Interviu – Biblia – ce poate să-mi faca mie o carte scrisă acum 2000 de ani – Ciprian Baciu

CIPRIAN BACIU

Biblia – ce poate să-mi faca mie o carte scrisă acum 2000 de ani, care nu mai are nici un fel de relevanţă…. eu omul modern, bulgăre de spirit liber gânditor al secolului XXI, ce să-mi facă mie Biblia asta ?

Mi-a apărut Cristos în vis. Am simţit o senzaţie fantastică, de pace, de bucurie, de linişte, m-am simţit de o altă esenţă în acest vis.

Am realizat că diavolul există. Nu credeam în diavol. Diavolul mi se părea o chestie ghiduşă, de râs. Poţi să îţi baţi joc de diavol, dar atunci îţi asumi riscul de a-l supăra.

Umblam prin complexul studenţesc purtând tricouri cu Marilyn Manson. Şi să decad aşa într-o spiritualitate de… coteţ, să o spun aşa puţin mai dur… era surprinzător.

Dumnezeu mi-a dat darul de a avea acest muşchi foarte periculos, şi pe care nu l-a putut îmblânzi nimeni – limba. Eu aveam o limbă foarte “ascuţită”, cu care de multe ori îmi băteam joc de creştini, dar cu care am ajuns acum să apăr creştinismul.

Emil Cioran spune la un moment dat: ”Doamne, fă ceva până nu-ţi trântesc oasele mele în cap.”

Dacă un ortodox, care crede sincer în Dumnezeu, vine şi-mi spune: ‘Domnule, tu te-ai lepădat de credinţă’, eu spun aşa: ‘Sunt mai ortodox acum, şi cunosc acum mai multe despre ortodoxie’“.

Profesorul de religie le spune că suntem creaţi de Dumnezeu, dar peste 10 minute, dupa pauză, urmează biologia unde li se spune că am evoluat din maimuţă.

Îmi doream să devin cât mai bogat, să mă aprecieze cât mai mulţi oameni.

De frustrat ce eram ascultam Marliyn Manson – este un solist satanist, care a scos albume ca “Antichrist superstar” sau “Mechanical animal”. Toate aceste otrăvuri spirituale care se interpuneau între mine şi relaţia mea cu Dumnezeu, s-au acumulat imens în mine.

De multe ori eram supărat pe lumea asta imperfecta şi ziceam: “Doamne e creaţia Ta, asumăţi-o, fă-o mai bună, dacă Tu eşti aşa meseriaş cum te revelezi în Biblie, fă-o mai bună, de ce nu o faci mai bună?”

În timp ce muream, în acel vis, am simţit cum iese viaţa din mine. Dar nu vă pot spune apoi ce extraordinară a fost ridicarea, ridicarea la Lumina, atragerea în sus – pluteam în sus înspre ceva.

Ciprian Baciu este student în anul IV la Ştiinţe Economice, la Universitatea de Vest din Timişoara. Până de curând a fost lider al studenţilor din Universitatea de Vest din Timişoara. Cum a ajuns să-L cunoască pe Dumnezeu cu adevărat?

Ciprian Baciu:
Întoarcerea mea la Dumnezeu a venit pe fondul unei credinţe oarecare în Dumnezeu. În viaţa mea am avut doar 5 minute de ateism – imediat dupa ce am înţeles ideea lui Darwin cu selecţia naturală. Dar după aceea mi-am dat seama din nou că nu-mi pot explica cum am apărut pe lumea asta şi din ce am apărut.
Big Bang-ul este o chestiune invalidată logic până acum, iar ştiinţa nu poate explica cum au apărut lucrurile din nimic. Aşa că am revenit la a crede în Dumnezeu.

Reporter:
Ce m-a convins pe mine personal cel mai mult împotriva evoluţionismului lui Darwin este următorul aspect: cărămida de bază a Teoriei evoluţiei este mutaţia genetică. Dar mutaţiile genetice sunt distructive în proporţie de 99%, şi doar 1% sunt constructive. Este ca şi cum am merge 99 de paşi înapoi şi unul înainte, ceea ce este ilogic, nu poate duce la progres, la evoluţie.
Sau cine s-ar da pe mâna unui chirurg care taie greşit de 99 de ori şi doar o dată taie unde trebuie. Sau pe mâna unui şofer care se loveşte de 99 de stâlpi sau camioane şi doar o dată conduce pe drumul corect.

Ciprian Baciu:
Eu am crezut în Dumnezeul creştin până la vârsta de 13 ani. Bunica din partea mamei mi-a insuflat acest spirit – mă rugam, am fost la spovedanie, ţineam post, credeam sincer.
În clasa a 7-a am citit vieţile sfinţilor, chiar voiam să mă fac preot. Mi-au picat în mână şi o serie de cărţi din seria “Oastea Domnului”, poezii de Traian Dorz şi pilde de Iosif Trifa. Apoi mă uitam la televizor la “Cartea Cărţilor” şi credeam sincer şi puternic în Dumnezeu.
Dar, deoarece la şcoală ne învăţau cum am evoluat din maimuţă, ne explicau evoluţionismul, erele geologice, dinozauri, fosile, pe la 13 ani educaţia atee a început să sape în fundamentul meu religios, şi mi-am pierdut credinţa.

Reporter:
Din nenorocire pentru generaţia de astăzi, această educaţie atee mai funcţionează chiar şi la această oră în România – o ţară declarată preponderent creştină.

Ciprian Baciu:
Şi, din păcate, orele de religie sunt incapabile să contrabalanseze educaţia atee. Se menţin formele. Nu ar trebui ore de religie ci ore de apărare raţională a creştinismului pentru că creştinismul continuă să fie prezentat în şcoală ca o afacere iraţională, iar copiii îşi pierd interesul pentru Dumnezeu în primul rând datorită acestui fapt – că este prezentat ca o afacere iraţională.
Sunt învăţaţi că a crede în Adam şi Eva este ca şi cum ai crede în Moş Crăciun. Eu aşa mi-am pierdut credinţa, pentru că eu sunt un om care am fost tot timpul raţional şi L-am abordat raţional pe Dumnezeu.
Tot timpul am încercat să desţelenesc acest mare mister al divinităţii şi al creaţiei în mod raţional. Am abordat problema pe căi istorice, pe căi religioase, am început să citesc Eliade, am citit dogmatica, am citit filosofia, am studiat mult.

Reporter:
Din fericire ai fost unul care ai căutat, care ai făcut eforturi în această direcţie, spre deosebire de mulţi copii care rămân în confuzie la şcoală. Profesorul de religie le spune că suntem creaţi de Dumnezeu, dar peste 10 minute, dupa pauză, urmează biologia unde li se spune că am evoluat din maimuţă.

Ciprian Baciu:
M-a răsturnat complet o carte a lui Erich von Daniken, care vorbea despre misterele egiptene, despre Insula Paştelui, Atlantida, extratereştri, după care am intrat pe mâna unui scriitor destul de celebru la noi – Pavel Coruţ. Am citit vreo 20 de cărţi din seria Ortogonul.

Reporter:
Din nefericire celebru, din nefericire pentru sufletul multor creştini.

Ciprian Baciu:
Pavel Coruţ este o provocare şi eu cred că de multe ori astfel de oameni sunt o provocare şi mai trezesc uneori biserica. Am citit câteva sondaje făcute în Europa Occidentală, care urmăreau să afle câţi oameni mai cred în Biblie, în rai, în istoricitatea lui Cristos. Au fost oameni care s-au declarat creştini, dar la bază aveau un întreg eşafodaj de erezii groaznice, care numai credinţă creştină nu se putea numi.
Am continuat clasa a 8-a cu Coruţ, apoi, la liceu, a venit filosofia. Platon, Aristotel, Heidegger m-au surprins. Aveam momente în care credeam că Dumnezeu este bun şi drept, şi că are ceva pentru mine. Alteori aveam momente în care eram pur şi simplu indiferent, dar de multe ori credeam că Dumnezeu este un personaj rău.
În acest context, în clasa a 12-a am încăput pe mâna lui Friedrich Nietzsche.

