Interviu – Mă simţeam iubită de Dumnezeu şi înţeleasă de Dumnezeu – CRISTINA DĂMĂCUŞ

CRISTINA DĂMĂCUŞ

“Ce cunoşteam eu despre Dumnezeu parcă s-a spart în mii de bucăţi…nu mai îmi găseam liniştea şi echilibrul interior.”

“Părerea aceasta pe care o aveam eu despre Dumnezeu a căzut ca o casă pe care o bombardezi din temelie.”

“Era foarte riscant şi pentru mine, dar mai ales pentru copil. Fie se naşte bolnav de Basedov, fie nu o să aibă deloc tiroidă. Simţeam că totul se clatină în jurul meu.”

“Mă simţeam iubită de Dumnezeu şi înţeleasă de Dumnezeu. Mă simţeam acceptată de Dumnezeu.”

“Medicul mi-a spus: ‘Eşti bolnavă de Basedov’.”

“Dumnezeu s-a atins de mine şi m-a vindecat. M-am întors acasă şi parcă nu-mi venea să cred. Nu realizam. Nu-nţelegeam. Ca şi când auzi, dar nu pricepi.”

Cristina Dămăcuş vorbeşte despre momentul când s-a întâlnit cu Isus Cristos ca despre “clipele acelea minunate”.

*

Cristina Dămăcuş:
– In anul 1988, la sfârşitul clasei a XII-a, o bună prietenă m-a invitat la botezul ei nou-testamental care urma să aibă loc la Biserica Baptistă din Haţeg. De curiozitate am acceptat această invitaţie la botez. Mergând acolo am avut surpriza să văd că una dintre fostele mele colege de şcoală generală era printre cei care se botezau.
Am rămas foarte surprinsă, deoarece o ştiam pe ea foarte năzdrăvană, zvăpăiată, o fată foarte deşteaptă, dar independentă în acelaşi timp. Am rămas şocată şi mirată de actul ei. Pe parcursul predicii şi în urma actului de botez, am fost foarte mişcată. Cele două ore cât a durat botezul, mai tot timpul am plâns.
S-a întâmplat ceva extraordinar atunci. Ce ştiam eu despre Dumnezeu parcă s-a spart în mii de bucăţi şi după acele două ore nu îmi mai găseam liniştea şi echilibrul meu interior. Mă uitam în ochii fostei mele colege, Adriana, şi vedeam că înăuntrul ei are loc ceva deosebit, ceva ce nu găseam în mine.
Adriana, cu tot tumultul acela al evenimentelor care aveau loc la botez, a văzut lacrimile din ochii mei, a privit mai adânc în interiorul meu şi a văzut zbuciumul de atunci.
Până atunci mergeam la biserica catolică, împreună cu mama, şi nu prea înţelegeam mare lucru. Ce era important să aflu despre Dumnezeu parcă nu aveam de unde să aflu.
Până la acel botez, Dumnezeu era pentru mine un Dumnezeu rece şi distant la care apelam doar atunci când aveam o problemă sau o nevoie stringentă şi atunci mă rugam“Tatăl nostru”, “Bucură-te, Marie” sau “Credeu”.
Credeam că aşa Dumnezeu o să mă ajute, dar trebuie totuşi să fac ceva în schimb, să dau ceva în schimb. Şi să urmăresc mereu să fiu foarte bună, să fiu o fetiţă cuminte, o adolescentă cuminte. Asta era părerea mea despre Dumnezeu, că este un Dumnezeu rece, undeva acolo sus, care ?şi vede de treaba Lui şi din când în când se mai uită către mine.

Reporter:
– Şi scoate sabia ! ?

