Archive for Uncategorized

Singuratatea – o viata pustie? (rezumatul Documentarului omonim)

SINGURĂTATEA – o viaţă pustie?

Alin Avrămoni, tânăr necăsătorit:
Când sunt singur, efectiv îmi umplu timpul liber şi-i dau de lucru minţii mele. Fie că mă ascund în spatele unui monitor sau în faţa unei cărţi…

Dr. Ileana Radu, specializată în psihoterapie familială:
Dumnezeu este întotdeauna acolo, oricât de singur te-ai simţi. În esenţă nu eşti singur, pentru că El este acolo.

Domnul A.I., Căminul de bătrâni:
Problema care ne frământă este că suntem singuri.

Reporter:
Ce înseamnă singurătatea pentru dumneavoastră?

Domnul L.O., Căminul de bătrâni:
O viaţă pustie. Singurătatea înseamnă o viaţă pustie. Nevoia de a comunica cu cei apropiaţi. Un chin, o viaţă chinuită, pustiită.

Reporter:
Când este durerea mai mare pentru cei singuri? De sărbători? Duminica? Primăvara?

Prof. dr. Doina Cozman, medic specialist psihiatru, cadru didactic – Facultatea de Medicină şi Farmacie:
Da, desigur. Atunci când sunt sărbători, atunci când este ziua de naştere a cuiva, atunci singurătatea parcă sună.

Gili Indrie, pastor:
Singurătatea doare. Indiferent câte realizări materiale şi pământeşti ai, singurătatea doare sau omoară. Omoară omul din interior, acea parte a noastră care tânjeşte după Dumnezeu.

Reporter:
Ce este singurătatea? Soţi singuri, soţii părăsite de soţii lor, copii fără părinţi, bătrâni singuri cărora nu le deschide nimeni uşa şi nu le dă nimeni un telefon, tineri – fete sau băieţi – care nu au cu cine să se căsătorească, persoane divorţate, văduvi şi văduve, orfani – toate acestea sunt câteva categorii de oameni singuri.
Primul lucru despre care Dumnezeu spune în Biblie că nu este bun, este singurătatea. În Genesa, capitolul 2, versetul 18, este scris:
„Domnul Dumnezeu a zis:
‘Nu este bine ca omul să fie singur.
Am să-i fac un ajutor potrivit pentru el’”.
De ce nu este bine să fie omul singur?
De ce nu şi-a găsit un ajutor potrivit?
De ce nu are un partener sau o familie, părinţi sau copii?
Sunt câteva întrebări la care încercăm să răspundem pe parcursul acestui documentar despre singurătate.

Prof. dr. Doina Cozman:
De Crăciun îţi imaginezi că în alte case, în alte apartamente, lumea se bucură şi familia este strânsă laolaltă. Din nou apare contabilul din noi şi din nou face o socoteală care iese cu semnul minus:
„Ce mulţi eram odată,
dar cum ne-am împrăştiat,
câţi au dispărut,
câţi ar putea să vină să mă caute
şi nu vin!”.
Da, cred că există într-adevăr momente psihologice în care singurătatea doare.

Reporter:
Ce credeţi că s-ar putea compara cu singurătatea? Boala, războiul, suferinţa, durerea?

Doamna F.M., Căminul de bătrâni:
Nimic, nimic, nimic. Nici să-ţi aducă lumea şi ţara întreagă. Singurătatea-i foarte pustie. Îi cea mai grea boală, să ştiţi de la mine. Cea mai dureroasă boală îi singurătatea. Asta-i mai rea decât cancerul. Foarte grea-i singurătatea. Eu spun: pe duşmanul meu ăl mai mare să-l ferească Dumnezeu de singurătate. Singurătatea îi dureroasă tare.

Domnul L.O., Căminul de bătrâni:
Aceeaşi problemă-i la toţi. Noi suferim datorită faptului că suntem singuri.

Reporter:
Doctorul Ioan Negrulescu, medic psihiatru, se confruntă de multe ori cu probleme generate de singurătatea din sufletul oamenilor.

Ioan Negrulescu, medic psihiatru:
Când Îl găseşte pe Dumnezeu, omul trăieşte singurătatea ca pe un lux rar, singurătatea este un lux rar.

Reporter:
Eli Henteş, fostă actriţă la Teatrul de păpuşi din Târgu Mureş, a fost părăsită de soţul ei exact într-un moment când era grav bolnavă.

Eli Henteş, părăsită de soţ, fostă actriţă:
În vreme de singurătate, am învăţat multe din această experienţă tristă. M-am rugat:
„Vino-mi, Doamne, în ajutor!
Mă simt atât de singură,
mă simt atât de răpusă.
Doamne, ia-mă de mână!
Vreau să simt prezenţa Ta!” .
Vă mărturisesc că am simţit prezenţa Domnului, care m-a copleşit într-un mod deosebit. M-a umplut de pace, m-a umplut de siguranţă. De astă dată nu mă mai certam cu Dumnezeu, ci, dimpotrivă, I-am cerut iertare pentru nesăbuinţa mea, pentru starea mea. În acel moment, şi-mprejurul meu se aşternuse pacea.

Reporter:
Care este mentalitatea unui om singur, care şi-a produs singur singurătatea?

Gili Indrie, pastor:
Având în vedere că tot şi-au sacrificat relaţiile, unii gândesc aşa: „Dacă tot le-am sacrificat, măcar să trăiesc bine!”. Şi-atunci, parte din anestezicele pentru singurătate sunt vacanţele exotice: „Dacă tot m-am sacrificat, măcar…”. Şi-atunci a pleca pe alte meleaguri este o răsplată bună pentru ceea ce au sacrificat.
Alţii găsesc anestezicele în timpul petrecut pe Internet, în jocurile pe calculator, alţii în… frigider, alţii în telenovele şi alte moduri mai creative sau mai puţin creative de a anestezia durerea singurătăţii.

Eli Henteş, părăsită de soţ, fostă actriţă:
Rămasă singură, ştiu că eram lângă geam şi priveam cum ninge cu fulgi mari – priveam la fulgi şi plângeam. Eram foarte bolnavă atunci când soţul meu a decis să mă părăsească pentru altă femeie.
Apoi am învăţat să iert şi să iubesc. Iertându-i pe cel şi pe cea care mi-au făcut rău, am fost vindecată de Dumnezeu nu doar trupeşte, ci şi spiritual, pentru că tot lăuntrul meu suferea.

Reporter:
Dar părăsirea de către partenerul de căsătorie nu este un apanaj specific în exclusivitate femeilor. Poetul Ionatan Piroşcă, grav bolnav fiind, a fost părăsit şi el de soţie.

Ionatan Piroşcă, părăsit de soţie, poet:
De câte ori ne-am implicat cu adevărat în suferinţa altora? Singurătatea ne sperie şi ne alungă. În primul rând, simt că ne vorbeşte foarte clar şi foarte dur despre abandonare şi lipsă de ajutor.
Despre Domnul Isus ni se spune că era aşa de dispreţuit că-ţi întorceai faţa de la El, iar în clipa morţii, cea mai mare suferinţă a Sa a fost singurătatea absolută, lipsa de Dumnezeu, atunci când a strigat: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”.
Învăţătura Sa a fost DRAGOSTEA – acea putere de a Se dărui pe Sine într-o relaţie pe care Dumnezeu a găsit cu cale să ne-o exemplifice atunci când l-a creat pe om din „două bucăţi”, dar care este şi trebuie să rămână cantonată în inefabilul, sfinţenia şi frumuseţea absolută a relaţiei din sânul Trinităţii divine.

Reporter:
Şi Mântuitorul Isus Cristos a experimentat singurătatea. Dar nu în faţa televizorului sau în spatele unui monitor, ci pe cruce.

Liviu Râmneanţu, tânăr necăsătorit:
Căsătoria nu este o soluţie împotriva singurătăţii. Ba chiar poate să provoace o singurătate mult mai gravă. De exemplu, dacă apar neînţelegeri între soţi, e clar că se poate ajunge chiar la divorţ. Şi atunci tot la singurătate fizică ajungi.

Reporter:
Doamna A.V. a cunoscut una dintre cele mai crunte singurătăţi atunci când, în copilărie, a fost violată de tatăl ei. Acum este căsătorită şi are familie.

Doamna A.V., violată în copilărie:
Tu nu poţi să fii propriul tău şef şi să fii un şef bun. Intervine o altă forţă care te ia şi face cu tine ce vrea. Dar în singurătatea în care Îl implici şi pe Dumnezeu, El Îşi ţine promisiunea şi te scoate de acolo.

Reporter:
Copiii au nevoie de ceea ce le oferă părinţii sau de părinţi?

Dr. Ileana Radu:
Copiii au nevoie de părinţi, nu neapărat de ceea ce le oferă părinţii. Dacă copilul mic este un copil hiperchinetic, un copil care nu stă locului, care este „sare şi piper”, de cele mai multe ori hiperchinetismul şi mişcarea lui este, de fapt, o cerere de relaţie.
Apoi adolescentul care stă în camera lui cu televizorul… Aici este o întreagă poveste, cu baby-sitter-ul, cu doica electronică. De cum se nasc, le punem televizorul în faţă. E foarte bine să le punem muzică, e foarte bine să ne ocupăm de ei. Dar televizorul şi computerul niciodată nu înlocuiesc şi nu aduc ceea ce aduce o relaţie adevărată.

Reporter:
Cum simţiţi singurătatea?

Doamna L.A., Căminul de bătrâni:
Atât pot spune: să nu ajungă nimeni singur, nenorocit, bolnav şi vai şi-amar. Bătrâneţea aduce multe rele.

Reporter:
În unele familii, chiar dacă soţii sunt împreună, ei sunt, totuşi, teribil de singuri. Sunt soţi şi soţii care se simt singuri deoarece partenerii lor au compromis relaţia.
Dar la cei 78 de ani pe care îi are, doamna Ortansa Radu îşi aminteşte cu plăcere de soţul dumneaei şi nu priveşte bătrâneţea neapărat ca o povară.
Doamnă Radu, care este unul dintre secretele evitării singurătăţii în căsnicie?

Ortansa Radu, văduvă:
Noi am căutat toată viaţa să ne înţelegem, să discutăm lucrurile, să comunicăm, să nu strângem în noi nimic negativ, nicio amărăciune, ci să rezolvăm totul în ziua respectivă. Şi aşa am dus 43 de ani de căsnicie, cu ajutorul lui Dumnezeu.

Reporter:
Priviţi cu frică sau cu seninătate trecerea dincolo?

Ortansa Radu, văduvă:
Abia aştept. În mod deosebit de când soţul meu s-a dus la Domnul, doresc să fiu alături de el…

Reporter:
Crăciunul şi sărbătorile sunt perioade petrecute de obicei în familie, nu în singurătate. Cum percep aceste momente cei singuri?

Ovidiu Bulzan, pastor:
Sărbătoarea intră maiestuos, dând uşile de perete! Ea nu suportă să fie ţinută la uşă, ea nu suportă să fie amânată, ea nu suportă să facă anticameră.
Ea vine şi tot ethosul ei ne comunică: te aliniezi sau te răzvrăteşti împotriva raţiunii pentru care ai primit această sărbătoare.

Reporter:
Există atunci posibilitatea ca un om, chiar dacă are familie şi este integrat în societate, să se simtă totuşi singur?

Radiana Cordoş, consilier creştin:
Am văzut foarte mulţi oameni „singuri în doi” şi foarte multe familii unde partenerii trăiesc în aceeaşi casă, mănâncă aceeaşi mâncare şi se simt cumplit, cumplit de singuri. Şi cred că asta este pentru că viaţa din Dumnezeu nu pulsează în ei.

Reporter:
Titel Malnaşi a rămas orfan de mamă la vârsta de 3 ani. Până la 12 ani a crescut în România, apoi a mers împreună cu tatăl său în America.
Datorită faptului că tatăl său era şofer de cursă lungă, Titel petrecea foarte mult timp singur, acasă. Astfel a căzut în patima drogurilor, a pornografiei, se uita la filme murdare, consuma alcool şi a intrat într-o depresie cruntă.

Titel Malnaşi, fost dependent de droguri:
Am ajuns în starea aceea din cauza depresiei psihice şi din cauza consumului de droguri.

Reporter:
Din cauza depresiei ai ajuns la droguri sau din cauza drogurilor ai ajuns la depresie? Cum se leagă una de alta?

Titel Malnaşi, fost dependent de droguri:
Din cauza depresiei am ajuns la droguri. Am început o viaţă fără nici o regulă. De la vârsta de 15 ani, când am început să trăiesc pe cont propriu, nu am mai băgat în seamă regulile. De exemplu: dimineaţa să am un anumit timp pentru mine, pentru serviciu, sau când vin de la serviciu să-mi chivernisesc banii. Stricam banii pe tot ce-mi vedeau ochii, în special pe alcool. Nu-mi ajungeau pentru facturi, luam amenzi, făceam accidente. Nu puteam să fac faţă. Şi mergeam din ce în ce mai jos.

Radiana Cordoş, consilier creştin:
Singurătatea poartă în ea ceva sublim, şi anume că-n toată izolarea aceasta lăuntrică se vede dorinţa omului de a fi dorit – omul tânjeşte să fie dorit de o fiinţă umană.

Titel Malnaşi, fost dependent de droguri:
Cât timp consumi, cât timp inhalezi nu poţi să dormi. Eu, de exemplu, am avut chiar 6 zile fără să dorm.

Reporter:
Şase zile nu ai închis ochii, nu ai dormit?

Titel Malnaşi, fost dependent de droguri:
Nu, deloc. Eram în continuu pe droguri. Deja trupul îmi tremura. Era să intru în şoc. De multe ori când ajungeam la 3-4 zile nedormite, în momentul când rămâneam fără droguri, adormeam unde eram.
Îmi amintesc că odată m-au arestat din maşină. N-am mai apucat să-mi găsesc sticla – fumam „piatră” atunci – este un fel de cocaină în formă solidă, „crack” îi spune. Nu îmi mai găseam ţeava. Din cauză că n-am găsit-o, am adormit cu piciorul pe frână şi cu farurile aprinse.
Vecinii au chemat poliţia. Era dimineaţa pe la ora 3. Au venit şi m-au arestat din maşină.

Reporter:
La toate acestea a contribuit în mod esenţial faptul că Titel Malnaşi rămânea foarte mult timp singur acasă.
Una dintre cele mai cumplite singurătăţi este atunci când îţi moare un copil. Familia Gigi şi Adriana Cosman au trecut prin această experienţă când l-au pierdut pe Lucian, în vârstă de 21 de ani, unul dintre cei trei băieţi ai familiei Cosman.

Adriana Cosman:
Când privim la grozăvia care s-a întâmplat şi la tragedia prin care am trecut, putem spune că nu a fost uşor. Dar am fost uimită cum ne-a întărit Dumnezeu, cum l-a pregătit Dumnezeu pe acest copil special, pe care, acum, după ani, l-aş numi „copilul pregătit să plece în glorie”.

Ionatan Piroşcă, părăsit de soţie, poet:
Caut să împlinesc această singurătate în singurul loc unde ea poate fi împlinită – la picioarele lui Isus Cristos.
El ne-a mântuit, El ne-a aşezat unul lângă altul, şi acum eu consider că fără ştirea Lui nu se poate întâmpla nimic. De aceea rămân la picioarele Lui. Pentru că El ştie de ce s-a întâmplat lucrul acesta. El ştie ce să facă cu singurătatea mea actuală. Şi Îi mulţumesc pentru asta.

Dr. Ileana Radu:
Maica Tereza vorbea despre „orfanii din casele de lux” – copiii mai mari, adolescenţii sau copiii părinţilor extrem de ocupaţi şi de performanţi. Orfanii din casele unde părinţii au milioane sau financiar sunt foarte sus şi cred că dacă le oferă condiţii materiale bune copiilor, şi-au rezolvat „părinţeala”, ceea ce este absolut fals.
Mi-aduc aminte de fetele mele. La adolescenţă, una dintre ele era extrem de necruţătoare. S-a uitat odată în ochii mei şi mi-a spus: „Tu şi când eşti prezentă eşti absentă!”.

Ionatan Piroşcă, părăsit de soţie, poet:
Ne-am născut singuri şi murim singuri! În conştiinţa noastră facem singuri alegeri zi de zi. Sentimentele noastre vin şi pleacă singure.

Reporter:
Doamna Ionelia Ion locuieşte în Chicago, Statele Unite. Este divorţată şi imobilizată fizic datorită unei boli din copilărie. Nimeni nu vă deschide uşa?

Ionelia Ion, divorţată şi imobilizată fizic:
Nu.

Reporter:
Staţi singură toată ziua, doar asistenta medicală vă vizitează?

Ionelia Ion, divorţată şi imobilizată fizic:
Am şi o prietenă care vine şi mă ajută. Cu ea mă duc să cumpăr câte ceva sau când mai am nevoie, spre exemplu de clinică, de câte o consultaţie generală pe an. Însă nimeni, nimeni nu vine la mine. Absolut nici o persoană.
Nu mă sună decât din Chicago, să zic, două persoane. Şi din toată America mai am vreo câţiva prieteni care sunt împrăştiaţi în alte state. În rest, absolut nimeni.

Reporter Lidia Iliesi:
Alin, când poate fi singurătatea plăcută? Tu eşti tânăr acum şi necăsătorit. Te simţi singur? Câţi ani ai?

Alin Avrămoni, tânăr necăsătorit:
Am 29 de ani. Nu, nu mă simt singur.

Reporter Lidia Iliesi:
De ce nu te-ai căsătorit până acum? Ai avut o decepţie?

Alin Avrămoni, tânăr necăsătorit:
Am considerat că încă n-am găsit persoana potrivită.
Dar acum am găsit-o . E în zonă . Urmează…

Reporter Lidia Iliesi:
Până n-ai găsit persoana „care urmează”…, te-ai simţit singur?

Alin Avrămoni, tânăr necăsătorit:
Din punctul de vedere al împărţirii vieţii cu un partener, au fost momente în care m-am simţit într-adevăr singur, gândindu-mă de ce mie nu mi se întâmplă ca altora…

Reporter:
Când simţiţi singurătatea mai acut: de Crăciun, de Paşti, de sărbători, primăvara, vara, când anume?

Domnul L.O., Căminul de bătrâni:
În fiecare zi, în fiecare zi. Nu numai de sărbători, ci în fiecare zi. Şi n-avem ce face.
Aici, la căminul de bătrâni, este ca o societate – ne vedem unii cu alţii, mai vorbim, mai nu vorbim. N-avem relaţii foarte prietenoase unii cu alţii. Fiecare-n felul lui.