Reporter:
Era de aşteptat – unul dintre profeţii postmodernismului.

Ciprian Baciu:
Anticipatorul postmodernismului. El postulează moartea lui Dumnezeu: “Dumnezeu a murit”. În mod paradoxal, şi Nietzsche credea în ceva – credea în ”Eterna reîntoarcere”, lucru care m-a frapat.
Cărţi ca “Antichristul”, “Omenesc spre omenesc”, “Aşa grăit-a Zarathustra”, chiar m-au adus pe nişte poziţii anticreştine şi ironice faţă de creştini. Apoi Umberto Eco cu “Numele trandafirului” – acea sinistră abaţie catolică medievală, cu acel călugăr catolic care mănâncă cartea otravită a lui Aristotel tocmai pentru ca să nu râdă oamenii de nimic. Era sinistră şi m-a îndepartat de Dumnezeu, de Dumnezeul creştin.
Aşadar, credeam într-un Dumnezeu indiferent, impersonal, singur, măreţ, imens, incredibil, grozav pentru ce a reuşit să creeze. N-aveam nici un pic de reper în a mă apropia de El, nu credeam în nimic. Mă consideram un bulgăre ganditor de zăpadă, o avalanşă de idei şi de gânduri.
În acest context am început Facultatea la Timişoara şi-mi doream să devin cât mai bogat, să mă aprecieze cât mai mulţi oameni. M-am înscris la ISE din raţiuni pecuniare – să învăţ să fac bani. La sfârşitul anului 3, prietena mea, care a avut o “criză” din aceasta religioasă şi s-a îndreptat înspre baptism, m-a anunţat că s-a pocăit. Eu, spirit liber cum eram, i-am spus: “Din partea mea poţi să devii şi budistă, numai să nu ne afecteze relaţia”.
Între timp, relaţia nu avea cum să nu fie afectată. Erau mereu tensiuni. Am reuşit să mă cert şi cu tatăl meu -persoană la care ţin enorm de mult.
În această situaţie îmi venea să-mi iau câmpii. În anul 4 de facultate, în 9 octombrie 2003, i-am zis prietenei mele că eu L-am primit pe Cristos în inima mea, Îl percep, cunosc filosofia creştină, Sf. Augustin, teologie, dar nu aveam acea apropiere personală, acea relaţie personală cu Dumnezeu. Nu aveam credinţa. Percepeam lucrurile ca un deliciu intelectual – este fantastic creştinismul – dar n-aveam credinţa.
De frustrat ce eram, ascultam Marliyn Manson – este un solist satanist, care a scos albume ca “Antichrist superstar” sau “Mechanical animal”. Toate aceste otrăvuri spirituale care se interpuneau între mine şi relaţia mea cu Dumnezeu, s-au acumulat imens în mine.

Reporter:
Crezi că cine asculta Manson, ascultă din cauza frustrării ?

Ciprian Baciu:
Foarte mulţi din cauza frustrării! Şi eu ascultam de supărat ce eram. De multe ori eram supărat pe lumea asta imperfectă şi ziceam: “Doamne, e creaţia Ta, asumăţi-o, fă-o mai bună. Dacă Tu eşti aşa meseriaş cum te revelezi în Biblie, fă-o mai bună, de ce nu o faci mai bună?”
Inclusiv războaiele religioase şi terorismul din lume m-au îndepărtat de Dumnezeu. Ziceam: “Doamne, dar de ce laşi ca aceste lucruri să se întâmple, dacă spui că lumea ta este aşa de meseriaşă?”
Făceam o greşeală pe care foarte mulţi o fac, şi anume: confundam artistul cu tabloul. Un tablou trebuie lăsat să ajungă perfect. Până n-a fost terminat tabloul, nu putem să-l acuzăm pe artist de nimic. În faza în care el doar proiectează, trage nişte linii, nu-l putem acuza, ori tabloul acesta este imperfect în momentul de faţă şi tabloul acesta nu este Dumnezeu, cum apare de multe ori capcana panteistă.

