Archive for Iunie, 2010

Interviu – Petre Stanoievici – Acel om cu mana uscata, prin credinta in Domnul Isus s-a vindecat

PETRE STANOIEVICI

Am inceput sa-mi dau drumul iar ca inainte si dupa 10 ani de casnicie cu a doua sotie, din cauza alcoolului am ajuns iar in pragul divortului.

Atunci cand eram treaz, lucru care era foarte rar, zilnic trebuia sa iau cel putin o =jumatate=. Imi parea rau, regretam, mi-era rusine de mine, de sotie, de vecini, de colegi uneori.

Daca nu-ti convine cu mine asa, casa-i a ta, masina-i a mea.

Ma gandeam ca nici atunci cand eram mort de beat copii nu trageau de mine, de mana, cum trageau acesti doi copilasi. Trageau de mana si-ncercau sa ma lamureasca sa intru in biserica sa se roage pentru mine.

Am ascultat cum acel om cu mana uscata, prin credinta in Domnul Isus s-a vindecat. A putut sa ridice mana si sa stea in mijloc, in mijlocul oamenilor. Acel om neputincios, de data aceasta eram eu.

Nu mi-a fost usor sa ma pun in genunchi. S-o chem si pe sotie sa ma vada. Eu, tiranul familiei, eu care veneam acasa si tremurau toti.

Spargeam pahare si sticle daca mancarea nu era buna, daca mancarea era calda era prea fierbinte, daca era invers era prea rece. Niciodata nu stia biata femeie cum sa faca sa fie bine cu mine.

Am martori colegii de la vechea intreprindere la care am lucrat. Ei pot sa confirme ca am fost un stricat, un destrabalat, un vai s-amar. Dumnezeu mi-a schimbat viata complet.

Relatia? Ai tu o relatie cu Dumnezeu? Daca la noapte vei muri esti sigur ca tu mergi in rai sau in iad? Nu e cale de mijloc: iadul sau raiul? Ai tu o relatie cu Dumnezeu? Daca o ai multumeste-i la Dumnezeu, ferice de tine.

Am iesit din biserica in acea seara. Daca ati inotat vreodata intr-o apa statatoare, pozitia in picioare, acea senzatie am simtit-o eu, ca plutesc. M-ati intrebat despre usurare, eliberare. Ei, asta e raspunsul meu. Pluteam. Parca calcam in aer.

Petre Stanoievici a cunoscut =prietenia= cu alcoolul si tot ce implica aceasta – dezastru personal, divort, rusine, lupta teribila de a scapa de acest =prieten=, viata distrusa. Dar a intervenit Cineva care l-a scapat pentru totdeauna de acest =prieten=, i-a restaurat viata si i-a pus din nou piciorul pe =Stanca=

Petre Stanoievici:
Prima mea casatorie a durat numai 3 ani si jumatate. In urma acestei casatorii a rezultat un baiat, care a crescut fara tata, din cauza ca, din frageda copilarie, ma imprietenisem cu alcoolul, care mi-a distrus viata si casnicia.

Reporter:
Cum ati ajuns prieten cu alcoolul? Ati consumat in familie sau impreuna cu prietenii, cu anturajul?

Petre Stanoievici:
In prima casnicie, care la prima vedere parea destul de reusita, au inceput problemele si mi-am gasit refugiul in alcool. Am inceput la 23 de ani sa ma joc. La inceput credeam ca-mi inec necazul, amarul, dar, cu timpul, anturajul in care ma invarteam, a facut din mine un dependent de alcool.

Reporter:
A fost un joc cu focul…

Petre Stanoievici:
Periculos! Periculos! Din cauza alcoolului, prima mea casnicie s-a destramat si a ramas un copil care a fost incredintat mamei si a crescut fara tata. I-am platit pensia alimentara pana la varsta de 18 ani.
La 4 ani dupa ce m-am despartit de prima sotie din cauza alcoolului, am reusit sa o cunosc pe actuala mea sotie. Ne-am luat din dragoste. I-am marturisit de la inceput ca eu am mai fost casatorit, ca am un copil si platesc pensie alimentara, in schimb, adevarul nu i l-am spus pana la capat – nu stia ca eu sunt dependent de alcool, nu stia ca eu sunt un rob al alcoolului.

Eram robit de aceasta patima. Abia dupa ce ne-am casatorit mi-am aratat adevarata fata. Am inceput sa-mi dau drumul iar ca inainte si dupa 10 ani de casnicie cu a doua sotie, din cauza alcoolului am ajuns iar in pragul divortului.
Cu o zi inainte de a ne prezenta la tribunal, am convenit cu sotia mea sa nu ne prezentam in fata instantei, ci sa incerc sa iau un tratament medical la domiciliu – era vorba de dezalcolizare.

In mai multe randuri i-am promis sotiei ca o sa incerc sa ma las de alcool, dar promisiunea mea nu putea fi tinuta decat o saptamana, maxim doua sau trei, dar mai mult nu. Atunci ea mi-a sugerat sa ma internez la psihiatrie pentru dezalcolizare, dar am recurs la un tratament acasa, de rusinea prietenilor.
Am inceput sa iau pilula ajutatoare. Aproximativ doua saptamani am continuat sa iau aceasta pilula, dar mi-era frica sa probez, sa vad ce o sa se intample cu mine daca o sa duc paharul la gura.

Dar, intr-o anumita imprejurare, m-am intalnit cu doua persoane care m-au rugat sa le insotesc intr-un local mai select unde se servea bere straina, si au fost foarte surprinse atunci cand ne-am pus la masa si au vazut ca si eu consum bere, ca si ele doua. stiau ca eu sunt consumator numai de =tarii=: vodca, coniac, monopol, rom, tot ce arde, tot ce rupe – nu beam bere sau vin.

N-am apucat sa beau jumatate de pahar de bere, ca am simtit o senzatie atata de ciudata – a inceput sa mi se ingreuneze respiratia, sa am mancarimi pe corp, au inceput sa-mi apara pete, o senzatie cumplita de voma. M-am scuzat fata de cele doua persoane si am mers la toaleta, si cand m-am privit in oglinda, am vazut ca albeata ochilor era rosie, rosie, rosie. Asa de tare m-am speriat, ca am iesit afara, m-am scuzat fata de ele si am plecat in graba acasa, sa ajung inaintea sosirii sotiei de la servici.

Reporter:
– Sotia credea ca urmati tratamentul…

Petre Stanoievici:
In urma discutiei cu sotia, inaintea acelei tentative de divort, de a merge la proces, sotia si-a retras actiunea de divort, crezand ca eu am dorinta sincera – de fapt si aveam aceasta dorinta de a ma lasa de alcool, sa nu ajung sa o iau din nou de la lingura, sa se duca de rapa si a doua casnicie.

Atunci cand eram treaz, lucru care era foarte rar, zilnic trebuia sa iau cel putin o =jumatate=. Imi parea rau, regretam, mi-era rusine de mine, de sotie, de vecini, de colegi uneori.
Incepusem deja si la locul de munca sa consum alcool. Ma invarteam intr-un anturaj din care nu puteam sa scap. Lucrand ca tehnolog-normator al unei sectii de scularie dintr-o mare intreprindere timisoreana, mi-era foarte greu de evadat din acest anturaj.

Reporter:
De multe ori anturajul si prietenii sunt ca un sac de pietre in spatele nostru, mai ales prieteniile rele. O greutate de care nu putem scapa.

Petre Stanoievici:
Asa este. Atunci cand va spuneam ca luam acele pilule care sa ma ajute sa ma las de alcool, prietenii continuau in fiecare zi, dupa orele de program: =Mai, hai sa mergem. Mergem la ‘una mica’. Dai o ‘jumate’, azi eu, maine tu, poimaine celalalt=. si inca din acea perioada, prietenii mei, mai in gluma, mai in serios, ziceau =Bai ce, tu nu mai bei? Te pomenesti ca te pocaiesti!=

Reporter:
Deja crestea presiunea, pentru ca neacceptarea din partea grupului, sau mai mult de atat, batjocura, creste si presiunea interioara.

Petre Stanoievici:
Asa este. Am inceput sa arunc acea pilula. Din dimineata zilei urmatoare, acea pilula a inceput sa ia drumul gradinii vecinului de vis-á-vis. O aruncam pe geamul de la bucatarie tare de tot, sa ajunga pana peste drum, sa nu cumva sa cada pe trotuar, ca atunci cand plec cu sotia la lucru sa…

Reporter:
Sa o vada din greseala…

Petre Stanoievici:
Sa calcam pe ea si sa intrebe ce-i cu pilula asta. Treaz fiind, am aruncat pilula in prima zi, a doua zi si dupa aproximativ doua saptamani, la insistentele prietenilor mei cu care ani de zile am consumat…, am mers la =una mica= si am vazut ca pilulele nu-si mai aveau efectul. Am putut sa beau in liniste si am baut pana seara tarziu. Am mers acasa.

Nu vreau sa va spun, ca nici n-as stii sa va spun – incercati sa va imaginati o sotie care cu o luna inainte si-a retras actiunea de divort, sa te vada in starea in care am fost eu in acea seara. M-a vazut, dar nu mi-a spus nimic. Tot eu eram cel revoltat – =Daca nu-ti convine cu mine asa, casa-i a ta, masina-i a mea=.
Dimineata cand m-am trezit mi-era rusine de sotie, mi-era rusine de mine.
Aveam si o teama de moarte. Facusem analizele si doctorita mi-a spus: „Domnule, daca nu incetezi… Uite timolul tau e 9 – dublu decat normal. In doi ani maxim – sapa si lopata. Ajungi in pamant domnule si ai de crescut copilasi.=

Reporter:
Ficatul era zob…

Petre Stanoievici:
Da! Dar a venit o zi in viata mea cand – sunt sigur – am fost prins in planul lui Dumnezeu. La sfarsitul lunii februarie din ’86, m-am intalnit cu un fost prieten din copilarie care se numeste Doru Tanas si este membru intr-o biserica baptista.

Ieseam dintr-un local, dintr-o gradina de vara. Va intrebati ce cautam in gradina de vara la sfarsitul lunii februarie? In gradina de vara se servea tuica si vin fiert. Unii tineau berea sub palton si o incalzeau.
Ma numaram printre cei care serveau tuica fiarta la gradina de vara, in luna februarie. Era o iarna moale. si iesind dupa doua ore si jumatate, am consumat un kilogram si o suta de grame de tuica fiarta.

Reporter:
Un kilogram si o suta de grame, in doua ore si jumatate?

Petre Stanoievici:
Da. Beti o sticla de lapte, beti o sticla de suc de un kilogram sa vedeti cum va balonati. Dar sa bei alcool. Cat o fi fost tuica de fiarta si rasfiarta, sa bei o asemenea cantitate intr-un timp asa de scurt, nu e chiar un lucru asa simplu.

Prietenul meu m-a intrebat de viata, m-a intrebat ce fac, cum ma simt. In prima mea casnicie eram vecini de cartier si el stia ca se destramase. Lucra la o alta intreprindere dar aflase de la fosti colegi, de la prieteni ca si a doua mea casnicie se clatina.
Omul a incercat sa-mi explice ca dupa moarte exista judecata. Ar fi o minune daca pe om dupa moarte l-ar manca viermii. Ar fi grozav. Dar… dar… dupa moarte urmeaza judecata. si fiecare trebuie sa dam socoteala pentru tot binele sau raul pe care l-am facut in viata cand am trait in trup.

Reporter:
Cum ati inteles lucrurile acestea stiind ca deja ati fost consumat un kilogram si o suta de tuica?

Petre Stanoievici:
– Era greu, era greu… Abia asteptam sa ma scap de acest fost coleg de-al meu. Incercam sa i-o tai cat mai repede, sa inchei discutia cu el, ca ma plictisea, ma enerva. Eram beat. Eram vioi, cum ziceam eu, nu beat.
Sa ma scap de el cat mai repede i-am spus: =Noteaza numarul meu de telefon si atunci cand vine un predicator de asta de-al vostru mai deosebit, te rog sa-mi dai un telefon si sa ma inviti ca am sa vin la voi la biserica.=

Dupa numai doua saptamani si ceva, respectiv in 9 martie ’86, intr-o duminica, ne-a invitat si m-am dus impreuna cu sotia si copilul.
A predicat pastorul Petru Dugulescu, din Evanghelia dupa Luca, capitolul 6, unde intr-un text foarte scurt se vorbeste despre faptul cum Domnul Isus a vindecat un om cu mana dreapta uscata, paralizata – in termenii zilelor noastre.

Acest om neputincios care de ani de zile dorea sa fie vindecat, acel om eram eu, Petre Stanoievici. Acel om neputincios… De-atatia ani doream sa ma las de alcool, sa am si eu un camin, sa fiu in rand cu lumea.
In cele patruzeci de minute de predica am fost asa de tare cercetat de Duhul lui Dumnezeu ca am plans ca un copil mic. Am plans de se scutura camasa pe mine. La finalul predicii spunea pastorul Dugulescu: „Daca cineva doreste sa se impace cu Dumnezeu, poate sa faca lucrul acesta acum si aici, printr-o simpla ridicare de mana.=

Reporter:
Un gest care poate afecta intreaga vesnicie.

Petre Stanoievici:
Da! =Aratati= spunea pastorul Dugulescu =lucrul acesta lui Dumnezeu, ca doriti sa va impacati cu El.= La insistentele lui si la apelurile facute auzeam ca spune multimii din sala care-si predau viata in mana lui Isus, =Domnul sa va binecuvanteze! si pe dumneavoastra. Multumesc. Lasati mana jos.=
Stateam cu capul plecat si suspinam si auzeam cum binecuvanteaza persoanele care ridica mana. si se dadea o lupta in mine. Sa ridic si eu mana sau sa n-o ridic. Pentru ce s-o ridic? Dumnezeu e mare, e Atotputernic, Atotstiutor. stie ca doresc si eu sa ma-mpac cu El.

M-am gandit: =Omul asta aici nu blastama. As dori sa ma binecuvanteze si pe mine.= si mi-am luat inima in dinti si am ridicat si eu mana. Cred ca mi-a spus si mie, cred ca m-a binecuvantat si pe mine. Dumnezeu sunt sigur ca m-a vazut.
La acea predica am capitulat. Mi-am predat viata in bratul Domnului Isus. Am ascultat cum acel om cu mana uscata, prin credinta in Domnul Isus s-a vindecat. A putut sa ridice mana si sa stea in mijloc, in mijlocul oamenilor. Acel om neputincios, de data aceasta eram eu.

Cand s-a incheiat acel serviciu de evanghelizare, pastorul Dugulescu i-a invitat pe cei care doresc sa ramana la urma sa se roage pentru ei.
Dar Satana mi-a soptit la ureche, in minte: =Nu sta Petre! N-ai ce sa stai! Asta-i o tehnica pe care o aplica pocaitii, mai. Prima data te pun sa ridici mana, dupa aceea te tin putin in urma, zic ca se roaga pentru tine, Petre, si sa vezi tu cum o sa-ti ia datele personale, te noteaza intr-un carnetel sau in ceva registru, si sa vezi tu daca mai scapi de pocaiti.=

Asa ca am iesit afara din biserica. Dar Flavius, baiatul meu de 9 ani, cu fetita prietenului care ma invitase, care avea 7 ani, au venit impreuna afara in fata masinii si au spus: =Tata, tu de ce n-ai ramas? De ce n-ai ramas la urma? Ai vazut ce-a spus omul ala acolo, predicatorul ala: ‘Cei care au ridicat mana sa ramana putin in urma sa se roage.’ De ce n-ai ramas sa se roage?=. =Da’ ce vrei tu, ma, pleaca de aici!=. =Tata, nu zi asa, ca te-am vazut ca si tu ai ridicat mana. De ce n-ai ramas sa se roage pentru tine?=. =Fugi ma la o parte. Lasa-ma-n pace!=

Ma gandeam in acele momente ca nici atunci cand eram mort de beat copii nu trageau de mine, de mana, cum trageau acesti doi copilasi. Trageau de mana si-ncercau sa ma lamureasca sa intru in biserica sa se roage pentru mine.
I-am dat la o parte, mi-am luat inima in dinti si m-am intors in biserica, unde erau cei care au ramas la urma la invitatia pastorului Dugulescu pentru a se face o rugaciune, pentru a primi niste indicatii cum sa incerce sa-si traiasca viata din acel moment inainte.
N-am sa uit ca le spunea ca daca si-au predat viata in mana lui Isus trebuie sa tina cont de trei lucruri foarte importante:

1. Spunea ca ar trebui sa inceapa cat mai repede posibil sa citeasca Biblia, Sfanta Scriptura, Cuvantul lui Dumnezeu, de unde putem afla cum sa traim ca sa fim placuti inaintea lui Dumnezeu. Prin Biblie Dumnezeu ne vorbeste noua.

2. Trebuie sa incepem o viata de rugaciune. si spunea ca rugaciunea insasi nu e o poezie, ceva scris, ceva tipizat. Spunea ca noi putem sta de vorba cu Dumnezeu asa cum sta de vorba un copil cu tatal lui. si dadea urmatorul exemplu: daca baiatul ii spune tatalui: =Tata, te rog sa-mi cumperi un Pegas= – erau acele biciclete pe vremea aceea la moda – sau: =Tata, vreau o pereche de adidasi=, exact asa trebuie sa-i spunem si lui Dumnezeu.

Pastorul Dugulescu ne spunea: =tineti minte: Rugaciunea trebuie sa inceapa prin a-i multumi lui Dumnezeu.= De ce? Avem motive destule sa-i multumim lui Dumnezeu. Faptul ca suntem sanatosi, putem sa lucram sa ne castigam painea de care zicem: =Da-ne-o, Doamne, noua astazi.= Sigur ca ne-o da, ca muncim. Dar putem sa muncim daca n-avem sanatate?

3. Frecventarea unei biserici. Nu s-a spus ca trebuie sa fie neaparat o biserica baptista si sa fie aceea unde eram. Am fost sfatuiti sa mergem la biserica la care ne simtim bine, la biserica unde primim hrana spirituala.
Ne-a explicat ca asa cum trupul are nevoie de hrana, de mancare ca sa vietuiasca, asa sufletul are nevoie de hrana spirituala pe care o putem primi de la Dumnezeu prin Biblie si prin rugaciune: Dumnezeu ne vorbeste noua, si noi Ii vorbim lui Dumnezeu.

Reporter:
V-ati simtit complet eliberat de tot trecutul? Complet iertat de tot ce a insemnat pacat?

Petre Stanoievici:
Da. M-am simtit ca un nou nascut. Vreau sa va spun cum a sunat prima mea rugaciune: =Doamne, ajuta-ma sa scap de patima bautului si a fumatului.= Am inghitit un nod dupa care am spus urmatoarele cuvinte pe care nici azi nu le gasesc explicatia, de unde vin: =si ajuta-ma sa te urmez daca se poate.= Ce vorbe! =Daca se poate …= Sigur ca se poate. La Dumnezeu e posibil orice. Dar omul trebuie sa vrea.

Am iesit din biserica in acea seara. Daca ati inotat vreodata intr-o apa statatoare, pozitia in picioare, acea senzatie am simtit-o eu, ca plutesc. M-ati intrebat despre usurare, eliberare. Ei, asta e raspunsul meu. Pluteam. Parca calcam in aer.
Cand am ajuns acasa, mai intai am adunat toate scrumierele. Erau scrumiere si-n baie, si-n dormitor, si-n balcon, si-n sufragerie, si-n bucatarie, peste tot. Le-am pus in galeata de gunoi. Pachete de tigari peste tot… Le-am pus in galeata si-am mers in acea seara la tomberon. Le-am aruncat.

M-am intors si ma gandeam: =Biblie nu am – primul punct ce-l spunea Dugulescu, – dar am in schimb posibilitatea sa ma rog. Ce rugaciune? Spunea ca nu sunt rugaciuni tipizate, scrise.= Dar stiam rugaciunea =Tatal nostru=.
Nu mi-a fost usor sa ma pun in genunchi si s-o chem si pe sotie sa ma vada. Eu, tiranul familiei, eu care veneam acasa si tremurau toti – spargeam pahare si sticle daca mancarea nu era buna. Daca mancarea era calda, era prea fierbinte, daca era invers era prea rece. Niciodata nu stia biata femeie cum sa faca sa fie bine cu mine.

Mergeam cu prieteni acasa – pune gratare, fa cafele. Daca era prea amabila cu prietenii mei, atunci dupa ce plecau o luam la bataie ca s-a uitat prea gales la unul sau la altul. Daca era prea serioasa atunci ii spuneam ca ma face de rusine fata de prieteni, ca-i prea acra, prea asa. si nu putea nicidecum sa iasa la capat cu mine. Biata femeie, pentru ea a fost iadul aici jos pe pamant.

Atunci am ingenuncheat langa patul din dormitor, cu ea si cu fiul meu si-am spus rugaciunea =Tatal nostru= in cor, toti trei deodata, ca aceea o stiam. Ne-am rugat si ne-am culcat.
A doua zi dimineata m-am trezit si, in puterea obisnuintei, fara sa-mi aduc aminte ca eu facusem o promisiune lui Dumnezeu ca am de gand sa-l urmez, am oprit ceasul desteptator si pipaiam locul unde stiam ca se gasesc tigarile si scrumiera. Fiind locul curatat de cu seara, mi-am adus aminte de ce se intamplase cu o seara inainte.

Zdup langa pat in genunchi: =Doamne, daca existi, da-mi putere, ajuta-ma sa pot sa ma las de fumat, de baut si de vorbe murdare.=
Vreau sa va spun ca mi-a fost foarte usor cu lasatul de bautura si cu vorbele murdare. Aveam un vocabular atat de buruienos ca tot la a patra, a cincea vorba era una din aia… si nu vreau sa-mi aduc nici aminte de felul in care vorbeam in vremea aceea. Cu tigara mi-a fost mai greu.

Am martori colegii de la vechea intreprindere la care am lucrat. Ei pot sa confirme ca am fost un stricat, un destrabalat, un vai s-amar. Dumnezeu mi-a schimbat viata complet.
Casa unde erau sticle sparte, batai, scandaluri, nu vreau sa spun ca a devenit un colt de rai, as minti. Raiul e descris in Biblie. Nu-mi pot imagina eu acum ca la mine in casa e chiar coltisor de rai, as minti. In fiecare casa mai sunt discutii, probleme. Dar difera cu mult, mult, nespus de mult viata pe care am dus-o inainte de a-l cunoaste pe Isus si viata pe care am inceput sa o duc eu si casa mea, familia mea, din acel 9 martie ’86.

Reporter:
Momentul cand l-ati intalnit pe Dumnezeu in mod personal si real.

Petre Stanoievici:
Asa-i. si-nainte spuneam ca eu cred, am religia mea. Cuvantul =religie= vine din limba greaca de la un cuvant care tradus inseamna =relatie=. Relatie intre Dumnezeu si om care a fost intrerupta atunci cand primul om, Adam a pacatuit.
De-a lungul veacurilor, oamenii se straduiesc sa restabileasca aceasta relatie care a fost rupta in gradina Edenului. Natiuni, popoare, grupari mai mici sau mai mari de oameni incearca sa retabileasca aceasta relatie in diferite feluri. In felul aceasta au aparut religiile. Dar religia, indiferent care ar fi ea, nu mantuie omul.

Relatia. Relatia? Ai tu o relatie cu Dumnezeu? Daca la noapte vei muri esti sigur ca tu mergi in rai sau in iad? Nu e cale de mijloc: iadul sau raiul? Ai tu o relatie cu Dumnezeu? Daca o ai multumeste-i la Dumnezeu, ferice de tine.
Aceasta relatie am inceput sa o am si eu din acea seara.

Reporter:
Bineinteles, esentialul este schimbarea vietii. Dragi prieteni, Dumnezeu este acelasi ieri, azi si in veci. El poate sa schimbe orice viata.

Chiar daca invitatul nostru a fost robit de bautura, chiar daca a fost un tiran in familia lui, chiar daca a trecut prin atatea situatii dificile prin care multi dintre cititorii nostri trec, domnul Stanoievici L-a gasit pe Cel care poate da libertate cu adevarat.

Exista libertate politica, exista libertate sociala, exista multe feluri de libertati, dar libertatea sufletului, libertatea interioara, sa ai o inima plina de pace, de bucurie, de liniste, acestea doar Dumnezeu le poate da.

Anunțuri

Lasă un comentariu

DOREL UNGUREANU – Paharul de băutură a început să pună stăpânire pe mine.

DOREL UNGUREANU

Paharul de bautura a inceput sa puna stapanire pe mine.

Am ajuns sa consum atat de multe bauturi alcoolice incat pe data de 1 ianuarie 1993 am ajuns sa iau o lama … am vrut sa-mi pun capat zilelor. M-am taiat cu tot cu camasa, cu tot cu pulovere. Am fost dus de un prieten la spital, dar eram in coma alcoolica. Sangele curgea siroaie.

Dupa casatorie am inceput sa scot afara dinlauntrul meu ceea ce era rau. Am chinuit-o mult pe sotia mea. A dus o viata groaznica, i-am facut viata un iad.

Placerea si satisfactia mea era in anturaje, cu prietenii mei, cu femei usoare, cu tot felul de lucruri care imi dadeau mie satisfactie.

=Tu esti a mea nadejde Isuse, Domnul Meu;
in vremuri de primejdie, Tu esti pastorul meu.
in tine aflu viata, iubirea Tu mi-o dai,
Cu tine fata-n fata, voi fi pe veci in rai.=

Am inteles atunci ca Domnul Isus imi poate schimba viata, dar nu-mi venea sa cred, cand stiam atatea vicii pe care le aveam: betie, fumat, femei usoare, jocuri de noroc.

=In sfarsit sunt fericita! Cred ca nu vei mai avea niciodata, nu vei mai merge la femei usoare si vei petrece tot restul vietii tale impreuna cu familia ta.=

=In nimeni altul nu este mantuire, decat in Domnul Isus Cristos.=

Dar aici in tara noastra, trec adeseori pe strada si ma uit, oameni distrusi de alcool, oameni in mocirla, oameni care si-au pierdut umanitatea. Fiecare suntem oameni si avem ceva omenesc in noi. Dar cand apuci sa o iei pe calea alcoolului, atat de jos te cobori incat cobori sub nivelul unui animal.

=Daca si mie mi se acorda aceasta sansa si pot sa fiu iertat si as putea sa incep o viata noua … ce ma impiedica sa fac lucrul acesta?=

Nu am baut o saptamana, dar pofta cea napraznica din nou s-a nascut in mine.

Dar ca sa uit ce faceam, continuam sa beau iarasi. Credeam ca-mi inec necazul. Dar de fapt eu ma inecam pe mine insumi si imi puneam capat zilelor.

Sotia mea este bucuroasa si fericita: nu mai beau, nu mai umblu la femei usoare, nu mai plec in anturaje cu baieti, nu mai joc jocuri de noroc, nu mai fumez, nu mai vin beat acasa, nu o mai bat, nu mai fac scandal. Este foarte bucuroasa de felul in care traiesc.

Reporter:
Bautura, coma alcoolica, jocuri de noroc, minciuna, desfrau, batai – acestea au fost cateva dintre coordonatele pe care s-a desfasurat viata lui Dorel Ungureanu.
Dorel, spune-ne istoria ta.

Dorel Ungureanu:
Sunt din comuna Vama, judetul Suceava. Am crescut intr-o familie de crestini ortodocsi, am copilarit impreuna cu fratii mei. M-am bucurat foarte mult de viata din copilarie pe care am petrecut-o alaturi de familia mea.
De la tatal meu am invatat multe lucruri bune, dar din nefericire mai tarziu mi s-a spus sa iau un pahar de alcool pentru a avea pofta de mancare.

Reporter:
– Impreuna cu colegii, cu prietenii cu care mergeai la munca.

Dorel Ungureanu:
Da. Am inceput sa =ne antrenam= – un pahar azi, un pahar maine. Acest pahar de bautura a inceput sa puna stapanire pe mine. Inca eram fraged, aveam varsta de 14 ani.

La liceu am intrat intr-o echipa de zugravi, dar era o echipa de betivi. O echipa de oameni pierduti. Zi de zi consumau bauturi alcoolice, fumau, jucau jocuri de noroc.

Am observat ca foarte usor am inceput sa iau din nou un pahar azi, un pahar maine. Am inceput sa bem tot mai mult, din ce in ce mai mult. In timpul in care ne faceam serviciul in acel internat, am descoperit ca acei meseriasi erau bautori fruntasi.

Nu mi-a trebuit mult timp pentru a ajunge exact cum erau ei. Pentru ca natura mea pacatoasa si fiinta mea era foarte slaba si era inclinata tot mai mult spre acest domeniu. Am ajuns foarte rau.
Apoi am plecat la armata. In ultimele zile de armata un tanar venit in unitate a vrut sa-mi povesteasca despre Isus. Nu l-am ascultat prima data. Dar a doua oara ceva in mine a dorit sa asculte acele cuvinte.

Mi-a placut. Mi-a vorbit despre Isus si mi-a spus ca Domnul Isus ar putea sa-mi schimbe viata. Eu i-am povestit despre trecutul meu tragic. L-am ascultat cu mare dragoste, dar degeaba.
M-am eliberat din armata si am plecat din nou acasa. Am ajuns sa consum atat de multe bauturi alcoolice incat pe data de 1 ianuarie 1993 am ajuns sa iau o lama … am vrut sa-mi pun capat zilelor. M-am taiat cu tot cu camasa, cu tot cu pulovere. Am fost dus de un prieten la spital, dar eram in coma alcoolica. Sangele curgea siroaie.

Cand mi-am revenit, mi-am pus in gand sa nu mai consum nici un fel de bautura alcoolica. Dar degeaba. Din nou am esuat. Nu am baut o saptamana, dar pofta cea napraznica din nou s-a nascut in mine.

Reporter:
Cum era pofta dupa alcool? Ca o sete? Ce simteai atunci cand vroiai neaparat alcool?

Dorel Ungureanu:
Daca nu aveam alcool nu eram bucuros, nu eram fericit. In alcool imi gaseam placerea. Vroiam tot timpul sa fiu turmentat. Mai bine spus nu vroiam sa fiu lucid. Nu vroiam sa stiu nimic din ceea ce se intampla. si eram tanar, aveam doar 23 de ani.

Am cunoscut-o pe sotia mea. Am incercat sa ma stapanesc, sa nu consum nici un fel de bautura alcoolica ca sa nu vada ceea ce era in mine. Am inceput sa-i fac tot felul de promisiuni: ca eu nu consum bauturi alcoolice, ca nu fumez, ca nu imi plac anturajele – ca sa arat ca sunt un tip cumsecade.

In 1993 ne-am casatorit, dar dupa casatorie am inceput sa scot afara dinlauntrul meu ceea ce era rau. Am chinuit-o mult. A dus o viata groaznica. I-am facut viata un iad. Am inceput sa beau din ce in ce mai mult.

Am inceput sa practic din nou jocurile de noroc. Nu veneam noptile acasa. Cand veneam acasa beat cautam o scuza sa spun unde am fost. Ea nici nu ma asculta, nu era interesata unde am fost. Tacea si suferea in continuare.

Reporter:
Ce motive invocai pentru asta? Nu te intreba: =De ce-ai mers acolo?=

Dorel Ungureanu:
Motivele erau foarte bine intemeiate. Spuneam ca nu-mi face placere sa stau in prezenta ei. Nu mai aveam dragoste si pace in familia mea. Voiam tot timpul sa fiu plecat de acasa. Placerea si satisfactia mea era in anturaje, cu prietenii mei, cu femei usoare, cu tot felul de lucruri care imi dadeau mie satisfactie.

Dupa trei ani de la casatorie, fiind impreuna cu sotia in statiune la Caciulata, am cunoscut doi prieteni: Nelutu si Victor. Am aflat chiar din prima zi ca sunt doi copii ai lui Dumnezeu, doi frati dintr-o biserica evanghelica penticostala.

Inca din prima zi am avut mici discutii cu ei. I-am chemat la mine in camera, ei m-au chemat la ei. Am fost cu ei la rugaciune chiar in acea statiune, la Petrica Mihai. Tot timpul pe care l-am petrecut in statiune ne adunam in fiecare seara in camera lor de hotel, cantam si-L slaveam pe Dumnezeu. Imi placea foarte mult sa ma intalnesc cu ei.

Reporter:
Iti amintesti cateva cuvinte din cantarile acelea?

Dorel Ungureanu:
=Tu esti a mea nadejde Isuse, Domnul Meu; In vremuri de primejdie, Tu esti pastorul meu. In tine aflu viata, iubirea Tu mi-o dai, Cu tine fata-n fata, voi fi pe veci in rai.=
Am inteles atunci ca Domnul Isus imi poate schimba viata, dar nu-mi venea sa cred, cand stiam atatea vicii pe care le aveam: betie, fumat, femei usoare, jocuri de noroc. Ma gandeam ca nu am sa pot sa le alung din viata mea.

La prima discutie cu un fost prieten, acesta m-a invitat la un pahar de bautura, dar i-am spus ca nu mai beau. Am intrat totusi cu el in birt. El a cumparat doua pahare mici de alcool si a spus: =Daca tot le-am cumparat sa le consumam.= si iarasi mi-a spus vointa mea: =Nu le consum, nu consum!= El a spus: =Daca le-am cumparat, hai sa le consumam.= si eu am spus atunci: =asta si-atata!= =asta si-atata!= a spus si el. Am intrat la ora unu in acel birt. S-a facut unsprezece seara si noi tot am continuat sa consumam bauturi alcoolice. Radeam, ne destrabalam acolo. Nu stiam ce faceam.

La un moment dat a venit sotia mea si a auzit cum radeam acolo in birt. Ea m-a intrebat: =Aici iti este pocainta?= Atunci, cum eram sub influenta bauturilor alcoolice, am tacut pentru moment. Dar am luat-o langa mine si i-am spus: =Lasa, Maricica, o sa se rezolve toate.= si am plecat cu ea acasa.

Din nefericire am inceput iar sa ma destrabalez, sa merg cu femei usoare, sa nu vin noptile acasa. Am luat-o pe sotia mea de mana sa ma duc la tribunal sa ma despart, dar ea mi-a spus ca nu vrea sa faca lucrul acesta pentru ca ma iubeste. Eu nu intelegeam. Nu-mi gaseam linistea in familia mea. Voiam tot timpul sa fiu plecat de acasa.

Intr-un tarziu am fost prins cu o alta femeie si am rugat-o pe sotia mea sa ma ierte. M-a iertat, dar mi-a spus: =Intr-o zi o sa te trezesti tu, o sa-ti dai seama de ceea ce faci. Ma chinui prea mult.=
Totusi imi parea rau de ceea ce faceam cand ma trezeam din bautura. Dar ca sa uit ce faceam, continuam sa beau iarasi. Credeam ca-mi inec necazul. Dar de fapt eu ma inecam pe mine insumi si imi puneam capat zilelor.

Intre timp ne-am mutat la Timisoara. Chiar si dupa ce s-a nascut copilul nostru, eu am fost cuprins de aceea pofta naprasnica de a consuma bautura alcoolica.
Sotia mea a venit din spital si cind a auzit ca intr-o noapte, cand ea era in spital, eu am dormit beat pe linia de tramvai, mi-a spus: =Halal barbat am!=. Dar totusi a fost langa mine, nu m-a parasit. A chinuit mult, a suferit mult.

Am inceput sa merg la o biserica baptista, unde mergea si gazda mea – Eva Domnica – dar imi spuneam: =Nu ma pocaiesc!= Am incetat din bautura, nu mai consumam bautura. Am inceput sa ma limpezesc la creier. Dar imi spuneam: =Nu ma pocaiesc! Nu ma pot lasa de bautura, nu ma pot lasa de femei usoare, nu ma pot lasa de fumat.= Sunt lucruri care aveau radacini puternice in mine.

Intr-o buna zi, am fost cercetat de Duhul lui Dumnezeu, printr-o predica a pastorului David Nicola. A predicat din Cuvantul lui Dumnezeu si am gasit scris in cartea Faptele Apostolilor la capitolul 17, versetul 30: =Dumnezeu nu tine seama de vremurile de nestiinta si porunceste acum tuturor oamenilor sa se pocaiasca.= Am hotarat sa ma predau in slujba Domnului.

Totusi sotia mea nu avea incredere in mine, dupa atatea ratari si esecuri, atatea promisiuni. Era distrusa. Nu-i mai venea sa creada. Dar totusi a fost o perioada de trei luni de zile in care nu am consumat bautura. Pana la botez, sotiei mele nu i-a venit sa creada ca eu fac lucrul acesta.

Eu am decis sa ma botez, as fi vrut sa se boteze si ea, dar nu am facut presiuni asupra ei. Eu simteam ca sunt pierdut si trebuia sa fac eu lucrul acesta primul. Pana in ziua in care m-am botezat, sotiei mele nu-i venea sa creada.

Intorcandu-ne de la biserica mi-a spus: =In sfarsit sunt fericita! Cred ca nu vei mai bea niciodata, nu vei mai merge la femei usoare si vei petrece tot restul vietii tale impreuna cu familia ta.= Atat de mult m-am bucurat de aceste cuvinte, ca sotia mea a inceput sa prinda incredere in mine.
……………

Sunt foarte bucuros si sunt foarte mandru de ceea ce sunt acum, pentru ca sunt un copil al lui Dumnezeu. si daca ma bucur, ma bucur in Cristos.

Prietenii mei ma intreaba de multe ori si imi spun: =Dorele, tu ai fost un dansator bun= – pentru ca ma cunosteau foarte bine cand faceam eu chefuri si cand ma imbatam … Ceea ce-mi placea cel mai mult era sa dansez. Dansul acela se prefacea in destrabalare. Nu era un dans placut. Poate chiar ii deranjam pe cei din jurul meu, prin ceea ce faceam. Dar mie imi placea lucrul acesta. Ei ma intreaba acum: =Cum ai putut sa te lasi de bautura, de anturajele pe care le aveai inainte?=

Am putut, dar nu eu am facut lucrul acesta, ci Domnul Isus care locuieste in mine prin Duhul Sau a putut sa-mi schimbe viata. Nu ma chinui ca sa nu mai fac lucrurile acestea, ci Duhul Sfant care locuieste in mine, ma ajuta sa pot sa nu mai fac aceste lucruri pe care le-am facut inainte.

=Totusi nu-mi vine sa cred!= imi spunea un prieten =pentru ca eu cred ca tu te chinuiesti=. Nu ma chinuiesc deloc, imi este foarte usor pentru ca nu ma lupt eu, cu propria mea fiinta. L-am rugat pe Domnul Isus sa-mi schimbe viata.

Reporter:
Cum este viata ta de familie acum?

Dorel Ungureanu:
Este deosebit de frumoasa. Recunosc ca trec prin multe incercari, dar ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a descoperit sa vad ca sunt incercari de la El.

Sotia mea este bucuroasa si fericita: nu mai beau, nu mai umblu la femei usoare, nu mai plec in anturaje cu baieti, nu mai joc jocuri de noroc, nu mai fumez, nu mai vin beat acasa, nu o mai bat, nu mai fac scandal. Este foarte bucuroasa de felul in care traiesc.

Viata de familie este frumoasa. Acum am inteles adevarata pace si adevarata dragoste pe care puteam sa o am si inainte daca-l primeam pe Domnul Isus. Acum abia astept sa ma duc acasa sa stau cu cel mic, sa-mi petrec mai mult timp cu ei, pentru ca ei sunt cei dragi ai mei cu care imi petrec timpul si viata pe acest pamant.

Acum pot sa fac o diferenta si pot sa spun ca pun foarte mare accent pe familia mea. Ma gandesc adeseori la mama mea care este in varsta de 70 de ani. I-am trimis o scrisoare de Craciun. I-am pus o felicitare crestina si i-am scris un verset din Biblie: =In nimeni altul nu este mantuire, decat in Domnul Isus Cristos.= Nu m-am intalnit cu ea, nu am primit raspuns, dar as dori din tot sufletul meu sa ma duc acasa si sa ii spun si ei despre Dumnezeu si cum a lucrat El in viata mea.

Reporter:
Dorel, la finalul discutiei noastre as vrea sa-ti pun o intrebare care poate te va rascoli. Daca ti s-ar pune acum pe masa zece pahare pline cu bautura, din cele mai fine bauturi la care te-ai putut gandi sau la care ai visat tu vreodata si ti s-ar spune: =Serveste, gusta putin din ele, din care-ti place tie mai mult=, ce-ai face?

Dorel Ungureanu:
As renunta in totalitate la oricare din acele pahare. Nu as avea nici macar curajul sa pun mana pe ele pentru simplul motiv ca a fost un viciu greu pentru mine. M-am luptat atat de mult cu puterea mea si am esuat. Dar – si asta este foarte important – pana nu m-am rugat eu in mod personal lui Dumnezeu, nu am putut sa fiu eliberat de acest viciu. Am cerut Domnului sa alunge de la mine acest duh de care eram tot timpul chinuit si bantuit.

De fiecare data cand ma juram la preotul din sat – si faceam acel juramant asa cum intelegeam eu in timpul acela: pe doua beri sau pe patru beri pe zi – in timpul cat eram jurat, 3 luni sau 6 luni, in fiecare zi eram ispitit si chinuit la maxim pentru ca eu imi puneam propria mea putere in joc. Pana nu m-am rugat lui Dumnezeu sa ma elibereze de acest duh nu am putut fi eliberat.

De aceea marturisesc si spun tuturor ca nu vor putea fi eliberati de aceste duhuri decat de catre Domnul Isus Hristos.
Cred ca sunt multi tineri care sunt prinsi in aceasta capcana si poate altii nu vor sa scape, altii vor sa scape; altii o fac de voie, altii o fac fara voie; dar totusi sunt care ar vrea si doresc sa faca lucrul acesta si nu pot pentru ca se lupta cu propria lor putere.

Trec adeseori pe strada si ma uit – oameni distrusi de alcool, oameni in mocirla, oameni care si-au pierdut umanitatea.
Fiecare suntem oameni si avem ceva omenesc in noi. Dar cand apuci sa o iei pe calea alcoolului, atat de jos te cobori incat cobori sub nivelul unui animal. Omul poate sa coboare sub nivelul unui animal, dar animalul nu poate cobori sub nivelul lui.

Am ajuns atat de josnic, sa coboram si sa stam in mocirla, sa nu ne bucuram de zilele care le avem de trait pe acest pamant.
Este bucurie mare daca te bucuri in Cristos. Nu este greu sa faci lucrul acesta. Dar sa vrei sa-l faci si sa cauti din toata inima ta, numai asa vei putea fi eliberat.

Reporter:
La final, ce ai vrea sa le spui cititorilor?

Dorel Ungureanu:
As dori sa citez din cartea Faptele Apostolilor, capitolul 17, versetul 30: =Dumnezeu nu tine seama de vremurile de nestiinta, ci porunceste acum tuturor oamenilor de pretutindeni sa se pocaiasca.= Cand am auzit acest verset, am spus in inima mea: =Daca si mie mi se acorda aceasta sansa si pot sa fiu iertat si as putea sa incep o viata noua … ce ma impiedica sa fac lucrul acesta?=

Indemnat de Duhul lui Dumnezeu as dori ca toti cei care cititi aceste cuvinte, sa fie sadite in inima vostra de Duhul lui Dumnezeu si sa faceti ca tot ceea ce este rau in voi sa fie schimbat prin puterea Domnului Isus Cristos.

Va iubesc din toata inima mea si as dori sa fiti schimbati in totalitate, primindu-l pe Isus in viata voastra. Va doresc tot ceea ce va doriti, dar din suflet va spun: =Pocaiti-va ca Imparatia lui Dumnezeu este aproape!=

Marturisesc ca sunt bucuros, sunt plin de bucurie pentru Domnul Isus. si as dori ca toata viata mea sa fie la picioarele Domnului Isus si sa-mi petrec tot restul vietii impreuna cu familia mea si cu toti copiii lui Dumnezeu in Casa Domnului.

Si as dori ca toti aceia care ne inchinam Lui in Duh si-n Adevar sa asteptam cu bucurie venirea Domnului Isus Cristos si sa ne intalnim cu El in glorie.

Epilog.
Intre timp, Dorel Ungureanu a plecat legal, impreuna cu sotia, la munca in Italia. Acolo a avut un accident – a cazut de pe o schela – si a ramas paralizat intr-un scaun cu rotile. Dar chiar si in aceasta situatie este la fel de plin de bucurie si incredere in Dumnezeu – Cel care i-a schimbat deja viata.

Comments (1)

Interviu – RAMONA MOISA – Timpul poate a si trecut!

RAMONA MOISA

Ce ma fac eu daca Dumnezeu vine la o zi dupa ce a trecut postul?
Doamne, de ce n-ai venit ieri, cand eu inca eram in regula? Mai du-te putin si vino la postul urmator! Aceasta era oarecum ideea: timp de o luna sau sase saptamani sa nu mergi la discoteca, sa nu tii chefuri, sa nu vorbesti urat, iar dupa ce a trecut sarbatoarea, sa uiti de sarbatorit si sa-ti faci de cap.

Ce ma fac daca vine Mantuitorul prin 15 iunie si nu e nici un post atunci?

Fiind la Timisoara la facultate, am descoperit Radio Vocea Evangheliei. […] Treptat am inceput sa simt ca-mi doresc o biserica.”

M-a intrebat daca m-am botezat si i-am spus: =A… mai este timp!= S-a uitat la mine si mi-a spus: =Timpul poate a si trecut!=

Intre mine si parintii mei relatia era destul de rece.

Ramona Moisa nu si-a revenit inca din =socul= pozitiv al intalnirii personale cu Dumnezeu, al intalnirii cu Isus Cristos, Cel care a fost mai mult decat un tata sau o mama, Cel care a fost mai mult decat familie, decat prieteni, Cel care este, de fapt, Fiul Lui Dumnezeu.

Reporter:
Ramona, cum L-ai intalnit pe Dumnezeu? Care au fost schimbarile din viata ta?

Ramona Moisa:
In cea mai mare parte a timpului am stat cu bunicii si cele mai multe amintiri din perioada copilariei sunt legate de ei. Bunicul era cel cu care am mers la sanius, cu el impartaseam toate bucuriile, toate supararile mele; el imi lua apararea in fata colegilor de joaca.
Bunica a fost cea care mi-a pus stiloul in mana si m-a invatat sa-mi scriu numele. Pot sa spun ca =Cei 7 ani de acasa= la bunici i-am dobandit. Mai tarziu am locuit o vreme cu parintii, dar cred ca deja personalitatea mea incepuse sa se manifeste destul de puternic si am devenit astfel destul de rebela.
Ii ascultam cand eram supravegheata, dar cand ramaneam singura, faceam ceea ce credeam eu de cuviinta. Fata de parinti am avut intotdeauna respect si dragostea pe care stiam ca le-o datorez. Dar de multe ori am avut conflicte cu ei. Acum, cand am crescut, am ajuns sa-mi dau seama ca am propriile mele alegeri si propriul meu sistem de valori. Destul de rar luam in considerare ceea ce-mi spuneau ei.

Reporter:
Se intampla de prea multe ori ca le dam celor din jurul nostru dragostea pe care trebuie sa le-o dam. Deci o facem dintr-un fel de datorie.

Ramona Moisa:
Din pacate, da! Eu am dorit intotdeauna sa am cu parintii mei o relatie mult mai calda, dincolo de indeplinirea datoriei unul fata de celalalt. Dincolo de respect, mi-as fi dorit sa existe intre noi prietenie si dragoste.
Am fost uimita cand, dupa ce am luat cu bine examenul de liceu, pentru prima oara tatal meu m-a luat in brate, m-a asezat pe genunchi si mi-a spus ca e mandru de mine, iar eu n-am stiut cum sa reactionez.
L-am vazut pentru prima data bucurandu-se si am fost uimita, pentru ca intre noi relatia era destul de rece si se limita doar la preocuparea parintilor mei vis-a-vis de studii, de scoala si de micile sarcini pe care le aveam in casa. Dar sentimentele mele nu erau puse in discutie. Parerea mea despre o materie, despre un anumit coleg sau o munca in casa, nu intra in discutie. Deci asta si asta trebuie sa faci… si trebuie sa faci bine.

Reporter:
Acum cu cine discuti despre sentimentele tale?

Ramona Moisa:
Cel mai adesea cu surori de credinta, dar ele sunt mai mult decat atat. Oarecum m-am identificat cu Domnul Isus in momentul in care mama si fratii Sai vin la El. si El spune ca mama si fratii Sai sunt cei care asculta si implinesc Cuvantul. Am simtit ca familia mea, fratii si surorile mele, sunt cei care inteleg sentimentele mele, cei care vad greselile mele si totusi nu ma critica, ci cu blandete incearca sa-mi atraga atentia.

Reporter:
Care a fost prima ta intalnire cu Evanghelia, cu Biblia, cu Dumnezeu? Cand te-ai oprit sa stai sa te gandesti specific la Dumnezeu?

Ramona Moisa:
In perioada liceului, unul dintre colegii mei s-a intors la Domnul. Era vizibila la el o schimbare importanta, cu toate ca si inainte era un baiat cumsecade, silitor. ?nsa din momentul in care s-a intors la Domnul a fost altfel. A inceput sa ne vorbeasca tuturor celor din clasa despre Domnul, a inceput sa ne invite la biserica, la intalnirile tinerilor de la biserica din Caransebes. Dar l-am respins sistematic si multa vreme el a fost tinta ironiilor noastre. ?mi amintesc acum de el si nu pot sa uit cum noi il ironizam, dar el isi scotea linistit cartea de cantari si incepea sa-L slaveasca pe Domnul. Noua ni se parea asta foarte “haios”, dar acum imi dau seama cat de multa dragoste avea el pentru noi si cat de mult voia sa simtim si noi bucuria de a fi altfel.

Reporter:
Te-ai mai intalnit cu acel coleg din liceu, sa-i spui ca pana la urma ai trecut de aceeasi parte a baricadei?

Ramona Moisa:
Da, el m-a influentat si pe parcurs si n-a renuntat. Chiar mi-a marturisit ca multa vreme s-a rugat pentru colegii sai.
In perioada liceului am inceput sa frecventez o biserica. Imi placea sa merg acolo, dar nu cred ca pot numi acea perioada =Intalnirea mea cu Dumnezeu=.
Ma simteam bine la biserica; probabil in orice =Casa a Domnului= este o oarecare pace si liniste si simti ca ceva s-a schimbat in inima ta, dar aceasta schimbare nu dura pentru mine mai mult de doua ore cat dura programul, iar din momentul in care ieseam din biserica, viata mea era la fel. Preocuparile mele au continuat sa fie prietenii, distractiile, discoteca. ?mi doream foarte mult sa fiu pe placul celor din jurul meu.

Reporter:
Cautai acceptarea grupului, din punct de vedere social?

Ramona Moisa:
Da, asa cum am cautat acceptarea si dragostea familiei, la fel am cautat si in afara lucrul acesta.

Reporter:
Pe primul loc in viata fiecarui om este nevoia de a fi iubit! Un om care nu este iubit si incurajat, care nu este acceptat de cei din jur, merge cu pasi repezi spre distrugere.