Reporter:
De la Căminul de bătrâni, la „Casa Comorii” – o casă pentru copii îmbătrâniţi înainte de vreme…
Mai mult de jumătate dintre copii sunt crescuţi de un singur părinte, de obicei de mama. Sau alţii cresc chiar fără părinţi. Peste 200.000 de copii din România sunt daţi în grija unor bunici, mătuşi sau vecini deoarece părinţii lor au plecat la muncă în alte ţări.
Sunt şi cazuri de copii care se cresc unii pe alţii. Fraţi de 8-9 ani îi cresc pe cei cei mai mici, pe cei de 4 sau 5 ani. Băiatul S.A. are 14 ani şi amândoi părinţii l-au părăsit. Te-ai simţit singur?

Băiatul S.A., 14 ani:
Da. Înainte să vin la Cici.

Reporter:
Mama şi tatăl tău unde erau?

Băiatul S.A., 14 ani:
Tata a plecat în Germania şi mama n-a mai venit pe la noi şi nu s-a mai interesat de noi.

Reporter:
Care era atmosfera din familia ta?

Băiatul S.A., 14 ani:
Era destul de greu. Mă bătea şi n-a fost bine deloc.

Andres Cilian, Casa de copii „Casa comorii”:
Eu sunt Cici, cel despre care vorbea. Aş vrea să vă povestesc istoria Băiatului S.A.. El e un copil foarte liniştit, iubăreţ într-un fel, şi mi-e foarte drag. De când l-am cunoscut a fost un băiat retras şi lipsit de orice apreciere, lipsit de orice bun în viaţa lui.
M-am implicat în viaţa lui treptat, pentru că vedeam că nu se poate dintr-o dată. Şi încetul cu încetul am dezvoltat o relaţie cu el şi am simţit golul din sufletul lui, golul care înseamnă familie, relaţii, ataşament, care înseamnă orice este legat de o societate dezvoltată şi civilizată.

Reporter:
Cum se manifesta singurătatea la tine? Erai trist, abătut? Cum erai atunci când te simţeai singur?

Băiatul S.A., 14 ani:
N-aveam ce face, pur şi simplu. Doar stăteam.

Reporter:
La „Casa Comorii” te mai simţi singur?

Băiatul S.A., 14 ani:
Nu. Aici am prieteni, am tot ce-mi trebuie.

Andres Cilian:
Am reuşit să-l aduc la casa noastră şi i-au trebuit 3 ani până să se deschidă aşa încât să putem dezvolta o relaţie de prietenie.
Acum e un băiat foarte ataşat de noi. Se simte în viaţa lui amprenta pe care viaţa aceasta nouă şi-a pus-o.

Dana Jibetean, tânără necăsătorită:
Perioada de tânăr necăsătorit e mai avantajoasă pentru că ai mai mult timp să faci ce doreşti, să îţi împlineşti planurile pe care le ai, să alegi să petreci timp cu cine doreşti, să investeşti în prietenii tăi.

Prof. dr. Doina Cozman:
Singurătatea este o povară grea pentru că ea naşte frustrări. Stăm singuri şi ne gândim:
„Ce mult bine le-am făcut noi celor apropiaţi!
Câtă generozitate am împrăştiat noi în jur
şi cum am vrea acum
ca această generozitate din trecut
să ne fie dată înapoi.
Ce mult am vrea
să fim semnificativi pentru alţii!
Dar suntem singuri în camera noastră
şi nimeni nu ne dă nici măcar un telefon”.

Ce multe regrete! Ce contabilizare negativă! Contabilul din noi nu face altceva decât să facă un inventar care iese negativ.

Adriana Cosman:
Ca soţie, întotdeauna să ai un cuvânt de încurajare, să ştii să îmbărbătezi, să ştii să apreciezi.
Şi, dacă este nevoie, cu un duh blând şi liniştit, aşa cum ne învaţă Apostolul Petru, să mustri, dar să fii atentă să nu răneşti. Pentru că sunt atâţia care, din lipsă de înţelepciune rănesc sau lovesc, poate chiar fără să-şi dea seama. Şi atunci măcar tu, ca soţie, să fii un balsam alinător pe rană.

Reporter:
Acestea sunt sfaturi înţelepte pentru femei înţelepte.

Dr. Ioan Negrulescu, medic psihiatru:
V-aş aduce aminte de un aforism al Sfântului Augustin – acest genial cugetător al creştinismului – care spunea aşa:
„Tu uşurezi pe acela pe care-l umpli,
şi pentru că nu suntem plini de Tine,
suntem o povară pentru noi înşine!”.

Deci, atâta vreme cât omul nu-L are pe Dumnezeu, omul este o povară pentru el însuşi. De îndată, însă, ce Dumnezeu îi umple viaţa, sistemul de valori se schimbă.

Reporter:
Doamna Elena Ţârle este în vârstă, este văduvă şi locuieşte singură într-un apartament la etajul IV, la marginea oraşului. Doamnă Elena, aţi avut o viaţă fericită?

Elena Ţârle, văduvă:
Nu. Am trăit o viaţă foarte, foarte grea. Am avut un soţ care s-a purtat foarte rău. Mai rău nici nu se putea. Avea o funcţie mare, dar degeaba…

Reporter:
Acesta ar fi un posibil scenariu a ceea ce se numeşte „singurătate în familie”…

Eli Henteş, părăsită de soţ, fostă actriţă:
Am câteva gânduri în special pentru cei care, sub o formă sau alta, trec prin singurătate.
Dragii mei, vă vorbeşte sora voastră,
sora voastră geamănă,
sora voastră de suferinţă.
Iubite cititor, indiferent prin ce treci
aş vrea să nu te laşi răpus de durere,
să nu te laşi răpus de singurătate.
Aş vrea să-ţi spun
că Domnul nu te-a părăsit.
Domnul nu părăseşte pe nimeni.
El este lângă tine în nevoie.
El este în suferinţă lângă tine şi lângă mine.
El este gata să-ţi şteargă lacrima.
El vrea să-ţi pui mâna ta în mâna Lui,
să te ridici deasupra problemelor –
fie ele de singurătate, fie de boală.
Abia când vei ajunge deasupra acestora,
abia atunci vei gusta măreţia Cerului şi
vei simţi bucuria mântuirii.
Nu te uita la cei care ţi-au făcut rău,
sub o formă sau alta,
care te-au părăsit,
care te-au abandonat, poate, ca pe-o zdreanţă.
Priveşte la El,
priveşte la Cristos.

Reporter:
În speranţa şi cu dorinţa sinceră ca singurătatea prin care treci, dragul şi iubitul nostru cititor sau cititoare, să nu fie ceva chinuitor, ci să fie o binecuvântare şi o oportunitate de apropiere de Dumnezeu, îţi dorim ca Dumnezeul cel Atotputernic, Domnul cerului şi al pământului, să te binecuvânteze!

Lidia Iliesi:
Singurătatea este asemenea situaţiei fătului din uterul mamei. Când este copilul ei mai aproape de ea?
Poate o mamă proteja un prunc mai bine ca atunci când este în pântecul ei?
Când participă un copil mai mult şi mai direct la sentimentele mamei?
Când este mai echilibrat şi mai bine hrănit?
Atunci când este în acel loc ascuns…

Am găsit în singurătate locul şi starea în care Dumnezeu a fost cu mine mai sigur ca oricând.

Dar totodată, unde şi cum pare un copil mai părăsit decât în pântec? Ce este în jurul lui? Un lichid prin care nu vede nimic. Pluteşte în derivă. Nu ştie ce se petrece în jur. Nu ştie câte cuvinte se spun despre el, câte se fac pentru el, câte se pregătesc.
El nu înţelege nimic. Doar simte dacă mama se bucură sau e tristă. Îi cresc mânuţele, picioruşele şi tot ce va avea nevoie în altă lume – în lumea cea de-afară.

Dar în pântecul mamei copilul este singur. Este mai singur decât oricând. Însă este cel mai protejat, cu atenţia şi cu tandreţea cea mai mare. De ce? Fiindcă este ascuns în mama..
Legătura dintre ei este unică şi cea mai puternică tocmai în această singurătate în care el creşte şi se dezvoltă pentru o altă viaţă.

Singurătatea este locul şi starea în care nu poţi fi decât tu şi Dumnezeu.
Pierdut în faţa calculatorului,
fără prieteni,
privind ore întregi pe fereastră;
părăsit de fiinţa iubită
sau departe de copilul drag;
sau poate chiar singur în pat,
stând totuşi alături de partenerul
de care te desparte un zid nevăzut…
sau în parc, unde nimeni nu te ştie
şi nici nu e interesat să ştie ceva despre tine;

Însă Cel care ne-a dat viaţă nu ne părăseşte niciodată. Dumnezeu ne spune:
„Nicidecum n-am să te las,
cu nici un chip nu te voi părăsi!”
(Evrei 13:5).

Cornelia Stoica:
Termenul „singurătate” poate denumi o stare de fapt, statutul social de persoană singură, cum ar fi, de exemplu, o persoană necăsătorită, văduvă, divorţată sau care a ajuns singură datorită altor circumstanţe ale vieţii.

Acelaşi termen poate denumi şi o stare sufletească lăuntrică, interioară, persoana în cauză simţindu-se abandonată, părăsită, izolată de viaţa socială, de oameni, de lumea din jur şi chiar de Dumnezeu.

De multe ori prin „singurătate” înţelegem „solitudine”, cu alte cuvinte retragerea voită a unei persoane din tumultul vieţii pentru a petrece o vreme singură cu un anumit scop, cum ar fi refacerea fizică, psihică, emoţională, meditaţia sau cugetarea etc.

În acest documentar, faţetele termenului „singurătate” se întrepătrund, fapt care ne ajută să înţelegem mai bine că, în ultimă instanţă, orice persoană, nu numai cea cu statutul social de „persoană singură”, poate experimenta momente de singurătate, când se simte, sufleteşte şi mental, izolată de oameni şi de Dumnezeu.

Această stare sufletească se poate instala voluntar sau involuntar, datorită suferinţelor, a împrejurărilor vieţii, a păcatului, a firii omeneşti, care distrug relaţia şi comunicarea autentică cu Dumnezeu şi cu semenii.

Când această stare de singurătate lăuntrică se instalează pentru o perioadă mai lungă de timp şi tinde să devină permanentă, ea devine nocivă şi poate duce la o viaţă pustie. Dar când o persoană alege să trăiască un timp în solitudine, izolată de ceilalţi oameni cu scopul meditaţiei, a cercetării de sine, a edificării sufleteşti şi a întăririi relaţiei cu Dumnezeu, atunci această izolare poate duce la creştere spirituală şi umplere de putere divină.

Dacă astfel de momente de solitudine sunt benefice şi de dorit din când în când, singurătatea nu este o stare de dorit şi doar Dumnezeu este Cel care ne poate ajuta să ieşim din ea.

Citind această carte, mi-am întărit convingerea formată de-a lungul anilor că atunci când suntem bine integraţi într-o comunitate de credincioşi autentici, când Îl lăsăm pe Dumnezeu să ne înnoiască gândirea, să ne schimbe perspectiva şi concepţia despre lume şi viaţă, atunci singurătatea dispare şi face loc unei vieţi pline de semnificaţie, unei vieţi de slujire a lui Dumnezeu şi a semenilor.

Dumnezeu poate transforma
pustia singurătăţii într-o
oază
în care să înflorească speranţa
şi să rodească credinţa.

AICI ESTE DOAR UN REZUMAT AL ACESTUI DOCUMENTAR. DACA VREI SA CITESTI INTREGUL DOCUMENTAR, LASA UN MESAJ.

Anunțuri

Comments (2)

Interviu – PETRICĂ BOHUŞ – Unde m-aş fi dus dacă aş fi murit?

PETRICĂ BOHUŞ – Unde m-aş fi dus dacă aş fi murit?

“Căutam fericirea, ca orice om. Am zis: ‘Doamne trebuie să găsesc şi eu împlinire în viaţă’. Discotecile, prieteniile, chefurile, toate aceste lucruri îmi lăsau un gol în inimă.”

“Acei oameni care mai cred în Dumnezeu sunt reduşi mintal şi de fapt, Partidul comunist îţi oferă totul, aici şi acum, iar dincolo de moarte nu mai există nimic.”

“Puteam să devin cadavru, puteam să mor şi eu pe mine m-am întrebat: ‘Unde m-aş fi dus dacă aş fi murit?’ Şi eu mi-am dat răspunsul: ‘Dacă muream, sigur ajungeam în iad, în chinuri, în focul cel veşnic.’ “

“După ce am ajuns singur, divorţat, m-am cufundat mai mult în noroiul acestei lumi, în plăceri, în păcate.”

“Am reuşit să fac din viaţa mea cioburi”

“…poliţişti corecţi, poliţişti cu frică de Dumnezeu, poliţişti care se mulţumesc cu leafa lor.” A rămas uimit şi a întrebat: “Mai sunt astfel de poliţişti în România?”

“Aceasta este durerea bătrâneţelor, senzaţia că nu eşti de folos nimănui şi fiecare te aruncă de ici-colo.”

“Am visat un băieţel frumos care era neajutorat. Se uita spre mine cu îngrijorare şi îmi cerşea milă. Dar am cerut totuşi să facă avortul.”

“A avut loc şi divorţul.”

“Cine are pe Fiul, are viaţa. Cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu, n-are viaţa.”

Petrică Bohuş lucrează în Poliţia Română şi a cunoscut o lege mult mai înaltă decât oricare dintre legile omeneşti – a cunoscut legea dragostei lui Dumnezeu.

Petrică Bohuş:
– In copilărie, străbunica mea era o credincioasă care studia Biblia şi trăia Biblia. Părinţii mei n-au vrut să audă de Dumnezeu şi de Biblie, însă am apreciat-o foarte mult pe acea străbunică a mea care Il iubea pe Dumnezeu şi uneori o mai însoţeam şi eu la biserica din sat.
Dar ajungând într-o Şcoală de Miliţie, educaţia pe care am primit-o acolo a fost cu totul diferită. Credeam şi eu ce se spunea de la conducerea Partidului Comunist, şi anume că Dumnezeu nu există, că acei oameni care mai cred în Dumnezeu sunt reduşi mintal, că Partidul îţi oferă totul, aici şi acum, iar dincolo de moarte nu mai există nimic.
Am îmbrăţişat şi eu această doctrină şi am şi crezut-o. Faptul acesta m-a făcut să trăiesc după cum am vrut eu, crezând că eu sunt cineva şi că Dumnezeu nu există. Căutam să trăiesc după poftele mele.

Reporter:
– Poate sunt oameni în vârstă, care nu-şi mai găsesc rostul în viaţă sau care cred că nu mai sunt de folos nimănui. De multe ori aceasta este durerea bătrâneţelor – senzaţia că nu eşti de folos nimănui şi fiecare te aruncă de ici-colo.
Dar puteţi lua un nepot, un copil, un vecin sau pe cineva căruia să-i vorbiţi despre Domnul Isus Cristos, iar în felul acesta veţi avea influenţă peste ani, poate peste zeci de ani, influenţă pe care doar Dumnezeu poate să o folosească spre slava şi gloria Lui, chiar într-un moment când credeţi că nu mai sunteţi de folos nimănui.

Petrică Bohuş:
– Prima dată când mi-am pus întrebarea despre veşnicie, despre Dumnezeu, despre iad, a fost într-o noapte, în anul 1990.
Lucram la circulaţie şi aveam o acţiune de noapte. Trebuia să opresc autovehiculele care circulau în acea noapte.
La un moment dat s-a apropiat o maşină care efectiv, m-a sfidat. Conducătorul autoturismului respectiv nu s-a supus semnalului meu de oprire şi a continuat drumul cu cea mai mare viteză la o foarte mică distanţă de mine. In acel moment, datorită curentului de aer, cascheta mea a căzut de pe cap şi-am rămas încremenit pentru câteva momente pentru prima dată.

Reporter:
– Puteaţi rămâne de tot acolo…

Petrică Bohuş:
– Puteam să devin cadavru, puteam să mor. Atunci m-am întrebat: „Unde m-aş fi dus dacă aş fi murit?” Tot eu mi-am răspuns: „Nu eşti pregătit să te întâlneşti cu Dumnezeu. Tu de fapt, L-ai negat pe Dumnezeu.” Şi eu mi-am dat răspunsul: „Dacă muream, sigur ajungeam în iad, în chinuri, în focul cel veşnic.”
M-am gândit o perioadă la întâmplarea respectivă, dar viaţa şi-a intrat în cursul ei normal şi am uitat.
Căutam fericirea, ca orice om. Am zis: „Doamne, trebuie să găsesc şi eu împlinire în viaţă.” Discotecile, prieteniile, chefurile, toate aceste lucruri îmi lăsau un gol în inimă. Am căutat să-mi găsesc fericirea în profesie. Lucram cu pasiune zi şi noapte. Tot n-am fost împlinit.
Mi-am zis: „Dacă mă căsătoresc, cu siguranţă voi găsi şi eu un rost în viaţă”. In ’90 m-am căsătorit, dar fericirea tot nu am găsit-o. Mai mult, am acumulat păcate. Am mai adunat în comoara aceea de mânie alte păcate la cele pe care le făcusem până atunci.
După ce că trăisem în destrăbălare, în desfâu, acea soţie a rămas însărcinată şi amândoi am hotărât să facă avort. Chiar dacă conştiinţa îmi spunea că nu-i un lucru bun, legile permiteau deja după revoluţie să faci avort dacă nu doreai copilul. Pentru că nu ne înţelegeam şi ziceam: „Şi aşa vom divorţa, mai bine să nu avem copii”, soţia mea a făcut avort.
Este de remarcat că Dumnezeu vorbeşte în multe feluri. Dumnezeu vorbeşte uneori prin visuri, alteori prin diferiţi oameni. Inainte de a merge să cer doctorului să intervină pentru a face avort, noaptea am avut un vis. Efectiv, am visat un băieţel frumos care era neajutorat. Se uita spre mine cu îngrijorare şi îmi cerşea milă.

Reporter:
– Ca un copil în faţa cuţitului chiuretei din mâna ginecologului.