Cristina Dămăcuş:
– Şi scoate sabia! Şi-ţi taie capul! ?
După discuţia pe care am avut-o cu Adriana, părerea mea despre Dumnezeu a căzut ca o casă pe care o bombardezi din temelie şi totul a început să capete o altă culoare.
Dumnezeul meu rece şi distant devenea acum prieten, Cineva foarte apropiat la care puteam întinde mâna şi să-L ating. Culmea, puteam să mai şi vorbesc cu El şi El să mă şi asculte şi chiar să îmi răspundă. Era ceva extraordinar.
Mă simţeam iubită de Dumnezeu şi înţeleasă de Dumnezeu. Mă simţeam acceptată de Dumnezeu. Lumea aceea închisă şi plafonată, în care mă aflam, căpăta un alt contur.
?ntr-o zi, Adriana mi-a dat o mică broşurică pe care am citit-o cu foarte mare plăcere, iar la sfârşitul ei era o rugăciune – autorul spunea să te pui pe genunchi şi să-I spui Domnului că tu accepţi moartea şi învierea Lui. Şi prin aceasta ?l rogi ca El să te ierte de toate păcatele şi să te accepte aşa cum eşti tu.
Atunci parcă s-a aprins un beculeţ în mintea mea. Citind rândurile acelea, m-am pus pe genunchi şi am crezut în inima mea că într-adevăr Dumnezeu mă iartă de toate păcatele şi că pot să am viaţă veşnică.
Când m-am ridicat de pe genunchi m-am simţit extraordinar, eliberată, uşurată. Colega mea avea ceva special, o privire deosebită în ochi şi bucurie în sufletul ei. Orice s-ar fi întâmplat rău în jur, pentru ea nimic nu conta. Ştia un singur lucru – Dumnezeu o iubeşte şi ea este acum în braţele Lui.
*
La vreo 4-5 luni după ce l-am născut pe Tobias, primul nostru băieţel, am început să nu mă simt prea bine. ?n urma analizelor, medicul mi-a spus: „Eşti bolnavă de Basedov”. Bineînţeles că nu mi-a picat foarte bine chestia asta. Ştiam că nu-i o boală uşoară şi aveam să văd într-adevăr, mai târziu, prin toate tulburările prin care am trecut.
Mereu aveam nevoie de cineva care să mă ajute. Erau zile în care nu mă puteam ridica din pat, dar să mai iau câte o decizie importantă? Tot calvarul acesta datorat bolii a durat cam vreo 2 ani, timp în care zilnic luam tratament dar nu-şi făcea absolut deloc efectul.
Intr-o zi am venit acasă foarte hotărâtă, m-am dus în cameră, am închis uşa, m-am pus pe genunchi şi am zis: „Doamne, eu nu mai suport boala asta. Deja m-am săturat de ea. Te rog foarte mult, ajută-mă, vindecă-mă, fă Tu ceva, nu ştiu cum, dar fă Tu ceva şi scapă-mă de boala asta.”
M-am rugat aşa vreo 3-4 luni, zilnic. Eram foarte sinceră cu Dumnezeu. La câteva luni aflu că sunt însărcinată, cu al doilea copil. M-am necăjit atunci foarte tare, fiindcă medicul mi-a spus clar că nu se mai poate încă o sarcină, este foarte riscant şi pentru mine, dar mai ales pentru copil, fie se naşte bolnav de Basedov, fie nu o să aibă deloc tiroidă.
Simţeam că totul se clatină în jurul meu: „Doamne, dar în atâţia ani de când m-am întors eu la tine, nu am trecut printr-o asemenea experienţă. De ce acum?” Parcă niciodată nu pusesem întrebarea: “De ce acum? Ce să fie?” Chiar că nu vedeam nici o ieşire, nici o soluţie la toată chestia asta.
Dar Dumnezeu era cel care mă mângâia, în tot necazul acesta, şi îmi spunea foarte clar: „Nu te încrede în om, ci încrede-te în Mine! De la Mine îţi va veni vindecarea!” Citeam dar nu înţelegeam. Aveam nevoie de încurajare de la soţul meu, de la prieteni, de la părinţi. Şi mă încurajau cum ştiau, dar vorbele lor erau atât de fără conţinut.
Fiind internată în spital, într-o zi au venit două femei de la biserica „Agape” din Timişoara şi m-au întrebat cu ce sufăr. Le-am spus: „Am Basedov şi pe deasupra mai sunt şi însărcinată.” S-au rugat atunci pentru mine şi am crezut din toată inima că Dumnezeu poate să facă o vindecare. Am ştiut că în acele momente când ele s-au rugat, Dumnezeu s-a atins de mine.
M-am întors acasă şi parcă nu-mi venea să cred. Nu realizam. Nu-nţelegeam. Ca şi când auzi, dar nu pricepi. Nu-nţelegeam cum se întâmplă asta, cum cu câteva luni în urmă eram aşa de bolnavă încât doctorii îmi spuseseră să fac întrerupere de sarcină, copilul acesta nu are nici o şansă, iar acum, dintr-o dată totul era în regulă.
Din acea zi totul a fost bine, sarcina a decurs bine, naşterea a fost minunată, sub controlul Domnului, şi acum când stau şi mă uit la Filip, cel de-al doilea copilaş al nostru, îmi dau seama că a fost ceva extraordinar.
A fost o minune, într-adevăr o minune. Sunt sănătoasă. Mulţumesc Domnului că pot să am grijă de copii şi pot să fac multe lucruri singură, aşa cum mi-am dorit, fără să am mereu nevoie de cineva.
Eu ştiu că nu există cale de întoarcere pentru că văd diferenţa dintre viaţa pe care o trăiesc acum cu Isus în inima mea şi viaţa pe care o trăiam înainte, când Dumnezeu era foarte departe. Este ceva foarte diferit. Nu se compară. Aici este aşa de multă bucurie, cu Isus, iar dincolo era atâta tristeţe. Material aveam tot ce-mi doream, dar nu aveam plinătate sufletească, nu aveam împlinire sufletească.

Reporter:
– Aveai tot ce-ţi doreai, dar erai goală pe dinăuntru !

Cristina Dămăcuş:
– Eram goală, într-adevăr eram goală pe dinăuntru. Dar nu ştiusem asta.

Reporter:
– Cred că aceasta este lupta din sufletul multor oameni care încearcă să se împlinească, dar nu-şi dau seama că de fapt este vorba despre un gol interior pe care ei singuri nu-l pot umple. Acolo este locul lui Dumnezeu. Este un loc creat special, pe care Dumnezeu poate să-l umple în interiorul nostru, în mintea noastră, în sufletul nostru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: