Archive for Octombrie, 2010

Interviu – PETRICĂ BOHUŞ – Unde m-aş fi dus dacă aş fi murit?

PETRICĂ BOHUŞ – Unde m-aş fi dus dacă aş fi murit?

“Căutam fericirea, ca orice om. Am zis: ‘Doamne trebuie să găsesc şi eu împlinire în viaţă’. Discotecile, prieteniile, chefurile, toate aceste lucruri îmi lăsau un gol în inimă.”

“Acei oameni care mai cred în Dumnezeu sunt reduşi mintal şi de fapt, Partidul comunist îţi oferă totul, aici şi acum, iar dincolo de moarte nu mai există nimic.”

“Puteam să devin cadavru, puteam să mor şi eu pe mine m-am întrebat: ‘Unde m-aş fi dus dacă aş fi murit?’ Şi eu mi-am dat răspunsul: ‘Dacă muream, sigur ajungeam în iad, în chinuri, în focul cel veşnic.’ “

“După ce am ajuns singur, divorţat, m-am cufundat mai mult în noroiul acestei lumi, în plăceri, în păcate.”

“Am reuşit să fac din viaţa mea cioburi”

“…poliţişti corecţi, poliţişti cu frică de Dumnezeu, poliţişti care se mulţumesc cu leafa lor.” A rămas uimit şi a întrebat: “Mai sunt astfel de poliţişti în România?”

“Aceasta este durerea bătrâneţelor, senzaţia că nu eşti de folos nimănui şi fiecare te aruncă de ici-colo.”

“Am visat un băieţel frumos care era neajutorat. Se uita spre mine cu îngrijorare şi îmi cerşea milă. Dar am cerut totuşi să facă avortul.”

“A avut loc şi divorţul.”

“Cine are pe Fiul, are viaţa. Cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu, n-are viaţa.”

Petrică Bohuş lucrează în Poliţia Română şi a cunoscut o lege mult mai înaltă decât oricare dintre legile omeneşti – a cunoscut legea dragostei lui Dumnezeu.

Petrică Bohuş:
– In copilărie, străbunica mea era o credincioasă care studia Biblia şi trăia Biblia. Părinţii mei n-au vrut să audă de Dumnezeu şi de Biblie, însă am apreciat-o foarte mult pe acea străbunică a mea care Il iubea pe Dumnezeu şi uneori o mai însoţeam şi eu la biserica din sat.
Dar ajungând într-o Şcoală de Miliţie, educaţia pe care am primit-o acolo a fost cu totul diferită. Credeam şi eu ce se spunea de la conducerea Partidului Comunist, şi anume că Dumnezeu nu există, că acei oameni care mai cred în Dumnezeu sunt reduşi mintal, că Partidul îţi oferă totul, aici şi acum, iar dincolo de moarte nu mai există nimic.
Am îmbrăţişat şi eu această doctrină şi am şi crezut-o. Faptul acesta m-a făcut să trăiesc după cum am vrut eu, crezând că eu sunt cineva şi că Dumnezeu nu există. Căutam să trăiesc după poftele mele.

Reporter:
– Poate sunt oameni în vârstă, care nu-şi mai găsesc rostul în viaţă sau care cred că nu mai sunt de folos nimănui. De multe ori aceasta este durerea bătrâneţelor – senzaţia că nu eşti de folos nimănui şi fiecare te aruncă de ici-colo.
Dar puteţi lua un nepot, un copil, un vecin sau pe cineva căruia să-i vorbiţi despre Domnul Isus Cristos, iar în felul acesta veţi avea influenţă peste ani, poate peste zeci de ani, influenţă pe care doar Dumnezeu poate să o folosească spre slava şi gloria Lui, chiar într-un moment când credeţi că nu mai sunteţi de folos nimănui.

Petrică Bohuş:
– Prima dată când mi-am pus întrebarea despre veşnicie, despre Dumnezeu, despre iad, a fost într-o noapte, în anul 1990.
Lucram la circulaţie şi aveam o acţiune de noapte. Trebuia să opresc autovehiculele care circulau în acea noapte.
La un moment dat s-a apropiat o maşină care efectiv, m-a sfidat. Conducătorul autoturismului respectiv nu s-a supus semnalului meu de oprire şi a continuat drumul cu cea mai mare viteză la o foarte mică distanţă de mine. In acel moment, datorită curentului de aer, cascheta mea a căzut de pe cap şi-am rămas încremenit pentru câteva momente pentru prima dată.

Reporter:
– Puteaţi rămâne de tot acolo…

Petrică Bohuş:
– Puteam să devin cadavru, puteam să mor. Atunci m-am întrebat: „Unde m-aş fi dus dacă aş fi murit?” Tot eu mi-am răspuns: „Nu eşti pregătit să te întâlneşti cu Dumnezeu. Tu de fapt, L-ai negat pe Dumnezeu.” Şi eu mi-am dat răspunsul: „Dacă muream, sigur ajungeam în iad, în chinuri, în focul cel veşnic.”
M-am gândit o perioadă la întâmplarea respectivă, dar viaţa şi-a intrat în cursul ei normal şi am uitat.
Căutam fericirea, ca orice om. Am zis: „Doamne, trebuie să găsesc şi eu împlinire în viaţă.” Discotecile, prieteniile, chefurile, toate aceste lucruri îmi lăsau un gol în inimă. Am căutat să-mi găsesc fericirea în profesie. Lucram cu pasiune zi şi noapte. Tot n-am fost împlinit.
Mi-am zis: „Dacă mă căsătoresc, cu siguranţă voi găsi şi eu un rost în viaţă”. In ’90 m-am căsătorit, dar fericirea tot nu am găsit-o. Mai mult, am acumulat păcate. Am mai adunat în comoara aceea de mânie alte păcate la cele pe care le făcusem până atunci.
După ce că trăisem în destrăbălare, în desfâu, acea soţie a rămas însărcinată şi amândoi am hotărât să facă avort. Chiar dacă conştiinţa îmi spunea că nu-i un lucru bun, legile permiteau deja după revoluţie să faci avort dacă nu doreai copilul. Pentru că nu ne înţelegeam şi ziceam: „Şi aşa vom divorţa, mai bine să nu avem copii”, soţia mea a făcut avort.
Este de remarcat că Dumnezeu vorbeşte în multe feluri. Dumnezeu vorbeşte uneori prin visuri, alteori prin diferiţi oameni. Inainte de a merge să cer doctorului să intervină pentru a face avort, noaptea am avut un vis. Efectiv, am visat un băieţel frumos care era neajutorat. Se uita spre mine cu îngrijorare şi îmi cerşea milă.

Reporter:
– Ca un copil în faţa cuţitului chiuretei din mâna ginecologului.

Petrică Bohuş:
– Exact. Simţeam că viaţa acestui copil depinde de hotărârea pe care eu am s-o iau. Dimineaţa când m-am trezit eram perfect convins că nu este bine să facă avort. Eram convins că trebuie să întrerupă această lucrare criminală. Dar n-am avut puterea să şi îndeplinesc acest gând.
M-am dus la spital şi doctorul mi-a spus: „Să ştiţi că soţia dumneavostră e mai bine. Să ştiţi că o să scape şi copilul şi ea.” Atunci eu i-am spus că de fapt noi nu dorim copilul, ci am vrea să fie avortat. S-a mirat şi doctorul. Avortul s-a produs.
La puţin timp după aceasta a avut loc şi divorţul. După toate aceste necazuri şi încercări de-ale mele de a căuta fericirea, toate de fapt au eşuat şi eu am ajuns să fiu din ce în ce mai disperat.
Mai mult, după ce am ajuns singur, divorţat, m-am cufundat mai mult în noroiul acestei lumi, în plăceri, în păcate. Colegii mei mă îndemnau să merg cu ei la un pahar. Mă îndemnau să am diferite relaţii.
De fapt, am ajuns la concluzia că păcatul la început e dulce, însă la urmă lasă un gust amar. M-am adâncit tot mai mult în păcatele acestei lumi crezând că poate voi găsi astfel fericirea. Ceea ce nu s-a întâmplat.
Ce-am reuşit să fac eu? Am reuşit să fac din viaţa mea cioburi. Şi când viaţa mea a fost aruncată pe jos şi n-am văzut ajutor nici în stânga, nici în dreapta, atunci mi-am ridicat privirea spre cer.
Atunci L-am rugat pe Dumnezeu: „Doamne, ai milă de mine şi fă ceva cu mine.” A fost momentul când în disperarea mea am strigat către Dumnezeu şi Dumnezeu a intervenit.
Citind Biblia, mi-am văzut viaţa acolo. Am văzut că de fapt sunt foarte murdar. M-am comparat cu Fiul lui Dumnezeu de data aceasta şi m-am văzut atât de murdar. Am zis: „Doamne, cum mă poţi accepta să fiu copilul Tău?”

Reporter:
– O asemănare între dumneavoastră şi Domnul Isus Cristos este autoritatea cu care aţi fost investit. Şi dumneavoastră aţi avut autoritate atunci când a venit maşina respectivă cu viteză, dar n-aţi avut putere s-o opriţi. Degeaba aţi avut autoritate c-a trecut pe lângă dumneavoastră şi v-a zburat cascheta de pe cap.
Domnul Isus Cristos a primit de la Dumnezeu Tatăl şi autoritatea şi puterea de a aduce absolut totul în genunchi înaintea lui Dumnezeu. De a supune totul lui Dumnezeu.

Petrică Bohuş:
– Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu a avut cel mai mare efect asupra fiinţei mele. Citind din Noul Testament am aflat care este de fapt voia lui Dumnezeu. Am descoperit planul Lui de mântuire pentru omenire.
Mi-am dat seama că pentru păcatele mele eu trebuie să fiu condamnat în iad, într-un foc veşnic. Aceasta m-a speriat.
Dar când am descoperit că de fapt, pentru păcatele mele a plătit altcineva, adică Fiul lui Dumnezeu, Domnul Isus Cristos, pentru mine a fost o veste foarte bună. Am mulţumit cu lacrimi şi-am spus: „Doamne, Iţi mulţumesc că m-ai scăpat de pedeapsă. Mulţumesc că ai coborât din cer, Te-ai făcut sărac ca să mă-mbogăţeşti pe mine.”
Am început să călătoresc cu Dumnezeul meu citind Biblia, dar totuşi continuam să mai şi păcătuiesc. Am căzut într-un păcat de curvie.

Reporter:
– Apoi într-altul, apoi într-altul …

Petrică Bohuş:
– Nu am reuşit să cad şi-n altele pentru că Dumnezeu a intervenit chiar în noaptea aceea. Mi-amintesc că la ora 12 noaptea, o tânără mi-a adus o casetă. N-o văzusem demult pe aceea tânără. La 12 noaptea ea a venit cu o casetă la mine! S-a consumat păcatul.
După ce a plecat, m-am simţit atât de frustrat şi am început să plâng. Totuşi mi-a fost ruşine de Dumnezeu, pentru că ştiam că Dumnezeu m-a văzut. Nu m-am mai rugat, ci m-am aşezat în pat să dorm. M-am trezit transpirat, după ce am avut un coşmar extraordinar de dureros.
In coşmarul meu mă vedeam într-un tunel lung, întunecat. Nişte fiinţe urâte erau prezente acolo şi eu parcă pluteam în tunel. Şi arătau spre mine. Işi băteau joc de mine efectiv. M-aruncau de pereţi. Mă loveau. Şi strigam, şi strigam şi nimeni nu m-auzea.
Atunci am strigat la Isus. Am zis: „Doamne, ai milă de mine şi scapă-mă de aici”. In momentul acela m-am trezit. Era realitate. Eram transpirat, eram tremurând. M-am pus pe genunchi, pentru că ştiam deja că păcatul este cel care-l separă pe om de Dumnezeu. Mi-am dat seama că păcatul meu m-a făcut să ajung în acea stare. Imediat, fără să-mi spună cineva, Duhul lui Dumnezeu mi-a şoptit să-mi mărturisesc păcatul.
M-am pus pe genunchi la ora aceea târzie de noapte şi am zis: „Doamne, recunosc că-n seara aceasta am păcătuit. Recunosc că nu trebuia să accept, să păcătuiesc. Trebuia să refuz. A fost un examen pe care eu l-am căzut. Ai milă de mine. Doamne, Tu dacă m-ajuţi şi dacă mă faci să ajung dimineaţa cu bine, să nu mai am coşmarurile acestea, eu mă voi pocăi din toată inima.”
Dimineaţa când m-am trezit m-am bucurat. M-am bucurat că am simţit eliberarea. Am fost iertat. Păcatul acela a fost îndepărtat din viaţa mea.
Dar, am înţeles că Dumnezeu a vrut să-mi dea o lecţie. Dumnezeu a vrut să-mi spună că păcatul e păcat şi că nu te poţi juca cu păcatul. Păcatul trebuie abandonat. Şi trebuie să mă lupt cu trupul meu să-l ţin în stăpânire ca să trăiesc o viaţă sfântă, o viaţă după voia lui Dumnezeu.

Reporter:
– Atunci când se schimbă inima oamenilor, atunci oamenii vor trăi ştiind că îi vede Dumnezeu, vor lucra la locul de muncă ca pentru Dumnezeu, chiar dacă nu-i vede şeful. Vor trăi ca pentru Dumnezeu în orice împrejurare ar fi.
Sociologi de renume, cum este de exemplu Max Weber, vorbesc despre etica protestantă şi progresul societăţii şi al civilizaţiei.
Când oamenii ajung să aibă o asemenea etică, încât în orice context s-ar afla, ei trăiesc şi lucrează ca şi când sunt văzuţi de Dumnezeu – pentru că suntem văzuţi de Dumnezeu, înaintea lui Dumnezeu totul este gol şi descoperit, putem să fim şi-n fundul mării – atunci societatea progresează şi scapă de corupţie, scapă de minciună, scapă de hoţi, scapă de lucruri imorale.

Petrică Bohuş:
– Am ajuns să experimentez acest lucru. Şi anume, că “frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii.” La locul meu de muncă, la Circulaţie, eram la Oradea şi la un moment dat intră pe interzis un italian cu maşina. A încercat să mă mituiască cu o sumă de bani, dar i-am zis: “Să ştiţi că dacă aş lua banii aceştia nu mi-ar fi frică că vă duceţi să spuneţi la şefii mei. Şi chiar dacă v-aţi duce, mâine n-aş recunoaşte.
Apoi nu am aşa mulţi bani încât să nu încapă şi cei pe care dumneavoastră mi-i daţi. Dar vreau să vă spun, că chiar acum, în aceste momente, se uită spre noi Şeful Poliţiei Universului, Domnul Isus Cristos.
Eu am o relaţie personală cu Domnul Isus şi vreau să trăiesc după voia Lui. El îmi spune să nu iau mită. Să mă mulţumesc cu ceea ce am. Şi acest fapt mă face pe mine să refuz ceea ce dumneavostră îmi oferiţi.”
*
Dacă în trecut obişnuiam să consum alcool, acum nu mai folosesc alcool. Dacă în trecut vorbeam lucruri neîngăduite, ruşinoase, păcătoase, acum Il laud pe Dumnezeu şi folosesc cuvinte frumoase. Dacă înainte trăiam în imoralitate, acum caut cu tot dinadinsul să trăiesc în sfinţenie, după voia lui Dumnezeu.
Doresc din toată inima ca mult mai mulţi poliţişti să vină la credinţa în Cristos, nu la o religie, pnentru că doar Domnul Isus Cristos este calea către cer. “Cine are pe Fiul, are viaţa. Cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu, n-are viaţa.”

Petrică Bohuş este căsătorit cu Dina şi au doi copii.

Comments (2)

Interviu – Biblia – ce poate să-mi faca mie o carte scrisă acum 2000 de ani – Ciprian Baciu

CIPRIAN BACIU

Biblia – ce poate să-mi faca mie o carte scrisă acum 2000 de ani, care nu mai are nici un fel de relevanţă…. eu omul modern, bulgăre de spirit liber gânditor al secolului XXI, ce să-mi facă mie Biblia asta ?

Mi-a apărut Cristos în vis. Am simţit o senzaţie fantastică, de pace, de bucurie, de linişte, m-am simţit de o altă esenţă în acest vis.

Am realizat că diavolul există. Nu credeam în diavol. Diavolul mi se părea o chestie ghiduşă, de râs. Poţi să îţi baţi joc de diavol, dar atunci îţi asumi riscul de a-l supăra.

Umblam prin complexul studenţesc purtând tricouri cu Marilyn Manson. Şi să decad aşa într-o spiritualitate de… coteţ, să o spun aşa puţin mai dur… era surprinzător.

Dumnezeu mi-a dat darul de a avea acest muşchi foarte periculos, şi pe care nu l-a putut îmblânzi nimeni – limba. Eu aveam o limbă foarte “ascuţită”, cu care de multe ori îmi băteam joc de creştini, dar cu care am ajuns acum să apăr creştinismul.

Emil Cioran spune la un moment dat: ”Doamne, fă ceva până nu-ţi trântesc oasele mele în cap.”

Dacă un ortodox, care crede sincer în Dumnezeu, vine şi-mi spune: ‘Domnule, tu te-ai lepădat de credinţă’, eu spun aşa: ‘Sunt mai ortodox acum, şi cunosc acum mai multe despre ortodoxie’“.

Profesorul de religie le spune că suntem creaţi de Dumnezeu, dar peste 10 minute, dupa pauză, urmează biologia unde li se spune că am evoluat din maimuţă.

Îmi doream să devin cât mai bogat, să mă aprecieze cât mai mulţi oameni.

De frustrat ce eram ascultam Marliyn Manson – este un solist satanist, care a scos albume ca “Antichrist superstar” sau “Mechanical animal”. Toate aceste otrăvuri spirituale care se interpuneau între mine şi relaţia mea cu Dumnezeu, s-au acumulat imens în mine.

De multe ori eram supărat pe lumea asta imperfecta şi ziceam: “Doamne e creaţia Ta, asumăţi-o, fă-o mai bună, dacă Tu eşti aşa meseriaş cum te revelezi în Biblie, fă-o mai bună, de ce nu o faci mai bună?”

În timp ce muream, în acel vis, am simţit cum iese viaţa din mine. Dar nu vă pot spune apoi ce extraordinară a fost ridicarea, ridicarea la Lumina, atragerea în sus – pluteam în sus înspre ceva.

Ciprian Baciu este student în anul IV la Ştiinţe Economice, la Universitatea de Vest din Timişoara. Până de curând a fost lider al studenţilor din Universitatea de Vest din Timişoara. Cum a ajuns să-L cunoască pe Dumnezeu cu adevărat?

Ciprian Baciu:
Întoarcerea mea la Dumnezeu a venit pe fondul unei credinţe oarecare în Dumnezeu. În viaţa mea am avut doar 5 minute de ateism – imediat dupa ce am înţeles ideea lui Darwin cu selecţia naturală. Dar după aceea mi-am dat seama din nou că nu-mi pot explica cum am apărut pe lumea asta şi din ce am apărut.
Big Bang-ul este o chestiune invalidată logic până acum, iar ştiinţa nu poate explica cum au apărut lucrurile din nimic. Aşa că am revenit la a crede în Dumnezeu.

Reporter:
Ce m-a convins pe mine personal cel mai mult împotriva evoluţionismului lui Darwin este următorul aspect: cărămida de bază a Teoriei evoluţiei este mutaţia genetică. Dar mutaţiile genetice sunt distructive în proporţie de 99%, şi doar 1% sunt constructive. Este ca şi cum am merge 99 de paşi înapoi şi unul înainte, ceea ce este ilogic, nu poate duce la progres, la evoluţie.
Sau cine s-ar da pe mâna unui chirurg care taie greşit de 99 de ori şi doar o dată taie unde trebuie. Sau pe mâna unui şofer care se loveşte de 99 de stâlpi sau camioane şi doar o dată conduce pe drumul corect.

Ciprian Baciu:
Eu am crezut în Dumnezeul creştin până la vârsta de 13 ani. Bunica din partea mamei mi-a insuflat acest spirit – mă rugam, am fost la spovedanie, ţineam post, credeam sincer.
În clasa a 7-a am citit vieţile sfinţilor, chiar voiam să mă fac preot. Mi-au picat în mână şi o serie de cărţi din seria “Oastea Domnului”, poezii de Traian Dorz şi pilde de Iosif Trifa. Apoi mă uitam la televizor la “Cartea Cărţilor” şi credeam sincer şi puternic în Dumnezeu.
Dar, deoarece la şcoală ne învăţau cum am evoluat din maimuţă, ne explicau evoluţionismul, erele geologice, dinozauri, fosile, pe la 13 ani educaţia atee a început să sape în fundamentul meu religios, şi mi-am pierdut credinţa.

Reporter:
Din nenorocire pentru generaţia de astăzi, această educaţie atee mai funcţionează chiar şi la această oră în România – o ţară declarată preponderent creştină.

Ciprian Baciu:
Şi, din păcate, orele de religie sunt incapabile să contrabalanseze educaţia atee. Se menţin formele. Nu ar trebui ore de religie ci ore de apărare raţională a creştinismului pentru că creştinismul continuă să fie prezentat în şcoală ca o afacere iraţională, iar copiii îşi pierd interesul pentru Dumnezeu în primul rând datorită acestui fapt – că este prezentat ca o afacere iraţională.
Sunt învăţaţi că a crede în Adam şi Eva este ca şi cum ai crede în Moş Crăciun. Eu aşa mi-am pierdut credinţa, pentru că eu sunt un om care am fost tot timpul raţional şi L-am abordat raţional pe Dumnezeu.
Tot timpul am încercat să desţelenesc acest mare mister al divinităţii şi al creaţiei în mod raţional. Am abordat problema pe căi istorice, pe căi religioase, am început să citesc Eliade, am citit dogmatica, am citit filosofia, am studiat mult.

Reporter:
Din fericire ai fost unul care ai căutat, care ai făcut eforturi în această direcţie, spre deosebire de mulţi copii care rămân în confuzie la şcoală. Profesorul de religie le spune că suntem creaţi de Dumnezeu, dar peste 10 minute, dupa pauză, urmează biologia unde li se spune că am evoluat din maimuţă.

Ciprian Baciu:
M-a răsturnat complet o carte a lui Erich von Daniken, care vorbea despre misterele egiptene, despre Insula Paştelui, Atlantida, extratereştri, după care am intrat pe mâna unui scriitor destul de celebru la noi – Pavel Coruţ. Am citit vreo 20 de cărţi din seria Ortogonul.

Reporter:
Din nefericire celebru, din nefericire pentru sufletul multor creştini.

Ciprian Baciu:
Pavel Coruţ este o provocare şi eu cred că de multe ori astfel de oameni sunt o provocare şi mai trezesc uneori biserica. Am citit câteva sondaje făcute în Europa Occidentală, care urmăreau să afle câţi oameni mai cred în Biblie, în rai, în istoricitatea lui Cristos. Au fost oameni care s-au declarat creştini, dar la bază aveau un întreg eşafodaj de erezii groaznice, care numai credinţă creştină nu se putea numi.
Am continuat clasa a 8-a cu Coruţ, apoi, la liceu, a venit filosofia. Platon, Aristotel, Heidegger m-au surprins. Aveam momente în care credeam că Dumnezeu este bun şi drept, şi că are ceva pentru mine. Alteori aveam momente în care eram pur şi simplu indiferent, dar de multe ori credeam că Dumnezeu este un personaj rău.
În acest context, în clasa a 12-a am încăput pe mâna lui Friedrich Nietzsche.

Reporter:
Era de aşteptat – unul dintre profeţii postmodernismului.

Ciprian Baciu:
Anticipatorul postmodernismului. El postulează moartea lui Dumnezeu: “Dumnezeu a murit”. În mod paradoxal, şi Nietzsche credea în ceva – credea în ”Eterna reîntoarcere”, lucru care m-a frapat.
Cărţi ca “Antichristul”, “Omenesc spre omenesc”, “Aşa grăit-a Zarathustra”, chiar m-au adus pe nişte poziţii anticreştine şi ironice faţă de creştini. Apoi Umberto Eco cu “Numele trandafirului” – acea sinistră abaţie catolică medievală, cu acel călugăr catolic care mănâncă cartea otravită a lui Aristotel tocmai pentru ca să nu râdă oamenii de nimic. Era sinistră şi m-a îndepartat de Dumnezeu, de Dumnezeul creştin.
Aşadar, credeam într-un Dumnezeu indiferent, impersonal, singur, măreţ, imens, incredibil, grozav pentru ce a reuşit să creeze. N-aveam nici un pic de reper în a mă apropia de El, nu credeam în nimic. Mă consideram un bulgăre ganditor de zăpadă, o avalanşă de idei şi de gânduri.
În acest context am început Facultatea la Timişoara şi-mi doream să devin cât mai bogat, să mă aprecieze cât mai mulţi oameni. M-am înscris la ISE din raţiuni pecuniare – să învăţ să fac bani. La sfârşitul anului 3, prietena mea, care a avut o “criză” din aceasta religioasă şi s-a îndreptat înspre baptism, m-a anunţat că s-a pocăit. Eu, spirit liber cum eram, i-am spus: “Din partea mea poţi să devii şi budistă, numai să nu ne afecteze relaţia”.
Între timp, relaţia nu avea cum să nu fie afectată. Erau mereu tensiuni. Am reuşit să mă cert şi cu tatăl meu -persoană la care ţin enorm de mult.
În această situaţie îmi venea să-mi iau câmpii. În anul 4 de facultate, în 9 octombrie 2003, i-am zis prietenei mele că eu L-am primit pe Cristos în inima mea, Îl percep, cunosc filosofia creştină, Sf. Augustin, teologie, dar nu aveam acea apropiere personală, acea relaţie personală cu Dumnezeu. Nu aveam credinţa. Percepeam lucrurile ca un deliciu intelectual – este fantastic creştinismul – dar n-aveam credinţa.
De frustrat ce eram, ascultam Marliyn Manson – este un solist satanist, care a scos albume ca “Antichrist superstar” sau “Mechanical animal”. Toate aceste otrăvuri spirituale care se interpuneau între mine şi relaţia mea cu Dumnezeu, s-au acumulat imens în mine.

Reporter:
Crezi că cine asculta Manson, ascultă din cauza frustrării ?

Ciprian Baciu:
Foarte mulţi din cauza frustrării! Şi eu ascultam de supărat ce eram. De multe ori eram supărat pe lumea asta imperfectă şi ziceam: “Doamne, e creaţia Ta, asumăţi-o, fă-o mai bună. Dacă Tu eşti aşa meseriaş cum te revelezi în Biblie, fă-o mai bună, de ce nu o faci mai bună?”
Inclusiv războaiele religioase şi terorismul din lume m-au îndepărtat de Dumnezeu. Ziceam: “Doamne, dar de ce laşi ca aceste lucruri să se întâmple, dacă spui că lumea ta este aşa de meseriaşă?”
Făceam o greşeală pe care foarte mulţi o fac, şi anume: confundam artistul cu tabloul. Un tablou trebuie lăsat să ajungă perfect. Până n-a fost terminat tabloul, nu putem să-l acuzăm pe artist de nimic. În faza în care el doar proiectează, trage nişte linii, nu-l putem acuza, ori tabloul acesta este imperfect în momentul de faţă şi tabloul acesta nu este Dumnezeu, cum apare de multe ori capcana panteistă.

Reporter:
În plus, dacă mai vine un duşman, care bagă un cuţit în tablou şi îl sparge în bucăţi, atunci nu poţi să-l acuzi pe artist. Dumnezeu a făcut lumea bine, dar a intervenit diavolul, şi Dumnezeu le-a dat libertate oamenilor să aleagă: cu El sau cu diavolul. Oamenii au ales diavolul, au ales întunericul.

Ciprian Baciu:
Eram supărat pe Dumnezeu. Mă certam cu Dumnezeu. Dar, culmea, mă consideram mântuit. Consideram că sunt prea “meseriaş” ca Dumnezeu să mă lepede ca pe o măsea stricată.
Am căutat tot timpul sincer să gasesc adevărul, să-L găsesc pe Dumnezeu. Dar raţiunea şi acest imens bagaj de otrăvuri spirituale nu-mi dădeau voie.
În 9 octombrie 2003, seara, am zis aşa: “Nu cred în Biblie, mi se pare o istorie a poporului evreu şi încearcă să subjuge lumea. Nu cred nici în Pavel Coruţ cu fantasmele lui. Dar, am zis, hai să vad ce poate să-mi facă mie Biblia, ce poate să-mi facă mie o carte scrisă cu peste 2000 de ani în urmă, care nu mai are nici un fel de importanţă… eu omul modern, bulgăre de spirit liber gânditor al secolului XXI – ce să-mi facă mie Biblia asta?”

Reporter:
În 9 octombrie 2003, într-o lume a Internetului şi a supervitezei….

Ciprian Baciu:
…deschid cartea şi găsesc textul din Filipeni 4:6,7 : “Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci în orice lucru aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Cristos Isus”
M-am rugat pe întuneric zicând: “Doamne, dacă Tu eşti aşa cum spun creştinii, eu ştiu că tu exişti, nu ştiu în ce fel exişti, dar dacă Tu exişti, trimite-mi Doamne un semn.”
Am adormit la ora 2 noaptea. La 5 şi jumătate mă trezeam după un vis incredibil, un vis în care m-am sinucis pentru a scăpa de robia diavolului – era unica mea soluţie în acel vis. Diavolul îmi apăruse ca un vierme în nara stângă.
Am simţit cum mor, voiam să mor cât mai repede, voiam să cad să mi se rupă gâtul, să nu mai simt nimic, pur şi simplu să mor pentru a scăpa de diavol.
Am simţit cum se scurge viaţa din mine, cum nu mai simt nimic şi m-am trezit în vis, m-am trezit ridicat la viaţă, m-am trezit atras în sus ca de un abur magnetic, şi L-am simţit pe Cristos.
Mi-a apărut Cristos în vis. Am simţit o senzaţie fantastică, de pace, de bucurie, de linişte, m-am simţit de o altă esenţă în acel vis.
Sigur că o să fie tot timpul oameni care vor zice că am fost obsedat de ideile mele, că sunt probabilităţi, îmi vor face teoria visurilor, etc. Mie mi-a fost suficient.

Reporter:
Ce-ai înţeles tu din acel vis? Dincolo de faptul că ţi s-a revelat Cel Prea Înalt, celor care ar putea să vină cu contraargumente, poţi să le dai tot un text din Biblie? Bineînţeles, dacă acceptă autoritatea Bibliei în care scrie: ”Bătrânii voştri vor visa visuri, şi tinerii voştri vor avea vedenii”.

Ciprian Baciu:
Una dintre cele mai puternice reacţii pe care am avut-o în vis, a fost când am realizat că diavolul există. Nu credeam în diavol. Diavolul mi se părea o chestie de asta ghiduşă, de râs. Poţi să îţi baţi joc de diavol, dar atunci îţi asumi riscul de a-l supăra. Şi când îl superi, diavolul este cel mai bun teolog dintre toţi. Aşa îl tratam eu pe diavol.

Reporter:
Este că şi cum te-ai juca cu o bilă de uraniu radioactiv. Uraniul radioactiv îţi provoacă cancer – sigur mori. Iar tu te joci cu bila, zici că e doar un metal oarecare.

Ciprian Baciu:
Exact! Atunci în vis, văzându-mi acel vierme în nara mea – era un vierme care dădea spasmodic din nişte picioruşe scheletice – am zis: “Ce-i cu viermele ăsta în mine?” Cineva mi-a răspuns: “Viermele ăsta e foarte vechi şi este de foarte mult timp în tine. Tu îl credeai mort dar nu e mort, şi ţi-a acaparat toate gândurile.”
Atunci m-a prins o senzaţie de disperare incredibilă. Viermele ăsta m-a acaparat pe mine, mi-a acaparat gândurile, faptele, acţiunile mele, ce să fac să scap de el ? Cineva mi-a spus: “Nu se mai poate să scapi de el, nu se poate extirpa pentru că ţi-a prins inima.”

Reporter:
La fel spune şi Traian Dorz – în perioadele în care a fost în închisoare, atunci când era bătut şi schingiuit, se gândea: “Nu omul acesta îmi face rău, ci dracul din spatele lui. Dracul care l-a acaparat.” Exact aceaşi senzaţie ai trăit-o şi tu.

Ciprian Baciu:
Exact! O senzaţie incredibilă în care m-am surprins că nu mai pot să scap şi am luat decizia în acel vis de a mă arunca în gol.
Voiam să mor cât mai repede, speriat de a-l avea pe diavolul în mine, de a avea acel vierme în mine. În timp ce muream în acel vis, am simţit cum iese viaţa din mine.
Dar nu vă pot spune apoi ce extraordinară a fost ridicarea, ridicarea la Lumină, atragerea în sus – pluteam în sus înspre ceva. Am trecut de o poartă şi mi-a apărut Cristos în nişte veşminte de un alb incredibil. Nu i-am văzut faţa, dar am realizat că Dumnezeul de care m-am îndepărtat, Dumnezeul pe care Îl credeam o farsă penibilă, de fapt există şi este viu.

Reporter:
A fost o schimbare frumoasă a vieţii tale, o lucrare a Duhului Sfânt în inima, în sufletul şi în mintea ta.

Ciprian Baciu:
A trebuit, sigur, să trec printr-o droaie de probleme personale. Am avut prieteni care mă ştiau mare filosof. Umblam prin complexul studenţesc purtând tricouri cu Marilyn Manson, iar acum, să decad aşa într-o spiritualitate de…”coteţ”, spus puţin mai dur… era surprinzător pentru toţi.
Există şi oameni care efectiv nu vor să asculte mesajul Evangheliei. Am întâlnit o asemenea persoană, cu care voiam să discut deschis, ştiindu-l ca şi mine. “N-am ce să discut, nu vreau să discut, nu vreau să aud” mi-a spus.

Reporter:
Trebuia să te gândeşti că este diavolul din spatele lui, pentru că schimbarea unui om – metanoia – schimbarea minţii, o face doar Duhul Sfant prin puterea Lui, indiferent de argumente.
Poate convingi cu argumente pe cineva, dar durează exact 15 minute, până va cădea din nou. Dar atunci când Duhul Sfânt îi schimbă mintea, atunci o schimbă pentru totdeauna.

Ciprian Baciu:
Dumnezeu a creat lumea în şase zile, dar gândiţi-vă la lumea care va să vie – cum va fi lumea aceea? Noi vom judeca îngerii. Ori, pentru a fi în stare să suportăm atâta slavă trebuie să luptăm, iar toate aceste greutăţi trebuie să le înţelegem din această perspectivă.
Cea mai mare schimbare în viaţa mea, de la care pleacă toate, este sensul, rostul suferinţei.
Tot Nietzsche, care a lăsat multe chestiuni foarte inteligente – mie îmi pare rău de el că a rămas un om rătăcit până la capăt – dincolo de raportarea lui spirituală rătăcită, tot el spunea aşa: marea problemă a lumii, marea tragedie a lumii nu este suferinţa, ci este lipsa de sens a suferinţei.
Pe mine nu suferinţa mă scotea din sărite, ci lipsa de sens a acesteia, absurdul, angoasa postmodernă, iar Marliyn Manson îmi alimenta această frustrare. Ceea ce s-a schimbat fundamental în viaţa mea a fost sensul suferinţei. Acum, chiar dacă sufăr, am un sens pentru care sufăr.
De multe ori, eretic fiind, în momentele în care îmi mergea foarte bine, mă gândeam că oricum o să mor, oricum sunt o creaţie eşuată dacă mor. Oricum trăiesc degeaba. De ce să nu mă autodezintegrez acum, de ce să amân momentul, de ce să-l prelungesc, pentru că oricum nu se va mai întâmpla nimic. Diavolul mă ataca tot timpul, dar acum mă încred în Dumnezeu.

Reporter:
Ai trecut prin aceleaşi lupte ca şi personajul principal din “Demonii” lui Dostoievski: “Deoarece adevărata mea libertate este să-mi iau viaţa, când pot să-mi iau viaţa?”
Dar libertatea pe care ne-o dă Dumnezeu este însăşi viaţa, pentru că atunci când decid asupra unor lucruri care nu îmi aparţin – cum ar fi viaţa – în primul rând sunt hoţ, şi în al doilea rând şansele să decid greşit sunt foarte mari.
De ce crezi că la această oră lumea nu este bună? O lume pe care Dumnezeu a proiectat-o să fie bună.

Ciprian Baciu:
Ştim despre Dumnezeu că este omniscient. Preştiinţa lui nu predetermină, dar în momentul în care El a creat aceasta lume, El a ştiut inclusiv căderea lui Adam, inclusiv întoarcerea mea, inclusiv Adolf Hitler, inclusiv destinul tragic al poporului evreu, le-a înţeles pe toate. Inclusiv crucificarea Lui.
Gândiţi-vă ce imens act dezinteresat şi responsabil a fost acesta, al creaţiei: ca un artist care vrând să picteze un tablou unde să apară culoarea roşie ca sângele, s-a înţepat pe sine, s-a sfârtecat, şi-a tăiat venele ca să pună acel sânge în tabloul lui. O mai mare responsabilitate pentru creaţie, ca aceasta a Creatorului nostru nu există.
În acest moment, lumea aceasta este nefinalizată. Nu este realizată din punct de vedere istoric, tabloul încă nu este terminat, dar ştim că va fi un tablou fantastic, pentru că puţini sunt artiştii care sunt dispuşi să se sfârtece, să rupă carne din carnea lor, sânge din sângele lor, pentru a pune pe un tablou, pentru a pune într-o creaţie, pentru ca această creaţie să fie într-adevăr pe măsura Creatorului.