Reporter:
În plus, dacă mai vine un duşman, care bagă un cuţit în tablou şi îl sparge în bucăţi, atunci nu poţi să-l acuzi pe artist. Dumnezeu a făcut lumea bine, dar a intervenit diavolul, şi Dumnezeu le-a dat libertate oamenilor să aleagă: cu El sau cu diavolul. Oamenii au ales diavolul, au ales întunericul.

Ciprian Baciu:
Eram supărat pe Dumnezeu. Mă certam cu Dumnezeu. Dar, culmea, mă consideram mântuit. Consideram că sunt prea “meseriaş” ca Dumnezeu să mă lepede ca pe o măsea stricată.
Am căutat tot timpul sincer să gasesc adevărul, să-L găsesc pe Dumnezeu. Dar raţiunea şi acest imens bagaj de otrăvuri spirituale nu-mi dădeau voie.
În 9 octombrie 2003, seara, am zis aşa: “Nu cred în Biblie, mi se pare o istorie a poporului evreu şi încearcă să subjuge lumea. Nu cred nici în Pavel Coruţ cu fantasmele lui. Dar, am zis, hai să vad ce poate să-mi facă mie Biblia, ce poate să-mi facă mie o carte scrisă cu peste 2000 de ani în urmă, care nu mai are nici un fel de importanţă… eu omul modern, bulgăre de spirit liber gânditor al secolului XXI – ce să-mi facă mie Biblia asta?”

Reporter:
În 9 octombrie 2003, într-o lume a Internetului şi a supervitezei….

Ciprian Baciu:
…deschid cartea şi găsesc textul din Filipeni 4:6,7 : “Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci în orice lucru aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Cristos Isus”
M-am rugat pe întuneric zicând: “Doamne, dacă Tu eşti aşa cum spun creştinii, eu ştiu că tu exişti, nu ştiu în ce fel exişti, dar dacă Tu exişti, trimite-mi Doamne un semn.”
Am adormit la ora 2 noaptea. La 5 şi jumătate mă trezeam după un vis incredibil, un vis în care m-am sinucis pentru a scăpa de robia diavolului – era unica mea soluţie în acel vis. Diavolul îmi apăruse ca un vierme în nara stângă.
Am simţit cum mor, voiam să mor cât mai repede, voiam să cad să mi se rupă gâtul, să nu mai simt nimic, pur şi simplu să mor pentru a scăpa de diavol.
Am simţit cum se scurge viaţa din mine, cum nu mai simt nimic şi m-am trezit în vis, m-am trezit ridicat la viaţă, m-am trezit atras în sus ca de un abur magnetic, şi L-am simţit pe Cristos.
Mi-a apărut Cristos în vis. Am simţit o senzaţie fantastică, de pace, de bucurie, de linişte, m-am simţit de o altă esenţă în acel vis.
Sigur că o să fie tot timpul oameni care vor zice că am fost obsedat de ideile mele, că sunt probabilităţi, îmi vor face teoria visurilor, etc. Mie mi-a fost suficient.

Reporter:
Ce-ai înţeles tu din acel vis? Dincolo de faptul că ţi s-a revelat Cel Prea Înalt, celor care ar putea să vină cu contraargumente, poţi să le dai tot un text din Biblie? Bineînţeles, dacă acceptă autoritatea Bibliei în care scrie: ”Bătrânii voştri vor visa visuri, şi tinerii voştri vor avea vedenii”.

Ciprian Baciu:
Una dintre cele mai puternice reacţii pe care am avut-o în vis, a fost când am realizat că diavolul există. Nu credeam în diavol. Diavolul mi se părea o chestie de asta ghiduşă, de râs. Poţi să îţi baţi joc de diavol, dar atunci îţi asumi riscul de a-l supăra. Şi când îl superi, diavolul este cel mai bun teolog dintre toţi. Aşa îl tratam eu pe diavol.

Reporter:
Este că şi cum te-ai juca cu o bilă de uraniu radioactiv. Uraniul radioactiv îţi provoacă cancer – sigur mori. Iar tu te joci cu bila, zici că e doar un metal oarecare.

Ciprian Baciu:
Exact! Atunci în vis, văzându-mi acel vierme în nara mea – era un vierme care dădea spasmodic din nişte picioruşe scheletice – am zis: “Ce-i cu viermele ăsta în mine?” Cineva mi-a răspuns: “Viermele ăsta e foarte vechi şi este de foarte mult timp în tine. Tu îl credeai mort dar nu e mort, şi ţi-a acaparat toate gândurile.”
Atunci m-a prins o senzaţie de disperare incredibilă. Viermele ăsta m-a acaparat pe mine, mi-a acaparat gândurile, faptele, acţiunile mele, ce să fac să scap de el ? Cineva mi-a spus: “Nu se mai poate să scapi de el, nu se poate extirpa pentru că ţi-a prins inima.”

Reporter:
La fel spune şi Traian Dorz – în perioadele în care a fost în închisoare, atunci când era bătut şi schingiuit, se gândea: “Nu omul acesta îmi face rău, ci dracul din spatele lui. Dracul care l-a acaparat.” Exact aceaşi senzaţie ai trăit-o şi tu.

Ciprian Baciu:
Exact! O senzaţie incredibilă în care m-am surprins că nu mai pot să scap şi am luat decizia în acel vis de a mă arunca în gol.
Voiam să mor cât mai repede, speriat de a-l avea pe diavolul în mine, de a avea acel vierme în mine. În timp ce muream în acel vis, am simţit cum iese viaţa din mine.
Dar nu vă pot spune apoi ce extraordinară a fost ridicarea, ridicarea la Lumină, atragerea în sus – pluteam în sus înspre ceva. Am trecut de o poartă şi mi-a apărut Cristos în nişte veşminte de un alb incredibil. Nu i-am văzut faţa, dar am realizat că Dumnezeul de care m-am îndepărtat, Dumnezeul pe care Îl credeam o farsă penibilă, de fapt există şi este viu.

Reporter:
A fost o schimbare frumoasă a vieţii tale, o lucrare a Duhului Sfânt în inima, în sufletul şi în mintea ta.

Ciprian Baciu:
A trebuit, sigur, să trec printr-o droaie de probleme personale. Am avut prieteni care mă ştiau mare filosof. Umblam prin complexul studenţesc purtând tricouri cu Marilyn Manson, iar acum, să decad aşa într-o spiritualitate de…”coteţ”, spus puţin mai dur… era surprinzător pentru toţi.
Există şi oameni care efectiv nu vor să asculte mesajul Evangheliei. Am întâlnit o asemenea persoană, cu care voiam să discut deschis, ştiindu-l ca şi mine. “N-am ce să discut, nu vreau să discut, nu vreau să aud” mi-a spus.

Reporter:
Trebuia să te gândeşti că este diavolul din spatele lui, pentru că schimbarea unui om – metanoia – schimbarea minţii, o face doar Duhul Sfant prin puterea Lui, indiferent de argumente.
Poate convingi cu argumente pe cineva, dar durează exact 15 minute, până va cădea din nou. Dar atunci când Duhul Sfânt îi schimbă mintea, atunci o schimbă pentru totdeauna.

Ciprian Baciu:
Dumnezeu a creat lumea în şase zile, dar gândiţi-vă la lumea care va să vie – cum va fi lumea aceea? Noi vom judeca îngerii. Ori, pentru a fi în stare să suportăm atâta slavă trebuie să luptăm, iar toate aceste greutăţi trebuie să le înţelegem din această perspectivă.
Cea mai mare schimbare în viaţa mea, de la care pleacă toate, este sensul, rostul suferinţei.
Tot Nietzsche, care a lăsat multe chestiuni foarte inteligente – mie îmi pare rău de el că a rămas un om rătăcit până la capăt – dincolo de raportarea lui spirituală rătăcită, tot el spunea aşa: marea problemă a lumii, marea tragedie a lumii nu este suferinţa, ci este lipsa de sens a suferinţei.
Pe mine nu suferinţa mă scotea din sărite, ci lipsa de sens a acesteia, absurdul, angoasa postmodernă, iar Marliyn Manson îmi alimenta această frustrare. Ceea ce s-a schimbat fundamental în viaţa mea a fost sensul suferinţei. Acum, chiar dacă sufăr, am un sens pentru care sufăr.
De multe ori, eretic fiind, în momentele în care îmi mergea foarte bine, mă gândeam că oricum o să mor, oricum sunt o creaţie eşuată dacă mor. Oricum trăiesc degeaba. De ce să nu mă autodezintegrez acum, de ce să amân momentul, de ce să-l prelungesc, pentru că oricum nu se va mai întâmpla nimic. Diavolul mă ataca tot timpul, dar acum mă încred în Dumnezeu.