Petrică Bohuş:
– Exact. Simţeam că viaţa acestui copil depinde de hotărârea pe care eu am s-o iau. Dimineaţa când m-am trezit eram perfect convins că nu este bine să facă avort. Eram convins că trebuie să întrerupă această lucrare criminală. Dar n-am avut puterea să şi îndeplinesc acest gând.
M-am dus la spital şi doctorul mi-a spus: „Să ştiţi că soţia dumneavostră e mai bine. Să ştiţi că o să scape şi copilul şi ea.” Atunci eu i-am spus că de fapt noi nu dorim copilul, ci am vrea să fie avortat. S-a mirat şi doctorul. Avortul s-a produs.
La puţin timp după aceasta a avut loc şi divorţul. După toate aceste necazuri şi încercări de-ale mele de a căuta fericirea, toate de fapt au eşuat şi eu am ajuns să fiu din ce în ce mai disperat.
Mai mult, după ce am ajuns singur, divorţat, m-am cufundat mai mult în noroiul acestei lumi, în plăceri, în păcate. Colegii mei mă îndemnau să merg cu ei la un pahar. Mă îndemnau să am diferite relaţii.
De fapt, am ajuns la concluzia că păcatul la început e dulce, însă la urmă lasă un gust amar. M-am adâncit tot mai mult în păcatele acestei lumi crezând că poate voi găsi astfel fericirea. Ceea ce nu s-a întâmplat.
Ce-am reuşit să fac eu? Am reuşit să fac din viaţa mea cioburi. Şi când viaţa mea a fost aruncată pe jos şi n-am văzut ajutor nici în stânga, nici în dreapta, atunci mi-am ridicat privirea spre cer.
Atunci L-am rugat pe Dumnezeu: „Doamne, ai milă de mine şi fă ceva cu mine.” A fost momentul când în disperarea mea am strigat către Dumnezeu şi Dumnezeu a intervenit.
Citind Biblia, mi-am văzut viaţa acolo. Am văzut că de fapt sunt foarte murdar. M-am comparat cu Fiul lui Dumnezeu de data aceasta şi m-am văzut atât de murdar. Am zis: „Doamne, cum mă poţi accepta să fiu copilul Tău?”

Reporter:
– O asemănare între dumneavoastră şi Domnul Isus Cristos este autoritatea cu care aţi fost investit. Şi dumneavoastră aţi avut autoritate atunci când a venit maşina respectivă cu viteză, dar n-aţi avut putere s-o opriţi. Degeaba aţi avut autoritate c-a trecut pe lângă dumneavoastră şi v-a zburat cascheta de pe cap.
Domnul Isus Cristos a primit de la Dumnezeu Tatăl şi autoritatea şi puterea de a aduce absolut totul în genunchi înaintea lui Dumnezeu. De a supune totul lui Dumnezeu.

Petrică Bohuş:
– Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu a avut cel mai mare efect asupra fiinţei mele. Citind din Noul Testament am aflat care este de fapt voia lui Dumnezeu. Am descoperit planul Lui de mântuire pentru omenire.
Mi-am dat seama că pentru păcatele mele eu trebuie să fiu condamnat în iad, într-un foc veşnic. Aceasta m-a speriat.
Dar când am descoperit că de fapt, pentru păcatele mele a plătit altcineva, adică Fiul lui Dumnezeu, Domnul Isus Cristos, pentru mine a fost o veste foarte bună. Am mulţumit cu lacrimi şi-am spus: „Doamne, Iţi mulţumesc că m-ai scăpat de pedeapsă. Mulţumesc că ai coborât din cer, Te-ai făcut sărac ca să mă-mbogăţeşti pe mine.”
Am început să călătoresc cu Dumnezeul meu citind Biblia, dar totuşi continuam să mai şi păcătuiesc. Am căzut într-un păcat de curvie.

Reporter:
– Apoi într-altul, apoi într-altul …

Petrică Bohuş:
– Nu am reuşit să cad şi-n altele pentru că Dumnezeu a intervenit chiar în noaptea aceea. Mi-amintesc că la ora 12 noaptea, o tânără mi-a adus o casetă. N-o văzusem demult pe aceea tânără. La 12 noaptea ea a venit cu o casetă la mine! S-a consumat păcatul.
După ce a plecat, m-am simţit atât de frustrat şi am început să plâng. Totuşi mi-a fost ruşine de Dumnezeu, pentru că ştiam că Dumnezeu m-a văzut. Nu m-am mai rugat, ci m-am aşezat în pat să dorm. M-am trezit transpirat, după ce am avut un coşmar extraordinar de dureros.
In coşmarul meu mă vedeam într-un tunel lung, întunecat. Nişte fiinţe urâte erau prezente acolo şi eu parcă pluteam în tunel. Şi arătau spre mine. Işi băteau joc de mine efectiv. M-aruncau de pereţi. Mă loveau. Şi strigam, şi strigam şi nimeni nu m-auzea.
Atunci am strigat la Isus. Am zis: „Doamne, ai milă de mine şi scapă-mă de aici”. In momentul acela m-am trezit. Era realitate. Eram transpirat, eram tremurând. M-am pus pe genunchi, pentru că ştiam deja că păcatul este cel care-l separă pe om de Dumnezeu. Mi-am dat seama că păcatul meu m-a făcut să ajung în acea stare. Imediat, fără să-mi spună cineva, Duhul lui Dumnezeu mi-a şoptit să-mi mărturisesc păcatul.
M-am pus pe genunchi la ora aceea târzie de noapte şi am zis: „Doamne, recunosc că-n seara aceasta am păcătuit. Recunosc că nu trebuia să accept, să păcătuiesc. Trebuia să refuz. A fost un examen pe care eu l-am căzut. Ai milă de mine. Doamne, Tu dacă m-ajuţi şi dacă mă faci să ajung dimineaţa cu bine, să nu mai am coşmarurile acestea, eu mă voi pocăi din toată inima.”
Dimineaţa când m-am trezit m-am bucurat. M-am bucurat că am simţit eliberarea. Am fost iertat. Păcatul acela a fost îndepărtat din viaţa mea.
Dar, am înţeles că Dumnezeu a vrut să-mi dea o lecţie. Dumnezeu a vrut să-mi spună că păcatul e păcat şi că nu te poţi juca cu păcatul. Păcatul trebuie abandonat. Şi trebuie să mă lupt cu trupul meu să-l ţin în stăpânire ca să trăiesc o viaţă sfântă, o viaţă după voia lui Dumnezeu.

Reporter:
– Atunci când se schimbă inima oamenilor, atunci oamenii vor trăi ştiind că îi vede Dumnezeu, vor lucra la locul de muncă ca pentru Dumnezeu, chiar dacă nu-i vede şeful. Vor trăi ca pentru Dumnezeu în orice împrejurare ar fi.
Sociologi de renume, cum este de exemplu Max Weber, vorbesc despre etica protestantă şi progresul societăţii şi al civilizaţiei.
Când oamenii ajung să aibă o asemenea etică, încât în orice context s-ar afla, ei trăiesc şi lucrează ca şi când sunt văzuţi de Dumnezeu – pentru că suntem văzuţi de Dumnezeu, înaintea lui Dumnezeu totul este gol şi descoperit, putem să fim şi-n fundul mării – atunci societatea progresează şi scapă de corupţie, scapă de minciună, scapă de hoţi, scapă de lucruri imorale.

Petrică Bohuş:
– Am ajuns să experimentez acest lucru. Şi anume, că “frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii.” La locul meu de muncă, la Circulaţie, eram la Oradea şi la un moment dat intră pe interzis un italian cu maşina. A încercat să mă mituiască cu o sumă de bani, dar i-am zis: “Să ştiţi că dacă aş lua banii aceştia nu mi-ar fi frică că vă duceţi să spuneţi la şefii mei. Şi chiar dacă v-aţi duce, mâine n-aş recunoaşte.
Apoi nu am aşa mulţi bani încât să nu încapă şi cei pe care dumneavoastră mi-i daţi. Dar vreau să vă spun, că chiar acum, în aceste momente, se uită spre noi Şeful Poliţiei Universului, Domnul Isus Cristos.
Eu am o relaţie personală cu Domnul Isus şi vreau să trăiesc după voia Lui. El îmi spune să nu iau mită. Să mă mulţumesc cu ceea ce am. Şi acest fapt mă face pe mine să refuz ceea ce dumneavostră îmi oferiţi.”
*
Dacă în trecut obişnuiam să consum alcool, acum nu mai folosesc alcool. Dacă în trecut vorbeam lucruri neîngăduite, ruşinoase, păcătoase, acum Il laud pe Dumnezeu şi folosesc cuvinte frumoase. Dacă înainte trăiam în imoralitate, acum caut cu tot dinadinsul să trăiesc în sfinţenie, după voia lui Dumnezeu.
Doresc din toată inima ca mult mai mulţi poliţişti să vină la credinţa în Cristos, nu la o religie, pnentru că doar Domnul Isus Cristos este calea către cer. “Cine are pe Fiul, are viaţa. Cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu, n-are viaţa.”

Petrică Bohuş este căsătorit cu Dina şi au doi copii.

Comments (2)

Interviu – Biblia – ce poate să-mi faca mie o carte scrisă acum 2000 de ani – Ciprian Baciu

CIPRIAN BACIU

Biblia – ce poate să-mi faca mie o carte scrisă acum 2000 de ani, care nu mai are nici un fel de relevanţă…. eu omul modern, bulgăre de spirit liber gânditor al secolului XXI, ce să-mi facă mie Biblia asta ?

Mi-a apărut Cristos în vis. Am simţit o senzaţie fantastică, de pace, de bucurie, de linişte, m-am simţit de o altă esenţă în acest vis.

Am realizat că diavolul există. Nu credeam în diavol. Diavolul mi se părea o chestie ghiduşă, de râs. Poţi să îţi baţi joc de diavol, dar atunci îţi asumi riscul de a-l supăra.

Umblam prin complexul studenţesc purtând tricouri cu Marilyn Manson. Şi să decad aşa într-o spiritualitate de… coteţ, să o spun aşa puţin mai dur… era surprinzător.

Dumnezeu mi-a dat darul de a avea acest muşchi foarte periculos, şi pe care nu l-a putut îmblânzi nimeni – limba. Eu aveam o limbă foarte “ascuţită”, cu care de multe ori îmi băteam joc de creştini, dar cu care am ajuns acum să apăr creştinismul.

Emil Cioran spune la un moment dat: ”Doamne, fă ceva până nu-ţi trântesc oasele mele în cap.”

Dacă un ortodox, care crede sincer în Dumnezeu, vine şi-mi spune: ‘Domnule, tu te-ai lepădat de credinţă’, eu spun aşa: ‘Sunt mai ortodox acum, şi cunosc acum mai multe despre ortodoxie’“.

Profesorul de religie le spune că suntem creaţi de Dumnezeu, dar peste 10 minute, dupa pauză, urmează biologia unde li se spune că am evoluat din maimuţă.

Îmi doream să devin cât mai bogat, să mă aprecieze cât mai mulţi oameni.

De frustrat ce eram ascultam Marliyn Manson – este un solist satanist, care a scos albume ca “Antichrist superstar” sau “Mechanical animal”. Toate aceste otrăvuri spirituale care se interpuneau între mine şi relaţia mea cu Dumnezeu, s-au acumulat imens în mine.

De multe ori eram supărat pe lumea asta imperfecta şi ziceam: “Doamne e creaţia Ta, asumăţi-o, fă-o mai bună, dacă Tu eşti aşa meseriaş cum te revelezi în Biblie, fă-o mai bună, de ce nu o faci mai bună?”

În timp ce muream, în acel vis, am simţit cum iese viaţa din mine. Dar nu vă pot spune apoi ce extraordinară a fost ridicarea, ridicarea la Lumina, atragerea în sus – pluteam în sus înspre ceva.

Ciprian Baciu este student în anul IV la Ştiinţe Economice, la Universitatea de Vest din Timişoara. Până de curând a fost lider al studenţilor din Universitatea de Vest din Timişoara. Cum a ajuns să-L cunoască pe Dumnezeu cu adevărat?

Ciprian Baciu:
Întoarcerea mea la Dumnezeu a venit pe fondul unei credinţe oarecare în Dumnezeu. În viaţa mea am avut doar 5 minute de ateism – imediat dupa ce am înţeles ideea lui Darwin cu selecţia naturală. Dar după aceea mi-am dat seama din nou că nu-mi pot explica cum am apărut pe lumea asta şi din ce am apărut.
Big Bang-ul este o chestiune invalidată logic până acum, iar ştiinţa nu poate explica cum au apărut lucrurile din nimic. Aşa că am revenit la a crede în Dumnezeu.

Reporter:
Ce m-a convins pe mine personal cel mai mult împotriva evoluţionismului lui Darwin este următorul aspect: cărămida de bază a Teoriei evoluţiei este mutaţia genetică. Dar mutaţiile genetice sunt distructive în proporţie de 99%, şi doar 1% sunt constructive. Este ca şi cum am merge 99 de paşi înapoi şi unul înainte, ceea ce este ilogic, nu poate duce la progres, la evoluţie.
Sau cine s-ar da pe mâna unui chirurg care taie greşit de 99 de ori şi doar o dată taie unde trebuie. Sau pe mâna unui şofer care se loveşte de 99 de stâlpi sau camioane şi doar o dată conduce pe drumul corect.

Ciprian Baciu:
Eu am crezut în Dumnezeul creştin până la vârsta de 13 ani. Bunica din partea mamei mi-a insuflat acest spirit – mă rugam, am fost la spovedanie, ţineam post, credeam sincer.
În clasa a 7-a am citit vieţile sfinţilor, chiar voiam să mă fac preot. Mi-au picat în mână şi o serie de cărţi din seria “Oastea Domnului”, poezii de Traian Dorz şi pilde de Iosif Trifa. Apoi mă uitam la televizor la “Cartea Cărţilor” şi credeam sincer şi puternic în Dumnezeu.
Dar, deoarece la şcoală ne învăţau cum am evoluat din maimuţă, ne explicau evoluţionismul, erele geologice, dinozauri, fosile, pe la 13 ani educaţia atee a început să sape în fundamentul meu religios, şi mi-am pierdut credinţa.

Reporter:
Din nenorocire pentru generaţia de astăzi, această educaţie atee mai funcţionează chiar şi la această oră în România – o ţară declarată preponderent creştină.

Ciprian Baciu:
Şi, din păcate, orele de religie sunt incapabile să contrabalanseze educaţia atee. Se menţin formele. Nu ar trebui ore de religie ci ore de apărare raţională a creştinismului pentru că creştinismul continuă să fie prezentat în şcoală ca o afacere iraţională, iar copiii îşi pierd interesul pentru Dumnezeu în primul rând datorită acestui fapt – că este prezentat ca o afacere iraţională.
Sunt învăţaţi că a crede în Adam şi Eva este ca şi cum ai crede în Moş Crăciun. Eu aşa mi-am pierdut credinţa, pentru că eu sunt un om care am fost tot timpul raţional şi L-am abordat raţional pe Dumnezeu.
Tot timpul am încercat să desţelenesc acest mare mister al divinităţii şi al creaţiei în mod raţional. Am abordat problema pe căi istorice, pe căi religioase, am început să citesc Eliade, am citit dogmatica, am citit filosofia, am studiat mult.

Reporter:
Din fericire ai fost unul care ai căutat, care ai făcut eforturi în această direcţie, spre deosebire de mulţi copii care rămân în confuzie la şcoală. Profesorul de religie le spune că suntem creaţi de Dumnezeu, dar peste 10 minute, dupa pauză, urmează biologia unde li se spune că am evoluat din maimuţă.

Ciprian Baciu:
M-a răsturnat complet o carte a lui Erich von Daniken, care vorbea despre misterele egiptene, despre Insula Paştelui, Atlantida, extratereştri, după care am intrat pe mâna unui scriitor destul de celebru la noi – Pavel Coruţ. Am citit vreo 20 de cărţi din seria Ortogonul.

Reporter:
Din nefericire celebru, din nefericire pentru sufletul multor creştini.

Ciprian Baciu:
Pavel Coruţ este o provocare şi eu cred că de multe ori astfel de oameni sunt o provocare şi mai trezesc uneori biserica. Am citit câteva sondaje făcute în Europa Occidentală, care urmăreau să afle câţi oameni mai cred în Biblie, în rai, în istoricitatea lui Cristos. Au fost oameni care s-au declarat creştini, dar la bază aveau un întreg eşafodaj de erezii groaznice, care numai credinţă creştină nu se putea numi.
Am continuat clasa a 8-a cu Coruţ, apoi, la liceu, a venit filosofia. Platon, Aristotel, Heidegger m-au surprins. Aveam momente în care credeam că Dumnezeu este bun şi drept, şi că are ceva pentru mine. Alteori aveam momente în care eram pur şi simplu indiferent, dar de multe ori credeam că Dumnezeu este un personaj rău.
În acest context, în clasa a 12-a am încăput pe mâna lui Friedrich Nietzsche.

Reporter:
Era de aşteptat – unul dintre profeţii postmodernismului.

Ciprian Baciu:
Anticipatorul postmodernismului. El postulează moartea lui Dumnezeu: “Dumnezeu a murit”. În mod paradoxal, şi Nietzsche credea în ceva – credea în ”Eterna reîntoarcere”, lucru care m-a frapat.
Cărţi ca “Antichristul”, “Omenesc spre omenesc”, “Aşa grăit-a Zarathustra”, chiar m-au adus pe nişte poziţii anticreştine şi ironice faţă de creştini. Apoi Umberto Eco cu “Numele trandafirului” – acea sinistră abaţie catolică medievală, cu acel călugăr catolic care mănâncă cartea otravită a lui Aristotel tocmai pentru ca să nu râdă oamenii de nimic. Era sinistră şi m-a îndepartat de Dumnezeu, de Dumnezeul creştin.
Aşadar, credeam într-un Dumnezeu indiferent, impersonal, singur, măreţ, imens, incredibil, grozav pentru ce a reuşit să creeze. N-aveam nici un pic de reper în a mă apropia de El, nu credeam în nimic. Mă consideram un bulgăre ganditor de zăpadă, o avalanşă de idei şi de gânduri.
În acest context am început Facultatea la Timişoara şi-mi doream să devin cât mai bogat, să mă aprecieze cât mai mulţi oameni. M-am înscris la ISE din raţiuni pecuniare – să învăţ să fac bani. La sfârşitul anului 3, prietena mea, care a avut o “criză” din aceasta religioasă şi s-a îndreptat înspre baptism, m-a anunţat că s-a pocăit. Eu, spirit liber cum eram, i-am spus: “Din partea mea poţi să devii şi budistă, numai să nu ne afecteze relaţia”.
Între timp, relaţia nu avea cum să nu fie afectată. Erau mereu tensiuni. Am reuşit să mă cert şi cu tatăl meu -persoană la care ţin enorm de mult.
În această situaţie îmi venea să-mi iau câmpii. În anul 4 de facultate, în 9 octombrie 2003, i-am zis prietenei mele că eu L-am primit pe Cristos în inima mea, Îl percep, cunosc filosofia creştină, Sf. Augustin, teologie, dar nu aveam acea apropiere personală, acea relaţie personală cu Dumnezeu. Nu aveam credinţa. Percepeam lucrurile ca un deliciu intelectual – este fantastic creştinismul – dar n-aveam credinţa.
De frustrat ce eram, ascultam Marliyn Manson – este un solist satanist, care a scos albume ca “Antichrist superstar” sau “Mechanical animal”. Toate aceste otrăvuri spirituale care se interpuneau între mine şi relaţia mea cu Dumnezeu, s-au acumulat imens în mine.