Ramona Moisa:
Ne apropiam de postul Craciunului si, asa cum se obisnuia acolo, trebuia sa tii aceasta perioada in care sa incerci sa te impaci cu cei cu care erai certat, sa fii mai bun, sa faci lucruri bune, sa-ti ajuti prietenii, vecinii.
Mie lucrul acesta mi s-a parut bun, pana la un punct, cand intervine intrebarea: =Ce ma fac eu daca Dumnezeu vine la o zi dupa ce a trecut postul? Doamne, de ce n-ai venit ieri, cand inca eram in regula? Mai du-te putin si vino la postul urmator!=. Aceasta era oarecum ideea: timp de o luna sau sase saptamani sa nu mergi la discoteca, sa nu tii chefuri, sa nu vorbesti urat, iar dupa ce a trecut sarbatoarea, poti sa uiti de sarbatorit si sa-ti faci de cap.
Eu am inceput sa ma intreb: =Ce ma fac daca vine Mantuitorul prin 15 iunie si nu este nici un post atunci?=.
Cam de aici au inceput intrebarile mele si cam atunci am inceput sa-mi dau seama ca locul meu nu era acolo. Am inceput sa caut, sa ies afara, sa-mi plec urechea la ceea ce imi spuneau crestinii. Atunci am inceput sa ma intreb daca nu cumva totusi ei au dreptate, pentru ca pana atunci i-am respins sistematic. Probabil pentru ca era atat de simplu, nu voiam sa accept, eram obisnuita cu demonstratii matematice laborioase, si un lucru atat de simplu n-am putut sa-l inteleg.

Reporter:
Cineva care s-a intors la Domnul la varsta de 80 de ani, fiind pe punctul de a fi primit in biserica, la o intalnire cu slujitorii bisericii, a intrebat: =Dar nu trebuie sa fac nimic?=. Nu. si tu Ramona spuneai ca a fost foarte simplu, ca e incredibil, inacceptabil de simplu. si cei din biserica respectiva au spus: =Nu, nu trebuie sa faci nimic=.
=Dar pentru toate pacatele pe care le-am facut timp de 80 de ani, pentru tot ce-am facut, nu trebuie sa platesc nimic?=…
=Nu, nu trebuie sa platesti absolut nimic, pentru ca Fiul Lui Dumnezeu, Isus Cristos a facut totul in locul tau.=
Poate din cauza aceasta ti-a fost si tie greu sa accepti simplitatea intoarcerii la Dumnezeu, pana ai inteles cine a platit pretul.

Ramona Moisa:
Am inceput sa ma intreb ce nu e in regula cu mine sau ce ar trebui sa fac pentru ca sa fie mai bine; inca nu gasisem solutia, inca nu stiam ca viata mea trebuie schimbata, ca inima mea trebuie curatita. Dar am inceput sa caut, fara sa stiu ce anume sau fara sa stiu ce voi gasi la capatul acestor cautari.

Reporter:
Ce-ai gasit la capatul acestor cautari?

Ramona Moisa:
Am avut o prietena care mi-a spus: =Am inceput sa merg la o biserica. Este deosebit si am inceput sa citesc din Biblie. N-ai vrea sa vii si tu?=
Mi-a placut si am inceput sa merg din ce in ce mai des. Intre timp, fiind la Timisoara la facultate, am descoperit Radio Vocea Evangheliei. Ascultand la inceput muzica de acolo, apoi marturiile unor oameni, predici, etc. treptat am inceput sa simt ca-mi doresc o biserica.
Apoi imi amintesc de o intalnire cu fratele Octavian Luncan, a carui marturie am auzit-o mai tarziu la Radio Vocea Evangheliei. El venise intr-o misiune la biserica Ghetimani din Caransebes, si Domnul a facut ca intr-o sambata dimineata fratele Octavian sa fie la poarta bisericii, impreuna cu un alt frate, stateau de vorba, iar eu sa trec pe acolo si sa ma opresc ca sa vad care va fi programul pentru a doua zi. Fratele Octavian, vazandu-ma, a venit la mine si m-a intrebat daca merg la aceasta biserica. I-am spus ca da. M-a intrebat daca m-am botezat si i-am spus: =A… mai este timp!=.

S-a uitat la mine si mi-a spus: =Timpul poate a si trecut!=. N-am stiut cum sa plec mai repede de acolo. N-am mai putut sa zic nimic, am ridicat din umeri, am zambit si m-am intors. Pana acasa numai la asta ma gandeam: =Nu cumva timpul meu a trecut? Nu cumva indurarea Lui Dumnezeu fata de mine s-a terminat?=.

Dumnezeu m-a mangaiat atunci cu un verset pe care il primisem cu multi ani in urma, de care imi aminteam ori de cate ori eram in momente de cumpana. Parca auzeam: =In iubire nu este frica, iubirea alunga frica pentru ca frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme, nu este desavarsit in iubire=. Atunci m-am linistit si mi-am zis ca nu trebuie sa ma tem, cu siguranta Dumnezeu are iubire pentru mine si mai are si rabdare cu mine.

La Timisoara am continuat sa caut o biserica, sa ascult postul de radio, si din nou am fost cercetata prin marturia unei tinere, care isi punea si ea unele probleme.
Spunea: =Daca traiesc ca si cum Dumnezeu ar exista, si pana la urma se dovedeste ca El nu exista, n-am pierdut nimic. Dar daca traiesc ca si cum Dumnezeu nu ar exista, si pana la urma se dovedeste ca El exista, atunci am pierdut totul.=
Din nou m-am intrebat: =Eu cum traiesc? Eu cum o sa stau inaintea Lui Dumnezeu? Eu ce pierd?=
Am inceput sa merg la Biserica Baptista Vox Domini din Timisoara, o biserica micuta pe vremea aceea. Ma asteptam sa gasesc ceva foarte mare, dar era doar o simpla casa.

Reporter:
Biserica inseamna Dumnezeu in inima noastra! Fiecare om este un templu viu. Notiunea de =Templu= ca si cladire, specifica Vechiului Testament, a fost complet schimbata in Noul Testament.
In perioada pe care noi o traim acum, inimile si vietile noastre sunt Temple vii ale lui Dumnezeu. Iar noi suntem Biserica. Biserica este alcatuita din caramizi vii, din oameni, nicidecum din cladiri, din pietre sau smoala. Crestinii se pot intalni si in padure, si pe malul unui rau, si intr-o casa, tot biserica se numeste.

Ramona Moisa:
Am fost intrebata odata daca as putea sa merg in orice loc si sa fac orice lucru, ce as alege sa fac? M-am gandit ca mi-as dori sa pot sa merg inaintea lui Dumnezeu si sa stau de vorba cu Dumnezeu, fata in fata, in mod direct, fara nici un fel de teama, sa-I pun toate intrebarile la care nu am raspuns. Acesta mi se pare locul cel mai minunat in care as putea merge si lucrul cel mai frumos pe care l-as putea face.

Reporter:
Dragul nostru cititor, te-ai gandit la momentul cand vei sta inaintea lui Dumnezeu? Biblia spune ca toti oamenii, indiferent daca cred sau nu, toti vor sta inaintea lui Dumnezeu. Vei sta cu teama, cu frica si cu ingrijorare, pentru ca va urma chinul vesnic? Sau vei sta cu bucurie si cu deschidere, pentru ca va urma sa ramai acolo, in Imparatia lui Dumnezeu?
Te indemnam sa iti pui in ordine relatia cu Dumnezeu. Daca astazi vine sfarsitul, daca astazi vine Domnul Isus Cristos sau daca astazi va trebui sa trecem din viata aceasta – pentru ca se poate intampla oricand si in orice mod sa ni se curme viata si sa ne confruntam cu moartea – cand vom trece dincolo, sa trecem cu bucurie, pentru ca Il vom intalni pe Dumnezeu, pe care am dorit sa-L intalnim. Te iubim si iti spunem: Dumnezeu sa te binecuvanteze!

Lasă un comentariu