Reporter:
Ai trecut prin aceleaşi lupte ca şi personajul principal din “Demonii” lui Dostoievski: “Deoarece adevărata mea libertate este să-mi iau viaţa, când pot să-mi iau viaţa?”
Dar libertatea pe care ne-o dă Dumnezeu este însăşi viaţa, pentru că atunci când decid asupra unor lucruri care nu îmi aparţin – cum ar fi viaţa – în primul rând sunt hoţ, şi în al doilea rând şansele să decid greşit sunt foarte mari.
De ce crezi că la această oră lumea nu este bună? O lume pe care Dumnezeu a proiectat-o să fie bună.

Ciprian Baciu:
Ştim despre Dumnezeu că este omniscient. Preştiinţa lui nu predetermină, dar în momentul în care El a creat aceasta lume, El a ştiut inclusiv căderea lui Adam, inclusiv întoarcerea mea, inclusiv Adolf Hitler, inclusiv destinul tragic al poporului evreu, le-a înţeles pe toate. Inclusiv crucificarea Lui.
Gândiţi-vă ce imens act dezinteresat şi responsabil a fost acesta, al creaţiei: ca un artist care vrând să picteze un tablou unde să apară culoarea roşie ca sângele, s-a înţepat pe sine, s-a sfârtecat, şi-a tăiat venele ca să pună acel sânge în tabloul lui. O mai mare responsabilitate pentru creaţie, ca aceasta a Creatorului nostru nu există.
În acest moment, lumea aceasta este nefinalizată. Nu este realizată din punct de vedere istoric, tabloul încă nu este terminat, dar ştim că va fi un tablou fantastic, pentru că puţini sunt artiştii care sunt dispuşi să se sfârtece, să rupă carne din carnea lor, sânge din sângele lor, pentru a pune pe un tablou, pentru a pune într-o creaţie, pentru ca această creaţie să fie într-adevăr pe măsura Creatorului.

Reporter:
Să-şi dea copilul să moară…

Ciprian Baciu:
Să se dea pe Sine, pentru că în definitiv – sigur este copilul – dar în esenţă este Dumnezeu.
Spunea cineva că acel moment de pe cruce: “Dumnezeul meu, Dumnezeul meu pentru ce m-ai părăsit?”, înseamnă distanţa infinită între Dumnezeu şi Dumnezeu.
Din această cauză nu trebuie confundat tabloul cu Creatorul. Lumea, oamenii sunt un tablou neterminat, pervertit de vrăjmaş, dar un tablou care va fi terminat, oricât s-ar chinui vrăjmaşul să-l distrugă sau să-l spurce. A reuşit să-l spurce temporar, dar Dumnezeu lucrează. Şi mai mult decat atât, Dumnezeu lucrează prin noi. Trebuie să privim acest lucru, şi să ne asumam acest lucru.

Reporter:
Suntem agenţi secreţi ai lui Dumnezeu. Suntem agenţii unei lumi care se schimbă, agenţi secreţi dar care lucrăm neacoperiţi, lucrăm la vedere. De fapt creştinismul este singura religie în care Dumnezeu moare pentru creatura lui.
Mai târziu, după răstignirea lui Cristos, după moartea şi învierea Domnului Isus Cristos, când creştinismul a început să crească fantastic, au mai fost câteva religii care au adoptat această idee – a morţii zeului lor pentru oameni – dar în creştinism a murit Însuşi Domnul Isus Cristos.