Reporter:
Crezi că cine asculta Manson, ascultă din cauza frustrării ?

Ciprian Baciu:
Foarte mulţi din cauza frustrării! Şi eu ascultam de supărat ce eram. De multe ori eram supărat pe lumea asta imperfectă şi ziceam: “Doamne, e creaţia Ta, asumăţi-o, fă-o mai bună. Dacă Tu eşti aşa meseriaş cum te revelezi în Biblie, fă-o mai bună, de ce nu o faci mai bună?”
Inclusiv războaiele religioase şi terorismul din lume m-au îndepărtat de Dumnezeu. Ziceam: “Doamne, dar de ce laşi ca aceste lucruri să se întâmple, dacă spui că lumea ta este aşa de meseriaşă?”
Făceam o greşeală pe care foarte mulţi o fac, şi anume: confundam artistul cu tabloul. Un tablou trebuie lăsat să ajungă perfect. Până n-a fost terminat tabloul, nu putem să-l acuzăm pe artist de nimic. În faza în care el doar proiectează, trage nişte linii, nu-l putem acuza, ori tabloul acesta este imperfect în momentul de faţă şi tabloul acesta nu este Dumnezeu, cum apare de multe ori capcana panteistă.

Reporter:
În plus, dacă mai vine un duşman, care bagă un cuţit în tablou şi îl sparge în bucăţi, atunci nu poţi să-l acuzi pe artist. Dumnezeu a făcut lumea bine, dar a intervenit diavolul, şi Dumnezeu le-a dat libertate oamenilor să aleagă: cu El sau cu diavolul. Oamenii au ales diavolul, au ales întunericul.

Ciprian Baciu:
Eram supărat pe Dumnezeu. Mă certam cu Dumnezeu. Dar, culmea, mă consideram mântuit. Consideram că sunt prea “meseriaş” ca Dumnezeu să mă lepede ca pe o măsea stricată.
Am căutat tot timpul sincer să gasesc adevărul, să-L găsesc pe Dumnezeu. Dar raţiunea şi acest imens bagaj de otrăvuri spirituale nu-mi dădeau voie.
În 9 octombrie 2003, seara, am zis aşa: “Nu cred în Biblie, mi se pare o istorie a poporului evreu şi încearcă să subjuge lumea. Nu cred nici în Pavel Coruţ cu fantasmele lui. Dar, am zis, hai să vad ce poate să-mi facă mie Biblia, ce poate să-mi facă mie o carte scrisă cu peste 2000 de ani în urmă, care nu mai are nici un fel de importanţă… eu omul modern, bulgăre de spirit liber gânditor al secolului XXI – ce să-mi facă mie Biblia asta?”

Reporter:
În 9 octombrie 2003, într-o lume a Internetului şi a supervitezei….

Ciprian Baciu:
…deschid cartea şi găsesc textul din Filipeni 4:6,7 : “Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci în orice lucru aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Cristos Isus”
M-am rugat pe întuneric zicând: “Doamne, dacă Tu eşti aşa cum spun creştinii, eu ştiu că tu exişti, nu ştiu în ce fel exişti, dar dacă Tu exişti, trimite-mi Doamne un semn.”
Am adormit la ora 2 noaptea. La 5 şi jumătate mă trezeam după un vis incredibil, un vis în care m-am sinucis pentru a scăpa de robia diavolului – era unica mea soluţie în acel vis. Diavolul îmi apăruse ca un vierme în nara stângă.
Am simţit cum mor, voiam să mor cât mai repede, voiam să cad să mi se rupă gâtul, să nu mai simt nimic, pur şi simplu să mor pentru a scăpa de diavol.
Am simţit cum se scurge viaţa din mine, cum nu mai simt nimic şi m-am trezit în vis, m-am trezit ridicat la viaţă, m-am trezit atras în sus ca de un abur magnetic, şi L-am simţit pe Cristos.
Mi-a apărut Cristos în vis. Am simţit o senzaţie fantastică, de pace, de bucurie, de linişte, m-am simţit de o altă esenţă în acel vis.
Sigur că o să fie tot timpul oameni care vor zice că am fost obsedat de ideile mele, că sunt probabilităţi, îmi vor face teoria visurilor, etc. Mie mi-a fost suficient.

Reporter:
Ce-ai înţeles tu din acel vis? Dincolo de faptul că ţi s-a revelat Cel Prea Înalt, celor care ar putea să vină cu contraargumente, poţi să le dai tot un text din Biblie? Bineînţeles, dacă acceptă autoritatea Bibliei în care scrie: ”Bătrânii voştri vor visa visuri, şi tinerii voştri vor avea vedenii”.

Ciprian Baciu:
Una dintre cele mai puternice reacţii pe care am avut-o în vis, a fost când am realizat că diavolul există. Nu credeam în diavol. Diavolul mi se părea o chestie de asta ghiduşă, de râs. Poţi să îţi baţi joc de diavol, dar atunci îţi asumi riscul de a-l supăra. Şi când îl superi, diavolul este cel mai bun teolog dintre toţi. Aşa îl tratam eu pe diavol.

Reporter:
Este că şi cum te-ai juca cu o bilă de uraniu radioactiv. Uraniul radioactiv îţi provoacă cancer – sigur mori. Iar tu te joci cu bila, zici că e doar un metal oarecare.

Ciprian Baciu:
Exact! Atunci în vis, văzându-mi acel vierme în nara mea – era un vierme care dădea spasmodic din nişte picioruşe scheletice – am zis: “Ce-i cu viermele ăsta în mine?” Cineva mi-a răspuns: “Viermele ăsta e foarte vechi şi este de foarte mult timp în tine. Tu îl credeai mort dar nu e mort, şi ţi-a acaparat toate gândurile.”
Atunci m-a prins o senzaţie de disperare incredibilă. Viermele ăsta m-a acaparat pe mine, mi-a acaparat gândurile, faptele, acţiunile mele, ce să fac să scap de el ? Cineva mi-a spus: “Nu se mai poate să scapi de el, nu se poate extirpa pentru că ţi-a prins inima.”

Reporter:
La fel spune şi Traian Dorz – în perioadele în care a fost în închisoare, atunci când era bătut şi schingiuit, se gândea: “Nu omul acesta îmi face rău, ci dracul din spatele lui. Dracul care l-a acaparat.” Exact aceaşi senzaţie ai trăit-o şi tu.

Ciprian Baciu:
Exact! O senzaţie incredibilă în care m-am surprins că nu mai pot să scap şi am luat decizia în acel vis de a mă arunca în gol.
Voiam să mor cât mai repede, speriat de a-l avea pe diavolul în mine, de a avea acel vierme în mine. În timp ce muream în acel vis, am simţit cum iese viaţa din mine.
Dar nu vă pot spune apoi ce extraordinară a fost ridicarea, ridicarea la Lumină, atragerea în sus – pluteam în sus înspre ceva. Am trecut de o poartă şi mi-a apărut Cristos în nişte veşminte de un alb incredibil. Nu i-am văzut faţa, dar am realizat că Dumnezeul de care m-am îndepărtat, Dumnezeul pe care Îl credeam o farsă penibilă, de fapt există şi este viu.

Reporter:
A fost o schimbare frumoasă a vieţii tale, o lucrare a Duhului Sfânt în inima, în sufletul şi în mintea ta.

Ciprian Baciu:
A trebuit, sigur, să trec printr-o droaie de probleme personale. Am avut prieteni care mă ştiau mare filosof. Umblam prin complexul studenţesc purtând tricouri cu Marilyn Manson, iar acum, să decad aşa într-o spiritualitate de…”coteţ”, spus puţin mai dur… era surprinzător pentru toţi.
Există şi oameni care efectiv nu vor să asculte mesajul Evangheliei. Am întâlnit o asemenea persoană, cu care voiam să discut deschis, ştiindu-l ca şi mine. “N-am ce să discut, nu vreau să discut, nu vreau să aud” mi-a spus.

Reporter:
Trebuia să te gândeşti că este diavolul din spatele lui, pentru că schimbarea unui om – metanoia – schimbarea minţii, o face doar Duhul Sfant prin puterea Lui, indiferent de argumente.
Poate convingi cu argumente pe cineva, dar durează exact 15 minute, până va cădea din nou. Dar atunci când Duhul Sfânt îi schimbă mintea, atunci o schimbă pentru totdeauna.

Ciprian Baciu:
Dumnezeu a creat lumea în şase zile, dar gândiţi-vă la lumea care va să vie – cum va fi lumea aceea? Noi vom judeca îngerii. Ori, pentru a fi în stare să suportăm atâta slavă trebuie să luptăm, iar toate aceste greutăţi trebuie să le înţelegem din această perspectivă.
Cea mai mare schimbare în viaţa mea, de la care pleacă toate, este sensul, rostul suferinţei.
Tot Nietzsche, care a lăsat multe chestiuni foarte inteligente – mie îmi pare rău de el că a rămas un om rătăcit până la capăt – dincolo de raportarea lui spirituală rătăcită, tot el spunea aşa: marea problemă a lumii, marea tragedie a lumii nu este suferinţa, ci este lipsa de sens a suferinţei.
Pe mine nu suferinţa mă scotea din sărite, ci lipsa de sens a acesteia, absurdul, angoasa postmodernă, iar Marliyn Manson îmi alimenta această frustrare. Ceea ce s-a schimbat fundamental în viaţa mea a fost sensul suferinţei. Acum, chiar dacă sufăr, am un sens pentru care sufăr.
De multe ori, eretic fiind, în momentele în care îmi mergea foarte bine, mă gândeam că oricum o să mor, oricum sunt o creaţie eşuată dacă mor. Oricum trăiesc degeaba. De ce să nu mă autodezintegrez acum, de ce să amân momentul, de ce să-l prelungesc, pentru că oricum nu se va mai întâmpla nimic. Diavolul mă ataca tot timpul, dar acum mă încred în Dumnezeu.

Reporter:
Ai trecut prin aceleaşi lupte ca şi personajul principal din “Demonii” lui Dostoievski: “Deoarece adevărata mea libertate este să-mi iau viaţa, când pot să-mi iau viaţa?”
Dar libertatea pe care ne-o dă Dumnezeu este însăşi viaţa, pentru că atunci când decid asupra unor lucruri care nu îmi aparţin – cum ar fi viaţa – în primul rând sunt hoţ, şi în al doilea rând şansele să decid greşit sunt foarte mari.
De ce crezi că la această oră lumea nu este bună? O lume pe care Dumnezeu a proiectat-o să fie bună.

Ciprian Baciu:
Ştim despre Dumnezeu că este omniscient. Preştiinţa lui nu predetermină, dar în momentul în care El a creat aceasta lume, El a ştiut inclusiv căderea lui Adam, inclusiv întoarcerea mea, inclusiv Adolf Hitler, inclusiv destinul tragic al poporului evreu, le-a înţeles pe toate. Inclusiv crucificarea Lui.
Gândiţi-vă ce imens act dezinteresat şi responsabil a fost acesta, al creaţiei: ca un artist care vrând să picteze un tablou unde să apară culoarea roşie ca sângele, s-a înţepat pe sine, s-a sfârtecat, şi-a tăiat venele ca să pună acel sânge în tabloul lui. O mai mare responsabilitate pentru creaţie, ca aceasta a Creatorului nostru nu există.
În acest moment, lumea aceasta este nefinalizată. Nu este realizată din punct de vedere istoric, tabloul încă nu este terminat, dar ştim că va fi un tablou fantastic, pentru că puţini sunt artiştii care sunt dispuşi să se sfârtece, să rupă carne din carnea lor, sânge din sângele lor, pentru a pune pe un tablou, pentru a pune într-o creaţie, pentru ca această creaţie să fie într-adevăr pe măsura Creatorului.

Reporter:
Să-şi dea copilul să moară…

Ciprian Baciu:
Să se dea pe Sine, pentru că în definitiv – sigur este copilul – dar în esenţă este Dumnezeu.
Spunea cineva că acel moment de pe cruce: “Dumnezeul meu, Dumnezeul meu pentru ce m-ai părăsit?”, înseamnă distanţa infinită între Dumnezeu şi Dumnezeu.
Din această cauză nu trebuie confundat tabloul cu Creatorul. Lumea, oamenii sunt un tablou neterminat, pervertit de vrăjmaş, dar un tablou care va fi terminat, oricât s-ar chinui vrăjmaşul să-l distrugă sau să-l spurce. A reuşit să-l spurce temporar, dar Dumnezeu lucrează. Şi mai mult decat atât, Dumnezeu lucrează prin noi. Trebuie să privim acest lucru, şi să ne asumam acest lucru.

Reporter:
Suntem agenţi secreţi ai lui Dumnezeu. Suntem agenţii unei lumi care se schimbă, agenţi secreţi dar care lucrăm neacoperiţi, lucrăm la vedere. De fapt creştinismul este singura religie în care Dumnezeu moare pentru creatura lui.
Mai târziu, după răstignirea lui Cristos, după moartea şi învierea Domnului Isus Cristos, când creştinismul a început să crească fantastic, au mai fost câteva religii care au adoptat această idee – a morţii zeului lor pentru oameni – dar în creştinism a murit Însuşi Domnul Isus Cristos.

Ciprian Baciu:
De multe ori eram răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, şi ca mine sunt mulţi alţii, începând cu Cioran, care spune la un moment dat: ”Doamne, mai fă ceva până nu-ţi trântesc oasele mele în cap.”
Nu sunt genul de om care îşi lasă creierii la intrare, şi nici nu este recomandat să-ţi laşi creierii la intrare, trebuie să-ţi argumentezi şi faptic dar şi verbal poziţia.
Era această răzvrătire faţă de suferinţă: “Sigur Doamne, înţeleg liberul arbitru al lui Augustin, înţeleg teologia raţională a lui Toma D’Aquino, cunoaşterea catafatică, atafatică, raţională, neraţională, extazul mistic ortodox, le înţeleg, dar nu înţeleg suferinţa, Doamne! Dacă ai vrut să nu ne creezi roboţi, nu se putea totuşi să nu suferim ?”
Dacă vrem să îi reproşăm lui Dumnezeu suferinţa, ceea ce-L absolvă de orice reproş este faptul că El Însuşi suferă cu noi.
Dumnezeu nu este un creator care zice: “Suferiţi, pentru că v-am pregătit nişte chestiuni imense, dar trebuie să suferiţi pentru ele. Pe Mine nu mă intereseaza că voi sunteţi în suferinţă, gata de moarte. Eu sunt pe malul râului, şi, sigur, fiind Creator, eu îmi permit să stau deoparte.“ NU ! Dumnezeu coboară acolo. Dumnezeu simte ceea ce înseamnă să fi în mijlocul râului gata de a te îneca şi de a te duce la fund, în mrejele diavolului.
Dumnezeu te asistă în suferinţă şi suferă împreună cu tine. O mai mare dăruire în suferinţă – a Creatorului alături de creatura Sa – ca şi în creştinism, nu găseşti în nici o altă religie a lumii.
De multe ori când sunt frustrat, când sunt supărat, când îmi doresc ceva şi nu se întâmplă, când vreau să mă îngrijorez spun aşa: “Doamne, stiu că Tu mă asişti în suferinţa mea, ştiu că Tu mă înţelegi în suferinţa mea pentru că Tu suferi împreună cu mine, pentru că Tu ai suferit împreună cu mine.”

Reporter:
Mântuitorul ne face o promisiune fantastică: “Eu şi Tatăl vom veni la el şi vom locui împreună cu el.” Sunt cuvinte de o putere inimaginabilă, ceva extraordinar.
Aici, în pribegia noastră prin bucla deşertăciunii, să putem merge de mână cu Dumnezeu, iar uneori, în locurile cele mai dure şi mai grele, să fim luaţi în braţe, chiar dacă nu ne dăm seama, şi chiar dacă avem impresia că am rămas singuri.

România este pe primul loc la avorturi în Europa şi al doilea în lume, după Vietnam. La consumul de alcool pe cap de locuitor, suntem pe al doilea loc, după ruşi, bineînţeles. Interesant, de curând, suntem pe al doilea loc în Europa, după Germania, la accesarea site-urilor pornografice, cu un număr destul de mic totuşi de persoane care au acces la Internet. Dar chiar şi în această situaţie, Dumnezeu este Cel care caută oameni cu inima deschisă pentru El.
Ciprian s-a întors printr-un miracol. Dumnezeu i s-a descoperit, i s-a revelat oarecum la fel ca şi lui Pavel. A fost o întoarcere nu doar raţională, ci o întoarcere lucrată de Duhul Sfânt în inima Lui, în sentimentele dar şi în mintea lui.
Fie ca Dumnezeu să binecuvânteze ţara aceasta şi fie ca El să dea înţelepciune şi să lase din plin Duhul Lui Cel Sfânt peste toţi românii. Nimic fără Dumnezeu !

Comments (1)

DOCUMENTAR DESPRE AVORT – Rezumat

Rezumat – DOCUMENTAR DESPRE AVORT
(Intregul Documentar are 5 episoade si poate fi solicitat gratis)

“Ce nume i-ai da copilului tau nenascut ?”

Realizat pentru Radio Vocea Evangheliei – Timisoara.
Difuzat initial de Radio Vocea Evangheliei – Romania.

Reporter:
– Ce nume i-ai da copilului tau, primului tau copil, pe care l-ai avortat?