Reporter:
Să-şi dea copilul să moară…

Ciprian Baciu:
Să se dea pe Sine, pentru că în definitiv – sigur este copilul – dar în esenţă este Dumnezeu.
Spunea cineva că acel moment de pe cruce: “Dumnezeul meu, Dumnezeul meu pentru ce m-ai părăsit?”, înseamnă distanţa infinită între Dumnezeu şi Dumnezeu.
Din această cauză nu trebuie confundat tabloul cu Creatorul. Lumea, oamenii sunt un tablou neterminat, pervertit de vrăjmaş, dar un tablou care va fi terminat, oricât s-ar chinui vrăjmaşul să-l distrugă sau să-l spurce. A reuşit să-l spurce temporar, dar Dumnezeu lucrează. Şi mai mult decat atât, Dumnezeu lucrează prin noi. Trebuie să privim acest lucru, şi să ne asumam acest lucru.

Reporter:
Suntem agenţi secreţi ai lui Dumnezeu. Suntem agenţii unei lumi care se schimbă, agenţi secreţi dar care lucrăm neacoperiţi, lucrăm la vedere. De fapt creştinismul este singura religie în care Dumnezeu moare pentru creatura lui.
Mai târziu, după răstignirea lui Cristos, după moartea şi învierea Domnului Isus Cristos, când creştinismul a început să crească fantastic, au mai fost câteva religii care au adoptat această idee – a morţii zeului lor pentru oameni – dar în creştinism a murit Însuşi Domnul Isus Cristos.

Ciprian Baciu:
De multe ori eram răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, şi ca mine sunt mulţi alţii, începând cu Cioran, care spune la un moment dat: ”Doamne, mai fă ceva până nu-ţi trântesc oasele mele în cap.”
Nu sunt genul de om care îşi lasă creierii la intrare, şi nici nu este recomandat să-ţi laşi creierii la intrare, trebuie să-ţi argumentezi şi faptic dar şi verbal poziţia.
Era această răzvrătire faţă de suferinţă: “Sigur Doamne, înţeleg liberul arbitru al lui Augustin, înţeleg teologia raţională a lui Toma D’Aquino, cunoaşterea catafatică, atafatică, raţională, neraţională, extazul mistic ortodox, le înţeleg, dar nu înţeleg suferinţa, Doamne! Dacă ai vrut să nu ne creezi roboţi, nu se putea totuşi să nu suferim ?”
Dacă vrem să îi reproşăm lui Dumnezeu suferinţa, ceea ce-L absolvă de orice reproş este faptul că El Însuşi suferă cu noi.
Dumnezeu nu este un creator care zice: “Suferiţi, pentru că v-am pregătit nişte chestiuni imense, dar trebuie să suferiţi pentru ele. Pe Mine nu mă intereseaza că voi sunteţi în suferinţă, gata de moarte. Eu sunt pe malul râului, şi, sigur, fiind Creator, eu îmi permit să stau deoparte.“ NU ! Dumnezeu coboară acolo. Dumnezeu simte ceea ce înseamnă să fi în mijlocul râului gata de a te îneca şi de a te duce la fund, în mrejele diavolului.
Dumnezeu te asistă în suferinţă şi suferă împreună cu tine. O mai mare dăruire în suferinţă – a Creatorului alături de creatura Sa – ca şi în creştinism, nu găseşti în nici o altă religie a lumii.
De multe ori când sunt frustrat, când sunt supărat, când îmi doresc ceva şi nu se întâmplă, când vreau să mă îngrijorez spun aşa: “Doamne, stiu că Tu mă asişti în suferinţa mea, ştiu că Tu mă înţelegi în suferinţa mea pentru că Tu suferi împreună cu mine, pentru că Tu ai suferit împreună cu mine.”

Reporter:
Mântuitorul ne face o promisiune fantastică: “Eu şi Tatăl vom veni la el şi vom locui împreună cu el.” Sunt cuvinte de o putere inimaginabilă, ceva extraordinar.
Aici, în pribegia noastră prin bucla deşertăciunii, să putem merge de mână cu Dumnezeu, iar uneori, în locurile cele mai dure şi mai grele, să fim luaţi în braţe, chiar dacă nu ne dăm seama, şi chiar dacă avem impresia că am rămas singuri.

România este pe primul loc la avorturi în Europa şi al doilea în lume, după Vietnam. La consumul de alcool pe cap de locuitor, suntem pe al doilea loc, după ruşi, bineînţeles. Interesant, de curând, suntem pe al doilea loc în Europa, după Germania, la accesarea site-urilor pornografice, cu un număr destul de mic totuşi de persoane care au acces la Internet. Dar chiar şi în această situaţie, Dumnezeu este Cel care caută oameni cu inima deschisă pentru El.
Ciprian s-a întors printr-un miracol. Dumnezeu i s-a descoperit, i s-a revelat oarecum la fel ca şi lui Pavel. A fost o întoarcere nu doar raţională, ci o întoarcere lucrată de Duhul Sfânt în inima Lui, în sentimentele dar şi în mintea lui.
Fie ca Dumnezeu să binecuvânteze ţara aceasta şi fie ca El să dea înţelepciune şi să lase din plin Duhul Lui Cel Sfânt peste toţi românii. Nimic fără Dumnezeu !

Comments (1)