Ciprian Baciu:
De multe ori eram răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, şi ca mine sunt mulţi alţii, începând cu Cioran, care spune la un moment dat: ”Doamne, mai fă ceva până nu-ţi trântesc oasele mele în cap.”
Nu sunt genul de om care îşi lasă creierii la intrare, şi nici nu este recomandat să-ţi laşi creierii la intrare, trebuie să-ţi argumentezi şi faptic dar şi verbal poziţia.
Era această răzvrătire faţă de suferinţă: “Sigur Doamne, înţeleg liberul arbitru al lui Augustin, înţeleg teologia raţională a lui Toma D’Aquino, cunoaşterea catafatică, atafatică, raţională, neraţională, extazul mistic ortodox, le înţeleg, dar nu înţeleg suferinţa, Doamne! Dacă ai vrut să nu ne creezi roboţi, nu se putea totuşi să nu suferim ?”
Dacă vrem să îi reproşăm lui Dumnezeu suferinţa, ceea ce-L absolvă de orice reproş este faptul că El Însuşi suferă cu noi.
Dumnezeu nu este un creator care zice: “Suferiţi, pentru că v-am pregătit nişte chestiuni imense, dar trebuie să suferiţi pentru ele. Pe Mine nu mă intereseaza că voi sunteţi în suferinţă, gata de moarte. Eu sunt pe malul râului, şi, sigur, fiind Creator, eu îmi permit să stau deoparte.“ NU ! Dumnezeu coboară acolo. Dumnezeu simte ceea ce înseamnă să fi în mijlocul râului gata de a te îneca şi de a te duce la fund, în mrejele diavolului.
Dumnezeu te asistă în suferinţă şi suferă împreună cu tine. O mai mare dăruire în suferinţă – a Creatorului alături de creatura Sa – ca şi în creştinism, nu găseşti în nici o altă religie a lumii.
De multe ori când sunt frustrat, când sunt supărat, când îmi doresc ceva şi nu se întâmplă, când vreau să mă îngrijorez spun aşa: “Doamne, stiu că Tu mă asişti în suferinţa mea, ştiu că Tu mă înţelegi în suferinţa mea pentru că Tu suferi împreună cu mine, pentru că Tu ai suferit împreună cu mine.”

Reporter:
Mântuitorul ne face o promisiune fantastică: “Eu şi Tatăl vom veni la el şi vom locui împreună cu el.” Sunt cuvinte de o putere inimaginabilă, ceva extraordinar.
Aici, în pribegia noastră prin bucla deşertăciunii, să putem merge de mână cu Dumnezeu, iar uneori, în locurile cele mai dure şi mai grele, să fim luaţi în braţe, chiar dacă nu ne dăm seama, şi chiar dacă avem impresia că am rămas singuri.

România este pe primul loc la avorturi în Europa şi al doilea în lume, după Vietnam. La consumul de alcool pe cap de locuitor, suntem pe al doilea loc, după ruşi, bineînţeles. Interesant, de curând, suntem pe al doilea loc în Europa, după Germania, la accesarea site-urilor pornografice, cu un număr destul de mic totuşi de persoane care au acces la Internet. Dar chiar şi în această situaţie, Dumnezeu este Cel care caută oameni cu inima deschisă pentru El.
Ciprian s-a întors printr-un miracol. Dumnezeu i s-a descoperit, i s-a revelat oarecum la fel ca şi lui Pavel. A fost o întoarcere nu doar raţională, ci o întoarcere lucrată de Duhul Sfânt în inima Lui, în sentimentele dar şi în mintea lui.
Fie ca Dumnezeu să binecuvânteze ţara aceasta şi fie ca El să dea înţelepciune şi să lase din plin Duhul Lui Cel Sfânt peste toţi românii. Nimic fără Dumnezeu !

1 comentariu »

  1. Buna ziua, dorim sa va facem o propunere comerciala! Daca sunteti interesat trimiteti un e-mail la office@falvorotarybids.ro.

RSS feed for comments on this post · TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: