dumnezeu este dragostea, si ea inseamna multe fapte facute in umbra, pe langa care poate oamenii trec indiferenti si insensibili, dar penelul Marelui Maestru consemneaza si rasplateste.

Reporter:
Dragii nostri cititori, se pare ca nu exista casa sau nu exista suflet in care sa nu fie o durere, de un fel sau de altul.
Poate si dumneavostra treceti prin ceea ce inseamna dureri ale constiintei, poate ati cunoscut in viata tragedie sau triumf si aveti nevoie de dragoste. Domnul Isus Cristos este singurul care va poate oferi dragoste adevarata si El este singurul care nu se schimba ieri, azi si in veci.

Comments (3)