Doamna I.S.:
– M-am gandit de nenumarate ori,.…, aici mi-ai atins un punct, cum sa zic, un domeniu in care nu sunt pe deplin vindecata…
Mi-e dor de el, nu stiu ce era, daca era fetita sau baiat…
Ma gandesc la copiii mei cu durere…
si ma intreb oare ei daca ne-am intalni acum ce mi-ar spune,
oare ar putea sa ma ierte pentru ceea ce am facut – pentru faptul ca
pe unul l-am lasat sa cada in scoica de la WC si sa mearga pe canalul ala, in mizeria aia, nu stiu,
pe celalalt l-am lasat sa-l macelareasca doctorul, sa-l taie in bucati si sa-l scoata afara,
iar pe celalalt sa-l aspire…
cat de cumplit, cat de dureros a fost pentru ei lucrul asta…
si sufleteste faptul ca au fost despartiti de mama lor intr-un…intr-un mod atat de barbar,
si durerea fizica pe care au simtit-o…
desi m-am iertat pe mine si stiu ca Dumnezeu m-a iertat,
NU pot sa uit ce dureri am pricinuit…
iar de numele lor la fel, nu pot sa vorbesc – si asta mi-e greu.
Daca as putea macar sa le pun niste nume, sa ma gandesc la ei ca la niste… ca la cineva…oricum ma gandesc la ei ca la niste fiinte, dar,
asa cum spun acum T…, I…, M… si D…, as vrea sa le spun si lor cumva si sa ma rog pentru ei,
dar nu pot…

……………………………………………………………..

…la un moment dat am simtit nevoia sa ma duc la baie si…
am simtit senzatia de screamat si…
m-am trezit efectiv ca…
a iesit copilul…
Deci, a fost cumplit…
chiar daca ma simt iertata si eliberata de cosmarul asta,
imaginea asta n-am sa pot s-o uit niciodata.
Nu mi-a venit sa cred ca este adevarat ceea ce vad – ERA CU COPIL.
Un copil cu tot ceea ce avea nevoie:
maini, picioruse, cap, ochi, nas, gura, totul era acolo, si…
in balansul lui, cum era atarnat de ombilic, cu capul in jos si mainile si le-a ridicat totusi,
deci fiind cu capul in jos a…
a putut sa-si duca mainile la ochisori,
ca si cand ar fi plans,
ca si cand ar fi vrut sa-si stearga lacrimile sau sa-si acopere ochii,
sa nu vada ce-l asteapta…

………………

Sentimentul meu atunci a fost ca-mi vine sa-l iau in mainile mele, sa-l…
sa-l pun la loc si sa…
sa las sa continue viata…
am…am urlat cu disperare,
am fost …nu va pot spune, ca int-un cosmar,
AM TRAIT UN COSMAR.

Rep.:

In secolul XX, peste 273.000.000 de oameni au murit datorita avortului. Numarul acestor copii avortati depaseste de cateva ori numarul persoanelor ucise in cele 2 razboaie mondiale.
Am stat de vorba cu d-l Prof. Dr. Ioan Munteanu, membru al Academiei de stiinte Medicale din Romania, directorul Spitalului de Obstetrica-Ginecologie “Bega”, despre tehnica si procedeele de realizare a avortului.

Prof. Dr. Ioan Munteanu:

Sunt mai multe procedee, se realizeaza prin 2 in special: prin aspiratie, adica uterul este deschis printr-o tehnica mecanica, in interiorul uterului se introduce o tija a unui aspirator de constructie speciala pentru avort si se face aspiratia embrionului, placentei, etc.
Aceasta tehnica consideram noi si nu numai noi, este cea mai putin agresiva, adica lasa cele mai putine sechele.
Cealalta varianta – a chiuretajului – deci tot deschiderea cavitatii uterine si extragerea embrionului prin chiuretaj, este o tehnica mult mai dura, abraziva, si care este cam abandonata acum.
in afara de aceste tehnici mecanice, profesorul Boilleau a descoperit o substanta care se cheama RU 486, o substanta antiprogesteronica, care opreste dezvoltarea sarcinii la orice varsta ar fi.
in afara de aceasta substanta as mai aminti prostaglandinele, substante care produc contractia uterina si s-a ajuns, la noi mai putin, dar in alte parti, ca sa foloseasca acest preparat RU 486, deci se opreste evolutia sarcinii, se introduce prostaglandina si se face evacuarea continutului uterin.
Deci, practic, este o rezolvare a avortului medicamentoasa, si se pare ca acesta este viitorul avortului.
Dar, eu cred ca cel mai etic ar fi ca sa nu se ajunga la aceasta
STRIVIRE A UNEI VIETI, LA AVORT.

Drd. Beniamin Faragau:

Sunt indiscutabil mai putine femei, mult mai putine mame care ar infige cu propria lor mana pumnalul in inima copiilor lor,
sau care ar privi cu nepasare pe altii facand lucrul acesta, indiferent cat timp ar avea sau ce varsta ar avea copilul respectiv,
decat cele care accepta sau cer ca medicul sa infiga tubul unui aspirator in craniul copilului din pantecele lor, pentru a-i absorbi creierul si pentru a-i imploda astfel cutia craniana, facand avortul mai putin dureros.
Dar oare care este diferenta intre o situatie sau alta?

Diferenta este desigur in felul in care gandim viata, in paradigma cu care operam.
“Orice filozofie isi gaseste exprimarea deplina abia in secolul urmator” afirma Dr.Noebel la o conferinta a educatorilor crestini din Romania.
in sistemul pe care si l-a alcatuit pentru a analiza cauza care a dus la uciderea a peste 273.000.000 de oameni in secolul XX, el a afirmat ca in spatele acestei crime, ar putea sa existe gandirea a 6 oameni: Karl Marx, Charles Drawin, Julius Belhausen, Friedrich Nietzsche, Wilhelm Wundt si Sigismund Freud.
“Acesti 6 ganditori a continuat Dr.Noebel, au influentat 4 adolescenti ai vremii respective: pe Mussollini, pe Hitler, pe Stalin si pe Margaret Sangler, ultima dintre ei fiind o adolescenta.
Primii 3 sunt responsabili de majoritatea crimelor savarsite in secolul XX.
Dar adolescenta de altadata, a carei gandire a ajuns sa stea la baza planning-ului familial, adica la baza controlului nasterilor, este responsabila nu numai de mult mai multe omoruri decat cei 3 pusi laolalta, dar implicatiile gandirii ei continua sa secere mii si milioane de vieti, care inca nu au vazut lumina zilei, dupa ce primii 3 au iesit de mult de pe scena istoriei.”

in pagina Web, scoasa de Baptist for Life, se incearca raspunsul la intrebarea: cate avorturi se fac anual in lume?
Dupa datele furnizate de Allen Guttamcher Institute, aproximativ 22.000.000 de avorturi legale au fost raportate doar in anul 1987. Se estimeaza ca intre 4 – 5.000.000 nu au fost raportate, ceea ce inseamna ca au fost facute doar in anul 1987 intre 26 – 31.000.000 de avorturi. Adaugati la aceasta numarul estimat de 10 – 22.000.000 de avorturi clandestine si cifra totala este intre 36 si 55.000.000 de avorturi anual.

Rep.:

Dana a avut o sacina care acum face parte dintre cele 55.000.000 avortate anual pe plan mondial.

Dana:

Lunile au trecut, o colega de-a mea aproximativ de aceeasi varsta cu mine imi spune peste 3 luni: “stii ca bebelusul meu incepe sa joace fotbal?”.
Da…in gandul meu – nimeni nu stia de acel avort – si-al meu ar fi trebuit sa joace, dar al meu este cine stie pe unde, pentru ca eu am ales sa ma despart de el.
si…cand vedeam bebelusi pe strada sau femei gravide, ma trezeam plangand…
Deci este un sentiment cumplit sa stii ca si tu ai fi avut,
ai fi putut sa ai si pur si simplu tu l-ai ucis,
pentru ca la urma urmei nimeni nu este vinovat de moartea copilului tau decat tu,
pentruca nimeni nu ti l-ar fi scos cu forta daca tu nu ai acceptat asta.
in perioada dupa avort si inainte de a aparea urmatoarea sarcina, a fost cumplit.
Ma simteam vinovata,
imi era scarba de mine,
nu ma recunosteam de ceea ce am fost in stare sa fac.

Drd. Beniamin Faragau:

“60 % dintre toate sarcinile sunt avortate. Femeile de rand in fosta Uniune Sovietica au intre 3 – 8 avorturi in viata lor. De la caderea comunismului dupa 1989, in Romania, 78 % din sarcini sunt avortate, spune statistica aceasta.
Exista deci o miscare mondiala in directia liberalizarii avorturilor”, incheie pagina de Web raportul ei.

Sa nu uitam ca prima lege a libertatii noastre, care a fost data de insusi Ion Iliescu in noaptea revolutiei a fost liberalizarea avortului pentru femeile din Romania. Femeile alcatuind oricum majoritatea populatiei Romaniei, au fost momite si transformate in capital electoral, tocmai prin libertatea de a-si ucide proprii lor copii…CE TRAGIC !
Ce anume da femeilor libertatea de a-si ucide proprii lor prunci?

Rep.:

Doamna cu care am stat de vorba, urma sa faca avort peste 3 zile.
– De ce vreti sa faceti avort?

Doamna A:

Din cauza situatiei financiare si plus de asta, locuiesc singura, in chirie, fara parinti, parintii…deci nu m-ai am nici o legatura cu ei…presupun ca daca o sa fac avortul, deci mai am o sansa cu el si plus de asta, deci n-am…nu pot sa intretin un copil singura.

Rep.:

Ati fost cumva la ecograf, stiti ce este, baiat sau fata?

Doamna A:

Baiat!

……………………………………………………….

Rep.:

Familia Macelaru Maria si Dorel au 10 copii.
Cel mai mic dintre ei este in varsta de 19 ani.

Dorel Macelaru:

Oricui ii sta in fata un mare semn de intrebare: ce sa faca? Sa mai lase un copil daca este o sarcina, sa nu-l mai lase…eu il sfatuiesc si doresc sa-si puna toata increderea in Dumnezeu si sa-I multumeasca pentru darul pe care Dumnezeu vrea sa i-l faca.

Maria Macelaru:

Ma gandesc acum, in timp ce vorbea sotul, ce s-ar fi intamplat daca as fi hotarat sa nu mai numai 1 copil sau 2.
Unde as fi fost cu cei de care ma mandresc astazi?
Ma gandesc chiar la al 10-lea, la Cristian, care a indraznit sa ia viata in piept – oferindu-i-se o bursa in America, fiind foarte bun instrumentist, s-a dus acolo, intre straini, nu cunostea pe nimeni absolut, nici o ruda, nici un sprijin, si Dumnezeu, numai prin increderea in Dumnezeu poate trai, a primit bursa cu toate drepturile depline.
Nu numai atat, orice concurs l-a dat acolo a reusit, a luat locul I.
Chiar alaltaieri am primit o scrisoare de la el si ne-a spus:
“Mamico,
in perioada de vara sunt aici la o orchestra unde suntem si profesori si elevi si am dat un concurs si Dumnezeu mi-a ajutat sa iau postul de concert-maistru. si gandeste-te asa cam cum ma simt ca in spatele meu sunt vreo 8 profesori care canta. in spatele meu!”
Dar Dumnezeu l-a ajutat sa ia el acel post, pentruca il binecuvanteaza.

Rep.:

Doctor Corneliu Civig, de la Spitalul de Obstetrica-Ginecologie “Odobescu” din Timisoara, despre avort.

Dr. Corneliu Civig:

La urma urmei, eu nici nu o consider o manevra medicala.
Mie mi se pare aceasta manevra ca fiind nemedicala, pentruca este iMPOTRIVA VIEtII, nemaivorbind de faptul ca este un atentat impotriva vietii.
Si a vietii nu in sine, ci impotriva manifestarii vietii, a desfasurarii ei, a devenirii ei.
Pentruca, de fapt, ATUNCI CAND NOI UCIDEM O FIINTA UMANA IN ACEST STADIU DE INCEPUT, ESTE CA SI CAND AM UCIDE-O LA VARSTA DE 40 DE ANI, pentruca din punct de vedere a potentialitatii, ea exista in totalitate de la inceput si bine facuta.

Rep.:
Ce spune Biblia despre aparitia unei noi fiinte umane?
Actorul Marcel Iures recita cateva versete din Psalmul 139.

“Tu mi-ai intocmit rarunchii,
Tu m-ai tesut in pantecele mamei mele:

Te laud ca sunt o faptura asa de minunata.
Minunate sunt lucrarile Tale,
si ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!

Trupul meu nu era ascuns de Tine,
cand am fost facut intr-un loc tainic,
tesut in chip ciudat, ca in adancimile pamantului.

Cand nu eram decat un plod fara chip,
ochii Tai ma vedeau;
si in cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau randuite,
mai inainte de a fi fost vreuna din ele.

Cat de nepatrunse mi se par gandurile Tale, Dumnezeule,
si cat de mare este numarul lor!

Dr. Corneliu Civig:

Iar noi distrugand-o, nu dam posibilitate ca devenirea sa se manifeste, adica ca ea sa se desfasoare. De fapt ceea ce ucidem noi este acelasi lucru.
ORI IL UCIDEM LA VARSTA DE 2 LUNI DE SARCINA,
ORI UCIDEM UN OM LA VARSTA DE 20 DE ANI,
IN ESENTA PROBLEMA ESTE ACEEASI, numai ca acolo distrugem o intreaga informatie, inainte de a se manifesta, inainte de a se desfasura devenirea ei fireasca, sa zicem pana la varsta de 75 – 80 de ani, pe cand dincolo ucidem un om la care s-a desfasurat acest aspect pana la varsta sa zicem de 20 de ani.
Pentru un aspect, justitia nu ne pedepseste si se considera treaba foarte fireasca si normala, in situatia actuala, iar pentru celalalt aspect, se capata ani grei de inchisoare.

Rep.:
Din punct de vedere al justitiei, cateva consideratii prezentate de d-na avocat Angelica Romascu.
– As vrea sa va intreb un caz special: atunci cand o femeie insarcinata este agresata si moare si ea si
fatul nenascut, legea prevede o pedeapsa dubla pentru agresor? Adica, din punctul de vedere al
legii, fatul nenascut era o fiinta care poate fi luata in considerare ca o persoana?

Avocat Angelica Romascu:

in codul penal nu exista un articol special care sa incrimineze, care sa pedepseasca agresorul care in urma actiunilor sale determina intreruperea sarcinii, agresiune care s-a desfasurat asupra unei femei insarcinate.
in schimb, asa cum stim, Legea Penala pedepseste orice agresiune produsa de o persoana asupra altei persoane. Acestea le gasim concretizate in Codul Penal, la articolele 180, 181, 182, 183 si voi fi concreta, este vorba despre lovire sau alte violente, vatamare corporala grava, vatamari cauzatoare de moarte.
Toate acestea sunt pedepsite de Legea Penala, iar in cazul cand un agresor a savarsit astfel de fapte asupra unei femei insarcinate, determinand pierderea sarcinii acesteia, el este pedepsit de Legea Penala in conformitate cu articolele 75 si 78 Cod Penal, ce reprezinta circumstante agravante. in cazul acesta, pedeapsa care i se aplica, merge spre maximul special si chiar i se poate adauga un spor, care reprezinta cativa ani suplimentari de detentie.

Rep.:

Exista o neconcordanta intre cele 2 puncte de vedere, atunci cand legea il pedepseste pe un agresor, un agresor extern care atenteaza asupra vietii fatului, dar n-o pedepseste pe mama atunci cand face avort, deci cele 2 lucruri nu sunt considerate agresiuni asupra unei a 3-a, unei terte persoane?
Deci, asupra fatului, o data este agresiunea din partea unui agresor extern si in alt caz este agresiunea din partea mamei, dar legea nu le vede pe amandoua la fel. Mamei ii da voie sa intrerupa viata fatului, exact ca si cum i-ar da voie sa intrerupa viata copilului ei de 3 ani, sau de 17 ani, sau de 25 de ani?

Avocat Angelica Romascu:

Da, este adevarat ceea ce afirmati dumneavoastra, exista o neconcordanta. De fapt mama nu ar avea dreptul ca sa ia viata fatului care este in pantecele ei. Chiar daca n-a vazut lumina zilei, el exista acolo si parerea mea este ca nu ar avea acest drept. Dar, intr-adevar, Legea Penala nu pedepseste aceasta hotarare pe care o ia mama.
in schimb, intr-adevar, Legea Penala il pedepseste pe agresor, pe faptuitorul care prin actiunile sale de violenta determina intreruperea sarcinii unei femei insarcinate.

Dr. Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului:
Avortul in sine e intreruperea vietii unei fiinte omenesti.
Chiar daca nu a ajuns sa vada lumina zilei, e o fiinta umana, care se dezvolta in pantecele mamei. Ori intreruperea sarcinii, intreruperea vietii unui viitor prunc, e in fond o CRIMa.
si crima nu poate fi acceptata din punct de vedere religios prin nici un fel de argument.
Dumnezeu e Cel care da viata, si nu putem noi oamenii sa luam viata. Nici macar a noastra, nu sta la dispozitia proprie viata, chiar a noastra, dar cu atat mai mult viata altcuiva.
Si Biserica Ortodoxa, ca toate confesiunile, toate gruparile religioase nu accepta avortul si in masura in care este posibil, se straduie sa isi indrume credinciosii in asa fel incat sa nu se produca aceste CRIME.

Rep.:
Care sunt implicatiile etice si morale ale avortului?

Dr. Marius Biris, medic ginecolog.:
Aici cred ca este problema de convingere a fiecaruia.
Punctul meu de vedere personal: atata timp cat aceasta manevra este o procedura legala, eu cel putin nu-mi fac probleme.
Uneori, cand mi se cere sa fac un avort, de o varsta gestationala ceva mai mare, bineinteles in limite legale, si deja cand fac chiuretajul, vad parti embrionare, vad un piciorus, vad nu stiu ce, parca si mie mi se strange asa putin stomacul, dar…in general depasesc momentul. Pentruca consider ca un copil intotdeauna trebuie sa fie dorit.

Rep.:
Domnisoara Flora Matei nu a fost dorita de parintii ei. Acum are 18 ani si este eleva la liceu.
Flora, atunci cand mama ta era insarcinata cu tine, a vrut sa faca avort. Cum ai perceput tu acest lucru atunci cand, mai tarziu, mama ta ti-a destainuit secretul acesta?

Flora Matei:

Prima data m-am gandit ca probabil mama mea nu m-a vrut, dar mi-am dat seama ca oricum, pe vremea aceea mama nu era crestina si conditiile materiale care le aveau ei nu erau atat de bune, dar mi-am dat seama ca ar fi facut-o din nestiinta. si nu stiu, prima data cand am auzit m-a surprins asa, mi s-a parut ciudat, dar am incercat s-o inteleg, nu s-o invinovatesc.

Rep.:
Spune-ne, te rog, cateva lucruri despre tine. La ce scoala esti, ai fost de curand si la o bursa in Danemarca, dorintele tale, visurile tale…

Flora Matei:
Pai, sunt la liceu in clasa a XI-a eleva si anul trecut am fost in Danemarca, impreuna cu alti 7 elevi din Romania, si momentan astept sa termin liceul si as vrea sa merg la Facultatea de Medicina, la Stomatologie.

Rep.:
Domnule doctor Dan Pascut, din 1993 ati renuntat sa mai faceti avort. Care este acum pozitia d-vs. fata de avort si care sunt modificarile care au survenit in convingerile si-n pozitia d-vs. vis-a-vis de acest act?

Dr. Dan Pascut, Directorul Spitalului de Obstetrica-Ginecologie “Odobescu” din Timisoara:

Da, as vrea sa fiu foarte bine inteles, pentru ca am avut si o serie de reprosuri, inclusiv din partea familiei, pot sa spun asa. De exemplu o persoana din familia mea mi-a spus: “Bine, dar de ce te-ai facut ginecolog, daca nu faci avorturi?”.
Vreau sa fiu foarte clar inteles – nu am o atitudine negativa fata de femeile care fac avort. Eu le inteleg motivele pentru care fac avort, sunt absolut de acord cu ele, insa, NU POT fi de acord cu avortul, pentruca indiferent de orice retorica despre avort, avortul nu face decat sa distruga o potentiala viata umana.
Cea mai simpla explicatie pentru oricine e in stare sa judece aceasta chestiune este ca fiecare dintre noi daca mediteaza asupra fiintei lui, poate sa spuna asa: “Dom’le, daca mama mea facea avort, eu nu ma bucuram astazi de viata si asa mai departe”. Vreau sa spun lucrul acesta si chiar imi face placere sa-l spun, pentruca mama mea acum nu mai exista, dar mama mea a fost bolnava de inima si cu toate acestea nu a facut avort si eu ii multumesc si pe aceasta cale, si acum, ca mi-a dat aceasta bucurie de a trai.

Rep.:

Prof. Dr. Iosif ton, pastor baptist, doctor in teologie al Universitatii Oxford din Anglia:

Prof. Dr. Iosif ton:

Ceea ce este distinctiv la credinciosii baptisti si in general la credinciosii evanghelici, este ca noi ne scoatem crezul nostru in intregime din Sfanta Scriptura. si in problema avortului, noi punem intrebarea: “Ce zice Dumnezeu in Sfanta Scriptura?”
si lucrul cel mai important pe care trebuie sa-l intelegem, este ca atunci cand este conceput un om nou, in pantecele mamei lui, Dumnezeu il considera om, din momentul acela al conceptiei.
Asadar, Cuvantul lui Dumnezeu ne spune ca Dumnezeu participa direct la crearea fiecarei noi fiinte umane, si asta o face din momentul conceptiei, de atunci omul acela este facut de Dumnezeu si destinat de Dumnezeu.

Este absolut clar din Sfanta Scriptura ca
AVORTUL ESTE O OMUCIDERE,
pentruca este un om in pantecele mamei lui, pe care deja l-a creat Dumnezeu dupa chipul Sau,
si Dumnezeu ne interzice sa ucidem, sa luam o viata umana.

Ma indrept insa acum cu toata dragostea si din partea lui Dumnezeu, catre femeile care au avut nefericitul gand si au facut un avort.
Nu vreau sa ramana condamnate, nu vreau sa ramana urmarite de cuvintele pe care le-am spus, ci dimpotriva.

Vreau sa va aduc un cuvant de mantuire, un cuvant de anunt al vestii bune – ca mai este salvare, mai este redresare, mai este speranta, mai este viata si dupa avort.
Iata cum: in Evanghelia dupa Ioan, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu intrupat ne spune ca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, adica pe fiecare om, incat l-a dat pe singurul lui Fiu sa moara in locul nostru, pentruca orice om sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica, daca crede in Domnul Isus.

stiu ca sunt femei care acum sunt bantuite de remuscari groaznice, sunt bantuite de imaginea copiilor pe care i-au ucis, sunt tulburate de gandul acesta si urmarite de gandul acesta.
Vreau sa va spun ca Domnul Isus Cristos a murit si pentru pacatul acesta, pentruca El a murit pentru toate pacatele. si ni se garanteaza in Noul Testament, in Sfanta Scriptura, ca sangele Domnului Isus ne curateste de orice pacat, sangele Domnului Isus spala si pacatul avortului.

Pentruca esti incarcata de vina, pentruca esti tulburata de ceea ce ai facut,
asculta acum vocea lui Dumnezeu care-ti spune:
“Atat de mult te iubesc incat pentru pacatul tau l-am dat sa moara pe Fiul Meu.
Pe crucea aceea Fiul Meu a purtat si pacatul avortului tau.
Acum, Eu te chem sa vii inapoi la Mine.
Poti sa vii la Mine daca tu te uiti la Domnul Isus, la Fiul Meu, si spui:
“Doamne Isuse Cristoase, eu am pacatuit,
eu am ucis,
eu am facut un avort,
dar Doamne Isuse Tu ai murit cu pacatul meu pe cruce.
Cred, cred ca esti Fiul lui Dumnezeu,
cred ca ai murit pe crucea aceea incarcat cu toate pacatele mele.
Cred ca ai inviat
si cred ca acum Tu esti la inima mea
si Tu acum bati la inima mea.
Doamne Isuse, vreau sa vii in inima mea,
spala-ma de pacatul meu,
aplica sangele Tau peste toata viata mea
si te rog sa vii Tu in fiinta mea
si acum sa traiesti Tu in fiinta mea, ca sa fii Domnul meu si Mantuitorul meu.
Doamne Isuse, vreau sa traiesc cu Tine
si sa traiesc pentru Dumnezeu.
iti multumesc ca Tu nu ma respingi.
iti multumesc ca-n Tine am iertare, pentruca Tu ai murit pentru pacatele mele.

Asculta femeie!
Daca te-ai rugat rugaciunea aceasta,
daca ti-ai deschis inima pentru Domnul Isus Cristos, El zice:
“Daca mi-aude cineva glasul si deschide, voi intra la el”.
Domnul Isus a intrat in inima ta.
Acum tine-te de Domnul Isus,
crede-L pe Domnul Isus,
ia Biblia si citeste din Evanghelii,
ca sa vezi mai pe larg ce a facut Domnul Isus pentru tine.
Du-te la o biserica unde se predica Evanghelia si cauta sa intelegi mai de aproape lucrul acesta minunat: – ca fiecare dintre noi putem sa-L primim pe Domnul Isus in viata noastra ca Mantuitor al nostru.
si din clipa aceea ne-am unit cu El, ne-am cununat cu El, din clipa aceea traim in unire cu Domnul Isus.

SI TOT TRECUTUL TAU E SPALAT.
El nu mai este amintit.
El este dus,
el este sters,
tu ai devenit o fiinta noua,
tu incepi o viata noua cu Dumnezeu,
vina ta este absolvita,
vina ta este stearsa, este ispasita.
Pacatul tau s-a dus
si tu esti ca un copil nou-nascut,
tu de acum incepi sa traiesti cu Dumnezeu si pentru Dumnezeu.

PENTRU FIECARE FEMEIE ESTE ACEST NOU INCEPUT, PENTRU FIECARE FEMEIE CARE A PACATUIT.

Doamna G.M.:
Imi cer iertare in primul rand inaintea lui Dumnezeu si lui Isus Cristos pentru cele 2 fiinte care nu le-am dat viata si sper ca de acum incolo inima mea sa fie usurata.
A fost totusi o avertizare ca eu, odata, am facut un pacat si nu mi l-am marturisit.
Multumesc lui Dumnezeu pentruca acum s-a ivit clipa ca sa-l pot marturisi si nu mi-e rusine daca oricine ar auzi, marturisesc cu inima curata, si rog ca bunul Dumnezeu sa ma ierte.
in clipele astea daca ma gandesc ca a fost scos bucatica cu bucatica…cred ca este ceva groaznic. intr-adevar ca era mic, dar era totusi…
O inima avea acolo,
avea doi ochisori,
o gurita care probabil voia sa spuna:
“MAMA TE IUBESC !”.

Fetita F.A., 3 anisori:

De ce?
De ce?
Mami, mami, mami, mami, te iubesc!

Asta-i mama mea?
Mami, asta-i mama mea?
Asta-i mama mea?

Nu-i mama mea…

…………………………………………………..

Mami, mami, veau, veau, veau sa…sa ma duci in Pa’cul Copiilor.
Acolo n-am fost, in Pa’cul Copiilor!

………………………………………………….

Mami, te iubesc,
Mami, te iubesc
Maaami, te iubesc
Mami, te iubesc
TE IUBESC,
Te iubesc,
Mami te iubesc,
Te iubesc,
Mami te iubesc,
Mami te iubesc,
Mami te…
Mami te iubesc,
Mami te iubesc,
Mami te iubesc,
Mami te iubesc,
Mami te iubesc,
Mami te iubesc,
MAMI……….

Piesa corala interpretata de Corul “Emanuel”:

Pe un deal ca de iad,
Sub o cruce de brad,
Chipul mamei tacut priveghea
Iar Isus Fiul ei,
intre inimi de lei
Se ruga si plangea pentru ei.

stii tu oare prietene drag
Ca Isus cand pe lemn se ruga
Cand MUREA pe-acel deal departat
S-A GANDIT SI LA INIMA TA……

Comments (1)

Interviu – Mă simţeam iubită de Dumnezeu şi înţeleasă de Dumnezeu – CRISTINA DĂMĂCUŞ

CRISTINA DĂMĂCUŞ

“Ce cunoşteam eu despre Dumnezeu parcă s-a spart în mii de bucăţi…nu mai îmi găseam liniştea şi echilibrul interior.”

“Părerea aceasta pe care o aveam eu despre Dumnezeu a căzut ca o casă pe care o bombardezi din temelie.”

“Era foarte riscant şi pentru mine, dar mai ales pentru copil. Fie se naşte bolnav de Basedov, fie nu o să aibă deloc tiroidă. Simţeam că totul se clatină în jurul meu.”

“Mă simţeam iubită de Dumnezeu şi înţeleasă de Dumnezeu. Mă simţeam acceptată de Dumnezeu.”

“Medicul mi-a spus: ‘Eşti bolnavă de Basedov’.”

“Dumnezeu s-a atins de mine şi m-a vindecat. M-am întors acasă şi parcă nu-mi venea să cred. Nu realizam. Nu-nţelegeam. Ca şi când auzi, dar nu pricepi.”

Cristina Dămăcuş vorbeşte despre momentul când s-a întâlnit cu Isus Cristos ca despre “clipele acelea minunate”.

*

Cristina Dămăcuş:
– In anul 1988, la sfârşitul clasei a XII-a, o bună prietenă m-a invitat la botezul ei nou-testamental care urma să aibă loc la Biserica Baptistă din Haţeg. De curiozitate am acceptat această invitaţie la botez. Mergând acolo am avut surpriza să văd că una dintre fostele mele colege de şcoală generală era printre cei care se botezau.
Am rămas foarte surprinsă, deoarece o ştiam pe ea foarte năzdrăvană, zvăpăiată, o fată foarte deşteaptă, dar independentă în acelaşi timp. Am rămas şocată şi mirată de actul ei. Pe parcursul predicii şi în urma actului de botez, am fost foarte mişcată. Cele două ore cât a durat botezul, mai tot timpul am plâns.
S-a întâmplat ceva extraordinar atunci. Ce ştiam eu despre Dumnezeu parcă s-a spart în mii de bucăţi şi după acele două ore nu îmi mai găseam liniştea şi echilibrul meu interior. Mă uitam în ochii fostei mele colege, Adriana, şi vedeam că înăuntrul ei are loc ceva deosebit, ceva ce nu găseam în mine.
Adriana, cu tot tumultul acela al evenimentelor care aveau loc la botez, a văzut lacrimile din ochii mei, a privit mai adânc în interiorul meu şi a văzut zbuciumul de atunci.
Până atunci mergeam la biserica catolică, împreună cu mama, şi nu prea înţelegeam mare lucru. Ce era important să aflu despre Dumnezeu parcă nu aveam de unde să aflu.
Până la acel botez, Dumnezeu era pentru mine un Dumnezeu rece şi distant la care apelam doar atunci când aveam o problemă sau o nevoie stringentă şi atunci mă rugam“Tatăl nostru”, “Bucură-te, Marie” sau “Credeu”.
Credeam că aşa Dumnezeu o să mă ajute, dar trebuie totuşi să fac ceva în schimb, să dau ceva în schimb. Şi să urmăresc mereu să fiu foarte bună, să fiu o fetiţă cuminte, o adolescentă cuminte. Asta era părerea mea despre Dumnezeu, că este un Dumnezeu rece, undeva acolo sus, care ?şi vede de treaba Lui şi din când în când se mai uită către mine.

Reporter:
– Şi scoate sabia ! ?

Cristina Dămăcuş:
– Şi scoate sabia! Şi-ţi taie capul! ?
După discuţia pe care am avut-o cu Adriana, părerea mea despre Dumnezeu a căzut ca o casă pe care o bombardezi din temelie şi totul a început să capete o altă culoare.
Dumnezeul meu rece şi distant devenea acum prieten, Cineva foarte apropiat la care puteam întinde mâna şi să-L ating. Culmea, puteam să mai şi vorbesc cu El şi El să mă şi asculte şi chiar să îmi răspundă. Era ceva extraordinar.
Mă simţeam iubită de Dumnezeu şi înţeleasă de Dumnezeu. Mă simţeam acceptată de Dumnezeu. Lumea aceea închisă şi plafonată, în care mă aflam, căpăta un alt contur.
?ntr-o zi, Adriana mi-a dat o mică broşurică pe care am citit-o cu foarte mare plăcere, iar la sfârşitul ei era o rugăciune – autorul spunea să te pui pe genunchi şi să-I spui Domnului că tu accepţi moartea şi învierea Lui. Şi prin aceasta ?l rogi ca El să te ierte de toate păcatele şi să te accepte aşa cum eşti tu.
Atunci parcă s-a aprins un beculeţ în mintea mea. Citind rândurile acelea, m-am pus pe genunchi şi am crezut în inima mea că într-adevăr Dumnezeu mă iartă de toate păcatele şi că pot să am viaţă veşnică.
Când m-am ridicat de pe genunchi m-am simţit extraordinar, eliberată, uşurată. Colega mea avea ceva special, o privire deosebită în ochi şi bucurie în sufletul ei. Orice s-ar fi întâmplat rău în jur, pentru ea nimic nu conta. Ştia un singur lucru – Dumnezeu o iubeşte şi ea este acum în braţele Lui.
*
La vreo 4-5 luni după ce l-am născut pe Tobias, primul nostru băieţel, am început să nu mă simt prea bine. ?n urma analizelor, medicul mi-a spus: „Eşti bolnavă de Basedov”. Bineînţeles că nu mi-a picat foarte bine chestia asta. Ştiam că nu-i o boală uşoară şi aveam să văd într-adevăr, mai târziu, prin toate tulburările prin care am trecut.
Mereu aveam nevoie de cineva care să mă ajute. Erau zile în care nu mă puteam ridica din pat, dar să mai iau câte o decizie importantă? Tot calvarul acesta datorat bolii a durat cam vreo 2 ani, timp în care zilnic luam tratament dar nu-şi făcea absolut deloc efectul.
Intr-o zi am venit acasă foarte hotărâtă, m-am dus în cameră, am închis uşa, m-am pus pe genunchi şi am zis: „Doamne, eu nu mai suport boala asta. Deja m-am săturat de ea. Te rog foarte mult, ajută-mă, vindecă-mă, fă Tu ceva, nu ştiu cum, dar fă Tu ceva şi scapă-mă de boala asta.”
M-am rugat aşa vreo 3-4 luni, zilnic. Eram foarte sinceră cu Dumnezeu. La câteva luni aflu că sunt însărcinată, cu al doilea copil. M-am necăjit atunci foarte tare, fiindcă medicul mi-a spus clar că nu se mai poate încă o sarcină, este foarte riscant şi pentru mine, dar mai ales pentru copil, fie se naşte bolnav de Basedov, fie nu o să aibă deloc tiroidă.
Simţeam că totul se clatină în jurul meu: „Doamne, dar în atâţia ani de când m-am întors eu la tine, nu am trecut printr-o asemenea experienţă. De ce acum?” Parcă niciodată nu pusesem întrebarea: “De ce acum? Ce să fie?” Chiar că nu vedeam nici o ieşire, nici o soluţie la toată chestia asta.
Dar Dumnezeu era cel care mă mângâia, în tot necazul acesta, şi îmi spunea foarte clar: „Nu te încrede în om, ci încrede-te în Mine! De la Mine îţi va veni vindecarea!” Citeam dar nu înţelegeam. Aveam nevoie de încurajare de la soţul meu, de la prieteni, de la părinţi. Şi mă încurajau cum ştiau, dar vorbele lor erau atât de fără conţinut.
Fiind internată în spital, într-o zi au venit două femei de la biserica „Agape” din Timişoara şi m-au întrebat cu ce sufăr. Le-am spus: „Am Basedov şi pe deasupra mai sunt şi însărcinată.” S-au rugat atunci pentru mine şi am crezut din toată inima că Dumnezeu poate să facă o vindecare. Am ştiut că în acele momente când ele s-au rugat, Dumnezeu s-a atins de mine.
M-am întors acasă şi parcă nu-mi venea să cred. Nu realizam. Nu-nţelegeam. Ca şi când auzi, dar nu pricepi. Nu-nţelegeam cum se întâmplă asta, cum cu câteva luni în urmă eram aşa de bolnavă încât doctorii îmi spuseseră să fac întrerupere de sarcină, copilul acesta nu are nici o şansă, iar acum, dintr-o dată totul era în regulă.
Din acea zi totul a fost bine, sarcina a decurs bine, naşterea a fost minunată, sub controlul Domnului, şi acum când stau şi mă uit la Filip, cel de-al doilea copilaş al nostru, îmi dau seama că a fost ceva extraordinar.
A fost o minune, într-adevăr o minune. Sunt sănătoasă. Mulţumesc Domnului că pot să am grijă de copii şi pot să fac multe lucruri singură, aşa cum mi-am dorit, fără să am mereu nevoie de cineva.
Eu ştiu că nu există cale de întoarcere pentru că văd diferenţa dintre viaţa pe care o trăiesc acum cu Isus în inima mea şi viaţa pe care o trăiam înainte, când Dumnezeu era foarte departe. Este ceva foarte diferit. Nu se compară. Aici este aşa de multă bucurie, cu Isus, iar dincolo era atâta tristeţe. Material aveam tot ce-mi doream, dar nu aveam plinătate sufletească, nu aveam împlinire sufletească.

Reporter:
– Aveai tot ce-ţi doreai, dar erai goală pe dinăuntru !

Cristina Dămăcuş:
– Eram goală, într-adevăr eram goală pe dinăuntru. Dar nu ştiusem asta.

Reporter:
– Cred că aceasta este lupta din sufletul multor oameni care încearcă să se împlinească, dar nu-şi dau seama că de fapt este vorba despre un gol interior pe care ei singuri nu-l pot umple. Acolo este locul lui Dumnezeu. Este un loc creat special, pe care Dumnezeu poate să-l umple în interiorul nostru, în mintea noastră, în sufletul nostru.

Lasă un comentariu

Interviu – Orice om doreste să fie implinit si fericit – GABI CIUCIUMIS

GABI CIUCIUMIS

Gabi Ciuciumis:
Orice om doreste să fie implinit, sa fie fericit. Si atunci incearca sa faca bani sau işi caută un prieten sau o prietena sau luptă pentru renume sau o pozitie buna, crezând că lucrurile acestea ii vor da fericirea si implinirea.
Eu m-am nascut pe litoral, in Mangalia. Surorile mele mai mari m-au influentat mult in viata. Am frecventat discoteci, baruri, mi-a placut muzica, mi-a placut dansul.

Pentru ca dansam foarte mult si eu si surorile mele, tot timpul ma simteam in centrul atentiei, iar asta ma implinea, imi placea.
Eram destul de cunoscut pe litoral, cand am cunoscut-o pe Luminita – sotia mea. Lucram ca ospatar intr-un restaurant. Am crezut ca pe langa tot ce aveam inainte, chiar si bani- pentru ca aveam bani destui pe vremea aia – acum ca am si o prietena, gata asta este, fericirea in mod sigur.

Numai ca nu a fost asa. Mai tarziu, lucrurile au inceput sa se clatine , si mi-am dat seama ca juramintele de genul -vom fi pana la moarte si nedespartiti… si totul va fi ok, si ne vom iubi pana la sfarsit-, nu au tinut prea mult. Si nu stiu de ce, din ce cauza, dar ceea ce am crezut eu ca ma va implini, asa cum fiecare crede, nu a fost sa fie asa. Nici pozitia, nici banii, nici faptul ca eram un bun dansator, nici prietenia cu Luminita nu m-au implinit.

Reporter:
Cand a fost prima data in viata ta, cand te-ai gandit ca trebuie sa-ti schimbi viata?

Gabi Ciuciumis:
Atunci cand lucrurile au inceput sa se inrautateasca in relatia cu Luminita – au apărut certuri, probleme. Am constientizat ca am nevoie de Dumnezeu. In momentele cand ne certam sau eram mai brutal, am avut capacitatea sa realizez că parca era ceva strain de mine, parca nu eram eu. Si mi-am dat seama ca ceva nu este in regula. Am realizat ca ceva din afara mea parca, ceva o forta parca ma obliga sa fiu si altfel de om decat eram in mod normal, in sens negativ.

M-am intâlnit cu un prieten care mi-a vorbit despre Dumnezeu, despre modul in care Dumnezu iubeste oamenii si vrea sa se implice activ in viata lor. Asta nu are de-a face cu religia, cum spun multi; nu era vorba de o religie, era vorba despre o Persoana – despre Dumnezeu. Despre acest Dumnezeu care imi poate da implinirea pe care eu o asteptam de atata timp.

Mi-a spus ca exista Dumnezeu si L-a dat pe Fiul Său Isus să moară pentru mine, si mai mult ca exista putere prin jertfa Lui, deci e ceva care are efect, nu e doar o legenda, un mit, o poveste. Mi-a spus ca prin puterea crucii si a jertfei Lui Isus, a sangelui Lui, se pot rezolva si problemele pe care noi le aveam, iar Dumnezeu ma poate ierta de pacate si nu numai atat, ma poate elibera de problemele pe care le am, si vom putea fi impliniti si ca familie.

Reporter:
Ai continuat sa mergi la discoteci, la petreceri?

Gabi Ciuciumis:
In timpul acela, lucram la restaurantul unui hotel, unde si Luminita canta si unde o sora de-a mea dansa, si un var de-al meu era cu noi acolo. Mi-aduc aminte ca am inceput sa citesc Noul Testament acolo in restaurant. Si asta se potriveste foarte bine cu proverbul care spune? Omul sfinteste locul?.. si nu invers. Am inceput sa citesc acolo…

Citeam in camera mea de hotel; dar si seara cand coboram la program impreuna cu Luminita – ea cânta acolo – noi luam Noul Testament si citeam. Colegii, prietenii, erau foarte uimiti, si spuneau ca am inebunit, ca am luat-o razna. Vedeau ca ceva s-a petrecut cu noi.

Reporter:
Cum s-a schimbat viata ta?

Gabi Ciuciumis:
In mod radical. S-a transformat total si lucrul acesta, prima persoana care a observat aceasta a fost Luminita. A inceput sa-i placa. Ea se gandea inainte daca sa mai ramanem impreuna sau nu… Şi eu ma gandeam la fel. Luminitei a inceput sa-i placa schimbarea, chiar daca a fost putin sceptica la inceput şi nu stia exact ce se intampla. Dar a vazut că schimbarea din mine era in mod pozitiv.

Prietenii nostri ne spuneau: “Ati innebunit, ati luat-o razna, ce nevoie aveti voi de Dumnezeu, Dumnezeu e deja depasit sa crezi in El. Numai proştii mai cred astazi si batranii. Voi sunteti tineri, aveti toata viata inainte.”

Reporter:
Nu le-ati citat din Psalmul 53:“Nebunul zice in inima lui: ‘Nu exista Dumnezeu’.”

Gabi Ciuciumis:
Ca sa folosesc aceeasi expresie, pot sa spun doar ca au inceput “sa innebuneasca” mai multi pe urma. As putea sa spun ca s-a golit restaurantul, cat de curand dar, a trecut virusul acesta pe la multi.

Reporter:
Inseamna ca marturia voastra a fost valabila, a fost buna. Daca ar fi fost ceva fals, artificial, sau prefacut, cu siguranta oamenii nu ar fi urmat aceeasi cale ca si voi.

Gabi Ciuciumis:
Probabil ca da, pentru că nu stiam multe din Biblie, insă prietenii vedeau ce s-a intamplat cu noi. Era o demonstratie clara, pe viu, pe noi.

Reporter:
Voi ati experimentat ce zicea cineva: “Predicati Evanghelia si daca este nevoie folositi si cuvinte…” 

Gabi Ciuciumis:
Cam asa – ceilalti se uitatu la viata noastră. Viata noastra de cuplu nu a insemnat – trebuie sa spun asta – ca totul e roz si avem o viata extraordinara, noi plutim, zburam, suntem in afara oricarui pericol si deja e raiul pe pamant pentru noi – nu. Nu cred ca asta inseamna crestinism si viata cu Dumnezeu ci dimpotriva, acolo in vale, in probleme, sa faci un colt de rai, si sa treci impreuna cu Dumnezeu prin toate astea, pentru ca El te ajuta, El ramane credincios.

Reporter:
Sunt printre cititori persoane care cauta implinirea si nu o gasesc. Ce sfat le-ai da, ca unul care a trecut prin ceea ce inseamna euforia sau betia unui dans intr-o discoteca, sau bucuriile de scurta durata, aduse de chefuri, petreceri, de viata mondena, o viata libera de orice incarcatura dumnezeiasca.

Gabi Ciuciumis:
De exemplu, daca esti parinte si le oferi niste jucarii copiilor, daca ei vor fi atenti doar la jucarii si la ce primesc intotdeauna, ignorand relatia lor cu tine ca si parinte, vei fi destul de nefericit, si nu-ti va face bine nici tie, nici lor.

La fel stau lucrurile si cu noi si cu Dumnezeu. Dumnezeu nu este un ucigas cosmic al bucuriei, nu este impotriva distractiei, desigur in limitele bunului simt. El nu este impotriva implinirii noastre si a fericirii. Multi oameni spun că n-au nevoie de Dumnezeu pentru ca au idei deformate despre El. Ei si-L imagineaza ca pe un batran cu barba alba, sever sau blajin, care nu se implica in viata noastra, ori are numai cele 10 porunci si ne da in cap cu ele.

Lucrurile nu stau tocmai asa si oamenii incearca sa se implineasca cu banii lor sau printr-o prietenie sau relatie. Chiar şi relatia sexuala este tot ideea lui Dumnezeu – nu omul a inventat-o, nu tinerii smecheri, cum am fost si eu, care se cred autostiutori.
Deci Dumnezeu vrea toate astea pentru noi, numai ca atunci cand te concentrezi prea mult la ele, si crezi ca asa vei ajunge undeva, e ca si copilul de care am vorbit, si este foarte atent la daruri, la jucarii si nu la parinte, la persoana care a oferit lucrurile acestea.

Reporter:
Si pot sa fiu implinit cand beneficiez de toate aceste lucruri in limitele impuse de Dumnezeu, exact ca si cu o masina – cand merge pe sosea merge bine, dar daca vrei sa mergi cu ea pe povarnisul unui munte, e treaba ta, dar vei sfarsi in prapastie, din nenorocire.

Gabi Ciuciumis:
Dumnezeu ne stie şi ne cunoaşte, pentru ca El ne-a creat. El cunoaste mai bine structura noastra si modul in care suntem facuti. El nu este un necunoscator in domeniul acesta, ci dimpotriva un bun cunoscator, si El doreste ca noi sa fim fericiti.

As putea sa fac o paralela si cu Luminita, cu sotia mea. Muzica era viata ei, si a crezut ca poate fi implinita. Nu era rau, dintr-un punct de vedere, numai ca ea trebuia sa-L cunoasca pe Cel care i-a dat darul de a cânta. Nu doar muzica in sine. Atunci cand s-a intamplat lucrul acesta, i-a dat implinire cu adevarat. Nu i-a fost luat darul, a ramas si muzica, dar acum ea Il cunoaste si pe Cel care i-a dat muzica, este si inspirata de El, are şi o relatie buna cu El. Nu a pierdut nimic, dimpotriva, a castigat.

Reporter:
Dragul nostru cititor, poti castiga totul daca decizi sa iti traieşti viata in conformitate cu ceea ce a gandit Dumnezeu ca este cel mai bine pentru tine, si nu cu ceea ce crezi tu la un moment dat sau ce ti se inoculeaza de catre cei din jur, de catre mass-media sau de catre moda acestei lumi.
Lucrurile pe care le-a gandit Dumnezeu pentru fiecare dintre noi le puteti gasi in Biblie sau intr-o rugaciune personala inaintea Lui Dumnezeu in Numele Domnului Isus Cristos.

Lasă un comentariu

Documentar – Pornografia si Dependenta de Internet – o viata in minciuna

Pornografia si Dependenta de Internet – o viata in minciuna
Partea 1 (in total sunt 10 parti)

Puteti solicita intregul documentar in format MP3 gratuit pe http://www.rve-timisoara.ro sau prin E-mail: ciobotaioan@yahoo.com =

Reporter:
Ce parere ai, cand este o persoana dependenta de Internet?

Student 1 – Vox-pop pe strada:
Cand isi petrece majoritatea timpului liber…

Reporter:
Este nociva dependenta de Internet?

Student 1 – Vox-pop pe strada:
Da.

Reporter:
De ce?

Student 1 – Vox-pop pe strada:
… am patit si eu si este nociv…

Reporter:
Cum ti-ai dat seama ca esti dependent de Internet?

Student 1 – Vox-pop pe strada:
Petrecandu-mi majoritatea timpului meu liber in fatza calculatorului…

Reporter:
Cam cat petreceai pe zi?

Student 1 – Vox-pop pe strada:
La inceput nu parea chiar interesant, dar dupa ce am inceput sa-l descopar stateam tot mai mult si tot timpul liber acum stau la Internet, cand il am.

Reporter:
Si acum te consideri dependent?

Student 1 – Vox-pop pe strada:
Dependent 100% nu cred ca sunt, dar in mare parte, da.

Reporter:
Ti-ai dorit vreodata sa scapi de dependenta asta?

Student 1 – Vox-pop pe strada:
Nu.

Reporter:
Nu?? Iti place?

Student 1 – Vox-pop pe strada:
Da.

Reporter:
Nu ai senzatia ca traiesti intr-o lume virtuala?

Student 1 – Vox-pop pe strada:
Ba, dar e ca un drog, nu stiu cum, nu pot sa scap de ea.

Reporter:
Se leaga si Pornografia de Dependenta de internet?

Student 1 – Vox-pop pe strada:
Nu neaparat.

Reporter:
Pornografie cam cat privesti pe Internet, din timpul total de Internet?

Student 1 – Vox-pop pe strada:
Eu stiu, maxim jumatate de ora pe zi, cam jumatate de ora.

Reporter:
Ce sfat le-ai da tinerilor care sunt in pericol sa fie dependenti de Internet si de Pornografie?

Student 1 – Vox-pop pe strada:
Daca ar putea sa se controleze pe sine si sa nu-si petreaca majoritatea timpului…

Prof.Dr.Voicu Tudorache, medic:
Si acum atentie: transmitatorii creierului, deci acele molecule care permit comunicare intre neuroni, sunt stimulate de materialele vizuale de tip pornografic, si activeaza ACELEASI circuite neuronale care sunt activate si de heroina, care stim ca este cel mai puternic drog. Foarte interesant lucrul asta.

Din aceasta cauza puterea de adictie, de dependenta la materialele, la imaginile vizuale pornografice, este similara cu cea pe care o produce cel mai puternic drog, care este heroina.

Reporter:
Stiu ca este un subiect sensibil si neplacut, dar cred ca trebuie sa-l abordam cu intelepciunea pe care Dumnezeu ne-a dat-o, cu bun simt si cu respect, dar in acelasi timp cu fermitate si clar.
La fel ca alte vicii sau pacate, Pornografia si Dependenta de Internet sunt fenomene care distrug familii, suflete, oameni, caractere si si destine, si care lasa in urma lor lacrimi, revolte, dureri si despartiri.

Care sunt cauzele acestor fenomene, care sunt efectele consumului de Pornografie si ale Dependentei de Internet si care ar putea fi posibile solutii? La toate aceste intrebari incercam sa gasim un raspuns in Documentarul care urmeaza.

Pentru inceput am stat de vorba cu 2 parinti credinciosi, care si-au surprins copilul, aflat in clasele primare, vizionand materiale cu continut pornografic impreuna cu colegii si prietenii.
Exista o componenta spirituala pe care ar trebui sa o accentuam in mod deosebit atunci cand vrem sa ne educam copiii intr-o anumita directie?

Mama unui copil surprins vizionand materiale pornografice:
Asta este esentiala, pentru ca noi suntem trup, si nu numai trup, ci si spirit, si ce pot eu sa spun ca si mama care m-am confruntat cu aceasta problema a pornografiei, este ca pornesc acum nu neaparat de la latura spirituala, ci vreau sa ajung spre acolo, este ca am petrecut foarte mult timp cu copilul meu vorbind pe tema aceasta…

Reporter:
Ati vorbit deschis?

Mama unui copil surprins vizionand materiale pornografice:
Da, da, am fost nevoita, nu am avut ce sa fac. Am fost nevoita si mi-am ales cuvintele cat am putut de bine, ca sa inteleaga ce vreau sa-i spun si sa-i explic ca nu este bine pentru sanatatea lui, si fizica si emotionala, si spirituala.
Si acum sa ajung la componenta spirituala de care ai intrebat, atunci cand ma puneam pe genunchi si ma rugam inainte lui Dumnezeu pentru copiii mei, ceream intotdeauna intelepciune: cum as putea sa fiu un exemplu pentru copiii mei si cum as putea sa le explic mai bine…

Reporter:
Care sunt problemele care apar la nivelul creierului uman in urma consumului de Pornografie?

Prof.Dr.Voicu Tudorache, medic:
Problema este – daca ne aducem aminte de acele circuite care exista in capul nostru, in creierul nostru, este ca Pornografia „sapa”, creeaza in creierul nostru noi trasee neuronale anormale, adictive.
Neurotransmitatorii stimulati de materialele pornografice activeaza aceleasi circuite neuronale care sunt activate si de heroina. Pornografia creeaza niste circuite identice cu cele ale celor mai puternice droguri.

Reporter:
Cum poate sa fie atacat de Pornografie un tanar care este sincer si nevinovat si nu cauta in mod special aceste lucruri? Daniel S. a fost dependent de Pornografie, dar Dumnezeu l-a ajutat sa scape de aceasta patima teribila.
Cum a inceput povestea cu Pornografia?

Daniel S.:
Cu Pornografia cred ca am pornit ceva mai devreme decat cu muzica electronica… daca imi amintesc bine, probabil ca eram in clasa a 5-a sau chiar a 6-a. Unul dintre fratii mei era si el afectat de Pornografie, si intai el mi-a oferit cateva reviste, dupa care am inceput eu sa le achizitionez, sa le caut.

Mai apoi, odata cu avansarea tehnologiei, din momentul cand mi-am permis un calculator personal am inceput sa prind tot felul de poze de genul acesta, mai apoi filme pornografice si eram prins de-a dreptul in aceste lucruri care creeaza tinerilor placere, insa o placere care nu este dupa voia lui Dumnezeu, o placere care duce la moarte.

Reporter:
De la aceasta moarte a fost scapat de Dumnezeu si urmatorul nostru intervievat, fost dependent de Pornografie.
Daca ar fi sa discutati acum cu o persoana dependenta de Pornografie, ce i-ati spune?

Fost dependent de Pornografie:
In primul rand i-as spune ca e un drum fara iesire. Drumul Pornografiei este un drum fara iesire, un drum care te injoseste, te face sa te simti murdar, pacatos, nevrednic si este un drum de pe care nu poti sa iesi singur.

Reporter:
In viata de cuplu, in casatorie, Pornografia este ca un dusman sau ucigas perfid.
Am stat de vorba cu sotia unui barbat dependent de aceste lucruri.
Ati avut o relatie cu probleme de la inceput, sau au fost si perioade de implinire reciproca?

Sotia unui barbat dependent de Pornografie:
A intervenit Dumnezeu brusc in viata mea, am avut un unchi care a murit de cancer, si sotul meu se confrunta atunci cu o problema de sanatate asemanatoare, si a crezut ca Dumnezeu o sa-l pedepseasca din cauza ca e asa cum e si alta scapare nu este decat sa vina la Dumnezeu. Si asa s-a intors la Dumnezeu – de frica.

Si a avut cativa ani de zile in care a venit la Biserica si a fost OK. Si cred ca in perioada asta de timp, de fapt momentul in care a spus: „Vreau, Il vreau pe Dumnezeul tau” – asa a si venit la mine – mi-a spus: „Vreau sa-L cunosc pe Dumnezeul tau. Nu mai pot. Am o problema.” Si problema lui era masturbarea.
Noi am trait ani de zile impreuna si eu n-am stiut lucrul asta.

Atunci cand s-a intors la Dumnezeu, cand a venit si mi-a spus: „Vreau sa ma ajuti, vreau sa-L cunosc pe Dumnezeul tau, vreau sa scap de asta, Dumnezeu o sa ma pedepseasca daca nu ies de aici.” – atunci au fost cativa ani de liniste, dar consumul de Pornografie l-a adus iarasi la vechile obiceiuri si a fost prins de mass-media, de calculator. De fapt dupa ce a venit calculatorul la noi in casa.
Stiu ca asta a fost: „Sunt incapabil…” Era prins acolo, prins efectiv

Ioan Panican, pastor:
In vechime, poporul Israel parasea calea credintei, lasa deoparte poruncile lui Dumnezeu si se alipea de idoli straini.
Si Dumnezeu le spune: curviti si preacurviti si Ma inselati.

Fenomenul asta este groaznic. Da intr-adevar o dependenta nimicitoare! Vedeti, pacatul este dulce, ca daca n-ar fi dulce, nimeni nu l-ar face. Dar nu este numai dulce, ci este si din cale afara de inselator, din cale afara de distrugator.

Diavolul, care este vrajmasul lui Dumnezeu si vrajmasul oricarei neprihaniri, si vrajmasul copiilor lui Dumnezeu, are aceasta strategie extrem de eficienta, are aceasta intelepciune – intelepciune diavoleasca – si el stie: daca ii compromit, Biserica va fi descurajata, va fi dezamagita, va fi derutata, si ea insasi va merge gresit, va merge rau.

Si el ii ataca pe oameni – eu stiu din experienta mea. Nu cumva sa gandeasca cititorii ca eu sunt mai grozav sau mai destept decat altii. Suntem cu totii vai si vai si iarasi vai, dupa cuvantul Scripturii rostit de acest mare apostol al credintei – Sfantul Pavel – care spune: daca vreunul crede ca este ceva, macar ca nu este nimic, se insala singur.
Daca este ceva bun in noi este numai harul lui Dumnezeu.

Reporter:
Incercam sa exploram acum domeniul jocurilor video din dependenta de Internet.

Prof.Dr.Voicu Tudorache, medic:
Atentie la jocurile acestea video, care sunt cu o viteza, si esti tentat, esti simulat cat mai repede sa iei decizii. Planurile se misca enorm de repede. Aceste lucruri obosesc creierul. Sistemele noastre de filtrare, de autoprotectie pur si simplu falimenteaza.

Un alt lucru care s-a observat ca face ca din nou creierului sa-i slabeasca puterea de discernamant este urmatorul: a te afla linistit si relaxat intr-o camera intunecoasa, privind fix si pasiv o sursa de lumina, pe o anumita perioada de timp, intra practic in componentele inducerii hipnozei.

Studiile au aratat ca raspunsul creierului pe parcursul vizionarii fie a Internetului, fie in special a filmelor, se situeaza in domeniul somnolentei.
Undele respective sunt unde de tip beta, iar uneori chiar delta, care sunt o stare hipnagogica, o stare ca de somn, dar eu nu realizez.

Reporter:
Publicatia „The American Journal of Psichiatry” afirma ca dependenta de Internet se dovedeste a fi tulburare psihica destul de des intalnita, care merita sa fie inclusa in manualul diagnosticarii bolilor psihice. Dupa cum observati stimati cititori, Dependenta de Internet si Pornografia si intrepatrund, pentru ca sunt categorii foarte apropiate in majoritatea cazurilor.

In continuare Irinel Stefan, care a executat 13 ani de inchisoare pentru ca a participat la o bataie intre bande, bataie care s-a soldat cu 2 crime.
V-as intreba despre perioada cand erati dependent Pornografie. Erau momente de implinire, de satisfactie, sau erau urmate de reprosuri, de durere sufleteasca?

Irinel Stefan:
In cazul meu pot sa afirm ca nu era vorba de reprosuri. In cazul meu era o alergare intodeauna dupa implinire, dupa atingerea a noi culmi. Cautam implinire, cautam fericirea si ma refulam in toate aceste lucruri, gandind ca asta este fericirea. Dar de foarte multe ori cand treceam printr-un act de genul acesta si se consuma, si ramai singur, iti dai seama cat esti de singur, iti dai seama ca n-a ajuns, iti dai seama ca esti tot neimplinit, iti dai seama ca vrei mai mult.

Si tot timpul cauti mai mult, cauti mai mult. Si de fiecare data, prin ceea ce-ti oferi inimii tale, sau mai bine zis trupului tau, iti dai seama ca nu ajunge. Si tot timpul cand cautam ceva nou, ziceam: cu asta imi ajunge. Dar nu era de ajuns!
Mereu vroiai noi senzatii, noi experiente, dar niciodata nu era de ajuns.
Este clar ca exista o sete in om, si mereu cauta satisfactia sau mereu cauta sa adapi aceasta sete.

Asta niciodata nu va fi implinia cu Pornografia sau cu ceea ce inseamna poftele firii pamantesti. Nu exista implinire, nu exista implinire in aceste lucruri! Este o amagire totala!

Reporter:
Am intrebat o doamna de la un Centru de consiliere despre efectele Pornografiei observate la cei consiliati sau la sotii / sotiile lor, dar bineinteles fara nume sau date, totul sub protectia anonimatului.

Doamna consiliera:
In general am consiliat femei, dar prin ochii lor am putut sa vad efectul negativ al acestei dependente. Prin ochii lor am vazut ce face dependenta in inima si mintea unui barbat, si in trupul lui.

De ce au ajuns femeile sa doreasca sa fie consiliate pe tema aceasta? Nu neaparat Pornografia era adusa in discutie, ci ABUZUL!
ABUZUL URMEAZA CONSUMULUI DE PORNOGRAFIE ! ABUZUL SEXUAL !
Acesta a fost modul in care am ajuns la adevarata radacina a problemei din cuplu.

Irinel Stefan:
Avem atat de clar scris in Biblie, in Eclesiastul despre acest om al lui Dumnezeu care a cautat implinirea. Daca veti citi despre el, spune acolo ca el si-a incercat inima cu toate: cu veselie, case, gradini, livezi, femei – a avut 1000 de femei. Eclesiastul spune asa: TOTUL ESTE DESERTACIUNE!
Am vrut sa am o casa, apoi, langa casa, mi-am sadit si gradini, langa gradini pomi, livezi, apoi apa, robi si roabe.

A spus omul acesta asa, sa detaliez putin: dom’le daca imi dau o casa, am de ajuns. A facut casa aceea mare si frumoasa, apoi a spus: „am nevoie si de o gradina frumoasa in jurul ei”.
S-a deschis o noua usa. Si-a facut gradina si a zis: „E de ajuns! Dar stai putin, gradina asta cu ce o ud?”
S-a deschis o incapere. Si-a facut dumbrava, sa aduca niste apa la gradina lui, a facut un iaz de apa.

Apoi a zis: „Dar ce fac, ca-i mare. Cu ce tin eu toata aceasta casa? Am nevoie de robi si de roabe, am nevoie de angajati.” Si au venit si angajatii.
Se gandea el ca este de ajuns. „Dar pe astia cu ce-i platesc?”
Si intodeauna a deschis un nou gol, o descoperit o noua nevoie, o noua incapere, un nou gol.
Si spune asa: „Imi dau seama ca este desertaciune !”

Si omul vine la final si spune in Eclesiastul 12:13, 14:
„Sa ascultam, deci, incheierea tuturor invataturilor:
Teme-te de Dumnezeu si pazeste poruncile Lui.
Aceasta este datoria oricarui om.
Caci Dumnezeu va aduce orice fapta la judecata,
si judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns,
fie bine, fie rau.”

Si-a dat seama ca golul din viata lui va fi umplut doar cu Dumnezeu. Nu cu aceste lucruri, ca tot ce-mi dau vreau mai mult, vreau mai mult. Descopar ca am o noua nevoie, am un nou gol.
In momentul in care intra Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, in viata ta, vei gasi implinirea si vei spune: „Doamne, mi-e de ajuns. Nu mai vreau nimic. Pot sa pierd totul. Daca Il am pe El, n-am pierdut nimic.

Reporter:
Cele mai josnice efecte ale Pornografiei sunt abuzurile comise asupra copiilor: cazuri de pedofilie, pornografie infantila sau alte acte distructive de acest gen. Domnul George Roman, director de programe la organizatia „Salvati copiii” ne vorbeste despre aceste probleme.
Ati avut in ingrijire copii care au trecut prin aceasta trauma, au fost supusi la abuzuri de natura pornografica? Bineinteles, fara nume, fara date de identificare, doar principii generale.

George Roman, director de programe la organizatia „Salvati copiii”:
Da, au fost situatii. Organizatia „Salvati copiii” are o retea de centre de consiliere, si printre cazurile care au fost aduse la cunostinta psihologilor nostri se numara si forme din acestea de abuz sexual, multe dintre ele in familie sau in cadrul restrans al cunostintelor membrilor de familie, si din pacate si la varste foarte mici, incepand cu 4-5 ani.

Procesul terapeutic este indelungat, iar responsabilitatea pe care o are un psiholog este foarte mare si in acelasi timp rolul lui in finalizarea unei proceduri de ordin penal pentru pedepsirea celui vinovat.

Au fost si situatii privind pornografia infantila, insa ele sunt trimise catre Serviciul Roman de Combatere a Criminalitatii Informatice din cadrul Inspectoratului General al Politiei si ei rezolva situatiile de genul acesta.

Stim foarte bine ca pornografia infantila este un fenomen care este legat aproape in totalitate de Internet, de stocarea digitala a materialelor si de transferul prin intermediul Internetului de o persoana la alta.

In acest sens exista un Serviciu de HelpLine si de HotLine, pe care „Salvati copiii” l-a dezvoltat cu sprijinul Comisiei Europene, prin care noua ne pot fi semnalate orice actiuni ilegale sau daunatoare, care se petrec in mediul on-line. Printre acestea se numara si pornografia infantila.

Reporter:
Colega noastra Oana Grigore l-a intervievat pe domnul Marius Tache, ofiter de prevenire in cadrul Inspectoratului General al Politiei, pe tema pornografiei infantile si a metodelor de educare a copiilor impotriva prietenilor necunoscuti de pe Internet.

Oana Grigore:
Presupunem ca dumneavoastra sunteti un parinte obisnuit si sa spunem ca deja prietenul de pe Internet i-a trimis poze, l-a convins si pe el sa se fotografieze dezbracat si sa-i trimita astfel de poze si la un moment dat prindeti un astfel de fir. Cum ii explicati unui copil ca este un lucru gresit?

Marius Tache, ofiter de prevenire in cadrul Inspectoratului General al Politiei:
Sesizarea nu vine neaparat daca este un materiale cu un caracter pornografic evident, ci fiecare interpreteaza. Poate fi un material agresiv. Daca vad ca primeste astfel de mail-uri, cu scene teribile din filme, sau cu scene din desene animate violente…

Oana Grigore:
Faceti raportare?

Marius Tache, ofiter de prevenire in cadrul Inspectoratului General al Politiei:
Nu, ci probabil ca primul pas este de a inceta aceasta comunicare. Si aceasta este una dintre recomandarile noastre: atunci cand simti ca nu mai esti in largul tau, sau sa discutia de inhiba, sau cand apar elemente de stanjeneala, care vin din partea unui comportament al unei persoane de pe Internet in ceea ce te priveste, e bine sa opresti acea comunicare.
In momentul in care nu poti sa opresti comunicarea si devine agasanta si treapta este alta din partea acelei persoane cu care nu mai vrei sa discuti, atunci este evident ca vei face raportare de genul acesta.

Reporter:
Daca in aceste cazuri se poate face o raportare la Politie, in schimb ce poate face o sotie, al carei sot este subjugat de Pornografie?

Sotia unui barbat dependent de Pornografie:
Am incercat sa iau atitudine si sa pun bariere, pentru ca in relatia noastra fizica au inceput sa existe abuzuri. Am pus bariere efectiv, am intrerupt orice fel de relatie, l-am pus in fatza evidentei, a faptului ca intreaga noastra relatie a avut de suferit si lucrurile nu pot continua in felul acesta pentru ca vom distruge si ceea ce mai ramasese.

Daca as mai fi ramas, daca nu l-as fi infruntat la modul direct, stiu ca s-ar fi destramat totul. A inteles ca are nevoie de ajutor, dar nu a avut curajul sa ceara ajutor din alta parte. Persoana care a trebuit sa-l ajute am fost eu. La ora acutala a ramas un insingurat. Este ca un om care, dupa ce a trecut printr-o boala grava, trebuie sa fie sustinut si sprijinit pentru a-si reveni.

Si cred ca numai cu ajutorul lui Dumnezeu am putut sa inteleg prima data prin ce trece el si apoi sa incerc sa-l ajut.
A fost foarte greu sa accept lucrul acesta, dar am inteles ca daca eu nu fac ceva, nimeni altcineva nu poate sa faca.
Si am cerut ajutor. In primul rand la Dumnezeu si apoi la oamenii care am stiut ca pot sa il ajute.

Reporter:
Care sunt limitele de la care incepe Pornografia, a intrebat-o colega noastra Anca Brasfalean pe doamna Prof.Univ.Maria Roth, de la Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala, Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca.

Prof.Univ.Maria Roth:
Cand se foloseste corpul si sexualitatea in scop mercantil, doar sa platim ca sa produca placeri sexuale, atunci acest lucru este Pornografie si comunitatea ar trebui sa se gandeasca intr-adevar ce permite, unde permite, pentru cine permite.

Probabil ca din punctul acesta de vedere sunt destul de conservatoare si ar trebui sa ferim copiii si adolescentii. Nu stiu daca ce as dori eu se poate realiza si cum se poate realiza. Bariere in calea Pornografiei sunt foarte greu de pus si ceea ce ar fi important este discutarea si pregatirea adolescentilor pentru viata sexuala, deci expunerea riscurilor. Copiii si adolescentii trebuie sa cunoasca riscurile care ii asteapta in cazul consumului de Pornografie, riscurile pentru ei ca si consumatori si riscurile de a fi atrasi in Pornografie.

Sigur, cel mai mare risc este acela de a atrage copiii si adolescentii in Pornografie. Majoritatea adolescentilor si a copiilor nu recunosc acest risc, si anume ca ei sa fie atrasi in Pornografie. In schimb, si fete, dar si baieti, sunt atrasi de posibilitatea de a le fi apreciat corpul, de a avea un corp foarte frumos, ceea ce este OK, este foarte in regula, dar atunci cand incep sa fie laudati si pozati pentru corpul lor, sunt usor atrasi in mrejele unor persoane care profita de pe urma adolescentilor si a copiilor si pot sa le faca rau efectiv, plasand pozele lor pe Internet in posturi sexuale. Apoi acesti adolescenti se simt foarte vulnerabili, dupa ce toata lumea are posibilitatea sa le vada corpul intr-o anumita pozitie.

Pe de-o parte primesc niste bani sau alte recompense pentru ca au pozat nud sau au pozat in anumite posturi, ceea ce le face placere, dar nu se gandesc mai departe ce consecinte are acest lucru asupra relatiilor lor sociale.

Radiana Cordos, Consilier crestin, Centrul Repha’El din Arad:
Vinovatia cea mare in cazul Pornografiei nu e mai mare decat orice alta vinovatie care vizeaza urmatoarea tinta: omul doreste sa fie independent de Dumnezeu. Aceasta este tinta naturii lui firesti, pacatoase. Asta doreste din prima clipa a vietii: sa-si castige independenta. Asta a fost pacatul lui Adam si Eva – dorinta de a-si gasi implinire in ceva ce mintea lui croieste, ce inima lui doreste. De a-si gasi implinire in resursele sinelui sau, a omului, a fapturii pamantesti. Si asta este pacatul, in sine.
Eu incadrez pornografia la o adictie a sufletului, care, de fapt, anuleaza domnia lui Cristos, iar omul doreste sa fie mai mare.

Reporter:
Cand se poate defini o persoana ca este dependenta de Internet?

Student 2 – Vox-pop pe strada:
Cand nu poate sa se lipseasca de asta, cand crede ca trebuie sa faca orice ca sa ajunga la Internet.

Reporter:
Se poate sa fii dependent de Internet si sa nu stii? Exista vreun standard pe care sa ti-l pui si sa-ti dea seama daca esti sau nu esti dependent de Internet?

Student 2 – Vox-pop pe strada:
Da, cred ca se poate. Daca petreci mai mult de 80% din timpul tau liber „navigand”, sau vorbind cu prietenii sau stand in casa in fatza calculatorului, cred ca se poate considera ca esti dependent de Internet.

Reporter:
Se leaga si Pornografia cu Dependenta de Internet?

Student 2 – Vox-pop pe strada:
Asta depinde de profilul psihologic al fiecaruia. Poti sa stai pe Internet sa accesezi site-uri de genul acesta, sau poti sa faci alte lucruri. Consider ca eu personal folosesc Internetul pentru a-mi imbunatati cunostintele, nu pentru a accesa site-uri de genul acesta.

Reporter:
Colegii pe care ii stii tu, cam cat timp petrec in medie pe Internet si in particular pe site-uri Pornografice?

Student 2 – Vox-pop pe strada:
In general informatiile astea nu se fac publice, dar… pe cine stiu eu… prea mult timp se petrece in fatza calculatorului in ziua de astazi. Si asta duce nu numai la probleme de ordin psihologic, ci si medical si fizic.

Reporter:
Problemele psihologice care ar putea fi?

Student 2 – Vox-pop pe strada:
Identificare cu lumea virtuala, este cea mai mare problema care ar putea fi. Pierderea personalitatii proprii.
Si lipsa de capacitate de a interactiona cu lumea reala.

= Sfarsitul primei parti. In total sunt 10 parti din acest Documentar. =

Puteti solicita intregul documentar in format MP3 gratuit pe http://www.rve-timisoara.ro sau prin E-mail: ciobotaioan@yahoo.com =

Comments (2)

Older Posts »